Concursul Ace de ger, etapa a doua

Am încheiat ieri prima etapă a concursului Ace de ger, concurs organizat cu sprijinul EduTeca.

Copiii au avut de realizat un tablou, cu creioane sau acuarele, în care să (se) reprezinte în perioada sărbătorilor, la colindat. Dacă au fost ei, sau dacă şi-ar fi dorit să meargă. Câteva dintre desene le puteţi vedea mai jos, celelalte sunt disponibile în pagina dedicată probei.

La colindatLa colindatLa colindatLa colindat

A doua etapă va avea loc în săptămâna 14-20 ianuarie. Copiii au ca temă realizarea unui om de zăpadă folosind tehnica papier-mache. Omul va fi apoi pictat. Ca dimensiune, va trebui să aibă cel puţin 15cm, maxim 20cm. Tema poate fi realizată şi trimisă până duminică seara. Mai multe detalii în pagina concursului.

Concursul este alcătuit din trei probe, fiecare desfăşurându-se pe parcursul unei săptămâni. Pe lângă realizarea temei, copiii trebuie şi să acorde puncte colegilor de grupă, pentru a stabili clasamentul final al concursului.

A doua probă trebuie finalizată până la data de 20 ianuarie.

Copiii trebuie să lucreze singuri. Nu au nimic de câştigat ori de învăţat dacă îşi observă la lucru părinţii ori educatorii. Nu uitaţi de codul de onoare al Năzdrăvanilor!

Concursul Ace de ger beneficiază de 5 premii oferite de Eduteca, constând în cd-uri educaţionale din colecţia EduTeca-Iarna. Pentru fiecare temă rezolvată, copiii care participă primesc o şansă la tragerea la sorţi pentru a câştiga unul dintre premii. Premiile nu vor fi cumulate, chiar dacă vor ieşi la extragere ambele sau toate trei numerele aparţinând unui singur copil. Un participant va primi un singur premiu, iar pentru celelalte premii se va trece la o nouă extragere. Dacă câştigătorul deţine deja cd-urile, va putea alege alt produs din colecţie.

CD3: Vis de iarnă CD4: Clinchet de clopoţei

În cazul grupurilor de copii care participă sub coordonarea unui cadru didactic, şi nu a părinţilor, numărul de lucrări ce pot fi înscrise  este limitat la 3  pentru fiecare cadru didactic.

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 3 zile de la anunţarea norocoşilor (pe blog, la secţiunea "Din culisele concursurilor"), acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Prin revendicarea unui premiu se înţelege adăugarea unui mesaj, în cadrul articolului dedicat, care să conţină adresa şi datele de indentificare.

Tragerea la sorţi va avea loc în data de 28 ianuarie. Câştigătorii vor fi anunţaţi public, nu personal fiecare în parte, iar pentru a fi la curent cu detaliile următiţi articolele de pe blog prin intermediul abonamentului, realizabil aici.

Pentru cadrele didactice care doresc să încurajeze participarea copiilor împreună cu părintii la astfel de exerciţii, am pregătit separat un banner al concursului, care poate fi afişat pe blogul grupei/clasei, în cazul în care acesta există. Codul este:

<a href="http://talentedenazdravani.eu/promo.htm" target="_blank" title="Talente de Nazdravani"><img src="http://talentedenazdravani.eu/img/promo/concursuri160x160.gif" alt="Talente de Nazdravani" border="0" title="Talente de Nazdravani" /></a>

Mulţumesc anticipat pentru susţinere şi mult succes tuturor participanţilor!

Ace de ger: concurs cu premii de la Eduteca

Începem noul an cu un concurs special pentru năzdrăvanii cu chef de joacă, şi de data aceasta cinci dintre copiii participanţi vor fi recompensaţi, prin tragere la sorţi, cu un cd educaţional. În perioada 7-27 ianuarie 2013 se va desfăşura concursul Ace de ger, organizat cu sprijinul EduTeca.

Concursul va fi alcătuit din trei probe, fiecare desfăşurându-se pe parcursul unei săptămâni. Tema este anunţată luni dimineaţa, şi poate fi realizată şi trimisă până duminică seara. Pe lângă realizarea temei, copiii trebuie şi să acorde puncte colegilor de grupă, pentru a stabili clasamentul final al concursului.

Prima probă trebuie finalizată până la data de 13 ianuarie, şi va reprezenta un tablou cu obiceiuri tradiţionale în perioada sărbătorilor de iarnă. Mai multe detalii despre participare găsiţi în pagina dedicată probei.

Copiii trebuie să lucreze singuri. Nu au nimic de câştigat ori de învăţat dacă îşi observă la lucru părinţii ori educatorii. Nu uitaţi de codul de onoare al Năzdrăvanilor!

Concursul Ace de ger beneficiază de 5 premii oferite de Eduteca, constând în cd-uri educaţionale din colecţia EduTeca-Iarna. Pentru fiecare temă rezolvată, copiii care participă primesc o şansă la tragerea la sorţi pentru a câştiga unul dintre premii. Premiile nu vor fi cumulate, chiar dacă vor ieşi la extragere ambele sau toate trei numerele aparţinând unui singur copil. Un participant va primi un singur premiu, iar pentru celelalte premii se va trece la o nouă extragere. Dacă câştigătorul deţine deja cd-urile, va putea alege alt produs din colecţie.

CD3: Vis de iarnă CD4: Clinchet de clopoţei

În cazul grupurilor de copii care participă sub coordonarea unui cadru didactic, şi nu a părinţilor, numărul de lucrări ce pot fi înscrise  este limitat la 3  pentru fiecare cadru didactic.

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 3 zile de la anunţarea norocoşilor (pe blog, la secţiunea "Din culisele concursurilor"), acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Prin revendicarea unui premiu se înţelege adăugarea unui mesaj, în cadrul articolului dedicat, care să conţină adresa şi datele de indentificare.

Tragerea la sorţi va avea loc în data de 28 ianuarie. Câştigătorii vor fi anunţaţi public, nu personal fiecare în parte, iar pentru a fi la curent cu detaliile următiţi articolele de pe blog prin intermediul abonamentului, realizabil aici.

Pentru cadrele didactice care doresc să încurajeze participarea copiilor împreună cu părintii la astfel de exerciţii, am pregătit separat un banner al concursului, care poate fi afişat pe blogul grupei/clasei, în cazul în care acesta există. Codul este:

<a href="http://talentedenazdravani.eu/promo.htm" target="_blank" title="Talente de Nazdravani"><img src="http://talentedenazdravani.eu/img/promo/concursuri160x160.gif" alt="Talente de Nazdravani" border="0" title="Talente de Nazdravani" /></a>

Mulţumesc anticipat pentru susţinere şi mult succes tuturor participanţilor!

Activitati cu copiii

Am încheiat duminică activitatile cu copiii de anul acesta, cu una din temele mele preferate: alegerea unei poezii şi ilustrarea câtorva versuri din aceasta. Dacă aş putea, aş aplica tema aceasta de câte ori copiii au de învăţat o poezie. Nu de alta, dar cel puţin aşa poţi avea cât de cât certitudinea că înţelege şirul de metafore.

Irisuca mea a avut o poezie grea anul acesta la serbare. Grea pentru că era mult prea abstractă pentru nivelul ei de înţelegere, şi chiar dacă reuşeam să-i explicăm cuvintele separat, a fost destul de greu să creăm întregul tablou al poeziei, şi să ajungă să simtă frumuseţea versurilor, mai ales că era o poezie cu temă religioasă. Am reuşit până la urmă să ilustrăm versurile.

Copiii care acceptă să se joace pe site, şi să dea curs activitatilor propuse s-au străduit la fel ca şi ea. Am intrat acum în vacanţă, dar profit de ocazie să îi felicit pentru efortul depus în tot acest an, pentru progresele realizate, pentru implicarea în concursuri şi pentru ajutorul pe care mi l-au dat în jurizarea concursurilor speciale. Tuturor le doresc Sărbători fericite! şi să ne vedem la anul, cu acelaşi chef de joacă ca şi până acum.

În încheiere, vă invit să vedeţi aici expoziţia noastră de poezii ilustrate. Adaug o singură imagine, care din păcate nu a intrat în concurs, căci explicaţiile nu au sosit la timp. Dar este tot o poezie ilustrată, însă autorul desenului a realizat şi versurile. Era un pic pe lângă temă, însă mi-a plăcut ideea şi de aceea v-o arăt. Aparţine Alexiei Maria D., din Timişoara (clasa a IIIa).

 

Concursuri încheiate

Voi ce faceti de Halloween?

Noi ne distrăm. Săptămâna trecută am pregătit dovlecii. Copii au fost foarte harnici şi am strâns o mulţime de dovleci, idei din cele mai trăsnite. Am ales câţiva, dar îi puteţi vedea pe toţi aici.

Dovlecel de HalloweenDovlecel de HalloweenDovlecel de HalloweenDovlecel de Halloween

În schimb săptămâna aceasta vom aduce sărbătoarea în… penar. şi pentru că este amuzant să-l deschizi şi să atragi privirile colegilor, vom pregăti un creion de Halloween. Sunt sigură că vă plac creioanele cu animăluţe la capăt, aşa că tema va fi următoarea: luaţi un creion de lemn şi în locul gumei de la capătul opus vârfului instalaţi o figurină de Halloween. Aveti de unde alege: vrăjitoare, lilieci, fantome, păianjeni… Puteţi folosi orice material, cu o singură condiţie: figurina nu trebuie să fie prea mare, sau prea prea, pentru a impiedica folosirea creionului. Detaliile privind cerinţele probei sunt disponibile aici.

Copacel de toamna cusut

Copacel de toamna cusut

Copacelul lui Tudor

Luna aceasta copiii au avut teme legate de varietatea nuanţelor de culoare pe care toamna ni le aduce pentru a ne încânta privirea. La prima temă am pictat frunze şi le-am folosit pe post de ştampilă. [aici] A doua temă a fost chiar mai amuzantă, căci am umblat prin borcanele cu condimente colorate, şi am realizat colaje cu pomişori. [aici] Săptămâna aceasta vom folosi aţă coloată şi creioane pentru a realiza un copăcel de toamnă.

Materiale necesare:

  • ac şi aţă colorată pentru frunze
  • carton şi imprimantă pentru a printa modelul de aici.
  • creioane colorate pentru a decora planşa.
  • curaj, dacă este prima dată când încercaţi să coaseţi.

În imaginea alăturată este un copăcel pe care l-am lucrat la grădiniţă cu grupa mare, dar acasă va fi mult mai uşor!

Detaliile probei le găsiţi aici.

 

Cuib de randunica

Aseară m-am apucat să prelucrez imaginile sosite pentru tema de săptămâna aceasta. Ca să reiau, copiii au de realizat, prin tehnica origami, o pasăre călătoare, iar apoi să picteze mediul în care aceasta trăieşte la noi în ţară. Dragoş mi-a făcut o surpriză minunată cu un cuib de rândunici, pe care, din păcate, nu îl pot încadra la origami, dar nu pot să nu îl laud şi să vă arăt colajul lui superb din benzi de hârtie.

Bravo, Dragoş! Reuşeşti la fiecare temă să mă uimeşti cu răbdarea şi inventivitatea ta!

Pasari calatoare, tema nazdravanilor pentru saptamanile ce urmeaza

Vara a fost lungă, temele mai rare, şi doar câţiva dintre năzdrăvani au ţinut ritmul şi au lucrat (vezi concursuri încheiate). Dar acum toţi s-au întors de la bunici, sau din concediu, şi sunt nerăbdători să reîncepem joaca.

Pentru următoarele săptămâni am pregătit un concurs scurt, doar cu două etape, pe tema "Păsări călătoare". Săptămâna aceasta copiii vor confecţiona o pasăre călătoare din hârtie, şi vor picta decorul. Mă gândeam la o mică dioramă, dar cum abia începem şcoala şi toţi vor fi ocupaţi cu emoţiile, am lăsat varianta mai simplă. Creaţiile copiilor şi detaliile de participare sunt disponibile aici.

Pentru idei, folosiţi google, tutorialele video de pe youtube sau articolul de ieri.

Spor la lucru!

Figurine si animale origami, Idei creative, Editura Casa

Deseneaza harta unei comori

Îmi dau seama că se apropie vacanţa, şi copiii sunt din ce în ce mai mult cu mintea la distracţii, la petreceri şi aventuri. Temele săptămânale din această perioadă au mers tocmai pe acest drum. Ne-am făcut bagajele săptămâna trecută, săptămâna aceasta desenăm harta unei comori, iar săptămâna viitoare mai mult ca sigur vom construi un mijloc de transport. Nu vă divulg detaliile, acestea vor fi disponibile luni.

Dar nu m-am putut abţine să nu aleg câteva dintre creaţiile copiilor şi să vi le arăt. şi, dacă încă nu vă jucaţi cu noi, poate vă dăm o idee cum să vă petreceţi vacanţa. Imaginile de mai jos sunt doar câteva dintre cele trimise de copii, colecţia integrală o puteţi vedea pe paginile dedicate probelor.

Valiza de vacanta Valiza de vacanta Valiza de vacanta Valiza de vacanta

Valize de vacanţă (aici)

Harta comorii Harta comorii Harta comorii

Hărţi de comori (aici)

La cirese: etapa magica

Săptămâna care tocmai s-a încheiat a fost dedicată, pe toate planurile, zilei copilului. Anul acesta am ieşit un pic din tiparele creaţiilor dedicate acestei zile, şi am îmbinat o temă de desen cu una de colaj, şi cu puţină tradiţie de 1 iunie. Am realizat cireşe "magice", fiecare bob fiind dedicat unui copil de pe frumoasa noastră planetă. Au ieşit cel puţin amunzante, iar unele sunt cu adevărat deosebite.

Puteţi vedea creaţiile acestei etape accesând acest link.

Copiii care au rezolvat tema acestei săptămâni participă săptămâna aceasta la o tragere la sorţi, în urma căreia cinci norocoşi vor primi o mascotă Dormelina, oferită de Dormeo.ro. Mascota este cea din imaginea alăturată.

Copiii participanţi la extragere sunt:

1. Alexandru M., Slobozia, 6 ani
2. Alexia A., Bosanci, 3 ani
3. Ana Maria I., Buzau, clasa a IIIa
4. Anastasia Teofana T., Pascani, 5 ani
5. Andra Roxana U., Reghin, clasa a II a
6. Andreea Alexandra C., Bucuresti, clasa I
7. Andreea Lidia P., Fetesti, 6 ani
8. Andrei Horia H., Iasi, 6 ani
9. Bianca D., Buzau, clasa a IIIa
10. Bianca M., Slobozia, 4 ani
11. Denisa Maria H., Iasi, 4 ani
12. Diana D., Buzau, clasa a IIIa
13. Diana Maria C., Galati, clasa a Va
14. Elise Stefania N., Gura Humorului, 6 ani
15. Eliza C., Bucuresti, 3 ani
16. Flavia T., Seini, 5 ani
17. Iasmina C., Oradea, 5 ani
18. Ioana H., Iasi, clasa a IIa
19. Ioana Maia H., Iasi, 3 ani
20. Laura Ioana H., Iasi, 7 ani
21. Maria Cristina U., Bucuresti, 6 ani
22. Maria G., Bucuresti, 5 ani
23. Mihai C., Brasov, 7 ani
24. Mihai Stefan C., Oltenita, clasa a IIIa
25. Razvan Viorel U., Satu Mare, clasa a IIa
26. Sara Fabiana Andreea C., Moisei, 4 ani

Succes!

Dormelina


Edit, 5 iunie:
Castigatorii mascotelor de plus sunt:
14. Elise Stefania N., Gura Humorului, 6 ani
12. Diana D., Buzau, clasa a IIIa
20. Laura Ioana H., Iasi, 7 ani
17. Iasmina C., Oradea, 5 ani
26. Sara Fabiana Andreea C., Moisei, 4 ani
Inregistrarea extragerii este vizibila aici.

Castigatorii sunt rugati sa posteze la acest articol un mesaj, in urmatoarele sapte zile, cu adresa la care va fi expediat premiu. Mesajul trebuie sa contina: numarul de concurs, numele parintelui care ridica premiul si adresa de expeditie. Datele nu vor fi publicate pe site.

Concursul La cirese, etapa speciala de 1 iunie

Şi se apropie, mai sunt câteva zile, copiii numără pe degete. Vine "Ziua mea!", poate mai ceva decât ziua aniversară, căci acum toată lumea sărbătoreşte, toată lumea pregăteşte surprize pentru ei, şi va fi o zi cu totul specială. Din acelaşi motiv am transformat ultima probă a concursului "La cireşe" într-una specială, iar copiii care vor realiza tema acestei săptămâni vor participa la o tragere la sorţi în urma căreia vor putea câştiga una din mascotele Dormelina oferite de oferite de Dormeo.ro. Mascota este cea din imaginea alăturată, şi numai când mă uit la poză am impresia că e genul de animăluţ de pluş pe care să nu-l laşi din braţe. Ştiţi senzaţia cu cele de la Ikea… mari şi pufoase… 🙂

Tema concursului a fost afişată aici, şi poate fi rezolvată până duminică, 3 iunie. Pe pagina concursului găsiţi şi detaliile pentru fiecare grupă în parte. Pe scurt, copiii trebuie să realizeze un şirag de cireşe, fiecare cireaşă având pe bob o faţă de copil. Şi pentru că este 1 iunie, copiii trebuie să fie cât mai diferiţi. Avem de unde alege… căci planeta noastră este locuită de cele mai diverse popoare. Normal, vom încerca cât mai mult să desenăm.

Abia aştept să confecţionăm primele decoraţiuni "de vară", chiar dacă vacanţa bate la uşă, tot mai avem câteva săptămâni în care să ne bucurăm de ele!

Dormelina