Printre lucrurile frumoase organizate pentru copii toamna acesta în Bucureşti este şi Festivalul de ştiinţă. Evenimentul este organizat de A.S.U.R. în colaborare cu Parentime, şi susţinut şi de DaVinci Learning. Informaţiile le-am primit pe mail, şi mi-au atras imediat atenţia pentru că încă păstrăm o amintire plăcută de anul trecut, când am fost la expoziţia organizată de Parentime, Xperiment (şi despre care am povestit aici).
Iniţiativa mi se pare tare faină, şi pentru că comunicatul era destul de scurt, am căutat programul evenimentelor. În funcţie de partener, acestea se desfăşoară în diferite locaţii din Bucureşti. Mai jos aveţi programul şi informaţiile necesare, precum şi linkuri către paginile dedicate evenimentelor.
Dacă ajungeţi, vă rog să ne spuneţi ce impresii aţi strans.
Ca o notă, anul trecut cadrele didactice primeau o adeverită dupa vizitarea expozitiei Xperiment cu clasa, pe bază de programare. Nu ar strica intrebat dacă anul acesta se întâmplă la fel.
Update 16.09.2013: „Profesorii însotitori vor primi adeverinte. Însa pentru grupurile organizate avem rugamintea de a face o programare înainte de a veni. În felul acesta, vom evita aglomerarea, iar copiii vor avea ocazia s? se bucure mai mult de expozitie.”
Program:
Miercuri, 25 septembrie
- Ferestre spre cer: Telescoapele gigantice ale viitorului
Program: 18:00 – 20:00 Parteneri: Institutul Francez Unde: Institutul Francez (vezi harta)
O noua generatie de telescoape va revolutiona in urmatoarele decenii astronomia si cosmologia. O conferinta sustinuta de astrofizicianul francez Michel Dennefeld de la Institut d’Astrophysique de Paris.
- Xperiment! – Omul si Viata: Expozitie interactiva pentru copii
Program: 12:00 – 18:30 Parteneri: Da Vinci Learning, Institutul Francez Unde: Institutul Francez (vezi harta)
Cum sintem alcatuiti noi, oamenii? Cum ne functioneaza corpul? Cu ajutorul unor modele interactive si a microscoapelor copiii pot afla ce se petrece in interiorul organismului uman. Mai mult, vizitatorii vor invata sa identifice diferite plante si animale si sa descopere cum acestea sint adaptate mediului in care traiesc.
- O privire spre trecut: tehnologia de acum un secol
Program: 10:00 – 18:00 Parteneri: Muzeul National de Istorie a Romaniei Unde: Muzeul National de Istorie a Romaniei (vezi harta)
O colectie impresionanta de echipamente fotografice etc.
- Povestea Stiintei spusă atrăgător
Program: 19:00 – 21:00 Unde: Libraria Humanitas de la Cismigiu (vezi harta)
Moderator: Vlad Zografi
Joi, 26 septembrie
- Xperiment! – Omul si Viata: Expozitie interactiva pentru copii
Program: 09:30 – 18:30 Parteneri: Da Vinci Learning, Institutul Francez Unde: Institutul Francez (vezi harta)
Cum sintem alcatuiti noi, oamenii? Cum ne functioneaza corpul?
Cu ajutorul unor modele interactive si a microscoapelor copiii pot afla ce se petrece in interiorul organismului uman. Mai mult, vizitatorii vor invata sa identifice diferite plante si animale si sa descopere cum acestea sint adaptate mediului in care traiesc.
- O privire spre trecut: tehnologia de acum un secol
Program: 10:00 – 18:00 Parteneri: Muzeul National de Istorie a Romaniei Unde: Muzeul National de Istorie a Romaniei (vezi harta)
O colectie impresionanta de echipamente fotografice etc.
- Cum a inceput totul? Originile Universului. (vezi eveniment)
Program: 14:00 – 16:30 Parteneri: Institutul de Fizica si Inginerie Nucleara „Horia Hulubei”, Universitatea din Bucuresti Unde: Aula Magna a Universitatii din Bucuresti (vezi harta)
Din ce este facut Universul?! Evolueaza?!
Din ce suntem facuti noi?
Vineri, 27 septembrie
- Xperiment! – Omul si Viata: Expozitie interactiva pentru copii
Program: 09:30 – 16:30 Parteneri: Da Vinci Learning, Institutul Francez Unde: Institutul Francez (vezi harta)
Cum sintem alcatuiti noi, oamenii? Cum ne functioneaza corpul?
Cu ajutorul unor modele interactive si a microscoapelor copiii pot afla ce se petrece in interiorul organismului uman. Mai mult, vizitatorii vor invata sa identifice diferite plante si animale si sa descopere cum acestea sint adaptate mediului in care traiesc.
- O privire spre trecut: tehnologia de acum un secol
Program: 10:00 – 18:00 Parteneri: Muzeul National de Istorie a Romaniei Unde: Muzeul National de Istorie a Romaniei (vezi harta)
O colectie impresionanta de echipamente fotografice etc.
- Universul si Timpul
Program: 19:00 – 21:00 Unde: Libraria Humanitas de la Cismigiu (vezi harta) Moderator: Vald Zografi
Sâmbătă, 28 septembrie
- Xperiment! – Omul si Viata: Expozitie interactiva pentru copii
Program: 09:30 – 15:00 Parteneri: Da Vinci Learning, Institutul Francez Unde: Institutul Francez (vezi harta)
Cum sintem alcatuiti noi, oamenii? Cum ne functioneaza corpul?
Cu ajutorul unor modele interactive si a microscoapelor copiii pot afla ce se petrece in interiorul organismului uman. Mai mult, vizitatorii vor invata sa identifice diferite plante si animale si sa descopere cum acestea sint adaptate mediului in care traiesc.
- O privire spre trecut: tehnologia de acum un secol
Program: 10:00 – 18:00 Parteneri: Muzeul National de Istorie a Romaniei Unde: Muzeul National de Istorie a Romaniei (vezi harta)
O colectie impresionanta de echipamente fotografice etc.
- Darwin si Teoria Evolutiei – fundamentul intelegerii Biologiei
Program: 19:00 – 21:00 Parteneri: Editura Humanitas Unde: Libraria Humanitas de la Cismigiu (vezi harta)
Teoria Evolutiei reprezinta fundamentul intelegerii Biologiei; cu toate acestea este aproape un subiect tabu in sistemul de invatamint.
Duminică, 29 septembrie
- O privire spre trecut: tehnologia de acum un secol
Program: 10:00 – 18:00 Parteneri: Muzeul National de Istorie a Romaniei Unde: Muzeul National de Istorie a Romaniei (vezi harta)
O colectie impresionanta de echipamente fotografice etc.
- Stiinta si Pseudostiinta