Uneori e atât de uşor să aduci un zâmbet pe faţa unui copil… trebuie doar să ai suficientă imaginaţie, pentru a intra în lumea lui. Vacanţa noastră de Paşte a fost una cu mai multă adrenalină decât mi-aş fi dorit. Dacă ar fi să citesc un fragment din compunerea lui Andrei despre vacanţă, ar fi în rezumat testat asfaltul… plimbat cu ambulanţa… o sumedenie de ace… . Andrei a fost până acum un copil norocos. Nu am ştiut ce e acela spital, cameră de gardă, UPU, acele le-a văzut doar la vaccin. Acum ne-am dat cu capul nu doar de asfalt, ci de mai multe lucruri decât mi-aş fi imaginat. Îţi trebuie o enormă stăpânire de sine să n-o iei razna, să îţi negi cu totul sentimentele, să zâmbeşti şi să încurajezi un copil speriat. Să-i explici, să-l calmezi, să faci ceea ce alţii nu au timpul necesar.
Şi totuşi am avut şi ajutor. De exemplu, când i-au montat branula. Pe lângă sperietura cu acul, şi încercările mele disperate de a nu-l compara cu Iris (mult mai curajoasă la capitolul acesta), a primit bonus la UPU un bandaj minunat cu ursuleţi, care a lipit foarte frumos branula pentru 3 zile, fără să se desprindă, fără să-l incomodeze. La Bagdasar mai apoi erau copii. Toţi cu branule. Dar prinse simplu, circular, cu leucoplast alb. Doar Andrei şi Diana, veniţi de „dincolo”, le făceau în ciudă cu ursuleţii lor. Am văzut şi câteva lacrimi, voiau şi ei cu ursuleţi… dar de unde?! Îmi plac şi laboratoarele de recoltări, cele care au pregătite, pentru copii, variante. Uite, cât luăm sânge, te gândeşti pe care îl vrei.
Acasă parcă zgârieturile dor mai puţin în ultimul timp, de când avem plasturi cu desene. În excursie, când am intrat în farmacie să iau niste plasturi, de nevoie, am auzit discret, din spate… mami, putem să alegem desenele? Este poate forma de marketing care îmi place cel mai mult. Pentru că acel pitic, ursuleţ sau maşinuţă, aduce un zâmbet, alungă o umbră de durere. Ultima cutie de plasturi folosită mi-a plăcut, sunt elastici şi se lipesc cum trebuie, nu se desfac, şi te poţi spăla liniştit pe mâini (mai am de învăţat la mânuirea cuţitelor, sau îmi cumpăr mănuşi de zale). Odată cu plasturii de la Hartmann am primit şi un termometru. Iniţial n-am vrut să-l desfac, căci mai aveam unul electronic de când erau copii mici. Dar la o criză de febră nocturnă, când toate păreau să se fi ascuns de mine, l-am desigilat. Uimirea a fost la următoarea criză, când găsisem vechiul termometru, dar Iris l-a cerut pe ăla nou, că e mai rapid. Avea dreptate copilul, după ce am citit descrierea, se pare că ei au simţit diferenţa celor 10 secunde. Ca amintire, şi poate piesă de muzeu pentru nepoţi, am de la mama un termometru cu mercur, de sticlă, din secolul trecut :).
Căutând linkurile pentru această poveste de vacanţă, mi-au sărit în ochi alţi plasturi, pentru bătături. Prinţesa bob de mazăre e mic copil, eu nu-mi amintesc să fi reuşit vreodată să port o pereche de încălţări (în afară de adidaşi) fără să mă aleg cu o gamă largă de bătături. Cele mai faine sunt cele de la sandale, unde în momentul în care îmi micşorez agonia cu un plasture, se găsesc prin preajmă şi ceva binevoitori care să-mi amintească în cazul în care am uitat. Vaai, câte degete pansate ai! (De obicei câte două pe fiecare picior…) . Revenind, la Hartmann am văzut plasturi transparenţi, adaptaţi pentru cazuri de pantofi şi sandale incomode. Plasturii pentru bataturi si vezicule conţin o peliculă de gel care ameliorează durerea şi grăbesc vindecarea.
Voi cum staţi cu plasturii? Cu desene sau fără?
Suntem aproape toţi consumatori de apă îmbuteliată, în toate formele ei. În mod sigur ai remarcat în ultimul timp eticheta modificată a ambalajelor Dorna. Ai avut răbdare să citeşti eticheta, să vezi de ce o inimă completează numele? Pentru că, prin fiecare sticlă cumpărată, poţi contribui, alături de Dorna şi organizaţia Salvaţi Copiii, la campania Grijă pentru Copii. Prin această campanie, Dorna a contribuit în 2013 la dotarea a 15 maternităţi din România cu echipament pentru îngrijirea nou-născuţilor prematur. Dacă nu ştiai, 1 din 10 copii din România se naşte prematur, şi au nevoie de asistenţă chiar din prima oră de viaţă, lucru care presupune dotări de care maternităţile şi spitalele nu dispun în număr suficient.
