Cum a fost la Social Media for Parents – 2015

Gata și a treia ediție a #smforparents15, parcă o ediție relaxată decât celelalte. Încep cu mulțumiri adresate organizatorilor, care au ținut anul acesta cont de toate cele trecute pe listă în anii precedenți. Și da, am avut în sfârșit ecuson cu blogul meu :). Nu există perfecțiune, dar întotdeauna trebuie să tinzi către ea. Dacă chiar trebuie să reproșez ceva, este sfertul academic de întârziere de la început, care nici măcar nu li se datorează. La ora 10, sala era destul de goală… dovadă că participanții nu și-au citit cum trebuie emailul din ziua de dinainte, unde era aproape subliniată rugămintea de a nu întârzia. Fir-ar ea să fie de punctualitate, de-am fi nemți s-o avem în sânge!

smfp

Prima sesiune a fost deschisă de Otilia, un pic parcă nu în apele ei, căci de obicei vorbea despre altceva, nu despre „tehnice”, cum și de ce a creat blogul. Momentul următor m-a dat și mai tare peste cap, căci Banca Transilvania a venit cu un produs pentru copii – din punct de vedere bancar: OK, dar care nu s-a potrivit cu mine. Mereu mi s-a părut amuzantă campania lor, în jurul zânului, însă de data aceasta partea de creație nu s-a potrivit în mintea mea cu cea de gramatică. N-am ce să fac, e defect profesional, ne străduim atâția ani să-i învățăm pe copii să scrie corect… nu-i putem expune la imagini cu „zâNbete”. Noi, adulții, înțelegem (deși am motivele mele să cred că nu toți), licența poetică de a pune zânul în zâmbet. Însă pe un produs pentru copii…. nu.

Moralul mi l-a mai ridicat Mihaela Feodorof, cu o prezentare ce mergea aproape de stadiile de dezvoltare ale copilului, formarea personalității, și cum trebuie încurajată și respectată unicitatea fiecărui individ (de aici puteți salva prezentarea). În schimb mi s-au înecat toate corăbiile cu ultima prezentare a sesiunii, dr. Maria Eremia – medic primar pediatru și specialist medicină de familie. Poate doamna le știe pe ale ei, însă mie mi-a dat o senzație de sfaturi de pe vremea bunicii, când medicina mai mult orbecăia. M-a pierdut undeva pe la „să punem copilul pe oliță cât mai devreme, de când stă în funduleț”, și „laptele de vacă e pentru viței”. A adăugat că medicii au nevoie de cursuri de psihologie, ceea ce n-ar fi rău, însă „vine mami la cabinet”… cu accent de parcă mami e ultima idioată ce necesită iluminare și consultanță când pășește pe ușă. Mai grav decât toate acestea la un loc, erau sfaturi de a trata copilul acasă, și a te „descurca” cu diaree&deshidratare. Înțeleg că pune un egal între experiența și studiile medicale și instinctul meu matern? Oricât ar funcționa ultimul, copiii nu se tratează acasă!

Am așteptat sesiunea a doua cu mai multă speranță, mai ales că cele două vedete ale grupului de mame-bloggerițe, cele două Ane, erau în formă maximă. Ana Nicolescu a avut prima prezentare, și imaginea pe care o știam deja a fost completată cu mai mult sentiment. O redefinire, o idee, o afacere pornită și dezvoltată de un om, jurnalist, cu inițiativă. Au urmat în tandem Veronica Dogaru, de la Orange, și Adelina Tînțariu, coordonator Salvați Copiii, cu programele de siguranță pe internet, ce facem cu acești nativi digitali și comportamentul iresponsabil al părinților. Au pornit cu un exemplu simplu: dacă lăsăm copilul afară, pe stradă, îi explicăm regulile de circulație. Dacă îl lăsăm pe net, unde poate naviga în n dimensiuni, trebuie să facem același lucru.

Special pentru copii, Orange oferă abonamentul Fluture 8. Concluziile de până acum ale programului sunt că, pe net, copiii accesează jocuri, aplicații, conținut video, informații și povești, iar idealul este să le satisfacem aceste nevoi într-un mediu sigur. Am primit și o listă cu site-uri evaluate ca fiind potrivite pentru copii, găsiți recomandările pe Sigur.info, unde puteți cere și ajutor dacă nu vă descurcați și simțiți că scăpați lucrurile de sub control. Prezentarea fetelor a fost completată cu un filmuleț – eu nu l-am găsit în română, și nici la editare video nu mă prea pricep, ca să le traduc, așa că sper că vă descurcați cu franceza. A fost prezentat unul singur, însă în serie erau mai multe, și sunt extraordinar de „la obiect” realizate. (Edit: pentru engleză)



A încheiat Urania Cremene, care a încercat să ne pună un pic pe gânduri privitor la conștientizarea emoțiilor și exteriorizarea acestora. Am de văzut un film – Inside Out, mi l-au recomandat și copiii, care au fost cu gașca la cinema și au venit foarte încântați. Ca s-o citez pe Urania, gestionarea emoțiilor nu înseamnă să pui capac, ci să scoți din tine fără să rănești. Mai avem de furcă cu știința de-a gândi, și de a găsi o modalitate de a promova valorile. A pus pe picioare un site – AllAboutParenting.ro, cursuri online accesibile tuturor, dar care, din păcate, în acest moment nu are deschisă sesiune de înscrieri, însă puteți să vă lăsați adresa de mail pentru a fi notificat când se deschide următoarea sesiune.

A treia sesiune este cea pe care am urmărit-o întotdeauna cu mare curiozitate, căci eu sunt genul de blogger pe cont propriu (eu centrez, eu dau cu capul… adică mă ocup de toate bubele și problemele site-ului). Fii creativ, scrie, ordonează, și ai grijă să meargă totul ca uns. Cele două prezentări din partea agențiilor – The Practice (Oana Bulexa) și Parenting ADS (Adelina Dondorici) au urmărit și au reluat în parte lucruri pe care, dacă vrei să treci dincolo de „jurnalul online de mămică”, trebuie să le cunoști. Am reținut că recomandarea înseamnă responsabilitate, și, ca blogger, nu-ți este permis să dai cu bâta-n baltă în relația cu clientul. Acesta iese poate un pic șifonat, dar tu îți pierzi credibilitatea. Am înțeles foarte bine ceea ce spune, pentru că știu cum mă simt eu când primesc mesaje de genul „am cumpărat pentru că ai povestit foarte frumos și ai avut dreptate”. De asemenea, au fost multe sfaturi despre cum să relaționezi, ce să oferi, ce să aștepți. Trebuie să ai ori răbdare, ori relații ca să ajungi în jumătate de an la rezultate. Altfel bloggingul înseamnă foarte multă muncă, seriozitate, și iar muncă până încep să apară satisfacțiile, și, mult mai apoi, și banii. Dacă nu ați fost prezenți, vă recomand să vedeți măcar această parte din înregistrarea de miercuri.

Ultima prezentare a aparținut lui Alexandru Negrea, care ne-a vorbit despre partea de mobile a accesării blogurilor. Personal urăsc facebookul, și întotdeauna am impresia că fiecare nouă „opțiune/facilitate” ascunde ceva macabru… iar prezentarea lui mi-a confirmat. Facebookul monitorizează timpul de accesare al linkurilor de pe mobil, în browserul propriu aplicației, și conferă vizibilitate în feed în funcție de acesta. Pe termen lung, poate să fie de bine, să se mai curețe feedurile, iar conținutul de calitate să aibă o șansă. Sper că mă aflu și eu aici! A doua observație, care iarăși nu-mi merge la suflet, este aceea că facebook punctează mult mai bine conținutul video urcat în platformă (nu cel de pe youtube, care este penalizat). Am testat în urmă cu puțin timp, am urcat un tutorial despre confecționarea unei moriști. Articolul de pe blog are un singur Like și 92 de vizitatori unici, pe youtube sunt 73 de vizionări,  dar pe facebook, filmul are 1835 de vizualizări, 37 de share…

Prezentarea urma să abordeze partea de mobile-friendly a unui blog, faptul că este o realitate, din ce în ce mai mulți utilizatori navighează de pe mobil, și recunosc că și pe mine mă scoate din minți când nimeresc un site rămas în urmă din acest punct de vedere (să luăm, de exemplu, ieri, ratb.ro – aveam nevoie să văd ce variante pot combina să ajung din punctul A în punctul B). Aici Alexandru Negrea a venit cu temele un pic nefăcute… pentru că a susținut prezentarea cu exemple din site-ul Mămicii Urbane, și care tocmai ne spusese în sesiunea precedentă că la partea tehnică mai e de lucru…

A încheiat Mihai Dragomirescu, cu un mesaj de-a dreptul simpatic pentru fiica lui, care îl urmărea, de acasă! A fost un mesaj printre rânduri și pentru părinții copiilor prezenți la eveniment. Am mai spus-o, și o voi mai spune. Unele evenimente, chiar dacă sunt destinate părinților, nu presupun și prezența copiilor, cât timp nu se specifică acest lucru. În momentul în care accepți să participi la evenimente de acest gen, înțelegi că ești acolo ca blogger, mergi să înveți, nu să-ți prezinți copilul, oricât de adorabil ar fi. Pentru aceste lucruri există variantele de socializare în parc, blog-meeting, care se pot desfășura după ce reguli doriți. Iar dacă nu aveți cu cine să-l lăsați, puteți urmări prezentările online, de acasă.  Nici Irisuca mea nu și-a dorit să stea o zi fără mine, și, dacă mi-ar fi trecut prim minte să cedez insistențelor, aș fi regretat amarnic, doar pentru faptul că acolo s-a spus un banc de adulți, și s-au rostit cuvintele „Moș Crăciun nu există”. Îl parafrazez în încheiere pe Alexandru Negrea: mă adresez unor bloggeri, căci de-asta ați venit aici. Da, sunteți și părinți, dar asta nu mă privește pe mine. Eu altceva vreau să vă învăț.

Și, trăgând linie, a fost o zi faină, petrecută cu prietenii, am revăzut persoane cu care altfel nu-mi încrucișez drumul, am mai învățat un pic, am mai pus ceva în agendă. Mulțumesc cu această ocazie organizatorului și sponsorilor care au făcut posibilă această întâlnire.

smfp2

 

 

Sâmbătă cu Nesquik Opti-Start

2015-07-18-12.25.07Sâmbăta trecută am petrecut câteva ore la la prima ediție a întâlnirilor cu părinții susținute de Nestle România. O întâlnire dealtfel extrem de relaxată, la care au fost invitați câștigătorii concursului de pe pagina de facebook a Nesquik, concurs la care participanții au propus o variantă de mic dejun sănătos pentru copii. Norocoșii în urma tragerii la sorți au participat așadar la o întâlnire în cadrul căreia am discutat despre alimentele bogate în fier, despre importanța acestuia și a mineralelor în alimentație, dar și despre obiceiurile și mofturile copiilor și cum anume le putem face față, pentru a menține un echilibru corect între plăcere și nevoia de hrană.

A fost, deasemenea, primul eveniment la care am fost moderator, o experiență inedită care a urmat uneia de „vorbitor” în primăvară. După ce-am trecut de primele emoții, care îmi tăiau vocea, am reușit să abat cumva gândurile de la atmosfera caniculară de afară și am savurat cu toții, la propriu și la figurat, atmosfera Nesquik.

Nicoleta Tupiță – specialist în nutritie, reprezentant al Nestle Romania, ne-a vorbit despre alimentele bogate în fier, și cum îi ajută pe copii să-și mențină o stare bună de sănătate. La finalul întâlnirii, ne-am lăsat pe mâna ei cu un meniu de prânz bogat în fier. „Un copil trebuie expus de cel puțin 10 ori unui aliment nou pentru a-l accepta.” Am închis ochii, mi-am zis că nu mai sunt copil, și-am mâncat spanac proaspăt… am considerat că am fost expusă suficient până acum la ideea de spanac crud (gătit îl ador!), și că e timpul să nu mai fac mofturi… Nu pot să zic că e nemaipomenit, dar e ok. Habar n-am de unde ideea mea că nu se mănâncă crud, probabil pentru că acasă la mama nu mâncam crudă decât salata… și ajung astfel la o altă idee abordată la eveniment, aceea că obiceiurile alimentare sănătoase se învață acasă, copilul având ca model comportamentul părintelui. A fost subiectul abordat de Bogdana Bursuc – psiholog, care ne-a povestit cât de important este să mâncăm împreună, aceleași lucruri, la ore de masă pe care toată lumea le respectă.

alimente_bogate_fier

Subiect sensibil pentru mine, și ca profesor, este însă problema micului dejun. Studiile care circulă în ultimul timp arată că 25% dintre români nu iau micul dejun, și dintre cei care iau, mulți se limitează la o gustare pe fugă. Este cea mai importantă masă a zilei, presupune un efort de 15 minute, în care să te așezi la masă și să începi ziua cu dreptul. Nu-mi amintesc foarte bine ce mâncam când eram mică. Era o cană de „ceva” – ori cacao cu lapte, ori ceai cu biscuiți, felii de pâine cu gem sau cu brânză – de mezeluri iarăși, nu-mi amintesc. Untul cam avea apă, dar pe o felie de unt mama ne rădea brânză, pe cealaltă punea miere/dulceață. Adoram diminețile când avea mai mult timp, adăuga ouă ochiuri moi sau frigănele. Dar niciodată, absolut niciodată, n-am plecat cu burtica goală la grădiniță sau la școală. Este ceea ce mă uimește azi. Cum au părinții pretenția ca, la școală, primele două ore până la pauza de gustare, copiii să performeze? Primele două sunt limba română și matematică, nu desen, nu muzică. De unde să aibă ei energie, dacă stau cu gândul doar la stomacul gol și pachețelul din ghiozdan!? Nu sar nici acum peste micul dejun. Copiii mei preferă cerealele cu lapte, lângă care mai adaugă o felie de pâine, cu cașcaval, salam, roșii sau castraveți. Și pentru că eu am înlocuit în ultima vreme cafeaua cu Nesquik (e drept că nu respect chiar cantitatea recomandată copiilor, ci pun mai mult), automat trebuie să mai pregătim încă două cănuțe. La noi un litru de lapte se bea dimineața fără probleme, în diverse combinații.

Revenind la evenimentul de sâmbăta trecută, cel mai dificil rol pe care l-am avut a fost acela de pune în discuție întrebările participanților. Am fost de foarte multe ori și în locul lor, și este imposibil să nu te regăsești și să nu ai, dacă nu o întrebare, măcar o observație. Avem tendința de a considera că ideea noastră, dacă nu e cea mai bună, nu e importantă, obicei adânc înrădăcinat în mentalitate încă din vechiul regim, când nu exista decât o singură variantă oficială și corectă, „linia de partid”. Ne este încă greu să vorbim liber, să ne respectăm părerile. Este ceea ce am constatat la întâlnirile de acest gen. Dacă avem un „expert”, atunci doar el trebuie să vorbească. Experiențele personale sunt cele care dau valoare informațiilor prezentate, și am reușit, cred, să fac discuția să curgă, și, la final, fiecare participant să plece acasă cu cel puțin un subiect lămurit.

nesquik

A fost prima, dar nu și ultima întâlnire de acest gen la care fanii lui Quicky sunt așteptați să participe. Ca ultimă observație, a fost un eveniment pentru adulți, și mă bucur că invitații au acceptat acest lucru. Oricât ne iubim copiii, sunt, pur și simplu, momente în care locul lor nu este acolo. (Asta nu m-a scutit de criticile dure de-acasă, mai ales când Iris a văzut pozele cu mascotele… )

 

Canicula, hidratarea și cișmelele

logo_cismele_01Suntem mândrii locuitori ai unei planete poluate, care în sezonul cald ne pune la încercare capacitatea de adaptare și supraviețuire la temperaturi înalte. În București, să ieși din casă când soarele e sus pe cer, intră în categoria tentativă de sinucidere, cu dorință intensă de supraviețuire. Canalele de știri vuiesc despre cum să te îmbraci și neapărat să nu uiți să te hidratezi corespunzător.

Vara nu e nimic mai plăcut decât să profiți de vremea frumoasă la o plimbare pe bicicletă. Trecem peste cât de curat e aerul din minunata noastră capitală, însă pe două roți ai timp să savurezi peisajul din jungla urbană. Nu plec fără a-mi lua cu mine apă din belșug… și verificând cum, când și unde pot face reaprovizionarea, căci, totuși, nu pot căra cu mine 5 litri de apă, cam cât consum împreună cu copii.

În parc la IOR, pe lângă lac, am constatat cu mare plăcere că, undeva anul acesta, au fost instalate tâșnitori. Eram deja terminați de căldură, așa că am băut apă pe săturate, ne-am răcorit și fața, și parcă am avut parte de o altfel de pauză, după ce am umplut iar bidoanele cu apă. Cât timp noi ne comportam precum Setilă din poveste lângă țâșnitoare, au trecut pe lângă noi mai mulți copii. Niciunul nu a avut permisiunea părinților de a bea apă de la țâșnitoare, absolut toți adulții spunând că apa AIA nu e bună.

