Zambete si plasturi

hartman

Uneori e atât de uşor să aduci un zâmbet pe faţa unui copil… trebuie doar să ai suficientă imaginaţie, pentru a intra în lumea lui. Vacanţa noastră de Paşte a fost una cu mai multă adrenalină decât mi-aş fi dorit. Dacă ar fi să citesc un fragment din compunerea lui Andrei despre vacanţă, ar fi în rezumat testat asfaltul… plimbat cu ambulanţa… o sumedenie de ace… . Andrei a fost până acum un copil norocos. Nu am ştiut ce e acela spital, cameră de gardă, UPU, acele le-a văzut doar la vaccin. Acum ne-am dat cu capul nu doar de asfalt, ci de mai multe lucruri decât mi-aş fi imaginat. Îţi trebuie o enormă stăpânire de sine să n-o iei razna, să îţi negi cu totul sentimentele, să zâmbeşti şi să încurajezi un copil speriat. Să-i explici, să-l calmezi, să faci ceea ce alţii nu au timpul necesar.

Şi totuşi am avut şi ajutor. De exemplu, când i-au montat branula. Pe lângă sperietura cu acul, şi încercările mele disperate de a nu-l compara cu Iris (mult mai curajoasă la capitolul acesta), a primit bonus la UPU un bandaj minunat cu ursuleţi, care a lipit foarte frumos branula pentru 3 zile, fără să se desprindă, fără să-l incomodeze. La Bagdasar mai apoi erau copii. Toţi cu branule. Dar prinse simplu, circular, cu leucoplast alb. Doar Andrei şi Diana, veniţi de „dincolo”, le făceau în ciudă cu ursuleţii lor. Am văzut şi câteva lacrimi, voiau şi ei cu ursuleţi… dar de unde?! Îmi plac şi laboratoarele de recoltări, cele care au pregătite, pentru copii, variante. Uite, cât luăm sânge, te gândeşti pe care îl vrei.

Acasă parcă zgârieturile dor mai puţin în ultimul timp, de când avem plasturi cu desene. În excursie, când am intrat în farmacie să iau niste plasturi, de nevoie, am auzit discret, din spate… mami, putem să alegem desenele? Este poate forma de marketing care îmi place cel mai mult. Pentru că acel pitic, ursuleţ sau maşinuţă, aduce un zâmbet, alungă o umbră de durere. Ultima cutie de plasturi folosită mi-a plăcut, sunt elastici şi se lipesc cum trebuie, nu se desfac, şi te poţi spăla liniştit pe mâini (mai am de învăţat la mânuirea cuţitelor, sau îmi cumpăr mănuşi de zale). Odată cu plasturii de la Hartmann am primit şi un termometru. Iniţial n-am vrut să-l desfac, căci mai aveam unul electronic de când erau copii mici. Dar la o criză de febră nocturnă, când toate păreau să se fi ascuns de mine, l-am desigilat. Uimirea a fost la următoarea criză, când găsisem vechiul termometru, dar Iris l-a cerut pe ăla nou, că e mai rapid. Avea dreptate copilul, după ce am citit descrierea, se pare că ei au simţit diferenţa celor 10 secunde. Ca amintire, şi poate piesă de muzeu pentru nepoţi, am de la mama un termometru cu mercur, de sticlă, din secolul trecut :).

Căutând linkurile pentru această poveste de vacanţă, mi-au sărit în ochi alţi plasturi, pentru bătături. Prinţesa bob de mazăre e mic copil, eu nu-mi amintesc să fi reuşit vreodată să port o pereche de încălţări (în afară de adidaşi) fără să mă aleg cu o gamă largă de bătături. Cele mai faine sunt cele de la sandale, unde în momentul în care îmi micşorez agonia cu un plasture, se găsesc prin preajmă şi ceva binevoitori care să-mi amintească în cazul în care am uitat. Vaai, câte degete pansate ai! (De obicei câte două pe fiecare picior…) . Revenind, la Hartmann am văzut plasturi transparenţi, adaptaţi pentru cazuri de pantofi şi sandale incomode. Plasturii pentru bataturi si vezicule conţin o peliculă de gel care ameliorează durerea şi grăbesc vindecarea.

Voi cum staţi cu plasturii? Cu desene sau fără?

 

Cristina H.
Posted in Publicitate and tagged , , , , .

2 Comments

  1. Pentru urgente…desi sper sa nu avem…am plasturi obisnuiti pentru ca pe cei colorati i-a folosit fara sa aiba nevoie (doar asa, de placere)…Daca o sa aiba nevoie o sa cumpar pentru ca „iau durerea cu mana”. Cat despre termometre, si eu am doua electronice, si nu difera doar timpul de masurare ci si temperatura pe care o arata (iau cu amandoua, unul dupa altul)…si ma lasa in ceata…Cel cu mercur e sfant (se folosesc si in spitale)!

    • :)) cunosc, si eu ii am pusi bine pe-astia imprimati. La inceput i-am lipit si pe bubite care abia se vedeau, ori banale zgarieturi…
      Pe cel cu mercur nu l-am mai scos demult, cand cel electronic mi-a aratat intr-o noapte 39.8, si-am zis ca e defect. Mercurul era la 39.7…
      Cred ca mai repede depinde de masurarea cu acelasi aparat, daca creste/scade.
      In spital totusi n-am mai vazut la copii cu mercur, si acum, in „excursia noastra”, aveau electronic, pentru ureche, dar n-am apucat sa vad marca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente