Veveriță – cusături în puncte

Vacanța este o perioadă în care, cel puțin teoretic, copiii pot alege cum își petrec timpul liber. N-am insistat pe caiete, teme, doar i-am încurajat să citească ce vor, că doar au de unde alege. Săptămâna trecută m-am apucat eu, pentru un proiect, de cusut un strugure, și cum varianta pe pânză de sac mi s-a părut insuficientă, am întrebat-o pe Iris dacă vrea ea să-l facă pe etamină. L-a făcut foarte repede, și la final a decis să coasă o veveriță…

Ce avem noi cu veverițele? Boală lungă, căci avem acasă o veveriță siberiană. Vara aceasta am avut mai multe momente în care Iris trebuia să stea „liniștită” până terminam eu treaba – o coadă la diverse, o discuție… Și cum n-am jocuri pe telefon, ce să facă ea cu el…? I-am făcut cunoștință cu Pinterestul, am învățat-o să caute… și din wow, uite, ori mam, ai văzut? n-a ieșit. A urmat apoi jumătate de zi acasă în care n-a făcut altceva decât să-mi umple contul cu pin-uri (cel puțin le-a organizat tematic, de pe calculator!!). Acum e în extaz, câte lucruri faine poți face, numai să ai timp, și cum pune mâna pe telefon, deschide Pinterestul și n-o mai aud decât la final, când decide să facă asta și asta.

Tot așa a ales și un model de veveriță, pentru care se dădea harta codificată. I-am printat-o și am învățat-o să le numere, să marcheze cu un ac cu gămălie unde e, să nu se „rătăcească” pe model, căci este primul atât de mare pe care îi face. Sunt foarte mândră de ea, s-a descurcat singură-singurică. La final, mi-a spus că îmi dă voie să o pun pe blog (mi-a explicat că, dacă nu ieșea bine, nu mă lăsa!) și să nu uit să menționez sursa modelului. Știi, nici ție nu-ți place când cineva îți ia pozele!

Iată deci creația noastră, și aici, modelul (sunt o mulțime de veverițe, ultima este cea aleasă).

La Humulești, pe urmele poveștilor

Traseul din vara aceasta prin nordul Moldovei a fost parțial original. În realitate am refăcut, atât cât îmi aminteam, una din cele mai frumoase excursii pe care le-am făcut cu familia, și pe care, chiar dacă am păstrat-o autentică doar în câteva flashuri de memorie, am împrospătat-o cu ajutorul fotografiilor de atunci. Am fost cu ei pornind de lângă Lacul Roșu în ținutul Neamțului, la Agapia, Văratec, Neamț și Humulești. Dar atunci era cu autocarul, nu cum am fost eu, cu mașina… și să stau să admir în tihnă tot ce-mi cerea inima.

Normal, nu puteam rata Humuleștiul, căci, din fericire, chiar și „adaptat”, Creangă este încă în manualele noastre. Este greu de estimat câți îl mai pot citi în original, unele texte sunt o provocare fantastică de răbdare și căutare a cuvintelor, dar copiii îi cunosc opera. Am pășit în curte eu mai emoționată ca ei, aveam 9 ani când am fost acolo prima dată, și-mi amintesc o înghesuială fantastică – așa e când te duci cu grupul – prin care abia am răzbit să văd și eu motoceii de la gura sobei, dezamăgită totuși că nu sunt și mâțe pentru o demonstrație…

Dacă v-ați întrebat vreodată de unde vine „pereții au urechi și ferestrele ochi”… priviți bine casa!

Casa era așa cum o lăsasem. Prispele lipite proaspăt, cu afiș să nu călcăm; motoceii la locul lor… și, pe lângă ceea ce citeam pe panouri, încercam să găsim ancorele în realitate ale povestirilor sale. Uite, pe-aici s-a suit în pod, după pupăză… și a coborât pe cealaltă… uite putineiul… și calul bălan… Mi s-a părut trist în schimb să văd părinți cu copii de mână, care nu știau să le povestească la ce folosea X obiect, dar nici nu întrebau. În schimb, am surprins-o pe una din mămici șoptindu-i piciului să fie un pic atent la mine, că știu mai bine poveștile.

Humulesti - casa memorială Ion Creangă. Interior

Motoceii, la gura sobei. Lipsește de asemenea și leagănul, care era prins la grindă, pentru bebeluși.

Ai mei sunt restanți la citit povești. Sunt fani SF, și altele de genul, dar aș vrea enorm să-i pot ajuta să descopere comorile pe care predecesorii noștri le-au pus la păstrare, între slove, pentru noi.

Lângă casa memorială, cu altă taxă, era amenajat un parc tematic. Am aruncat un ochi peste gard și mi s-a părut că văd animale împăiate și îmbrăcate, pentru a ilustra scene din povești. Ai mei au hotărât că sunt totuși prea mari pentru așa ceva și n-am mai intrat. Am ignorat cu succes bișnița care se făcea acolo, fiind punct turistic de maximă atracție, și am plecat.

Nu ratați, dacă mergeți în Târgul Neamț, să vizitați Humuleștiul. Este acum lipit de oraș (așadar drumul cu pupăza de acasă până la târg nu era foarte lung!). Muzeul este o modalitate ideală de a lega trecutul de prezent, și a-i încuraja pe copii să citească.

Pentru mine, copilăria înseamnă masa cu trei picioare a bunicii, și turta caldă, scoasă din cuptor, ruptă în mijloc, lângă castroanele aburinde.

Aplecătoarea de la spate. În dreapta, jugul pentru boi, cu o parte din car. În stânga – Sfântul Neculai și calul bălan. În spate, o vârtelniță. Pe aici s-a strecurat din pod cu pupăza.

Prispa cu mușcate

Vedere din spate

Humulesti – casa memorială Ion Creangă

În încheiere, știu ce a lipsit. Când eram eu mică, ceaslovul expus în micul muzeu improvizat avea și „victime” pe pagini. Cunoscătorii știu ce…

Detalii despre program, taxe și acces la Humulești – pe site-ul oficial, aici, alături de informații despre construcția casei și istoricul acesteia și un tur virtual. Vă recomand să le citiți împreună cu copiii înainte de a merge în vizită.

Fructe de toamnă – string-art

Unul din primele mele modele pentru cursul de cusături au fost două fructe, un măr și o pară, ideale pentru începători. Reușeau, într-o oră, să termine măcar un fruct, iar dacă erau mai măricei, chiar pe amândouă. Cum anul acesta am decis să schimb un pic tehnica, și ne îndreptăm către string-art, am încercat să văd ce-aș putea face cu acest model mai vechi…

Mergând cu tehnica până la capăt, adică unind fiecare punct cu toate celelalte, iese o minunăție. Însă… durează. Ca să fac eu para am avut nevoie de vreo trei ore, în condițiile în care mâinile mi se mișcă destul de repede, ața în ac o bag imediat… Așa că e exclus să mergem pe această variantă. Totuși, pentru a rămâne în temă, putem să învățăm regula aplicând-o pentru un singur punct, acoperind parțial fructul.

Punctul poate fi decis la alegere, eu am mers în exemplul de mai jos pe unul central. Poate fi lateral, și astfel rezultatele vor fi diferite, și va avea fiecare efectul său. Sunt chiar curioasă cum ne vom descurca, căci, deși vor avea pe planșă ambele fructe, vom face împreună doar unul, al doilea – exercițiu pentru acasă.

Veți spune că la grupa mare/clasa pregătitoare nu se dau teme. Însă, cel puțin la partea de decupaj/exercițiu practic, dacă copilul nu lucrează acasă, liber, ce și cum dorește, rezultatele nu se vor vedea. În cei câțiva ani în care am lucrat cu copiii, am avut doar trei care lucrau și acasă. Iar rezultatele se vedeau imediat. De aceea… dacă vedeți articolul, încercați!

Modelul pentru print îl puteți descărca de aici. Eu am printat pe coală normală, și, prin ea, am perforat cartonul, pe care am cusut fără model imprimat.

Album foto decorat

Uneori ce-și face omul cu mâna lui… se cheamă, normal, lucru manual. Ei bine, căutând o idee faină pentru a ilustra „altfel” articolul despre vizita la Hațeg, am imprimat două dintre fotografiile realizate acolo pentru a face o pagină de album cu materiale – cum s-ar putea altfel?! – tot de la Daco.

Atât mi-a trebuit. Momentul în care i-am arătat Irisucăi ce vreau să facem a fost decisiv. Parcă am băgat-o în priză. „Distracția” mea a fost aceea de a lipi trei dintre făgurele (autocolantele hexagonale de la colțuri) și benzile decorative galbene… în rest mi-a dat voie să fac arhitectura paginii, dar de lipit – a lipit ea. A, da, și mi-a dat voie se decupez o siglă de pe unul din ambalaje.

Ce mi-a plăcut e că, deși aveam suficiente variante din spumă și fetru pentru decor, mi-a zis că ar merge ceva mai „finuț”. Adică, cu alte cuvinte, deși m-am ținut departe de scrapbooking, ochișorii ei acolo sar… și am de rezolvat acum alte probleme: prima, vrea să facem câte-o pagină de acest fel pentru fiecare eveniment fain din viața noastră. Ceea ce – teoretic – nu e un lucru rău. A doua, vrea mai multe materiale, ceea ce practic înseamnă investiții, și, ooo, Doamne, un drum pe care n-am vrut s-o apuc până acum. Dar cine sunt eu s-o opresc pe ea?! A treia, vrea o cameră pentru lucru, cu dulăpioare, sertărașe, cutiuțe… și aici am oprit-o, chiar visează deocamdată cu ochii deschiși.

Cert e că și-a luat foarte în serios rolul de membru al echipei, iar eu mă simt minunat lucrând cot la cot cu ea. O văd ambițioasă, dornică să învețe, și mă întreb uneori cum de am crescut așa un copil minunat. Are uneori niște idei… de trebuie să mă așez jos, să o privesc, și să-mi țin inima să nu plesnească de mândrie: e fetița mea!

Am folosit: Bandă adezivă imprimată – AD209, diamante AD011, fluturi AD112, cleme cu fluturi AD107, frunze AD024, făgurele AB013, flori fetru AD025 și AD027. (Pentru identificare introduceti codul pe DACOmag.ro)

Adaconi și o vizită unică la Hațeg

Ori de câte ori aș ajunge la Hațeg, experiența pe care Adaconi ne-a oferit-o săptămâna trecută va rămâne mereu unică. În primul rând, pentru că o singură dată îți sărbătorești cea de-a 25-a aniversare. Mi-aș dori să fac poze și la a 50-a, dar cred că Iris are mai multe șanse decât mine, dacă rămâne pe linia pe care a început să meargă.

Adaconi este unul dintre primii parteneri pe care i-am avut pe site. I-am descoperit în urmă cu vreo 6 ani, când atelierele mele aveau nevoie de un furnizor de materie primă pentru activitățile de lucru manual, și care să îndeplinească două criterii: să fie de calitate și accesibilă la preț. Depozitul din București a devenit pentru mine punct de „pelerinaj”, m-am împrietenit repede cu toți cei de-acolo, și am fost „fata cu blogul” ceva vreme, până am devenit „Cristina de la Talente”. Au urmat colaborările de pe blog, concursurile și parteneriatele în realizarea articolelor, toate încercând să aducă cât mai multe informații despre adezivii, uneltele și materialele pe care eu le foloseam de la DACOart, sau despre produse noi pe care le-am încercat pentru prima dată.

Am susținut și susțin în continuare ideea că numai un copil care are ocazia să dea frâu liber imaginației se va dezvolta armonios, va ști mai apoi să gândească rapid, să găsească soluția potrivită, și în cele din urmă să reușească în tot ce-și va propune. Iar pentru preșcolari și școlari mici, activitățile creative sunt de bază. Însă acestea nu se pot desfășura numai cu o foaie de hârtie și creioane colorate. Ai nevoie de mai mult… Iar la DACO, copiii transformă joaca în artă.

Am început și eu de la zero și am învățat din fiecare experiență trăită. Sunt profesor de istorie, nu am făcut pedagogicul, și abia anul acesta îmi termin specializarea ca profesor pentru învățământul primar și preșcolar. Revenind la materiale, nu știu ce senzație ați avut voi când ați ținut prima dată în mână ochi mobili, însă pentru mine acela a fost un punct din care activitatea mea a intrat pe cu totul alt făgaș. Unul dintre cele mai reușite ateliere ale mele a fost cel în care m-am ambiționat să iau de-acasă aproape tot ce putea însemna material de craft, am făcut un imens bufet suedez, iar copiii s-au autoservit cu ce au dorit. Și nu creația în sine, rezultată atunci, a fost importantă, ci faptul că au luat la rând fiecare cutiuță, au atins și au studiat, au întrebat, s-au gândit… A fost experiența pe care am încercat-o la rândul meu weekendul trecut, la Hațeg, când am dat curs invitației echipei DACOart, și este și stilul de lucru pe care vreau să-l adopt și la clasă, cu copiii, dacă părinții mă vor susține.

În momentul în care ai un proiect de realizat, e simplu, faci planul și treci la acțiune. Dar când aterizezi pur și simplu între materiale, care mai de care mai atrăgătoare, m-am simțit copleșită. Am fost cinci hărnicuțe, fiecare cu „specializarea” ei, și, deși îmi făceau cu ochiul propunerile de scrapbooking ale Alinei, Anei și Mariei, am rămas la ceea ce știam eu mai bine: proiecte realizabile cu copiii. Seturile noi de accesorii auto-adezive erau foarte tentante, și o lume marină a luat naștere repede. Mi-am dat seama cât de distractiv e să lipești autocolante, căci, deși sunt client fidel, mereu le-au folosit copiii, eu nu le-am dezlipit niciodată. Am urmărit cu coada ochiului și bucuria copilului mic, la cumpăna dintre grădiniță și școală, care descoperea materialele, căci Alexia și Cristina ne-au dat cel mai bun exemplu la acest capitol.

A fost primul eveniment la care Iris m-a însoțit în calitate oficială, nu a fost „membru al familiei”. Ea este Năzdrăvanul crescut mare, și tot ceea ce știe să facă a învățat prin activitățile de pe site, la care a participat ani la rând. A primit propriul ei ecuson, și mai avea puțin să și doarmă cu el la gât, altfel nu l-a dat jos. Eu sunt Iris, de la Talente de Năzdrăvani, a devenit fraza ei de prezentare, și și-a îndeplinit cu succes misiunea. Tabloul ei – la care nu am intervenit deloc, decupat liber, are o poveste și o realizare. Apoi, pentru că a terminat, a studiat operele fetelor și a realizat primul ei săculeț.

Am ajuns și în depozitul cu materiale – de câteva ori și mai bine mai mare decât cel de la București. Acasă mi-am dat seama că poate o activitate de „ordine” în depozit, în care să luăm la rând fiecare unealtă, fiecare accesoriu, să le pipăim, ar fi fost la fel de indicată ca cea de la atelier. Am avut ocazia să testăm produsele care vor îmbogăți colecția din toamnă, și mi-au rămas bine fixate în memorie două dintre unelte: cleștii de perforat (ideali pentru activitățile de șnuruire) și plăcile de biguit, cele din urmă m-au ajutat enorm să recuperez timpul și precizia în realizarea proiectului.

Gașca veselă, lângă Balaurul bondoc

Vizita la Adaconi a fost, pentru mine, ocazia de a cunoaște oamenii cu care colaborez demult, și pe care i-am văzut punând suflet în ceea ce fac, implicându-se, și dorindu-și să facă lucrurile „altfel” pentru noi, utilizatorii finali. Am văzut, și la ei, pus în aplicare sfatul cu care eu am început: începi de la 0, muncești și iar muncești, îți găsești calea și apoi mergi pe ea, serios, original, fără compromisuri. Am aflat și originea numelui Adaconi, și mai ales, de ce toate produsele lor îmbracă o poveste amuzantă în numele cu care ies pe piață: pentru că veselia și relaxarea cu care am simțit viața abordată aici de toată echipa este contagioasă și transpusă în produse.

În curând site-ul magazinului online DACOmag.ro își va schimba înfățișarea, și voi putea prezenta cum trebuie noile produse, cu linkuri de recomandare. Până atunci, am pus în album încă o amintire faină, și ceva optimism, că în România lucrurile se pot face și altfel, trebuie doar să vrei.

PS: a fost primul atelier la care particip ca invitat, căci până acum eu eram organizatorul. A fost fantastic să fiu cea care cere și întreabă, și mai ales că am avut „colege” care lucrează în domeniul artistic, mult peste nivelul meu de „art&craft”, și a fost o plăcere să învăț de la ele!

Mulțumim, Adaconi, pentru invitație, a fost surpriza verii!

La concert, lângă Casa Vulcanilor. Ascultăm o drujbă și un cățel din satul de la poale.

Lume marină, pe și sub apă

Vizita la sediul Adaconi de la Hațeg a avut sâmbătă, ca eveniment central, atelierul, și aici am putut să ne „jucăm” cu cele mai noi produse din colecția DACO. Intră aici și seturile de accesorii creative, dar și uneltele noi. A fost destul de dificil să mă gândesc ce anume să lucrez, și ideile se înlănțuiau, apăreau și dispăreau pe măsură ce mai deschideam un coșuleț…

Proiectul a început să se țeasă de la setul de Luminători (cod AD095), cu norișori, stele, soare, lună. Norișorii mi-au plăcut cel mai mult, și prima tentație a fost să fac, în sfârșit, colajul cu norișori și curcubeu… dar parcă era prea simplu, și, cum musai voiam nori… trebuia peisaj. Dar mi-au plăcut mult și peștii din setul de Sub apă (cod AD121), și de aici s-a decis: facem tablou în secțiune… când să unesc cele două cartoane, mi-am dat seama că pot să fac tablou 3D. Era însă nevoie, ca să realizez „cutia” pentru acvariu, de îndoire rapidă, pe unghi. Așadar, s-au făcut utile plăcile de biguire, (cod PB002 și PB001), atât cea mică, cât și cea mare. Cu cea mică am îndoit la 45 de grade două cartoane tăiate A5 cu trimmerul (TR04), și le-am lipit de cele două de bază, pe post de contraforți.

„Luciul apei”, suspendat, este realizat tot din carton, pe care l-am lipit de fața verticală cu bandă dublu-adezivă buretată (BA318), pe care, pentru valuri, am lipit carton ondulat (cod AD028). Am început cu lumea „de deasupra”, am decupat repede niște munți, un vulcan, am lipit norișorii… culmea, în timp ce dezlipeam tacticos folia de pe ele, mi-am dat seama că, deși mă „joc” cu seturile DACO de ani buni, de fapt de fiecare dată i-am lăsat pe copii la această etapă… și e atât de amuzant și relaxant…

Am decorat insula cu palmieri din setul Caraibe (cod AD116), dar tot aici mai sunt corăbii, timone, ancore și lunete. Am ales să pun doar trei corăbii, și m-am gândit la cele trei cu care Cristofor Columb a plecat spre America: Santa Maria (singura care s-a și întors), Pinta și Nina.

Sub apă nebunia a continuat. Algele sunt realizate tot din carton ondulat. Aș fi trecut pe quilling, dar a fost momentul în care i-am înțeles pe copii ce simt în momentul în care îi anunț că mai au 10 minute până „se sună”, și acel disperat încă puțin, doamna… Așa că algele s-au făcut repede, peștii atașați cu autocolant. Balena mi-a plăcut enorm, am jupuit folia doar pe mijlocul ei și am lipit-o pe muchie. Am mai pus Floricele (cod AD018) pe alge, diamante mari (cod AD184), și am strecurat și un monstru marin din setul de Marțieni (cod AD194). Am improvizat repede un cufăr, pierdut în adâncuri, umplut cu confetti și orice altceva sclipea pe masă, stelele de mare sunt din setul cu norișori.

Cât timp eu îmi făceam de cap cu peisajul, Iris era alături, lucrând, de la zero, o corabie. Mi-a plăcut enorm cum a decupat, și cum, trăgând oleacă cu ochiul – deși ea zice că eu m-am uitat prima dată la ea, nu ea la mine (știu că nu m-am uitat!), am mers cam pe aceleași seturi și idei. Ea a terminat mai repede, a decis să pună pe corabie pirați, vânători de balene (săgețile roșii vânează peștele), și pe insulă o comoară.

Dacă am transformat sau nu joaca în artă, așa cum este și sloganul DACO – rămâne se judecați voi. Însă noi ne-am distrat de minune!

În curând, când va fi gata noul site DACOmag.ro, voi completa articolul și cu linkuri către produse.

Intoleranța se învață în familie

Am citit recent acest articol, #laliceu: Elev LGBT în România, o misiune imposibilă?, și mi-am dat seama de percepția total greșită pe care o avem asupra fenomenului, cum ne batem cu pumnul în piept lăudându-ne perfecțiunea, și ne exersăm în același timp privirea de dezgust pe care o avem față de ceilalți. Nu știu dacă este noroc sau ghinion faptul că m-am născut cu „orientare corectă”, și habar n-am ce viață aș fi avut dacă n-ar fi fost așa, dacă părinții ar fi înțeles sau ar fi uitat că m-am născut.

A aparține în România mileniului III unei minorități sexuale este păcatul capital. Vrem democrație, dar nu înțelegem conceptul ei de bază: libertatea personală se întinde până acolo unde întâlnește libertatea altei persoane. Nu ai dreptul să i-o încalci, nu ai dreptul să-i spui cine, ce, sau cum trebuie să fie. Însă toți, la un loc, trebuie să acceptăm norme de conviețuire pe bază de toleranță.

Curtea Constituțională a României a dat aviz favorabil propunerii de revizuire a constituției, în urma solicitării a 3.5 milioane români de a se specifica în actul fundamental că numai un bărbat și o femeie se pot căsători. În momentul în care această petiție a început să circule, am crezut sincer că e o glumă. Apoi am văzut agresivitatea cu care biserica a invadat spațiul privat și spațiul școlii, pentru a strânge semnăturile. Am văzut manipulare, intoleranță, am văzut acea prostie de ev mediu pornită în vânătoarea de vrăjitoare. Am văzut acel măcel din SUA, generat de „scandalizarea” unui cetățean care a văzut doi bărbați sărutându-se. Nu știu dacă am prieteni din comunitatea LGBT, pentru că niciodată nu am considerat orientarea sexuală a cuiva ca fiind problema mea, sau un criteriu de a-mi alege prietenii. Dar știu că nimeni nu are dreptul să intervină în această zonă, a vieții private.

Urmăresc cu interes procesul intentat statului român de cuplul de homosexuali căsătoriți în Belgia, și îi admir pentru curajul de a-și recunoaște orientarea într-o țară în care încă ne e frică să spunem ce gândim, să pășim în afara rândului, să fim „altfel”, și în același timp să-și ceară drepturile.

De ce spun că intoleranța se învață în familie? Pentru că atitudinile față de ceva sau cineva se învață. Noi suntem cei care, din dorința de a atinge perfecțiunea, creștem monștri. Când încă se strângeau semnături pentru petiția de mai sus, am fost abordată ca să duc la grădinița unde colaborez listă de semnături și fluturași. Am refuzat instant, dar persoana a considerat că trebuie să mă „lumineze”, pentru că „greșesc”. Nu, nu greșesc. Dacă peste 15 ani copilul meu ar veni și mi-ar spune că orientarea lui nu este cea a majorității, asta nu înseamnă că din acel moment este orfan. Nu înseamnă că îl voi iubi mai puțin, că decade în ochii mei. Va rămâne copilul meu. Nu i-am dat naștere perfect și nu am pretenția să devină perfect, iar dragostea necondiționată înseamnă în primul rând acceptarea imperfecțiunilor.

Dacă inițiativa a 3.5 milioane de români care au impresia că lumea se învârte în jurul lor va duce la cheltuirea a 20 mil. euro pe un referendum (dacă se poate, câte 7eur la impozit în plus, pe CNP, că există lista), sper să nu mai dăm dovadă de lașitate civică și să ne ridicăm să spunem „ajunge”. Poate că nu ați avut curaj să nu semnați când popa v-a pus lista sub nas, însă mă rog să aveți curajul și prezența de spirit să luați atitudine la adăpostul secretului oferit de dreptul de vot în România. Toleranța este cuvântul cheie al viitorului, și nu ne permitem să ne jucăm cu el în actul fundamental al unui stat de drept, nu teocratic.

Ca să revin la articolul de la care am pornit, nu am nici cea mai mică idee cum e să aparții comunității LGBT și să nu ieși în niciun alt fel în evidență, la prima privire să fii un om ca toți ceilalți. Însă știu prea bine cum e să fii educat intolerant, să te transformi într-un bully pe această temă.

Dăm în paranoia în momentul în care vedem copiii că nu mai socializează offline, dar nu avem nici cea mai mică idee ce glume se fac pe seama celor care reușesc să își petreacă timpul în public cu un prieten. Unii au reale probleme – firi flegmatice, introvertite – în a se apropia de cineva. Iar când reușesc, devin carne de tun pentru „românii veritabili”, fii mândri ai semnatarilor de petiții, care, fără nicio problemă, îi încadrează la categoria gay/lesbiene și îi hărțuiesc constant. Ne-am pus niște ochelari de cal atât de mari, încât orice relație de prietenie între persoane de același sex este automat încadrată ca homosexualitate.

Așa că… nu-mi vorbiți de modele, perfecțiune, căutați în realitatea de zi cu zi, și vedeți ce monștri ascundem în spatele acestor scuturi! Este perfect să fii imperfect!

Cusături de toamnă: strugure în puncte

Weekend-ul acesta am avut plăcerea de a testa câteva din produsele DACO ce vor îmbogăți colecția de toamnă. Dintre acestea, săculeții din cânepă au atras atenția tuturor, și încercările se întreceau în frumusețe… Iris a avut propria versiune de săculeț, încercând să le imite pe fete, în prima ei „ieșire” ca reprezentant al blogului, cu drepturi depline.

N-am stat degeaba. #adaconi #varacuDACOart #dacoart

A photo posted by Talente de Năzdrăvani (@talente_de_nazdravani) on Aug 20, 2016 at 4:26am PDT

#gift bag with a #handmade #tag using @daco_art products. I made it in yesterday’s workshop #varacuDACOart #adaconi #DACOart #gifttag #vintage #alicardsandcrafts #alicards #diecuts #craftytime

A photo posted by AliCards (@alicards) on Aug 21, 2016 at 4:26am PDT

My quick and simple creations from my first visit over at @daco_art workshop. Got to meet some new bloggers and use some of the cute @daco_art products. Had a great time and I hope to try this experience again . Thank you #dacoart #adaconi ! #varacudacoart #hateg

A photo posted by Maria Sabina Raita (@lollyrotscrapbooking) on Aug 23, 2016 at 12:37am PDT

Acasă însă a urmat propria mea versiune de săculeț, căci trebuie să ambalez urgent un cadou, și mă tot gândeam în ce, că e mic și delicat. Aș putea cumpăra la fel de repede o cutiuță, însă mi-a luat o oră să cos strugurele, și cam tot atât aș fi făcut și dus-întors la magazin.

Setul de Trăistuțe DACO va fi disponibil pe site, în curând, cu codul AD197. Conține patru bucăți, din pânză de sac, cu firul subțire, nu gros, cum este de fapt cel din sacii mari. Culoarea este naturală, și au dimensiunea 9×11 cm. Pot fi decorați cu absolut orice, după cum vedeți mai sus.

Eu am preferat să cos… la interval de două fire (merge și mai mult), însă sunt extrem de finuțe și cred că pentru un copil fără experiență ar fi o provocare cam peste puteri. Modelul l-am ales în ton cu anotimpul care bate la ușă, și l-am descoperit pe ștergarele pe care mama le-a cusut în tinerețe. Abia așteptam să-l fac!

Și pentru că așchia nu sare departe de trunchi, iar copiii învață cel mai bine prin puterea exemplului, nu chiar într-o oră, dar în două, Iris s-a jucat pe etamină. Îmi place foarte mult etamina cumpărată recent, căci este apretată, și materialul stă destul de bine în mâna copiilor, fără a fi nevoie de gherghef sau eforturi suplimentare. Normal, nici eu, nici Iris, nu am respectat întocmai modelul, eu am mai cusut o frunză, Iris o crenguță… căci coarda inițială cu struguri decora lățimea ștergarului. Dacă nu știți ce idei să puneți în practică, acum, la final de vacanță, vă recomand acest model.

De toamnă, din „lada cu zestre”.

A photo posted by Talente de Năzdrăvani (@talente_de_nazdravani) on Aug 15, 2016 at 7:28am PDT

Geoparc Hateg - Macheta Magyarosaurus dacus - Centrul de Știință și Artă din comuna General Berthelot

La pas prin Țara Hațegului

Ei bine, recunosc, nu e chiar „la pas”, e mai mult la volan pentru cele ce urmează a fi descrise, însă pentru mine au fost toate, la un loc, o mare, mare surpriză!

Am poposit prima dată în Hațeg anul trecut, când am plecat cu țintă fixă: cetățile dacice din Munții Orăștie. Cu greu am strecurat în program zimbrăria de lângă Hațeg, și asta pentru că, încercând să-i vedem pe cei de la Bucșoaia, am eșuat lamentabil; dar voiam musai să vedem aceste animale impresionante. De aici ne-am oprit direct la Grădiștea de Munte, după ce am ignorat cu talent Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, lăsând-o pe altă dată…

Ceea ce nu am căutat însă a afla atunci este „povestea Pământului” pe care o spune Țara Hațegului, am vrut să știm doar istoria oamenilor de aici, mult mai recentă decât cea pe care o spun pietrele… și tocmai această poveste am aflat-o împreună cu prietenii de la Adaconi, care ne-au făcut o surpriză de proporții prin excursia organizată.

Ca introducere, eu și dinozaurii suntem… așa, cum să zic… ne salutăm. Am aflat ceva mai multe în urmă cu un an, când am vizitat parcul de la Râșnov. Tot atunci mi-a atras atenția unul din exponatele temporare de aici, rămășițele Balaurului bondoc, un dinozaur pitic descoperit la noi, în Țara Hațegului (mai exact totuși, lângă Sebeș), și singurul dinozaur cu nume românesc. Și, parcă anticipând cumva excursia, la sfârșitul lunii iulie am fost la Antipa cu ocazia prezentării reproducerii lui Hatzegopteryx thambema, și a poveștii lui. Ce am reținut eu atunci: dinozaurii pitici de la noi, vegetarieni mulți dintre ei, erau „mâncați” de „cineva”. L-au căutat ceva vreme, iar Hatzegopteryx s-a dovedit a fi acest prădător.

Ei bine, a fost nevoie să ajungem la Hațeg, să ne întâlnim cu dr. Cristian Ciobanu, care ne-a făcut să vedem lucrurile „altfel”. Am să vă spun ce am văzut eu: în primul rând, oameni pasionați de munca lor. Oameni care pot aplica pentru proiecte, iar munca lor să fie recunoscută. Din 2005 Geoparcul este membru în Rețelele Europeană și Globală a Geoparcurilor, iar din 2015, Geoparcul Hațeg este sit UNESCO, și se muncește în continuare pentru ca acest statut să nu fie pierdut, geoparcurile fiind evaluate foarte strict din patru în patru ani.

Geoparc Hateg – Casa Vulcanilor – punte peste timp. Pășind încet, pleci din timpul real, ajungi în preistorie, treci peste dispariția dinozaurilor și te trezești în timpul lor. Credit foto: Triaxon.ro. Preluarea imaginilor este interzisă.

Mereu mi-am spus că niciodată nu poți reține tot ce ți se spune, dar contează enorm acel „lucru” pe care îl iei cu tine. Am călătorit în timp, și m-am lămurit – într-un final, de ce dinozaurii noștri sunt mai mici. Pentru că aici, în Țara Hațegului, în vremuri în care Carpații erau încă fund de mare, nu începuseră să se „încrețească”, se afla o insulă. Și, fiind hrană mai puțină, dinozaurii noștri au „suferit” de nanism insular…

Am ascultat mult, mi-am dat silința să învăț, și în același timp m-am lăsat plăcut cuprinsă de pasiunea cu care oamenii de aici muncesc. L-am rugat, așadar, pe dr. Cristian Ciobanu să ne vorbească, ca reprezentant al echipei Geoparcului, despre programul educațional desfășurat aici.

Bună ziua. Vă mulțumesc în primul rând pentru amabilitatea de a acorda acest interviu. Apoi, vă rog să ne spuneți cine sunteți, domnule dr. Cristian Ciobanu, și cum ați ajuns la Hațeg?

Dr. Cristian Ciobanu: Bună ziua! Cu mare plăcere! Sunt un geograf bucureștean care a venit ca voluntar de la Universitatea din București pentru Geoparc în Țara Hațegului, și care a rămas până la urmă aici.

Hațegul este o zonă cu potențial turistic enorm, și nu vorbesc doar de vestigiile dacice și romane, ci și de Biserica de la Densuș și Mănăstirea de la Prislop. În ce puncte de vizitare îi așteptați pe turiști, și cum pot afla „povestea Pământului”?

C.C.: Noi la Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului credem că nu e suficient să ai niște valori, ci contează și modul în care le transmiți, adică interpretarea acelor obiective. Strategia Geoparcului este să creeze puncte de vizitare mici, în fiecare comunitate din Geoparc. În felul acesta, vizitatorul, în loc să vadă un singur centru de vizitare și apoi să plece din zonă, este „invitat” să parcurgă un „labirint” cu puncte de vizitare și trasee prin comunități. Concret, Geoparcul a creat până acum 6 puncte de vizitare:

Centrul din orașul Hațeg, cu expoziția Balauri, Dragoni, Dinozauri
Centrul de Știință și Artă din comuna General Berthelot
Casa Vulcanilor de la Densuș
Casa Dinozaurilor Pitici de la Sânpetru
Casa Tradițiilor tot de la Sânpetru
Casa Miniaturilor de la Totești

Pentru grupurile organizate de copii, aflați aici în excursii tematice, ce programe speciale au la dispoziție și în ce condiții pot fi accesate?

C.C.: Grupurile organizate ne pot contacta urmărind fie www.hateggeoparc.ro, fie pagina noastră de facebook/geodinohateg. În funcție de ce anume doresc îi putem primi noi sau îi putem direcționa spre unul dintre partenerii noștri educaționali locali.

Dar grupurile de adulți?

C.C.: La fel. Avem solicitări pentru team building-uri de exemplu. Anumite activități le putem oferi noi, echipa Geoparcului, altele pot fi realizate de parteneri. [Contact: Administrația Geoparcului, Strada Libertății, nr. 9A, Hațeg, HD, 0254777853, e-mail: hateggeoparc@yahoo.com]

Turistul „normal”, cel care vine aici cu familia, un grup până în 10 persoane să spunem, ce poate face?

C.C.: Cei care vin în Geoparc pot în primul rând vizita punctele noastre și pot parcurge traseele recomandate de noi. După cum știți deja, o vizită la punctele noastre nu este ca o vizită la muzeu, ci e o adevărată călătorie în Timp, în Știință, în Artă, în Mit și în Geografia Mentală a locuitorilor.

De asemenea, vizitatorii pot participa la evenimentele organizate de noi, adică: Crosul Cetății Regale, Săptămâna Europeană a Geoparcurilor, Ziua Geoparcului, Festivalul Dinozaurilor și Ziua Vulcanilor.

În al treilea rând putem oferi la cerere experiențe personalizate.

Ce planuri aveți pe termen scurt ? Am văzut că urmează să participați la Red Bull SoapBox Race 2016, desfășurată în 3 septembrie, în Parcul Colina din Cluj-Napoca, cu „Doamna Bondoc”, pe care am votat-o cu plăcere. Dar în afară de a vă susține de la distanță, sau online, ce putem face pentru ca Geoparcul să devină mai vizitat?

C.C.: Până să ajungem la planuri trebuie să spun că nu îmi doresc neapărat ca Geoparcul să devină mai vizitat. Nu cred că scopul nostru ar trebui să fie unul cantitativ – număr de turiști. Îmi doresc în primul rând ca vizitatorii să fie aceia pe care îi vrem și care înțeleg ce înseamnă un turism inteligent (fie că e numit ecoturism, geoturism sau turism educațional). Îmi doresc ca acei vizitatori să aibă parte de o experiență, nu de o vizită, să-i facem nu doar să primească informații, ci să aibă atitudini și revelații despre Pământ, Timp, Natură și Om. Nu în ultimul rând îmi doresc ca localnicii să beneficieze direct din turism, să fie pregătiți și tehnic și psihic de a face bani din asta.