Am băut apă de la țâșnitoare de când eram mică. Mama m-a învățat cum să beau fără să pun gura, și aproape fără să mă fac ciuciulete (deși asta e cu adevărat răcoritor). Îmi plac țâșnitorile cu pedală, pentru că acolo nu se face risipă, funcționează cât ai nevoie. Apa care curge la robinet este apă potabilă, cât timp nu există un semn care să avertizeze altfel (a se vedea toaletele din tren!). Dar, spre marea mea uimire, a bea apă de la robinet pare a fi o raritate în Bucureștiul de azi. Acasă folosesc o cană cu filtru, obișnuință care vine din copilăria pe malul Dunării, unde era preferabil să filtrezi încă odată apa. Nu sunt genul care simte gustul apei, o beau cu plăcere mai ales dacă e rece, sau direct din căuș, de la robinet, dacă îmi este foarte sete. A fost o vreme când am înclinat să cred și miturile culturii urbane, cum că apa de la robinet nu e bună, până când am văzut la o cunoștință, ce lucrează în cercetare, teste făcute pe apă din toate sursele posibile. Am contribuit și eu cu câteva mostre, apă de izvor consumată cu entuziasm pe la țară, apă din fântână, apă din orașul părinților, și apă de la robinetul de-acasă. Din punct de vedere al calității, acel izvor a-tot-lăudat a picat cu brio, a ieșit cel mai prost. Apa din fântâna bunicilor nu a fost deloc la înălțime, în schimb „apa de București” a ieșit cum nu se poate mai bine din testele de laborator. Așa că am lăsat miturile la o parte, și sunt deja câțiva ani buni de când beau apă de la robinet.

Nu refuz niciodată o apă minerală, mai ales cu „bule”, dar setea se potolește cu apă plată. Însă nu sunt genul care trece pe lângă o țâșnitoare și rabdă de sete până la primul butic, ca să dea 5 lei pe jumătate de litru de apă. Prefer să-i dau pe înghețată, dacă tot trebuie să-i dau.

De unde acest articol? Mi-a picat în mână un text despre inițiativa a 12 ONG-uri din București, campania „Vrem cișmele pentru București”. Din conținut (pe care vă recomand să-l parcurgeți), am reținut că Bucureștiul are, la ora actuală, un număr insuficient de cișmele și tâșnitori publice pentru a satisface setea bucureștenilor într-o zi obișnuită de vară (mai ales în zonele aglomerate). Este vorba despre 42 de cișmele și tâșnitori la un total de 1.883.425 de locuitori, pe când, în Roma, capitala Italiei, există 2500 de cișmele la 2.923.000 persoane. 

Dintre argumente aș cita doar nivelul economiilor personale, căci nu vom mai cumpăra tot timpul apă, la fiecare ieșire în oraș, și, de ce nu, scăderea drastică a numărului de PET-uri pe care le generează capitala, fără a exista niciun program funcțional de reciclare a acestora. Pentru că tot suntem la capitolul experimente, vă invit să completați acest chestionar, durează 2-5 minute, să vedem cum stăm… Rezultatele întrebărilor sunt vizibile după ce ați trimis propriile răspunsuri, iar concluziile le puteți trage singuri privind graficele.

Campanie anti-viol

Nu înseamnă NU

Am trăit destul de mult într-o stare de amorțire, suntem în acea zonă în care somnul „națiunii” naște monștri. Este ceea ce se întâmplă și acum: suntem îngroziți de ilogica evenimentelor care se desfășoară pe fondul unei infracțiuni de viol comise la Vaslui. Deși faptele s-au desfășurat acum jumătate de an, ele păreau să urmeze un curs firesc. Eleva a cărei viață a fost distrusă de șapte animale i-a văzut după gratii. Însă coșmarul ei personal, lupta cu viața pe care urma s-o ducă între patru pereți, a căpătat proporții.

De ce? Pentru că, oricât ne amăgim cu reforma justiției, există oameni ai dreptății  care consideră „nepericuloși” șapte adulți, violatori în haită – nu copii, să fie clar! – și îi pune în libertate. De la 20 de ani ești stăpân pe viața ta! Șapte adulți care s-au asociat în vederea comiterii de infracțiuni, și nu orice, ci viol în grup. Trăim într-o societate bolnavă, neevoluată, de ev mediu, care nu are pic de respect pentru ființa umană. Femeia, în societatea românească, nu a avut și nu va avea, multă vreme, aceleași drepturi cu bărbatul. Nu va fi judecată după aceleași legi, și nici în aceleași condiții.

Strict referitor la cazul din Vaslui, aș vrea să existe o pastilă, ceva, ce să-ți poată reseta neuronii. Să poți uita. Și chiar dacă apoi ai citi că ai fost victimă, să nu-ți poți aminti nimic. Sper ca fata să aibă puterea să o ia de la capăt, și cei care sunt alături de ea să nu o abandoneze. Cât despre cei șapte… aș vrea să se reintroducă pedeapsa cu moartea, pentru că unele animale nu și-au câștigat dreptul la viață!

Societatea are un mod „ciudat” de a funcționa. Sunt acolo câteva linii, de normal acceptat, pe care nu le treci. Prima este că tu, ca mamă, trebuie să-ți înveți copilul să respecte regulile, să fie om. Dacă ai dat viață unui monstru, nimeni nu îți impune să nu-l iubești, pentru că e monstrul tău. Însă ai bun simț, trage obloanele, și închide arătarea după gratii dacă nu știe să se comporte pe uliță! Nu te afișa cu el ca fiind „model”.

Un alt argument a fost acela că respectivii sunt „oameni gospodari, duși la biserică”. Omul gospodar respectă munca lui, și pe-a altuia, căci știe cu câtă trudă se obține. Este omul muncitor, care dă cu sapa la el în curte, nu se uită peste gard. Mi-e imposibil să cred, după comportamentul de care au dat dovadă, cât de „gospodari” sunt respectivii. Cât despre a doua parte, referitoare la biserică, nu pot decât să constat, cu mare amărăciune, că avem încă o instituție de ev mediu, coruptă și rapace, incapabilă să se adapteze la noi realități, și să rezolve vreuna din problemele societății pe care o suge de viață și resurse. O instituție orbită de bani, care susține supunerea absolută a omului față de divinitate, prin intermediar, și a femeii față de bărbat. Dacă cei șapte erau duși la biserică, și au crezut că fata îi va asculta și se va supune, mă bucur că ea n-a fost, și s-a oprit la poliție.

