Țeserea cu fâșii de hârtie

Țeserea cu fâșii de hârtie nu este o activitate ușoară, cum pare la prima vedere. Dificultățile încep de la prima idee de pus în practică, odată cu pregătirea materialului, pentru că nu există în momentul de față să cumperi de-a gata foile tăiate cu „ițe”, deși posibilitățile creative sunt aproape nelimitate. Așa că am pregătit eu, tăind cu cutterul, și m-am bucurat că pregătesc materiale pentru un grup mic de copii, și nu trebuie să pregătesc pentru o clasă de vreo 30. Sunt curioasă – și aceasta este o întrebare pentru toți părinții care vor citi aici – , ați fi dispuși ca pentru ora de abilități să tăiați cu cutterul o pagină A5, fâșii la distanță de 5mm? Voi afla răspunsul pe pielea mea, când le voi da copiilor acasă coala printată cu liniile, și să le cer să le aducă tăiate… dar poate mă ajutați să am o idee despre ce mă așteaptă.

Pentru că grupulețul meu este mic, ca medie de vârstă, nu am pregătit nici coală A5, nici A6. Am tăiat un fel de semn de carte, 30x7cm, iar fâșiile le-am făcut la 7mm distanță, aceeași lățime și pentru cele de țesut. Inițial proiectul le-a surâs, mai ales când au văzut modelul făcut de mine, în mai multe variante, nu doar tabla de șah. Însă când au început să lucreze efectiv, să coordoneze mișcările, să țină cont de model, de „inversul” acestuia, alternanța una sus, una jos, a început coșmarul… Prima plângere înregistrată a fost este plictisitor, ceea ce m-a făcut să mă gândesc că trebuia să am fâșii de mai multe culori, să le dau de lucru cu îmbinarea lor. A doua, că nu ascultă modelul, în traducere, că hârtiuțele nu se așază singure la locul lor, eventual cu comandă vocală, căci la simplu „touch screen” nu funcționau. Au fost de ajuns pentru a da startul unui cor de văicăreli (le e foame, le e sete, le e somn, au nevoie la pipi…), poate-poate mă impresionează și schimb. Așa că o imagine prea bună a creațiilor, în aceste condiții, nu există…

Ce mi-a dat însă o speranță la final a fost cererea unei fetițe de a-și lua acasă „rezerve”, ca să termine proiectul. Un plus al activității, lucru la care nu m-am gândit înainte, a fost faptul că au învățat să rupă corect, drept, fâșia pe dimensiunea potrivită. Poate vi se pare simplu, însă nu e, și, deși nu-mi propusesem și activități de rupere și mototolire, cred că le voi include în curând.

Pe viitor mă gândesc să le pregătesc totuși pentru țesut un model mai atractiv, așa cum sunt cele din numărul cu același nume, Țeserea cu fâșii de hârtie, apărut în colecția Idei creative de la editura Casa.

Un pic de quilling la 5 anișori

Ieri mi-am făcut curaj, și am proiectat pentru grădiniță o activitate de quilling. N-am făcut planuri mărețe, cu cine știe ce realizări fantastice la nivel artistic, obiectivele erau simple: să folosească corect acul de quilling, adică să răsucească bețișorul, nu hârtia în jurul lui, și dacă reușim o floricică cu frunze cu tot, sunt de-a dreptul încântată.

Așteptările au fost și calde, și reci. Al doilea obiectiv a fost realizat de toți copiii, chiar peste ceea ce mi-am propus, după cum se vede în „grădinile cu flori”. În schimb, utilizarea acului de quilling a dat bătăi de cap. În primul rând, mișcarea de rotire a bețișorului este mai complicată decât aceea de a roti hârtia în jurul bețișorului. Și, oricât mă dedublez eu și încerc să corectez fiecare mișcare greșită, pentru S. acest obiectiv nu a fost realizat. Protesta nemulțumită, argumentând că „rezultatul” era corect – rezulta o bulină răsucită. Da, dar pe mine nu mă interesa rezultatul, ci procesul de lucru… E. în schimb și-a însușit imediat mișcarea corect, așa cum se vede și din imaginile de mai jos.

Suportul a fost realizat din folie magnetică, pe care am lipit spumă eva. Îmi plac magneții, cel puțin așa știu că creațiile copiilor sfârșesc acasă pe frigider, și nu aruncate pe te-miri-unde. Pentru un aspect pozitiv al lucrării, am folosit buline și frunze, tot din spumă eva, exersând, din nou, șirurile logice. Regula a fost alternanța celor două elemente, și menținerea frunzelor în aceeași poziție față de ultima bulină adăugată în șir.

Destul de dificilă a fost și menținerea unor intervale aproximativ egale între elemente, pentru a nu le înghesui. La acest capitol mai avem de lucru, însă detaliile contează pentru impresia de ansamblu. Nu au reușit singurei, aici i-am ajutat pentru a le plasa corect.

Timp de lucru: 50′.

NoGravity Club, sau despre curajul de a fi altfel

La începutul toamnei am primit o invitație „altfel” față de ceea ce primesc în mod obișnuit. În primul rând, a sosit clasic, prin poștă, într-un format original, și cu un mesaj diferit. Copiii erau invitați să se înscrie în programul spațial, altfel spus, să testeze noul loc de joacă deschis în șoseaua Berceni nr. 8 – NoGravity Club. Sunt sceptică, recunosc, când vine vorba de nume interesante, pentru că pe piață sunt foarte mulți care dau proiectului un nume „aspirațional”, care atrage mai mult decât programul în sine. Le-am povestit pe scurt copiilor despre ce e vorba, și, deși s-au lăsat cu greu urniți de-acasă (pe motiv că vor fi numai „copii mici”), abia dacă am mai putut să plecăm de-acolo. Scepticismul a rămas la intrare, nu-și mai avea locul.

