Istoria, cea mai frumoasă poveste…

Când am creat acum ceva ani categoria „Ora de științe” aici pe blog, știam că pentru început aceasta va avea doar o rubrică de matematică, pentru că timpul de atunci, (și nici cel de acum), nu îmi permitea să am o acoperire mai largă. În plus, capacitățile mele au și ele o limită, și până nu o voi trece eu, pe plan personal și profesional, nu vă pot împărtăși prea multe. Mi-ar fi util și să am mai mult sprijin extern, însă munca pe blog este una serioasă, ce implică mult timp consumat, și cel puțin în momentul de față nu-mi permit să solicit nimănui muncă de voluntariat, exceptându-l pe tatăl meu, care se ocupă de ani buni de articolele de matematică, și ajută, atât cât este posibil, la nivel online, copiii și părinții care cer ajutor.

Toamna aceasta, poate și pentru că lucrez intens la propria mea (re)formare, voi încerca să completez această rubrică cu „puțină istorie”. Am norocul, de ce să nu recunosc, să fi primit acceptul unui profesor cu mai multă experiență decât am îndrăznit eu să visez, și care, sub pseudonim, va colabora cu noi. Voi încerca la rândul meu să fiu la înălțime – sunt, la rându-mi, profesor de istorie, și, împreună, să dăm o mână de ajutor celor care fac primii pași pe acest tărâm – pentru noi minunat – al istoriei.

Mihai Viteazul, Domnul Munteniei, al Moldovei și al Ardealului, întâiul ctitor al bisericii metropolitane de la Alba Iulia, 1599

Mihai Viteazul, Domnul Munteniei, al Moldovei și al Ardealului, întâiul ctitor al bisericii metropolitane de la Alba Iulia, 1599. Fotografie realizată în pronaosul Catedralei Neamului din Alba Iulia.

Profit de acest articol introductiv spre a lansa cadrelor didactice care anul acesta predau la clasa a IV-a o întrebare: cu ce anume v-am putea veni în ajutor? Menționez că această rubrică nu va încuraja pirateria, traficul de materiale ori de proiecte de lecție, însă ne vom strădui să facem recomandări accesibile, și la nivel de text, pe înțelesul tuturor. La fel, nu promit că putem răspunde tuturor. Am citit programa, din punctul meu personal de vedere este complet lipsită de logică și viziune, și nu-i ajută deloc pe copii. Nu au nici vârsta, nici cunoștințele necesare pentru o astfel de abordare a istoriei.

Iarăși, un lucru pe care poate îl privesc subiectiv: este greu să predai o lecție în care nu crezi. Sunt astăzi mulți profesori la ciclul primar care declară cu mâna pe inimă că nu le place istoria. Cum să predai, pe înțelesul copiilor, dacă în ceea ce dai mai departe ei vor simți acest lucru? Să nu uităm că pentru ei, „doamna” este modelul și centrul lumii, nici mama nu are vreun cuvânt de spus în fața ei. Cum să le creăm o atitudine deschisă și pozitivă față de istorie, dacă mesajul transmis va avea, fără să vrem, această umbră?

Mă doare că pornim de la ideea că „învățăm pentru că este în programă”. Da, este în programă, recunosc. Dar hai să-l înlocuim pe acest „trebuie” cu „avem nevoie”. Mă doare când văd la copiii mei aceste sentimente. Nu m-am implicat, pentru că nu am vrut să-i influențez. Andrei are parte de un profesor prea strict, care nu a descoperit încă acea metodă care să le trezească curiozitatea. Cu Iris am început eu, prin lecțiile altfel, în teritoriu sau în muzeu, să-i dau încet-încet acea dragoste pentru trecut, pentru cine suntem și de unde venim. În curând o voi face și la clasă, la clasa a IVa, căci la a cincea am avut deja ocazia.