Ireală mi se pare și afirmația că a fost s ex surpriză. Surpriza e atunci când vii acasă, și găsești potecă de lumânărele și trandafiri până la pat. Când ai de ales dacă stingi lumânările sau te relaxezi. Pe un câmp, noaptea, când animalul mai dă câteva telefoane după „ajutoare”, acolo nu este nicio surpriză, nici măcar coșmar. E iadul pe pământ. Și animalele au în continuare tupeu să susțină că cinci minute de plăcere se plătesc prea scump! Nici măcar șapte vieți nu pot plăti prețul acelor „cinci minute”, dar ar putea fi date ca avans!

Suntem părinți, și ne comportăm normal în limite normale. Nu știu cum se stăpânesc părinții fetei, de nu au tranșat încă animalele astea, ca-n Răscoala! Pentru că asta este atitudinea care ar trebui în momentul de față să stăpânească o societate normală: de revoltă. Suntem oameni, nu animale să ne împerechem pe drum. Avem dreptul să dispunem de propria persoană cum dorim, fără a fi obligați.

Și cel mai important lucru pe care îl putem dărui copiilor noștri este să-i învățăm să spună NU, respectându-le în același timp opțiunea, de la nu mai mănânc, pentru că el simte că s-a săturat. Dacă el spune NU, nu decidem noi că trebuie să mănânce tot. Nu spun să mergem până la absurd, însă decizia înseamnă responsabilitate. Am doi copii care se grăbesc să crească, care pun întrebări cu duiumul, și care mă iau de multe ori prin surprindere. Pentru că știrile vuiesc de violuri, am explicat și asta. Și, dacă la 10-12 ani poți înțelege ce e acela s ex liber-consimțit, să te întrebi dacă și fetei trebuie să-i placă, la 20 de ani ar trebui să ai deja răspunsurile, să fi evoluat de la stadiul de amibă cu telefon la cel de „gospodar” cumpătat în toate.

Ce mai putem face acum? Putem să cerem pedepsirea celor 7, să nu acceptăm ca părinții lor „gospodari” să-i scape basma curată. Putem să ne uităm mai bine în jur, la ce anume și unde învață copiii noștri, să urmărim formarea de valori, nu de instrumente supuse. Vreau ca copilul meu să-și respecte propriul corp, iar opțiunile lui să fie respectate de ceilalți. Și pentru asta trebuie să învățăm toleranța, bunul simț, spiritul civic, lucruri care astăzi nu caracterizează, din păcate, societatea românească în ansamblu.

Campanie anti-viol

Sursă foto: Campanie anti-viol

Articolul face parte din campania #NUinseamnaNU, campanie prin care vrem să subliniem ideea că #violuldistruge, dar și să distrugem mentalitatea potrivit căreia femeile sunt vinovate pentru întâmplările de acest gen.

tinovul mohos ochi apa

Tinovul Mohoș – rezervație naturală la Sf. Ana

Am completat weekendul la Tușnad cu o excursie – din nou – la Sf. Ana. Știam că lacul ne așteaptă, în același loc ca și data trecută, însă, cum copiii au crescut, voiam să vizităm și rezervația Tinovul Mohoș, sau Lacul cu mușchi, pentru a vedea plantele carnivore. Două zile au trecut copiii dintr-o extremă într-alta. Filmele SF au avut contribuția lor, ideea de plantă carnivoră este tradusă cu plantă care înghite copii. Și în fotografii sunt extrem de fioroase, doar că trebuie să le vezi în realitate… sunt de-a dreptul drăgălașe, și neașteptat de mici!

În afară de ce puteți citi despre Tinovul Mohoș (pagina de pe wikipedia este un bun început, dar aici am găsit un articol foarte bine realizat de un profesor din Cluj), mai adăugăm câteva detalii. În primul rând, nu se intră liber în rezervație, ambele intrări sunt supravegheate. Vizita se face cu ghid, la ore fixe – 12, 14, 16, 18, iar tariful este 5 lei/persoană, la care se adaugă, bine-nțeles, toate celelalte tarife de intrare.

tarife_rezervatie_sf_ana

Este prima rezervație pe care o vizitez ca arie strict protejată. Vizita se face pe o pasarelă de lemn, și este interzisă părăsirea traseului, nu atât pentru a limita distrugerile, ci și pentru siguranța turiștilor. Este zonă de mlaștină, și turba, îmbibată ca un burete, este extrem de înșelătoare. Am coborât cu ghidul de pe pasarelă, o singură dată, să ne arate cum se simte solul – deși nu îi putem spune sol, este strat de turbă. Dacă vă e frică de cutremure, să vedeți acolo senzație, când ți se mișcă pământul sub picioare! În rest am călcat doar pe dalele de lemn fixate ca potecă. Primul lucru după care m-am uitat în toate direcțiile n-au fost nici viperele (ghidul ne atenționa să nu ne aplecăm spre plante, să nu întindem mâna spre ele, ne-a făcut și observație că am venit în pantaloni scurți! – și aici o meritam, era vina mea că n-am citit cum trebuie informația despre șerpi), nici plantele carnivore, ci urme de urși. Localnicii erau „încântați” că dimineață apăruse o ursoaică cu pui, și ghidul își mai și începea prezentarea cu o imagine a pasarelei de început și a lui moș martin care pășea agale în rezervație. Așa că înainte de a mă uita după orice altceva, mă uitam după urme… mai ales că de urs am mai văzut în Bucegi. Și am văzut una! Ghidul încerca să-mi spună că e de cerb… sau poate fixația mea nu vedea decât pernuțe. Dar cum vreo 10 metri mai încolo ne-a arătat excremente „proaspete” de urs, sunt convinsă că și urma aceea îi aparținea!

Intrarea în Tinovul Mohos, pe pasarelă.

Intrarea în Tinovul Mohos, pe pasarelă. În stânga sunt capcane pentru insectele care atacă copacii din pădure.

Fac o paranteză, la finalul vizitei ne-a dat câteva sfaturi, ce să faci dacă te întâlnești cu ursul. Clasicele fugi sau te sui în copac nu merg, pentru că stă mult mai bine ca noi la amândouă. Nu faci mișcări bruște, nu-l scapi din ochi – nici el nu te scapă, chiar dacă pare că face altceva. Îi poți arunca de mâncare, și să te îndepărtezi ușor de el, sau dacă nu ai nimic de felul acesta, îi arunci o haină de pe tine. Va sta s-o miroasă și s-o studieze, ceea ce îți va aduce un bonus de câțiva pași. În funcție de cât de încotoșmănat ai plecat la drum, sacrifici pe rând tot ce ai pe tine. Un fel de poker pe dezbrăcate, unde nu ține cacealmaua… trebuie să joci cum trebuie fiecare „carte” dacă vrei să scapi cu bine! Nu se aplică în caz de ursoaică cu pui. Acolo fă ce te taie capul, poate merge. Revenind, ce căuta ursul în Tinov? Afine!! Chiar la intrare în rezervație am înțeles în sfârșit cum arată afinele în pădure, și cele roșii, și cele negre. Și cum arată și rozmarinul de turbă (Andromeda polifolia), o plantă cu fructe care nu sunt comestibile.

tinovul mohos afine

Afine

tinovul mohos rozmarinul de turba

Rozmarinul de turbă

Plantele din Tinov sunt puține, mici, la fel ca și copacii. Pe măsură ce se înaintează spre centru, pinii și mestecenii sunt din ce în ce mai pitici, deoarece stratul de turbă subțire nu le permite să-și fixeze rădăcinile și să se înalțe. Parcă e o zonă calamitată. Mediul oligotrof (sărac în minerale) a încurajat și dezvoltarea plantelor așa-zis carnivore, care s-au adaptat minunat la acest mod de viață, suplimentând necesarul oferit de sol cu cel din aer: orice insectă este o sursă de hrană, trebuie doar păcălită să intre în capcana lipicioasă a tentaculelor de pe frunze. „Roua cerului” are nevoie de aproximativ 50 de insecte pe an, pe care le sufocă cu un suc abundent, apoi secretă enzime pentru a digera insecta. În Tinov am văzut două dintre specii, cu frunza rotundă și cu cea alungită.

Roua cerului - libelulă în curs de digerare

Roua cerului – libelulă în curs de digerare

Poteca din rezervație merge la două dintre ochiurile de apă rămase încă neacoperite. În câteva sute de ani, fără nicio intervenție, și acestea vor fi doar o amintire. Apropo de intervenții, documentându-mă pentru acest articol, am aflat cum că Ceaușescu intenționa exploatarea stratului de turbă format aici. Nu pot decât să mă bucur că n-a apucat, cum începuse în deltă exploatările pentru metale rare… Nu am reușit să surprind cu camera frumusețea ireală a locului. Oglinda apei – complet neagră, deoarece turba este solubilă în apă, schimba culorile încât cele oglindite păreau mai reale și mai vii decât cele reflectate. Cel puțin albastrul cerului oglindit are o culoare cu greu reproductibilă în cuvinte.

tinovul mohos ochi apa

Nu am avut plăcerea să întâlnim nicio viperă (vipera berus), și o șopârlă ne-a trecut calea. Nu știam că există șopârle vivipare (care se înmulțesc prin pui vii, nu prin ouă) – Lacerta vivipara, și încă una, căreia nu i-am reținut numele – dar popular îi spuneau „șarpele de sticlă”. Mai bine reprezentat părea la nivelul păsărilor, ghidul a încercat să ne aducă aproape o gușă-roșie, folosind o înregistrare de pe telefon. Auzind un „rival”, trebuia să vină să inspecteze teritoriul. A venit foarte aproape, dacă țin cont de distanța la care se auzea trilul, dar nu destul, să o putem și vedea.

Bumbăcărița - una din plantele „pașnice” din Tinov

Bumbăcărița – una din plantele „pașnice” din Tinov

Turul a durat cca 40 minute. Am ieșit pe un drum forestier, în pădure, care ne aducea la punctul de pornire în expediție. Pe drum, din nou – excremente de urs. Am grăbit pasul să ajungem în zona de camping, încercând să fixăm cât mai bine multitudinea de informații pe care ghidul nostru ne-a oferit-o.

Urme... proaspete de urs.

Urme… proaspete de urs.

DinoParc – un nou punct de atracție pentru copii, cu dinozauri

Anul acesta iunie a venit cu o surpriză, pentru mine și pentru copii, am fost invitați să vizităm parcul de dinozauri deschis la Râșnov. Zona am mai vizitat-o și cu alte ocazii, am bifat deja celelalte două atracții – Peștera Valea Cetății și Cetatea medievală, aflată imediat în vecinătatea parcului. Despre construcția parcului aflasem demult, iar în primăvară, urcând la cetate, i-am zărit printre copaci exponatele.

Pentru un nepasionat de dinozauri ca mine, parcul este o surpriză. Și, dacă ar exista în realitate Jurassic Park, cel din film, cred că aș prefera să-i văd în varianta din fibră de sticlă. Nu mi se pare „pașnic” niciunul, și nu am deloc înclinații spre animale fioroase. Vizita noastră în parc a fost una mai mult creativă, cel puțin în a doua parte, când încercam să găsim noi modalități de a ne „juca” cu dinozaurii. Pentru răspunsuri la întrebări am profitat de disponibilitatea d-nului Adrian Apostu, unul dintre fondatorii parcului, care a avut amabilitatea de a-mi lămuri câteva lucruri. Sper ca răspunsurile de mai jos să ofere informații utile tuturor celor care își doresc să viziteze parcul.

Am vizitat parcul la o oră de vârf. Nu s-a simțit ca spațiu, cât s-a simțit prin comportamentul vizitatorilor. Cum ar arăta, din perspectiva celui care „îngrijește” un parc cu dinozauri, un vizitator ideal? La zoo știm, nu hrănim animalele, nu băgăm mâna în cuști. Cum să ne purtăm cu dinozaurii?  Am apreciat că nu există în interiorul parcului plăcuțe care încep cu „NU…”. Dar v-am văzut cu un dinte de dinozaur în mână. Se împacă cele două?

Adrian Apostu: Un vizitator ideal se comportă civilizat. Nu am limitat accesul la exponate în mod intenționat, atingerea lor face parte din interacțiunea normală vizitator-exponat. Sigur că,  în principiu, dinozaurii nu sunt căluți și nu ar trebui călăriți. Despre rupt dinții, nu mai amintim.

DinoParc Râșnov

Câți dinozauri v-ați propus să aduceți în parc?

A.A.: Nu avem un număr maxim de dinozauri. Cu certitudine, în fiecare an, vom aduce noi specii în noi ipostaze.

DinoParc Râșnov

Este posibil ca în viitor să îmbogățiți traseele cu variante de holograme (Augmented Reality)?

A.A.: Da, în viitor ne vom extinde mult oferta interactivă, inclusiv cu holograme. De asemenea, etajul centrului de vizitare este în plină amenajare cu 2 cinematografe (dintre care unul 9D), touch – screen interactiv și alte amenajări high tech.

DinoParc Râșnov

Dinozaurii din parc sunt la dimensiunile reale? În film păreau mai mari față de oameni. [N.A: mie mi s-au părut mici. Față de proporțiile folosite în cinema, mă așteptam să nu mă pot uita în ochii lui T-Rex. Acum îmi dau seama de ce elefanții sunt rude cu ei, ca dimensiune.]

A.A.: Desigur, toți dinozaurii sunt în mărime naturală, atestați științific.

DinoParc Râșnov

Cum funcționează vulcanul din parc? Senzația de cutremur este unică. [N.A: există o platformă de lemn, acționată cu telecomandă, care simulează un cutremur simultan cu eliberarea de aburi din vulcan.] Ar putea să erupă și puțină lavă? Poate fi escaladat? Am văzut mulți copii încercând și nu părea foarte sigur.

A.A.: Vulcanul este aproape un obiect de artă, realizat de niște colaboratori ai Hollywood. Nu este posibilă escaladarea (există niște plăcuțe în acest sens ), iar momentan nu avem posibilități tehnice pentru eruperea cu lavă. Simularea cutremurului în sine reprezintă o realizare tehnică remarcabilă, iar aspectul este identic cu realitatea.
DinoParc Râșnov
Ce vom putea vedea în muzeul de la intrare? Exponatele existente acum vă aparțin?

A.A.: În muzeul de la intrare sunt expuse diverse machete de dinozauri, cranii, schelete, printuri cu imagini 3D. Toate aparțin Dino Parc. Cel mai valoros exponat, care este doar împrumutat în baza colaborării cu Geoparcul Hațeg, este scheletul original, autentic al „Balaurului Bondoc”,  singurul schelet de dinozaur, aproape complet, găsit pe teritoriul țării noastre.

Urmează să amenajați căsuțele pentru dormit o noapte în jungla dinozaurilor. De ce vor avea parte vizitatorii? Nopți albe cu fundal din triasic? Copiii vor veni cu izopren și saci de dormit? Vor exista și căsuțe mai sălbatice, cu scări din funie, sau doar variantele mai sigure, existente deja în parc?

A.A.: Din păcate, axa pe care am aplicat cu proiectul nu permite amenajarea de spații de cazare. Momentan, în căsuțe sunt organizate activități educaționale (pictură, sculptură, desenat), iar după terminarea perioadei de implementare ne vom gândi la cazare.

DinoParc Râșnov

Traseele aventuroase prin copaci vor fi mai numeroase? În momentul de față este un singur punct de plecare, și nu face față doritorilor.

A.A.: Traseele de adventure vor fi extinse, începând chiar din acest an.

Când estimați că ne vom putea bucura de un „sejur complet” în parc și care vor fi costurile acestuia?

A.A.: 1 august este data de la care vom funcționa 100% , prețurile nu vor fi diferite față de cele de acum.

DinoParc Râșnov

Grupurile care vin cu școala pot cumpăra biletele în avans? (nimeni nu vrea să stea cu 30 de copii la coadă și la numărat…)

A.A.: Nu se vând bilete în avans, nici nu se așteaptă mai mult de 3-4 minute. Credem noi că este un timp de așteptare decent.

Biletul de intrare include și cățărarea prin copaci? Traseele pentru ce vârsta sunt? Noi n-am stat la rând, era mult prea aglomerat, si copiii n-au vrut să aștepte. Am observat că există o singură siguranță de prindere. Este traseu cu intrare-ieșire sau copiii schimbă singuri siguranța?

A.A.: Traseul de copii este inclus în intrare. Pentru continuare există un minim de vârstă, respectiv 5 ani, și un cost de 10 lei. Asigurarea copiilor este continuă.

Cinematografulul va avea tarife separate?

A.A.: Cinematograful 9D va avea tarif separat, pe care îl vom comunica la momentul deschiderii. 

Traseele pe poteci păreau destul de instabile, nisipoase pe margini, poate pentru că nu trebuia părăsit traseul sau vor fi consolidate?  Balustradele sunt cam înalte pentru copiii mici, pe alocuri chiar cu pante mai abrupte.