Feeling-ul copiilor asupra vârstei a fost relativ corect, însă gașca de prieteni a fost reunită, și distracția a venit imediat, în ciuda gusturilor alor mei pentru trasee mai periculoase. Înainte de a vorbi despre informațiile adunate, am să înșir primele impresii:

- mi-a plăcut enorm că erau „luați” copiii din „brațele” (posesive) ale părinților, și suspendați sub privirile lor deja panicate, dincolo de zona în care adulții nu pot intra. Copiii nu aveau nimic, dar părinții din ziua de azi mai au până învață să lase copilul să exploreze singur.
- mi-au plăcut căștile de protecție, incluse în echipament, deși traseul este atât de securizat, inclusiv cu plasă (ca pentru acrobați), încât cu greu cred că s-ar putea întâmpla ceva, mai ales că personalul este omiprezent.

era foarte curat, lucru făcut cu cap și grijă (construcția a durat cinci luni!). Contribuie sigur și faptul că copiii vin cu încălțăminte de schimb, sportivă, și pentru curățenie, dar și pentru că sandalele ori cizmele nu sunt „echipament” pentru escaladă.
mi-am dorit enorm să mă sui și eu, să mă dau pe tiroliană, dar… depășeam cu mult vârsta (și greutatea 🙂 )
știu că cei de la NoGravity s-au pregătit pentru venirea noastră, însă ne-au așteptat într-un mod surprinzător: apa îmbuteliată era re-etichetată, fiind acum „Space Water”, iar gustările erau în ton cu tema: extratereștri, stele, comete, ozn-uri, ba chiar rachete! Copiii, mai ales, au fost impresionați la culme.

Am luat apoi în serios cele două prezentări care au urmat, pentru că rezonau bine de tot cu convingerile mele: acelea că în ziua de azi părinții pun, poate fără să-și dea prea bine seama, o presiune enormă pe copii, pentru reușită cu orice preț. A fost prima dată când am regretat că n-am agenda la mine, și am butonat cât am putut de repede ideile pe telefon. Dintre acestea, iată ce se poate „întâmpla” în NoGravity Club:

Încurajare versus presiune; curajul nu înseamnă să nu-ți fie frică, ci să-și depășești frica. Copiii sunt ajutați să descopere, să exploreze, și să treacă aceste limite, fiind motivați de reușită, și nu de competiția cu ceilalți (a se vedea în parc… X poate și tu nu? da’ ce, ești mai fraier?). O experiență la acest nivel a încercat Mati, și Miruna a povestit aici.
O idee cu care toată lumea e de acord (dar puțini o și înțeleg) este aceea că mișcarea, curiozitatea, dar mai ales jocul, favorizează (ba chiar este!) învățarea la vârste mici. Când aud lucrul acesta, se declanșează imediat ceva amintiri de când luam copilul de la grădiniță. Părinții îi întrebau pe cei mici ce-au făcut peste zi. Ne-am jucat! „Cum adică joacă? fișe? ce poezie ați învățat?” Isteria ajungea la cote maxime când cel mic o ținea pe-a lui că s-au jucat, (cui să-i spui că povestește numai ce l-a impresionat?!), și concluzia cădea imediat, definitivă: educatoarea e incompetentă, nu face nimic…
Jocul liber, fără reguli ajută la rezolvarea de probleme. Ah, da! Afirmația este extrem de actuală, „sublimă, și lipsește cu desăvârșire” din viața cotidiană. Să aruncăm un ochi în parc. Copiii află cu cine trebuie să se joace, cu ce, cum, și cât. Adultul decide. Nu de sui, nu sari, nu alergi. Ți-a căzut mingea într-o gaură? O scoate buni, nu cumva să epuizezi copilul, forțându-l să gândească. M-am uitat la copiii care escaladau. Toți voiau să ajungă sus, numai că nu merge „de-a dreptul”. Trebuie să analizezi punctele de sprijin, la care ajungi, care se află pe traseul tău, și să găsești singur soluția.

Am mai notat câteva, dar acestea au fost mai mult puncte de plecare pentru întrebări… întrebări care s-au transformat, după eveniment, în primul interviu pe care Alex Codreanu (a practicat escalada sportivă de performanță) l-a acordat în calitate de director general al NoGravity Club. Sper ca „nelămuririle” mele să fie aproape de întrebările pe care vi le puneți referitoare la acest loc de petrecere a timpului liber, mai ales în sezonul rece.

Alex Codreanu, despre proiectul de suflet, devenit realitate: NoGravity Club

Înainte de a vă lăsa în compania gazdei, adaug și că recomand locul de joacă mai ales copiilor începători, ori care n-au ajuns încă într-un parc de aventură. Până în 8 ani, acolo traseele au parcurgere continuă. Aici învață, cu dublă-asigurare, cum să meargă pe un traseu. În plus, este un mod la îndemână de a face și o altfel de mișcare, coordonată, cu un scop, decât clasica alergătură fără țintă prin locurile de joacă clasic amenajate.

Alex Codreanu (A.C.): Bună ziua și mulțumesc pentru interes.

Cristina H o rnoiu (C.H.): Puneți destul de mult accentul în promovare pe educație non-formală. Mai exact, ce competențe ori conținuturi vizați pe această linie?

A.C.: Educația non-formală prin aventură pe care o propunem celor care ne vizitează trebuie pusă în context, respectiv o consecință a activităților sportive și de aventură pe care le propunem la NoGravity Club.

Mai precis, prin intermediul activităților de aventură și de escaladă copiii capătă deprinderi practice și îndemânare în utilizarea echipamentului de siguranță specific și conștientizează riscuri și devin responsabili. De asemenea, sunt încurajați să se descurce singuri și să ia decizii. Nu în ultimul rând, aceștia își pot corecta eventuata frică de înălțime.

Oferim astfel în cadrul vizitelor la NoGravity Club însușirea practică a noțiunilor elementare legate de activitățile la înălțime și o dezvoltare consistentă a abilităților motrice ale copiilor.

