Minioni din clemă de rufe

Unul din proiectele-surpriză cu care Iris a venit de la bunici a fost minionul din clemă de rufe (din lemn, pe plastic nu se poate picta). Nu prea le am eu cu ciudățeniile astea, și nu am insistat pe proiecte cu minioni, însă la capitolul „idei de confecționare” a unuia, internetul e plin, și copiii în delir.

Aveți nevoie de: o clemă de rufe din lemn, acuarele (mami, acuarelele de la buni erau proaste, se întindeau, trebuia tempera, dar n-am avut!), pensule groase, pentru galben și albastru, și foarte subțire pentru negru (altfel nu iese gura), ochi mobili – după preferințe, unul mare, sau alții mai mici, depinde ce personaj doriți să realizați.

Proiectul, în cea mai simplă formă, poate fi realizat de copii de toate vârstele, mai ales dacă le plac personajele. În imagini, mai jos, sunt cei realizați de Amalia și Iris, singurele, căci buni e complet lipsită de talent la astfel de proiecte și nu avea cum să le ajute (doar să le streseze, că dau cu acuarele pe fața de masă…)

minioni clema rufe

O singură problemă mai am eu de rezolvat… În timp, toate proiectele realizate de mine și-au găsit un destinatar: ori pe la grădiniță, ori pe la prietenele mele educatoare și învățătoare, chiar am păstrat foarte puține. Însă Iris e foarte atașată de ale ei, vrea să le păstrăm, nu se desparte de ele și pace… Iar eu… nu am soluții… căci spațiu pentru muzeu, free, în afară de cel virtual, nu prea am cum să-i pun la dispoziție…

 

 

Cristina H.

În ordinea importanței de azi: mamă, profesor, bloger. Trei roluri pe care mă străduiesc în fiecare zi să le îndeplinesc mai bine decât ieri.
Cristina H.
Posted in Ce pot face doua maini dibace, Proiecte diverse and tagged , , .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente