Probabil pentru că săptămâna de vacanță, în care bunica trebuia să se descurce cu patru copii pe intervalul de vârstă 1,5 – 13 ani, era una prea liniștită, Iris a hotărât că au nevoie de ceva „acompaniament” pentru balamucul pe care reușeau să-l facă. Deși instrumentul realizat de Iris aduce cu un castaniete, e departe de rezultatul muzical al acestuia, așa că le-am botezat „păcănele” (poza îi aparține, de la concept până la realizare digitală).
Păcănelele au fost confecționate din carton reciclat de la ambalaje, mai tare și mai elastic, îndoit, dar nu foarte puternic, și capace metalice de la sticle. Au fost lipite cu silipici, și decorate – doar nu puteau rămâne așa – cu diamante sclipitoare (aici se pare că se verifică vechea mea teorie, niciodată nu sunt suficiente!).
Am înțeles că piesa de teatru pusă mai apoi în scenă, și la care au fost obligați să asiste toți cei care se nimereau pe-acolo, era însoțită și de un fond muzical, ritmic, creat cu aceste „instrumente”.
Una peste alta, indiferent din ce sunt confecționate, dacă scot un sunet, le-au făcut singuri, și pot ține ritmul cu ele, instrumentele muzicale sunt cele mai atractive jucării. Poate nu pentru urechile adulților, însă pentru dezvoltarea armonioasă a copilului – cu siguranță.
În era în care ne tot chinuim să trecem la predare integrată, vom reuși mult mai bine să îmbinăm abilitățile practice cu muzica, căci se pot realiza foarte multe. Ce poate fi mai distractiv decât să poți folosi ceea ce ai creat, cu un anumit scop? Te joci cu ele până se strică, apoi faci altele…