Pe lângă această educație prin aventură, în curând vom lansa ateliere cu diverse tematici pentru copii. Primele produse sunt ateliere de orientare urbană și robotică pentru copii. Celor care doresc o activitate educativă cu familia le propunem un atelier de tobe africane la care participarea se face pe echipe formate dintr-un părinte și un copil.

Ca o concluzie a celor descrise mai sus, vizăm:

aptitudini și competențe științifice și tehnologice, respectiv capacitatea de a utiliza și manipula instrumente tehnologice;

aptitudini și competențe civice, interpersonale, interculturale și sociale, respectiv
capacitatea de a comunica constructiv și capacitatea de a crea încredere și empatie în alți indivizi.

C.H.: Am înțeles că la momentul vizitei copiii sunt introduși în „programul spațial”, o poveste care le va stârni curiozitatea și care îi va menține motivați pe toată durata vizitei. Cât durează efectiv povestea? Are legătură cu intrarea în serii la 30 min?

A.C.: Într-adevăr, cadrul imaginar, povestea care o spunem copiilor înainte de a începe activitățile propriu-zise, este cea care dă jocului sens și scop. „Programul nostru de pregătire spațial” ne ajută pe de o parte să punem în valoare panoul de escaladă tematic, pe care se remarcă sistemul planetar încadrat în Calea Lactee și zona de aventură în care întâlnim cosmonauți, o stație orbitală, rachete, marțieni, o cometă și o gaură de vierme. Plecarea de la tiroliană se face de pe o navă spațială, iar sosirea este o poartă stelară.

Cadrul imaginar ne ajută să ne impunem normele de securitate într-o formă extrem de diplomată și perfect adaptată copiilor.

Această indroducere durează maxim 10 minute. În ea este inclusă și prezentarea codului interstelar de bune maniere, respectiv regulile casei de politețe. Intrarea în serii la fiecare 30 de minute este un artificiu logistic care ne ajută să ne eficientizăm etapele de echipare și instruire a noilor veniți. La fel ca la intrarea într-un muzeu, ne este mult mai ușor să oferim informații unui grup de persoane față de o prezentare „tête-à-tête”.

C.H.: Cu ce îi așteptați pe copii la a doua și următoarele vizite? Sau, mai clar, ce motive are un copil să revină?

A.C.: Activitățile de aventură și, în special, cele de escaladă presupun antrenament pentru a putea progresa. Nu este totul la fel de ușor ca „zborul” pe tiroliană. Este nevoie de exercițiu pentru a te perfecționa și pentru a crea o rutină motrică a mersului pe verticală.

În plus echipa noastră lucrează permanent în culise pentru a oferi elemente noi de educație non-formală care să facă din vizita la NoGravity o experiență de neuitat pentru mușchii brațelor și ai minții. Ca preambul, pregătim în zona de aventură un mini traseu de orientare, pe parcursul căruia copiii vor găsi diferite elemente dintr-un puzzle. Acest puzzle poate fi baza unei discuții individuale sau de echipă înainte de plecare, prin care vom fixa diferite informații teoretice pe diverse teme.

C.H.: Am văzut că oferiți și abonamente. Sunt lunare, sau sesiunile neconsumate pot fi „reportate”?

A.C.: Abonamentele noastre sunt lunare. Cele 4, 8 și, respectiv 12 intrări nu pot fi reportate. Au existat însă clienți care ne-au întrebat dacă ar putea folosi intrările achiziționate pe o perioadă mai lungă de timp. Analizăm această variantă, însă este prematur deocamdată să oferim un răspuns final pe acest subiect. Profit de această ocazie pentru a specifica că intrările achiziționate pe abonament nu sunt valabile în weekend.

C.H.: În cazul petrecerilor pentru copii (na: există două săli amenajate în acest sens, la nevoie putând deveni o singură sală mare), cateringul poate fi și extern? Concret, pot închiria doar spațiul de petrecere și programul aferent, iar mâncarea și băutura – de-acasă?

A.C.: La NoGravity Club catering-ul poate fi și extern. Băuturile însă trebuie achiziționate de la noi. Vă asigur însă că prețurile noastre sunt decente. Nu în ultimul rând, la NoGravity încurajăm consumul de băuturi sănătoase.

C.H.: Cum intenționați să țineți pe viitor ocupați copiii mai mici de 4 ani, care nu au acces în sală? Sunt destui părinți care au doi sau mai mulți copii, și nu ai întotdeauna cu cine să-l lași acasă pe cel mic.

A.C.: Deși am comunicat destul de clar până acum că NoGravity Club se adresează copiilor între 4 și 12 ani, destul de mulți copii sub 4 ani, ai căror părinți i-au considerat pregătiți pentru activitățile noastre, ne-au călcat pragul. Pentru că majoritatea acestora nu sunt independenți, în acest caz avem o abordare 1 la 1. Această abordare presupune însă un consum mare de resurse umane din partea noastră. Din acest motiv am crescut tariful orar de lucru cu acești copii la 60 lei și există riscul ca în weekend, când volumul de clienți crește foarte mult, să fim nevoiți să refuzăm chiar în zona de aventură copiii care nu se descurcă singuri. Desigur, aceștia pot încerca oricând, sub supravegherea propriilor părinți, panoul nostru de escaladă pentru copii.

C.H.: Există planuri de extindere a traseelor oferite?

A.C.: Este prematur în acest moment să vorbim de extindere. NoGravity a însemnat un efort financiar consistent, iar piața românească ne permite, în cel mai bun, caz o amortizare lentă a investiției. Factor agravant, mediul de afaceri românesc este unul destul de instabil. Încă mai avem multe de învățat la capitolul management, iar prudența pare cea mai bună decizie acum.

Cu siguranță însă, pentru a ne păstra elementul de noutate, avem planuri de modificare periodică a traseelor.

C.H.: Vă mulțumesc pentru timpul acordat.