Însă va fi pentru mine un sentiment copleșitor, complet diferit. În clasa a Va copiii veneau deja cu o idee preconcepută. Știau dacă le place sau nu, și mă judecau cu o etichetă. Nu știu dacă am reușit să le arăt că poate fi și altfel această oră, însă știu că nu mi-au lipsit niciodată harta, atlasul, imaginile, și nu-mi amintesc să fi discutat vreodată despre cultura vreunui popor fără să aduc albumele la clasă. Prima mea lecție de istorie la clasa a IVa va fi mai mult decât mi-am imaginat, eu voi fi cea care va crea „eticheta” (deși urăsc termenul) – nouă ne place sau nu ne place istoria.

Închei cu un citat care mie îmi place foarte mult. Aparține unui profesor cu care am lucrat în facultate, chiar dacă puțin, căci specializarea mea a fost pe epoca veche:

Istoria rămâne cea mai frumoasă poveste, pentru oameni inteligenți. (Adrian Cioroianu)

 

Cristina H.
Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)
Posted in Istorie, Ora de Științe and tagged , .

4 Comments

  1. Intr-adevar istoria este un lucru ce nu ar trebui neglijat. Sunt, in mare parte, date reale legate de trecutul poporului nostru(asta ne intereseaza) si nu numai si cred ca e bine ca orice persoana sa cunoasca macar partial cam de unde am evoluat.

  2. Va admir si va respect si atunci cand simt ca nu mai pot intru si citesc ceea ce postati si ma gandesc ca se poate.. daca dumnravoastra puteti fi si mama si profesor si sursa de inspiratie pt atatia oameni (un fel de super woman imi imaginez 🙂 ) trebuie sa pot si eu…desi de cele mai multe ori simt ca cedez. M.am intors la munca dupa un an de concediu crestere copil pt ca nu am dorit sa ma limitez la a fi sotie si mama si pt ca am vrut sa integrez copilul in colectivitate de la 1 an..asta este partea frumoasa- ca il vad inflorind pe zi ce trece. Partea mai putin ok: m.am intors intr,un sistem atat de batran si obosit incat am impresia ca ma imbatraneste si pe mine. (De obosit m.a obosit deja). Hartii peste hartii, planuri peste planuri, planificari de 5 feluri…limitari la orice pas…. vreau sa lucrez frumos cu copiii, vreau lucru interactiv, vreau proiecte frumoase in care sa pot implica si alti oameni…avem atatea sa.i invatam pe pitici si atat de putin timp..sunt degamagita, revoltata, obosita…asta face invatamantul cadrelor didactice. De partea financiara nu mai aduc vorba…Luati.o ca pe o…nici nu stiu, spovedanie nu imi place cum suna. Ca pe o bucatica din sufletul meu trist. Cu respect, Alina

    • Alina, știu ce spui. Și uneori – dacă trecem la spovedanie – nici nu stiu cum să le împac. Copiii acasă, alergătură la cursuri, căci m-am încăpățânat să fac facultatea la zi, și dacă tot dau un ban, o iau în serios. Miercurea la grădiniță, opțional după-amiaza. Site-ul, care e ca al treilea copil.
      Și când azi făceam calcul, cum să împart săptămâna, că uneori au prioritate proiectele care aduc ceva bani peste toate, mă apuca disperarea…
      Ei bine, au început să sosească creațiile copiilor la concursul săptămânal, și mi-au scris toți cei cu vechime, că se bucură enorm că am relansat proiectul (l-am suspendat pe vară), că abia așteptau! Unii au mai crescut, și mi-au cerut voie să-i las în continuare să se joace aici. Și din toată bucuria lor n-am înțeles decât un singur lucru: duminica o să mă culc târziu, foarte târziu, pentru că nu pot să-i dezamăgesc…

      Nu știu cum va fi peste doi ani, când termin și mă întorc la catedră. Îmi spun că vor fi copiii mai mari. Și acum îi rog să mă ajute, măcar să fie ordine prin casă, căci nu pot, singură, să le duc toate. Trebuie să împărțim toate atribuțiile la trei…
      La hârtii nu mă gândesc. Voi vedea cum fac să nu fie atât de copleșitor. Trebuie să existe o soluție! Doar că n-am găsit-o încă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente