Module verzi și altfel

Peste tot sunt la mare căutare acum planificările „pe module”. Nu știu de ce e așa panicată lumea cu încadrarea pe module de parcă e sfârșitul lumii. În fond și la urma urmei, vacanța din octombrie, cel puțin la ciclul primar, era și înainte. Vacanța de februarie a fost până în anul de grație 2019, când a fost abramburită structura anului școlar și de-atunci parcă e noua modă, cum să ne mai scoată din minți cu alte și alte modificări.

Modulele în sine nu fragmentează anul școlar mai rău decât era înainte. Însă faptul că nu mai avem semestre, că nu ne mai oprim la jumătate să ne tragem sufletul și să tragem o linie, să ne întrebăm nițeluș dacă suntem pe drumul cel bun, s-ar putea să fie o problemă pe termen lung.

Și da, ar fi frumos să închei unitatea înainte de finalul modulului, dar oare în pielea elevilor care au atâtea evaluări înainte de ultima săptămână se pune cineva?!

Totuși, de ce nu „ies” planificările pe module…?

În teorie, ar trebui să iasă. Faci planificarea cu ajutorul programei, iei conținuturile, le împarți… însă merge dacă și numai dacă renunți la manuale. Ca material de sprijin pentru elevi, odată ce le pui pe bancă, trebuie să le iei în seamă.

Dacă eu consider logic ca la științe să încep cu noțiunile de biologie și nu cu cele de fizică, dar manualul e „invers”, zăpăcesc copiii de tot. Copii, facem întâi capitolul 5, apoi 3 și apoi 4… Nu merge. Ei au nevoie de o ordine în învățare. Și, mai ales, de timp pentru consolidare, nu le faci pe toate în fuga calului, doar de dragul de a ieși calendarul.

Manualele au fost gândite acum niște ani și țineau cât de cât cont de structura anului școlar, să ai „timp” să închei o unitate de învățare până la prima vacanță. De-asta îi spune unitate, nu? Să aibă cap, coadă, să se încheie cu recapitulare și evaluare sumativă. Însă când începem anul școlar cu două săptămâni mai devreme, normal că nu se mai potrivește nimic, nici cu vacanța de noiembrie, nici cu cea de Crăciun… Ce să mai zic de celelalte, fixate „diferit”, ca să schieze cine trebuie, că cei mai mulți nici nu văd pârtia.

Pauzele lungi și dese

Când mă uit la structura anului școlar mă simt de parcă urc scările la etajul 10, după covid. Nu mai rezist, nu mai respir, mai merg un pic, mai stau oleacă. Cam așa și anul școlar. Nici nu ne luăm bine avânt că pac, luăm o pauză. Și uite-așa nu reușim nici să începem, nici să terminăm, dar nici să recapitulăm, căci nu mai dăm teze. Obișnuim copiii aceștia să facă numai eforturi mici, fără să capete și o rezistență pe termen lung.

Mi-e groază să mă gândesc cum reacționează actualele generații de liceeni, care au stat în online și nu au dat teze, la prima sesiune din facultate, când ai 3-4 zile la dispoziție să prezinți onorabil o cantitate de informație cât zece manuale de liceu. Să nu-mi spuneți că ar trebui să se scoată din materie și la facultate, să le dăm diploma pe nimic! Apropo de asta, iată un fragment dintr-o lectură (grea) pe care am parcurs-o recent la clasa a treia:

…  să știți că aș putea nici să nu vă mai duc la școală. Să vă las să treceți glonț pe lângă ea și să vă continuați viața la cinema. Sau să vă dau un anume certificat, din care să reiasă, clar, că sunteți mai deștepți decât, la un loc, un cal și‑un țânțar. (La școală, dar nu rămânem acolo – Marin Sorescu)

În ciuda faptului că textul era o metaforă greu de descifrat, culmea, fix aici nu am avut nicio problemă. Au înțeles direct mesajul: termini școala fără să ai ceva în cap. Dacă și prin facultate trecem glonț… apăi de unde ne vom scufunda nu ne mai scoate nimeni la lumină!

Mi-am terminat planificarea

Uf, da… i-am dat o formă. Am încercat să văd ansamblul, tot anul școlar, și mai puțin modulele. Și poate tocmai pentru că nu mai avem semestre mai am o șansă de a drege busuiocul în acest an. De pildă, dacă aș fi avut clasa a patra, aș fi parcurs întâi geografia, două ore pe săptămână, apoi aș fi continuat cu istoria. Cred de multă vreme că abordarea aceasta, „modulară”, e mult mai potrivită pentru cele două discipline. Nu merge însă la toate.

Dar am clasa a treia. Probabil voi jongla cu orele. Scopul final e să termin materia la 1 iunie, dar în același timp, să îi dau o oarecare logică. E bine că pe copertă scrie „planificare orientativă”, căci numai Dumnezeu știe ce ne orientează anul acesta și cum vom reuși să ne facem treaba cu atâtea bețe puse-n roată de cei care ne conduc.

Însă când îmi spuneam că mai rău nu se poate, s-au stabilit săptămânile verzi și altfel. Nu înțeleg de ce nu avem voie să folosim pentru acestea acele săptămâni incomplete, de 4 zile… ca să nu le unim cu vacanța? Cine vrea să facă ce trebuie atunci, face oricum! Așa… Ai săptămâna colorată, apoi 4 zile de școală și intri vacanță. Pariu că iese mega-punte de liniște și relaxare? Mă rog, deci în toiul unității, mă opresc și stau „altfel”, apoi cu gândul la ouă roșii mai fac patru zile de școală până la vacanță. Și nu, nu pot face unități de învățare de două săptămâni. 🙁