A.C.: Și eu vă mulțumesc pentru primul interviu pe care l-am oferit în calitate de reprezentant NoGravity Club.

Zile de toamnă – concurs susținut de Editura Casa

Luna aceasta a început bine, pe plan creativ. Ca lună de toamnă – mai puțin, căci plimbările în parc, cu frunzele foșnind sub pantofi, s-au transformat în salturi de broscuțe, și cizmulițe de cauciuc. Însă vremea rea este propice lucrului manual, la gura unei sobe virtuale.

Săptămâna trecută am reluat temele săptămânale pentru copii, și, pe cât m-am bucurat eu, pe atât au fost încântați și ei, căci mulți dintre năzdrăvanii pe care i-am văzut „crescând” prin intermediul site-ului s-au bucurat de revedere și mi-au spus-o, motiv pentru care bucuria mea a crescut înzecit în weekend. Nu mă vait de muncă, pentru că merită! Mă felicit pentru ideea de a cere poza-martor cu creația, căci așa reușesc să mă bucur și de zâmbetele ștrengărești pe care cei mici mi le trimit. Vă mulțumesc încă odată!

Concursul „Zile de toamnă” este organizat clasic, cu premii trase la sorți. Editura Casa ne susține și de această dată, cinci norocoși putându-și alege, la finalul celei de-a treia teme, un volum din colecțiile Idei creative sau Micul atelier. Ambele colecții s-au îmbogățit peste vară, iar până la încheierea concursului sper ca editura să ne facă noi surprize, pe placul creativilor.

Revenind la tema abia încheiată, copiii au realizat o sperietoare de ciori. Unele se apropie mai mult, altele mai puțin de modelul „clasic” de sperietoare, cel promovat mai mult prin povestea lui Oz, pe care toți o cunosc. Altele sunt mai „moderne”, înfricoșătoare, iar altele sunt atât de prietenoase… însă cum nu le putem testa eficacitatea, le spun felicitări tuturor copiilor, care au muncit după posibilitățile vârstei. Apreciez mai ales cazurile în care colajul a trecut dincolo de colorat și decupat un model tipărit, este ceea ce mi-aș dori să văd la fiecare lucrare: să nu alegem cea mai ușoară cale de realizare a unei teme. Creațiile pot fi admirate aici.

Pentru săptămâna următoare am anunțat deja tema: confecționăm zmee (nu zmei!), tot ca decorațiuni pentru ghivecele cu flori. Detaliile temei le găsiți aici.

De asemenea, (copiii care au mai participat știu deja), rezolvarea temei este însoțită de un exercițiu de evaluare. Începând cu acest concurs încerc, și sper să funcționeze, un exercițiu de sinceritate: părinții vor putea vedea în timp real evaluările copiilor, și au acces la editarea fișierului. Dacă experimentul funcționează, și putem evalua corect fără să calculăm cine și cui dă puncte, o să consider că acest program are o mare bilă albă. E ca și cum la un examen ai fi singur în clasă, ai avea toate materialele, și ai alege să fii corect, în primul rând cu tine însuți.

Comentariile la acest articol nu vor fi posibile. Vă rog ca pentru comunicare să folosiți câmpurile destinate comentariilor din articolele temelor. Mulțumesc pentru înțelegere! 🙂

Cuibul dragonului: Începutul erei războinicilor – noua animație pentru copii, în cinema

Odată cu schimbarea vremii toată lumea caută variante pentru a petrece timpul la adăpost, și, dacă varianta aleasă este și pe placul copiilor, atunci reușita acelei zile nu mai este deloc sub semnul întrebării. Ne-am petrecut sâmbăta de dimineață la film, dând curs invitației primite la Grand Cinema & More, din Băneasa Shopping City, de la Ro Image Film Distribution.

Nu știu cum vedeți mersul la cinema la desene animate, însă pentru mine este relaxant. Și nu de puține ori am descoperit că mă simt mult mai bine la un film pentru copii, decât la unul pentru adulți. Nu pentru că binele învinge, și avem încă nevoie de acest lucru, sau pentru că personajele negative își primesc „răsplata”, ci mai mult pentru a urmări în ce mod se promovează în momentul de față valorile, pe un canal cu mare impact la copii – acela vizual.

Mi-a plăcut ideea filmului, mi-a adus aminte de epoca în care eram jucător înrăit de Heroes III, joc cu care nu s-a mai comparat nimic de după. Am jucat până când visam dragoni, vrăjitori, elfi și puteri nemărginite, așa că filmul s-a potrivit de minune. Copiii au fost și ei de acord cu programul (în ultimul timp merg doar când au chef, dacă ideea este interesantă), așa că am intrat în acțiune.

Înainte de film am prins și un moment organizat pentru copii, în cinema, legat de Peter Pan. Ai mei au trecut demult de animăluțele din baloane (deși Iris și-a încercat norocul cu Peter, dacă știe să facă veverițe! – prietenii știu de ce), de pictură pe față, în schimb TinkerBell venise utilată cu ceva șabloane de corăbii, de construit, doar e zâna cârpace din Valea Zânelor. Sunt preferatele Irisucăi, și nu s-a lăsat până n-a terminat corăbioara din carton.

Am intrat așadar la film foarte bine dispuși. Copiii s-au simțit minunat, acțiunea i-a prins, și nu m-au întrebat nimic în timpul filmului, cum se întâmplă de obicei. Eu am stat și-am analizat personajele și acțiunea. Finalul este cel care aduce în discuție un subiect de actualitate: acceptarea „prietenilor” care se dovedesc altceva decât ceea ce par. Sunt diferiți fizic, deși convingerile după care se ghidează nu de schimbă deloc. Este, tacit, o invitație la toleranță, la acceptarea diferențelor în societate, lucru care la noi devine din ce în ce mai rar. La fel, sunt puse în discuție relațiile inter-umane, raportate odată la tradiții, și mai ales la prejudecăți, dar reevaluate după înlăturarea etichetelor și reașezate pe baze noi, de respect reciproc.

