Puisor de Paste confectionat din coaja de ou

Puisor din coaja de ou

Pentru acest puişor ai nevoie de:

  • un ou
  • hârtie glasată
  • puţin carton
  • lipici

Întâi de toate, trebuie pregătit oul. Dacă ţi se pare complicat să îl goleşti, îl poţi fierbe, dar va fi greu să-l menţii în echilibru. Pentru a scoate gălbenuşul, ai nevoie de un ac. Cu ajutorul lui, şi cu mare grijă, realizează o gaură prin coajă. Poţi scoate conţinutul cu o seringă, sau poţi să perforezi încă o dată în partea opusă şi să suflii conţinutul. Eu am realizat-o pe prima.

Pentru decorarea oului (sunt sigură că ar fi arătat mult mai bine dacă oul era alb), poţi desena singur sau poţi printa şablonul.

  1. Suportul. Trebuie lipit pe un carton, fie că îl realizezi din hârtie glasată, fie că îl printezi şi-l colorezi.
  2. Aripioarele. Se lipesc lateral. Nu este nevoie să adaugi lipici decât în punctul de contact.
  3. Ciocul. Se colorează pe ambele părţi şi se lipeşte.
  4. Creasta. Se colorează sau se realizează din hârtie glasată. Se îndoaie pe centru şi se lipeşte, lăsând libere doar aripioarele, cu ajutorul cărora se va ataşa de ou.

Spor la lucru!

Alte exemple la Atelierul de creaţie