Mama e lumina mea…

Rama foto din carton

… ea mă-nvaţă ce e bine,
Şi cum să mă port în lume.

De rele ea mă fereşte,
Şi cu drag mă ocroteşte!

Am avut serbare. 8 martie. Şi, aşa, fără "r", "ş", cum poate Irisuca mea să zică "Lâu, Lăcuscă, Lămulică", am ascultat cu lacrimi în ochi cum piticul meu spunea, doar pentru mine, o poezie.

La sfârşitul serbării, o surpriză le aştepta pe mămici. Piticii au confecţionat, împreună cu tăticii, o ramă foto pentru mami. Pozele şi toate materialele au fost pregătite înainte de domnişoara educatoare.

Dacă privesc cu atenţie rama, cred că tati a intervenit cam mult. Irisuca mea avea mai mult simţ estetic :D. Dar nu contează.

E o plăcere să am pe birou doi ochişori, care parcă mă întreabă…

Mai ai mult, mami? Când vii la mine?

Edit:

Iată că a sosit şi am doilea cadou de 8 martie: un desen, 2 pietre pictate manual, şi o felicitare. În interior, capsate frumos, "Sfaturi folositoare pentru mămici iubitoare":

Să nu-mi dai tot ce-ţi cer, te rog frumos,
Chiar dacă ştii că poţi, chiar dacă ai,
Fiindcă uneori sunt curios
Să-ţi cer, doar ca să văd cât poţi să-mi dai!

Când îmi promiţi un premiu, nu uita
Că mie tot la el o să-mi stea gândul…
Şi dacă tu te-ai răzgândit cumva,
Mă pedepseşti că nu-ţi respecţi cuvântul!

Să nu-mi spui niciodată că doar eu
Sunt mai puţin ca prietenii şi fraţii,
Findcă o să cred în drumul meu,
Că nu pot fi la fel de bun ca alţii!

Când vreau să fac un lucru, cât de mic,
Încurajează-mă de la-nceput,
Iar dacă se întâmplă să îl stric,
Nu mă certa că sunt nepriceput!

Te rog, să nu faci tot în locul meu!
Mai lasă-mă să fac şi eu ce ştiu,
Pentru că altfel o să-mi fie greu
Să mă descurc în viaţă, mai târziu!

Când am curajul să-ţi mărturisesc
Ce mă frământă şi ce temeri am,
Acultă ce îţi spun şi ce gândesc,
Nu te uita la ceas şi nici la geam!

Dă-mi sfatul tău cel bun şi înţelept,
Aşa cum te pricepi, aşa cum ştii
Şi nu-mi răspunde-atunci când îl aştept:
"N-am timp de fleacuri şi copilării!"

Dacă-ţi e greu să faci ce te-am rugat,
Atunci când singur voi putea porni
Pe drumul vieţii mele mult visat,
Întreabă-te: ce om voi deveni?

Nu-mi rămâne decât să mulţumesc autorului, oricine şi oriunde ar fi el. Pentru că, după aceste versuri, nu mai este loc de alte cuvinte.

De ziua ta, mamico…

În dar ţi-am adus… mai multe felicitări. Pentru că nu m-am putut hotărî…

Felicitare pentru 8 martie

Tocmai am primit de la o prietenă felicitările la care Elise a lucrat din greu. Şi cu mult suflet. Aşa că nu m-am putut abţine, am cerut detalii.

Apoi, pentru că nu este numai ziua mamei, ci şi a doamnelor, a pregătit pentru fiecare câte o felicitare. La exterior, un fluturaş decupat parţial. Pe care mami l-a realizat dintr-un 8. Şablonul pentru felicitare este printabil pe o coală A4.

La interior, o floricică, într-un ghiveci. Şablonul pentru floricică se printează A4, color.

Felicitare de 8 martie

Felicitări Elise!

Mama draga, ce-as putea…

… să-ţi ofer de ziua ta?
O felicitare, la concursul de Talente.
Năzdrăvanii au muncit şi săptămâna aceasta şi au realizat cele mai frumoase felicitări, pentru cele mai iubite mămici. Toţi au dăruit un ghiocel pictat cu mânuţele lor, celei mai speciale fiinţe de pe pământ. Iată ce-au realizat:

Felicitare de 8 martie. Colaj din hârtie si alte materiale.Felicitare de 8 martie. Colaj din hârtie si alte materiale.
Felicitare de 8 martie. Colaj din hârtie si alte materiale.Felicitare de 8 martie. Colaj din hârtie si alte materiale.
Felicitare de 8 martie. Colaj din hârtie si alte materiale.Felicitare de 8 martie. Colaj din hârtie si alte materiale.
Felicitare de 8 martie. Colaj din hârtie si alte materiale.Felicitare de 8 martie. Colaj din hârtie si alte materiale.
Felicitare de 8 martie. Colaj din hârtie si alte materiale.Felicitare de 8 martie. Colaj din hârtie si alte materiale.
Felicitare de 8 martie. Colaj din hârtie si alte materiale.
Felicitare de 8 martie. Colaj din hârtie si alte materiale.Felicitare de 8 martie. Colaj din hârtie si alte materiale.Felicitare de 8 martie. Colaj din hârtie si alte materiale.

Detaliile probei