Din 16 octombrie filmul rulează în cinematografe. Vizionare plăcută!

Istoria, cea mai frumoasă poveste…

Când am creat acum ceva ani categoria „Ora de științe” aici pe blog, știam că pentru început aceasta va avea doar o rubrică de matematică, pentru că timpul de atunci, (și nici cel de acum), nu îmi permitea să am o acoperire mai largă. În plus, capacitățile mele au și ele o limită, și până nu o voi trece eu, pe plan personal și profesional, nu vă pot împărtăși prea multe. Mi-ar fi util și să am mai mult sprijin extern, însă munca pe blog este una serioasă, ce implică mult timp consumat, și cel puțin în momentul de față nu-mi permit să solicit nimănui muncă de voluntariat, exceptându-l pe tatăl meu, care se ocupă de ani buni de articolele de matematică, și ajută, atât cât este posibil, la nivel online, copiii și părinții care cer ajutor.

Toamna aceasta, poate și pentru că lucrez intens la propria mea (re)formare, voi încerca să completez această rubrică cu „puțină istorie”. Am norocul, de ce să nu recunosc, să fi primit acceptul unui profesor cu mai multă experiență decât am îndrăznit eu să visez, și care, sub pseudonim, va colabora cu noi. Voi încerca la rândul meu să fiu la înălțime – sunt, la rându-mi, profesor de istorie, și, împreună, să dăm o mână de ajutor celor care fac primii pași pe acest tărâm – pentru noi minunat – al istoriei.

Mihai Viteazul, Domnul Munteniei, al Moldovei și al Ardealului, întâiul ctitor al bisericii metropolitane de la Alba Iulia, 1599. Fotografie realizată în pronaosul Catedralei Neamului din Alba Iulia.

Profit de acest articol introductiv spre a lansa cadrelor didactice care anul acesta predau la clasa a IV-a o întrebare: cu ce anume v-am putea veni în ajutor? Menționez că această rubrică nu va încuraja pirateria, traficul de materiale ori de proiecte de lecție, însă ne vom strădui să facem recomandări accesibile, și la nivel de text, pe înțelesul tuturor. La fel, nu promit că putem răspunde tuturor. Am citit programa, din punctul meu personal de vedere este complet lipsită de logică și viziune, și nu-i ajută deloc pe copii. Nu au nici vârsta, nici cunoștințele necesare pentru o astfel de abordare a istoriei.

Iarăși, un lucru pe care poate îl privesc subiectiv: este greu să predai o lecție în care nu crezi. Sunt astăzi mulți profesori la ciclul primar care declară cu mâna pe inimă că nu le place istoria. Cum să predai, pe înțelesul copiilor, dacă în ceea ce dai mai departe ei vor simți acest lucru? Să nu uităm că pentru ei, „doamna” este modelul și centrul lumii, nici mama nu are vreun cuvânt de spus în fața ei. Cum să le creăm o atitudine deschisă și pozitivă față de istorie, dacă mesajul transmis va avea, fără să vrem, această umbră?

Mă doare că pornim de la ideea că „învățăm pentru că este în programă”. Da, este în programă, recunosc. Dar hai să-l înlocuim pe acest „trebuie” cu „avem nevoie”. Mă doare când văd la copiii mei aceste sentimente. Nu m-am implicat, pentru că nu am vrut să-i influențez. Andrei are parte de un profesor prea strict, care nu a descoperit încă acea metodă care să le trezească curiozitatea. Cu Iris am început eu, prin lecțiile altfel, în teritoriu sau în muzeu, să-i dau încet-încet acea dragoste pentru trecut, pentru cine suntem și de unde venim. În curând o voi face și la clasă, la clasa a IVa, căci la a cincea am avut deja ocazia.

Însă va fi pentru mine un sentiment copleșitor, complet diferit. În clasa a Va copiii veneau deja cu o idee preconcepută. Știau dacă le place sau nu, și mă judecau cu o etichetă. Nu știu dacă am reușit să le arăt că poate fi și altfel această oră, însă știu că nu mi-au lipsit niciodată harta, atlasul, imaginile, și nu-mi amintesc să fi discutat vreodată despre cultura vreunui popor fără să aduc albumele la clasă. Prima mea lecție de istorie la clasa a IVa va fi mai mult decât mi-am imaginat, eu voi fi cea care va crea „eticheta” (deși urăsc termenul) – nouă ne place sau nu ne place istoria.

Închei cu un citat care mie îmi place foarte mult. Aparține unui profesor cu care am lucrat în facultate, chiar dacă puțin, căci specializarea mea a fost pe epoca veche:

Istoria rămâne cea mai frumoasă poveste, pentru oameni inteligenți. (Adrian Cioroianu)

Figurine din cerculețe de hârtie. O nouă rundă

Unul din numerele mele favorite din colecția Idei creative de la editura Casa este, și va fi poate pentru multă vreme, Figurine din cerculețe de hârtie. Cartea este dezmembrată total, nici nu m-am mai chinuit să o prind la loc în agrafe, căci copiii o răsfoiesc și împart după bunul plac, fiecare alegându-și „ceva” de făcut.

Am luat-o cu mine săptămâna trecută, când am făcut ciupercuța. Au zărit celelalte modele, și au vrut s-o aduc iar. Dacă le-aș face pe plac, aș avea-o și data viitoare! Numai toamnă n-a fost azi la noi… Acasă mi-am dat seama că n-am fotorgafiat decât două creații, însă sunt modelele pe care le-am lucrat.

De obicei iau la mine șablonul cu cercuri, multe coli colorate, și, în funcție de preferințe și vârstă, trasăm repede cercurile necesare. Fetele voiau prințesa, au pus-o pe listă de data trecută, nici n-au vrut să audă de altceva. Castelul a venit mai târziu, când le-am spus că ar fi drăguț ca prințesa să aibă unde locui. F. a ales mașina. Un bărbat adevărat, la orice vârstă, nici n-ar putea altceva… chiar dacă are doar 4 ani!

Planșa cu castelul a fost lucrată de A. în aproximativ 80 minute. Până la sfârșitul orei terminase prințesa și de decupat jumătate din castel. M-a rugat să mai rămână un pic cu mine, mai ales că mai aveam o oră, și să termine ce a început. A lucrat castelul complet singură, eu începusem ora de cusături, despre care am povestit deja, iar ea, cu ajutorul cărții, a terminat castelul.

Planșa cu mașina are povestea ei. Habitaclul, decupat primul, este realizat foarte bine. F. era odihnit, avea răbdare. Roțile au fost ultimele, și se vede. Și-a mai revenit un pic când a desenat. Animalul este un cățel, despre care știe că are urechi, ochi și gură, coadă și patru picioare. Mai avem probabil până va ști că are și mustăți, și nu va fi atât de „umanizat”. Pe mine m-au amuzat însă gropile din șosea… cât de multe… S-a plâns și că nu știe să deseneze copaci. Ceea ce-a încercat el singurel aduce cu vegetalele, dar mă voi gândi și la un mod de a-i învăța și astfel de lucruri simple.

Cartea poate fi folosită cu uşurinţă de copiii preşcolari şi şcolari mici, dacă le puneți la îndemână un șablon cu cercuri. Sau, dacă vă este mai ușor, decupați cercuri din acetofan, cu diametre de la 1 la 10 cm, și ei le conturează pe hârtia colorată.

O puteţi achiziţiona direct din librăria editurii Casa sau din librăriile online elefant.ro, libris (transport gratuit), librarie.net, emag, BestKids, AdevarulShop.

Cusături de toamnă

Azi mi-am propus să încerc marea cu degetul, să văd cum se descurcă piticii din grupa de anul acesta la cusut. Normal, cu acul din poveste, nu cu invențiile de plastic de acum. Am pornit cu stângul, unul din pitici lipsea, ceea ce înseamnă că lecția va trebui reluată, când ceilalți vor avea alt proiect. Am rămas cu doi pitici la „începători” și unul la „avansați”. Pentru D. pregătisem deja un strugure, dar am lăsat-o să aleagă din toate planșele de toamnă pe cea pe care și-o dorește. Mai avea crizanteme și umbreluță. Pentru începători pregătisem clasicul castron.

Mi-am dat seama că nu am un model de printat pentru acest castron, pentru că mereu l-am desenat cu mâna… am luat un arc de cerc și am perforat eu cartonul, din ochi. Nu-i pun pe ei să perforeze de la început, deși i-am avertizat că „va urma”. Castronul nostru cu mere, pentru un copil care are oarece îndemânare, nu ridică probleme. Aproape o oră este mai mult decât suficient pentru a termina.

Deliciul orelor de „început” este însă altul… prima dată le explic ce este acela un ac. Îl atingem, îl examinăm, îl prindem de ureche. Invariabil, la această etapă primesc replica „e prima dată”!! Acasă nu există ac. Apoi, urmează starea de nervozitate dată de urechea acului, din care ața se încăpățânează să iasă. Până vor înțelege mișcarea, eu sunt cea care bagă ața în ac. E tot din categoria „va urma”, dar le luăm pe rând. Apoi cum să faci să nu treci greșit ața, din față în spate. Dă mari bătăi de cap. Modelul e mai puțin important. Tehnica însă se însușește greu.

Ce am admirat a fost faptul că nu au rupt deloc cartonul. De obicei se întâmplă, și am mereu la mine etichete autocolante pentru a „pansa” planșa. Azi însă sunt foarte mândră de fete, s-au descurcat minunat. C. a terminat la timp, D. a dat gata strugurele în 50 de minute, iar S. aproape că termina. Am lăsat-o după jumătate din planșă să lipească merele, nu voiam să plece acasă cu „farfuria” goală. Era necăjită că n-a terminat, și a plecat acasă cu speranța că mami are ac, să-i dea să termine. Mi-a plăcut că avea și plan B: dacă mami nu mă lasă (avea ea un feeling că nu-i dă mama ac), o pun pe ea să termine; planșa asta nu poate să rămână așa!

Și, ca să vedeți că „se poate” (în cazul în care nu v-ați făcut deja curaj să-i lăsați), am filmat două mânuțe de aproape cinci ani, cosând, la aproape jumătate de oră de când au înțeles cum „se face”. Am scos sunetul original, fetele cântau pe fundal, povesteau de-ale lor, și nu se cade să fac publice detaliile 🙂 . Dacă vă plac cusăturile, în meniu am adăugat o categorie specială pentru acestea, unde am cuprins toate modelele desenate de mine în timp.

Exploratorii, de Erin Hunter – concurs

Toamna ne-a pătruns încet-încet în programul zilnic, și în suflet, vacanța deja pare departe, și ne așteaptă anul școlar 2015-2016 cu toate provocările lui. Una dintre ele, sper pe placul vostru, vine din partea editurii Galaxia Copiilor (Grupul editorial ALL), printr-un concurs.

Premiile sunt în număr de cinci, fiecare cuprinzând primele două volume ale seriei Exploratorii, de Erin Hunter, o frumoasă poveste despre călătoriile a trei ursuleți, în căutarea familiei, prietenilor, sau a vieții în sălbăticie, ocazie cu care puteți învăța mai multe despre viața acestor animale.

Sunt sigură că ursuleții sunt tovarășii noștri de viață încă din copilăria timpurie, și că fiecare dintre noi are acasă cel puțin un ursuleț, mai mic sau mai mare. Iată ce aveți de făcut pentru a câștiga unul dintre premiile oferite de Galaxia Copiilor:

Fotografiați ursulețul preferat cu un cartonaș în brațe, pe care să scrieți numele ursulețului și „explorator năzdrăvan”. Salvați fotografia, urcați-o oriunde vă este la îndemână pe net, doar să fie public, să o pot vedea.

Adăugați la acest articol, prin formularul de mai jos, un comentariu, cu numele real, în care să adăugați linkul la care se poate vedea imaginea, și spuneți pe scurt povestea ursulețului. Fiți creativi!

Cele cinci premii vor fi atribuite în cadrul editurii Galaxia Copiilor, criteriile pot fi subiective, dar vă asigur că sunt persoane cu simțul umorului, le puteți impresiona cu poveștile atașate imaginilor.

Comentariile care vor intra în concurs (adică îndeplinesc condițiile de mai sus) vor primi un număr de ordine la aprobare. Vă rog ca fotografia să aibă cel puțin o calitate decentă, să putem vedea despre ce este vorba. Cartonașul este obligatoriu, pentru a preveni „importul” de fotografii din google, și a dovedi faptul că fotografia a fost realizată pentru acest concurs.

Copiii care participă la concurs trebuie să menționeze numele adultului care a dat permisiunea, și care va ridica premiul în eventualitatea în care sunt câștigători.

Fiecare participant are dreptul la un singur comentariu. Vă rog ca în rubrica „Nume” să folosiţi numele real complet, şi verificaţi dacă adresa de mail este scrisă corect. Alături de răspunsul la provocarea de mai sus adăugaţi un număr de telefon de contact (nu va fi publicat, dar este obligatoriu). Concursul se va desfăşura între 7-14 octombrie 2015, ora 21:00. Câștigătorii vor fi anunțați în maxim 48h de la încheierea concursului, și vor avea la dispoziţie 72h pentru a revendica premiul, printr-un comentariu la acest articol, folosind aceeaşi adresă de mail cu care a fost adăugat comentariul câştigător şi incluzând în mesaj numărul de telefon solicitat mai sus. La expirarea termenului, pentru premiile nerevendicate, vor fi desemnați alți câştigători.

Comentariile validate ca participante la concurs vor primi un număr de ordine la aprobare. Nu vor fi numerotate comentariile care nu îndeplinesc condiţiile solicitate (nume real complet, răspunsul la întrebare, link către fotografie, numărul de telefon, IP unic), şi nu vor participa la concurs, dar vor fi vizibile pe pagină.

Câştigătorii nu vor fi anuntați personal, vă rog să accesați pagina concursului în zilele de 15-16 octombrie 2015.

Primul ajutor se acordă și la Disney

Sâmbătă am participat la o întâlnire relaxată, în care, atât cei mici, dar și cei mari, au discutat despre primul ajutor. Copiii au făcut-o conform vârstei, în cabinetul doctoriței Plușica, iar noi, cei mari, ne-am străduit să salvăm două manechine, copil mic (0-1 an) și copil mare (1-9 ani), care se înecaseră cu diverse alimente.

Cei mici au fost în largul lor, deși au intrat pe serii în cabinet, iar pacienții de pluș s-au lăsat examinați fără probleme. Este un exercițiu legat de tema din programele de grădiniță, „Ce și cum vreau să fiu”. Au astfel ocazia, ca, prin joc, să intre în pielea personajului, să vadă ce înseamnă meseria de doctor. Sau, mai mult, să aibă o atitudine pozitivă față de vizitele de neevitat la cabinetul medical. Mai jos veți găsi și programul de toamnă de la Disney Junior, și când vă puteți întâlni cu personajele preferate.

Am avut surpriza ca ambii copii să participe la cursul de prim ajutor pentru adulți. După ce s-a terminat, Iris a mers în inspecție și pe la Plușica, mai ales că marea majoritate a copiilor mici au plecat acasă, însă cursul informativ susținut de cele două reprezentante ale Crucii Roșii a fost mai mult decât interesant. Pentru mine nu este primul, dar este o ocazie de a relua unele informații, și de ce nu, de a afla unele noi. Însă pentru copii au fost în premieră, și încep să mă simt ceva mai în siguranță când mă înec cu ceva la masă. Îmi place că au reținut să verifici totuși dacă nu cumva pacientul își revine, și trebuie să întrerupi acordarea primului ajutor (în traducere, nu dai pumni cu nemiluita în spate…). Iris chiar a avut o întrebare (mai multe de fapt), când, după explicarea manevrei Heimlich, a ridicat mâna… Ce facem dacă ne înecăm cu mâncare și suntem singuri acasă? Ei bine, se poate… folosești spătarul unui scaun, proptit în perete, pentru a crea presiune.

Ce am reținut:

în caz de hemoragie nazală, copilul stă în fund, aplecat în față, să poată eventual scuipa sângele din gură. Se ține apăsată nara afectată 15-20 min, fără oprire pentru a „verifica” dacă mai curge. Dacă sunt ambele nări afectate, în aceeași poziție, se țin apăsate și se colaborează cu copilul pentru a respira pe gură.
în caz de convulsii (febrile) îndepărtezi pericolele, nu se intervine, nu ții copilul, se poate alege cu fracturi; nu îl înțepi, nu-l muști de deget, nu-l ții de limbă; pui sub cap o păturică (nu pernă), să nu se lovească, și aștepți. Poți filma criza, să o poți arăta medicului la viitorul consult.
arsurile se împart în trei categorii, în funcție de ceea ce le provoacă: gradul I – solare, gradul II – lichide fierbinți, gradul III – flacără; în caz de arsuri, se răcește zona, nu se pune nimic (ulei, oțet, zaț de cafea, unt, albuș, detergent lichid de vase etc.) Dacă nu este superficială, se merge la spital. Pentru a evalua suprafața afectată, palma victimei reprezintă 1% din suprafața corpului. În cadrul arsurilor de gradul III, nu se îndepărtează resturile de haine arse, situația poate fi agravată astfel.

