Ziua cu tableta la școală

A trecut sau n-a trecut pandemia, se mai intră sau nu vreodată online, cert e că, după numeroase luni scurse, primăria a dotat școala în cadrul unui proiect cu tablete pentru fiecare elev și câte un laptop pentru fiecare sală de clasă.

Ca în povestea cu „Ionică și lupul”, pe la ultimul consiliu, am auzit (iar) că vin laptopurile, dar nu i-am dat mare crezare zvonului. Vara a trecut liniștită. Fix când eu eram în focurile examenelor la final de august, sosesc tabletele. Musai prezentarea la școală urgent, să scriem codurile de pe spate, să le distribuim părinților. Pe 31 august am intrat la 9:00 în examenul oral, iar la 11 eram la școală, completam tabele cu serii lungi de cifre, să le pot distribui.

Atac de panică

Normal, când toată lumea a primit tabletă, a început despicarea firului în patru. De ce primim? Se intră iar în online? Nuuu… doar că la noi, la București, lucrurile se fac ardelenește, încet, molcom, îți ia vreo trei ani să pui în practică o idee bună.

Și ce facem cu ele?

Gândul că le-au primit degeaba, că se strânge praful pe ele, îi frământa. Și, cu tristețe trebuie să remarc, mulți dintre copiii care le-au primit le cam țin degeaba acasă, deși (cel puțin la gimnaziu) ar fi o soluție pentru a nu mai căra la școală toate manualele… le-ar putea deschide online.

De când am fost sigură că sosesc, îmi făceam scenarii în minte cum aș putea să le folosesc la clasă, deși „ziua cu tableta la școală”, într-o clasă de copii agitați, ca să nu spun mai mult, îmi dădea mari fiori încă de când a încolțit ideea. Însă ar fi păcat, chiar mare păcat, să avem această șansă și să nu o folosim.

În plus, tabletele au venit (nesperat) și cu husă relativ serioasă de protecție, așa că, cel puțin teoretic, imposibilul devenea posibil.

Prima zi cu tableta la școală

Am anunțat cu emoție pe grupul de părinți că luăm tabletele la școală. Cea mai mare frică a mea era că se sparge vreuna, vinovatul nu vrea să-și asume, păgubitul face scandal și, ca de obicei în învățământul românesc, oalele se sparg în capul celui care a avut ideea, căci nicio faptă bună nu rămâne, niciodată (dar niciodată!) nepedepsită.

În primul mesaj am inclus și o listă de reguli, am rugat părinții să le discute serios cu copiii, căci atunci când toată lumea știe ce are de făcut (sau nu), nu prea are ce să nu funcționeze.

Deschizi tableta atunci când ți se cere și numai pe aplicația solicitată.

Tableta nu este jucărie, nu este scoasă din ghiozdan în pauze.

Sunt interzise orice fel de glume și jocuri care pun în pericol tabletele (fotbal cu ghiozdane, îmbrânceli când se utilizează tabletele, tras scaune etc.)

Ai voie să umbli doar cu tableta ta (poate un abțibild cu numele, ceva lipit pe husă, trebuie să și le identifice ușor fiecare).

Utilizarea tabletei se va face doar în scop școlar.

Tableta nefolosită stă cu husa închisă.

Tableta este încărcată de acasă și închisă, să nu se consume bateria.

Am avut o tentativă de a condiționa venirea cu tableta de un comportament civilizat la școală, în speranța că aș mai potoli din năzdrăvanii clasei, astfel încât să avem la ore o atmosferă cât mai aproape de normalitate, însă propunerea a fost respinsă cu un glas vehement. Asta e. Am încercat.

Probleme…

Tehnice, normal. Tabletele au venit blocate. (La fel și laptopul meu, dar asta e altă poveste, pentru alt articol.)

Copiii nu puteau instala nimic pe ele, nu aveau drepturi. Așa că orice aș fi vrut eu să fac la clasă trebuia să fie accesibil în browser, nu aplicație instalată pe tabletă. Nu știu care e geniul care administrează proiectul la primărie, dar țin să îl felicit. Așa drob de sare bătut în perete n-am mai văzut. Parcă e povestea cu Păcală, când primește ca provizii la câmp pâinea și burdușica de brânză și trebuie să le aducă întregi după o zi de muncă!

Am lucrat demult ca manager de proiecte online. Programatorul din echipă îmi spunea că, atunci când blochezi totul la nivel de acces, în loc să securizezi, nu arăți decât că nu te pricepi. Am râs la această amintire și am trecut mai departe, oricum nu puteam schimba nimic.

Unii copii, cu părinți mai tehnici, au rezolvat problema. Alții – încă nu. Poate facem o șezătoare la școală, toată lumea vine cu tableta, și mai rezolvăm din ele, altfel pare că ne învârtim așa, în jurul cozii…

Cum ne-am descurcat

În general, din ce în ce mai bine. Prima dată a fost mai greu, până au învățat cum să intre, am mai sunat acasă după parole, că nu le știau copiii… dar s-au ajutat unii pe alții și am putut rezolva provocările pregătite.

Entuziasmul lor e greu de stăpânit, mai ales la Kahoot. Aplicația e greu de îmbinat cu descurajarea competiției cu ceilalți, podiumul acela final e extrem de apetisant. Și, cel puțin pentru mine, a fost și surprinzător în unele cazuri! Mi s-a părut totuși că algoritmul nu e chiar corect, căci la unul din jocuri am avut pe primul loc un copil cu un răspuns greșit, iar pe locul al doilea, unul cu toate corecte, dar o idee mai puțin rapid în a da răspunsurile potrivite.

A rămas însă în picioare și Google Forms, unde timpul disponibil se aplică la întreg „testul”, ai timp să și introduci, manual, un răspuns.

Surpriza a venit în ultima săptămână de școală, când aveam lecție deschisă.

Calculasem, normal, minutele pe proiectul lecției, dar nimic nu iese, ca la carte, de fiecare dată. Pun ca rezervă de timp pentru conexiune, răspunsuri, feedback, 15 min. Mai bine să fie decât să intri în criză. Ce să vezi. Vine momentul de „joc”. Anunț. Până să ajung eu la catedră să afișez codul de kahoot, ei erau conectați, în așteptarea codului. Afișez… în nici 20 de secunde erau toți intrați în joc: să-i dăm drumul.

Deja îmi dădeam seama că activitatea nu se va întinde pe mai mult de cinci minute, oricât am încercat eu să recalibrez planul din mers. Parcă știind că deja mă cuprinsese panica, răspundeau instant, nici gând de consumat cele 20 de secunde atribuite unei întrebări. Am improvizat, am scris apoi și în caiete variantele corecte (doamne, bine că le-au mai greșit!!), ca să acoperim cele 15 minute pe care eu le rezervasem.

Peste toate, surpriza a fost extrem de plăcută!

Atât de plăcută, că mă gândesc la variante de a face lecțiile interactive, așa cum am văzut, în pandemie, pe Pear Deck, când am beneficiat de trei luni abonament gratuit, bonusul la achiziționarea tabletei grafice. Însă acesta e un vis frumos, la ce prețuri are contul de profesor. Însă dacă nu visezi, nu vei ajunge niciodată mai departe, nu?

Încerc să văd dacă Kahoot ar avea ceva asemănător (să răspunzi la întrebări pe parcursul prezentării lecției predate) în varianta de „cursuri”, măcar aici abonamentul pe lună are un preț ceva mai mic… dar îmi dau seama că nu vom progresa cu învățământul modern cât timp ori de câte ori vrei să faci ceva, te lovești de astfel de piedici.

Ca să termin într-o notă optimistă, încă îi așteptăm pe cei de la primărie să vină să termine și la noi de montat, de setat, de… ce-o mai fi de făcut!

Iar data viitoare când venim cu ele la școală, poate nu le uită nimeni nici acasă, nici descărcate!

Cristina H.
Posted in De-ale casei.

2 Comments

  1. Pingback: Revista clasei – un proiect de suflet |Talente de Năzdrăvani

  2. Pingback: Emailul: aplicație la clasa a III-a | Talente de Năzdrăvani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente