Întoarcerea din vacanța de vară a fost mai primitoare decât credeam, căci din surprizele care așteptau la birou făcea parte și cea de mai jos… Nu știu exact la ce mă gândeam când l-am desfăcut, însă trăistuța a cerut imediat să fie pictată. Dar septembrie a fost cam nemilos la început, acrilicele mele s-au ascuns, și m-am încăpățânat să nu vă povestesc despre cărticică până nu reușesc să pictez trăistuța.
În cele din urmă am cumpărat alte acrilice, eu m-am apucat de lucru, cu emoție, căci e prima pictură a mea pe textil, iar Iris – să citească povestea. Mă gândeam cu groază că nu iese, și planul meu se duce pe apa sâmbetei, însă este gata. Cumva din seria de „Aventuri la firul ierbii”, povestea este desprinsă din zona imaginarului: lumea râmelor, viermi inelari de-o vârstă aproape cu planeta noastră și lumea legumelor din grădină. La final, ca acult, îți dau seama că este o poveste educativă, care le expune copiilor, în modul pe care ei îl înțeleg foarte bine – sub formă de poveste – beneficiile consumului regulat de legume. Așa că, dacă aveți nevoie de ajutor în lupta cu copiii, să-i convingeți să consume legumele, râma Oli poate fi un aliat potrivit.
Însă, pe lângă poveste, mi-au plăcut și paginile de la început și sfârșit. Nu știu în ce măsură le puteți vedea în librărie, căci sunt sigură că, din acest motiv, volumul vine țiplat. Sunt câteva cartonașe care leagă povestea de realitate: cum și de când folosesc oamenii legumele pentru menținerea unei bune stări de sănătate. La final, aproape ca un album scrapbook, sunt câteva imagini de colorat pentru cei mici, cu care Iris vrea să recupereze personajul, căci nu i-am lăsat ei trăistuța…
Volumul a apărut la editura Pandora M (Grup editorial Trei), dar este disponibil și în librăriile online, elefant, Librarie.net, Libris, eMag, Cărturești.