Crucea Roșie organizează și cursuri de prim ajutor pentru părinți, contra-cost, în weekend, 12 ore. Detalii puteți găsi aici. N-am putut să nu mă întreb cât de utile ar fi astfel de cursuri pentru cadrele didactice. Orice aproape se poate întâmpla când ești în preajma copiilor. Nu știu dacă mai există în clase „punctul de prim-ajutor”, știu sigur că îl aveam când eram mică, mai ales că nu era pauză să nu umblăm la „dulap”. Dar mă gândesc că se pot îneca cu gustarea pot pica accidental să-și rupă un membru, ori pot avea o criză… Până suni la 112, ești singurul adult acolo și trebuie să reacționezi rapid.

Tot cu această ocazie am aflat de un alt proiect al Crucii Roșii, „Puncte de prim ajutor în zone izolate”, care se adresează comunităţilor izolate din mediul rural care nu dispun de servicii medicale permanente, iar serviciul de ambulanță se află la distanță. Crucea Roşie Română și-a propus să vină în sprijinul comunităților izolate prin instruirea unei familii, care să acorde primul ajutor de bază celor din sat. Familia instruită a primit o trusă de prim ajutor care conține pansamente, un glucometru, un tensiometru și un dispozitiv EKG cu telecitire într-un serviciu de cardiologie. Familia de „salvatori comunitari” are rolul de a sprijini rezolvarea urgențelor minore din comunitate și prevenirea agravării situației în cazul unor urgențe majore, care necesită asistență medicală. Proiectul pilot a fost implementat în 40 de zone izolate în 40 de județe din țară. În aceste 40 de sate nu există servicii medicale permanente, iar timpul până la sosirea ambulanței, face diferența între viață și moarte. Cei 126 de voluntari și au pus la dispoziția comunității atât timpul lor, cât și o cameră din locuința lor pentru Punctul de Prim Ajutor. Programul poate fi susținut în România cu 2 euro prin SMS* la 8840.

De asemenea, programul de educație a populației pentru a acorda corect primul ajutor este realizat de Crucea Roșie prin Aplicația de Prim Ajutor a Crucii Roșii Române. Puteți învăța sau puteți accesa secțiunea de urgențe, aplicația oferă răspunsuri și soluții de apelare rapidă a serviciului de urgență. În plus, pentru fiecare descărcare Carrefour Romania donează 2 euro către Crucea Roşie Română pentru înfiinţarea Punctelor de Prim Ajutor în zonele izolate ale ţării.

Programele toamnei la Disney Junior:

CLINICA VETERINARĂ A PLUSICĂI PENTRU ANIMALE DE JUCĂRIE

Doctoriţa Plusica are o nouă îndeletnicire… ea ajută animalele de companie!

Alăturaţi-vă Pluşicăi în Clinica ei Veterinară, ce include episoadele difuzate în premieră pe parcursul a două saptămâni. În cadrul acestui program, fetiţa devine o mică doctoriţă veterinar. De la căţei, la căpriţe …Doctorita le ajută pe toate cu aceeaşi dăruire.

Clinica Veterinară a Plusicăi debutează pe 19 octombrie de la 08:20 şi, în reluare, la 10:30, 14:00 şi 15:45.

SOFIA INTÂI –PREMIERA SEZONULUI 3

Prinţesa s-a întors! Este reîntoarcerea pe care o aşteaptă toţi micuţii. Aflaţi în sezonul 3 din Sofia Intâi ce aventuri magice o aşteaptă pe prințesă şi pe prietenii ei. Pregătiţi-vă să patinaţi, dansaţi şi cantaţi alături de Sofia.

Premiera are loc pe 17 octombrie la 10:00 (noi episoade în fiecare sâmbătă)

AVENTURILE DE CAPĂ ȘI SPADĂ ALE LUI JAKE

Pregătiți-vă sabia și peticul de pirat pentru sâmbătă dimineața. În fiecare săptămâna, Disney Junior prezintă noi mega aventuri cu Jake și prietenii săi în episoade speciale de 45 de minute. Începem luna cu Jake îl salvează pe Bucky, urmat de Întoarcerea lui Peter Pan și Bătălia Cărții.

În fiecare sâmbătă episoade speciale cu Jake și Pirații din Țara de Nicăieri de la 11:25

COLȚUL DE RELAXARE

În fiecare după-amiază, de luni până vineri, de la 13:30, copiii se pot relaxa, petrecând timp de calitate în compania personajelor lor preferate– Doctorița Plusica, Clubul lui Mickey Mouse, Zou și Henry Dragomonstru.

De luni până vineri, de la 13:30 la 15:15.

CÂNTĂM ÎMPREUNĂ CU SOFIA ȘI PRIETENII EI

Începem serile cu Sofia și prietenii săi pentru o noapte muzicală ce pare că nu sfârșește niciodată. Ne alăturăm lui Mickey Mouse care dansează de zor în clubul său și ii sunt aproape Jake, Plușica și Callie în fiecare seară de la 18:30!

PREMIERELE DE SÂMBĂTĂ

Vă dăm întâlnire în fiecare sâmbătă cu personajele voastre preferate din Sofia Intâi, Doctoriţa Plușica, Miles Din Spaţiu şi Clubul lui Mickey Mouse, de la ora 10:00.

FILMELE DE DUMINICĂ

Puneți-vă centura și urcați pe covorul magic al Regelui Hoților. In luna octombrie, la Disney Junior puteți viziona toate cele trei filme Aladdin. Descoperiți o nouă lume alături de Aladdin, Jasmine și Spiridus. Va reusi Aladdin să o cucereasca pe Jasmine? Va putea oare Jafar să se razbune pe Aladdin? Va avea loc nunta regală până la urmă? Aflați răspunsul în weekend de la 11:30. Totodată, în această lună se difuzează și Filmul lui Tigru si Numeroasele Aventuri ale lui Winnie de Plus.

Talente de Năzdrăvani

Monthly Archives: octombrie 2015