Planurile pe termen scurt înseamnă în primul rând organizarea Zilei Vulcanilor, un eveniment aflat la prima ediție și care va avea loc miercuri, 24 august. Mai departe avem participarea la Soapbox Race, apoi finalizarea celor trei proiecte aflate acum în derulare: Ambasadorii Geoparcului, Educație în Geoparc cu Andi Andezit și Banca de Ecoinvestiții în Educație. Urmează începerea anului școlar și automat activitatea cluburilor „Exploratorii”, coordonate de noi, și în general un nou sezon pentru Rețeaua EduGeoparc, care reunește tot ce e relevant în educație pe plan local și județean.

Vă mulțumesc pentru amabilitatea de a ne împărtăși aceste informații! Vă doresc un eveniment cât mai reușit mâine, și succes în cursa de weekendul viitor în activitățile ce vor urma. Personal sper să vă vizităm din nou, cât mai curând, căci ne-au rămas pe listă cel puțin încă trei centre de vizitare și câteva activități de realizat.

Geoparc Hateg - Centrul din orașul Hațeg, cu expoziția Balauri, Dragoni, Dinozauri

Geoparc Hateg – Balaurul bondoc – reconstituire

Geoparc Hateg – Centrul din orașul Hațeg, cu expoziția Balauri, Dragoni, Dinozauri

Geoparc Hateg – Casa Vulcanilor – poteca senzorială

Geoparc Hateg – Casa Vulcanilor – urme de viermi preistorici

Geoparc Hateg – Casa Vulcanilor – plante aromate

Geoparc Hateg – Casa Vulcanilor – urme de viermi preistorici

Geoparc Hateg

Geoparc Hateg – Casa Vulcanilor. Vulcanul erupe cu amestec de bicarbonat cu oțet, sau cola cu mentos.

Geoparc Hateg – Casa Vulcanilor – lumea vulcanică și lumea subacvatică, în preistorie

Geoparc Hateg – Casa Vulcanilor – fereastră în timp

Geoparc Hateg – Casa Vulcanilor

Geoparc Hateg – Casa Vulcanilor – urme de viermi preistorici

Geoparc Hateg – Casa Vulcanilor – punte peste timp

Geoparc Hateg – Cuib cu ouă – Centrul de Știință și Artă din comuna General Berthelot

Geoparc Hateg – Macheta Zalmoxis robustus – Centrul de Știință și Artă din comuna General Berthelot

Geoparc Hateg – Macheta Magyarosaurus dacus – Centrul de Știință și Artă din comuna General Berthelot

Geoparc Hateg – Centrul din orașul Hațeg, cu expoziția Balauri, Dragoni, Dinozauri – expoziția în aer liber

Micii geologi descoperă mărturiile trecutului

Geoparc Hateg – Casa Vulcanilor – interior

Credit foto: Triaxon.ro. Preluarea imaginilor este interzisă.

Ca notă pentru vizitatorii care vor da curs recomandării mele, vizita în Geoparc este gratuită. Cum însă acest proiect trăiește din pasiune și entuziasm, vă recomand să nu ignorați cutiile de donații pe care le veți întâlni pe parcursul vizitelor, mai ales dacă în urma programării telefonice veți beneficia și de ghidaj.

Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului

Aventuri la firul ierbii, cu hârtie

Acum ceva vreme am primit unul din volumele faine ale colecției Idei Creative, Flori și zâne din panglici de hârtie, însă, din dificultatea procurării materialelor, numărul nu s-a ales cu o prezentare aici pe blog. Ce sens ar avea să vorbesc despre carte, dacă nu vă pot arăta ce se face cu ea…?

Nu am uitat însă de panglicile de hârtie, și ideea mi-a rămas în minte până când, întâmplător, am găsit niște seturi pentru confecționat diverse zâne și insecte. Linkul pe care vi l-am dat nu mai are decât albinuța, când le-am comandat eu erau mai multe… cele din imaginile de mai jos și încă câteva, pe care nu le-am terminat încă.

Mi-am dat seama lucrând cu seturile că nu este chiar atât de simplu de modelat panglicile de hârtie, și că încercarea mea de a le substitui cu hârtie creponată ar fi eșuat lamentabil. Însă rezultatul final merită tot chinul.

Setul include materialele de hârtie. Bilele de lemn le-am pictat eu, după sfaturile de realizare a ochilor incluse în volum. Mai greu a fost cu decupajul, căci trebuiau respectate întocmai instrucțiunile, altfel nu ajungea hârtia. Șnururile de hârtie, mai groase sau mai subțiri, erau și ele măsurate. De asemenea, un adeziv cu uscare rapidă, și care să nu înmoaie hârtia/culoarea este mult mai indicat, am avut ceva probleme la culorile puternice rămase pe degete, când urma să lucrez cu nuanțe mai deschise, și riscam să se murdărească.

Închei cu decorul, o carte – tot de lucru manual, prezentată aici – care, din păcate, nu se mai găsește la noi, dar o puteți comanda aici, la Bookdepository, cu transport gratuit, dacă achitați cu cardul.