De departe cea mai amuzantă activitate a acestei primăveri (până acum) a fost decorarea clasei de la grădiniţă. Deh, când te chinuie talentul, te oferi voluntar… şi… mă simţeam ca peştele în apă. Decoraţiuni şi spaţiu de decorat, idei grămadă, aşa că m-am apucat de treabă. Mi-am luat rolul de secund foarte în serios, şi mi-am dat silinţa să-i las pe copii cu gura căscată.
Singura idee care nu era în plan… era… un cuib de rândunele. Care mi-a venit aşa, ca nu ştiam ce să punem pe stâlpul din mijlocul clasei. Am pus mâna pe foarfecă… şi mi-am ales materiale. Întâi, cuibul făcut din carton. Am lipit bine marginile, şi ca să fiu sigură că stă i-am mai aplicat şi câteva capse. L-am decorat apoi cu autocolant catifelat. Semăna foarte mult cu autocolantul din comerţ, folosit pentru îmbrăcarea uşilor, atât că era catifelat. Şi maro. Dacă aveam timp, poate încercam ceva din lut. Ar fi arătat tare fain, să mă joc de-a rândunica şi să fac un cuib veritabil.
Apoi l-am prins pe perete. În patru colţuri, ca să nu cadă. L-am umplut cu vată, şi pe deasupra am pus iarbă decorativă.
Pui de rândunică… sunt făcuţi din material negru, catifea roşie, hârtie glasată, şi puţină acuarelă. Am tăiat pătrate de pânză neagră, cam de 8x8cm. Le-am pus vată la mijloc, cam cât să iasă o minge de ping-pong. Am legat cu aţă, şi a ieşit astfel şi un pic de gât. Ciocurile sunt două triunghiuri, foarte ascuţite, suprapuse. Le-am îndoit la bază şi le-am prins de cap cu un bold. Peste îndoitură am lipit un semicerc din catifea roşie. Aşa i-am făcut şi guşa, şi nici nu se vede îndoitura. La final, ochii cu acuarelă albă.
Fii-mea, asistent de regie la toată operaţiunea, este complet nemulţumită. De ce? Pentru că mama rânducă vine la cuib fără nimic în cioc. Uite bieţii pui ce guri mari au, şi le e foame!