A.A.: Traseul a fost consolidat, iar la balustradă s-a adăugat plasă de protecție pentru copii.

Când am trecut în primăvară pe lângă parc se făceau și probe de sunet. Azi n-am auzit nimic. Are momente în care e pornit? S-au speriat copiii?

A.A.: Sunetele vor fi disponibile din 1 august. 

Vă mulțumesc!

DinoParc Râșnov

Cred că vă puteți da seama, din întrebări, care au fost curiozitățile noastre și ce-am observat în parc. În momentul de față sunt aici 46 de exponate, iar dacă vă documentați înainte, puteți transforma vizita într-o excursie foarte frumoasă. Mă gândesc că în curând voi putea să-mi organizez, din nou, propriile excursii, și zona Brașov-Râșnov devine din ce în ce mai interesantă pentru copii. După cetate, peșteră și dinozauri, un picnic completat cu atelier origami de realizat dinozauri le poate transforma total ziua celor mici.

De asemenea, reiau observația din prima întrebare: exponatele sunt realizate din fibră de sticlă, acoperite cu rășină specială, rezistentă în aer liber și garantată 50 de ani. Pot fi atinse, cercetate, dar e de bun simț să nu vă suiți pe ele, căci pentru asta nu au fost testate. Poate vi se pare amuzant să vă fotografiați copilul călare, însă trebuie să dăm dovadă că cel puțin din punct de vedere al gradului de civilizație am evoluat dincolo de epoca de piatră. ()

De asemenea, în interiorul parcului există și un restaurant, concesionat unui lanț de restaurante, și unde, dacă nu ați venit pregătiți cu ceva gustări, puteți găsi de mâncare. Mi s-a părut însă mic, și cam piperat. În schimb l-aș fi văzut mai repede pe varianta de gustări rapide, decât pe cea de servire clasică, la farfurie, mai ales că, după vizita în parc, și cu copii nerăbdători, timpul disponibil pentru așteptare este foarte redus.

Ați vizitat parcul? Cum vi s-a părut?

Băile Tușnad – aproape ca marea!

Canicula nu e suportabilă nicăieri, iar în București e de-a dreptul un chin. Am vrut să evadăm, și când eram 100% hotărâți că plecăm la mare, se schimbă prognoza meteo în 50% șanse de ploaie pe litoral. Să te duci două zile cu cortul și să plouă nu e vesel… așa că am luat un compas, și cu raza București-litoral am încercat să vedem cam ce se mai încadrează la aceeași distanță – respectiv buget. Norocul a picat pe Băile Tușnad, pe unde am mai fost, în trecere, acum câțiva ani. Joi seară nu mai era aproape nimic liber, dar am găsit cazare și-am plecat de vineri. (3,5 h de mers). N-am văzut nimic când am ajuns, dar dimineață la prima oră parcă eram în altă lume.

Nu am putut urca, și nici merge prea mult… căci piciorul meu e certat cu mine în ultima perioadă, însă ne-am petrecut o zi întreagă la bălăceală. Aflasem de acest loc de la prieteni, și cum aveam chef de apă+peisaj, era tot ce putea face o zi perfectă. Am rezistat 6 ore, deși apa termală, bulbucii, jocurile, erau minunate! La Tușnad Wellnes se poate sta 3 ore (30 lei) sau toată ziua (50 lei). Partea neplăcută e că nu poți ieși să mănânci, iar prețurile din interior nu sunt mici. Am văzut că se proceda și altfel, stăteau trei ore, ieșeau, apoi veneau pentru încă trei. Noi am avut câteceva de ronțăit, am intrat la 10, am ieșit pe la 4 și ceva și am căutat lihniți loc de masă. Nu am poze din interior, însă au un loc minunat pentru copii foarte mici, în interior, cu tobogan, țâșnitori, o piscină pentru pasionații de lungimi de bazine, încă două zone cu bulbuci – n-aș putea să le numesc jacuzzi, dar se apropie, și piscina exterioară.

Nu avem, de altfel, poze nici afară, căci am avut, cu împrumut, o jucărie… o cameră cu carcasă rezistentă la apă (o puteți vedea aici), cu care nu am făcut decât să ne fotografiem pe sub apă. Andrei mai primise cadou anul trecut, de ziua lui, un aparat foto de unică folosință, subacvatic, însă nu se compară rezultatele, deși pozele pe film au avut farmecul lor. Acum a fost o nebunie totală, nu avem „decât” vreo 730MB de poze… și vreo 14 GB de film! Iar copiii au transformat ziua într-o ședință foto continuă de maimuțăreli sub apă.tusnad_wellnes

Ce nu mi-a plăcut în complex – faptul că sezlongurile erau la soare, și nu existau umbrele. Poate sunt în plan, căci undeva, după un gard, mi se părea că văd două, strânse. Însă pentru mine e cumplit fără, noroc că la amiază o parte din piscină e la umbra clădirii, și nu ne-am mai mișcat de-acolo. Altfel – e de-a dreptul minunat!

După piscină am avut noroc. Voiam ceva mâncare ungurească, sunt ani buni de când n-am mai mâncat una făcută ca lumea, și eram sigură că pe-aici se putea. Am luat-o la nimereală, după cum zicea amicul meu google, în josul drumului, și-am nimerit fix în poartă la Hanul Secuiesc. Am râs cu lacrimi de copii, care nu găseau în meniu ce ar fi vrut, și nu înțelegeau nici ceea ce citesc… l-am convins pe Andrei cu o supă, pe Iris n-a fost chip, ea a vrut o tocăniță de cartofi cu diverse cărnuri, eu am rămas la papricaș cu găluști. Porțiile au fost… imense! Mi-am dat seama că meritau o poză, însă… foamea era atât de mare, că nu ne-a mai stat gândul la asta. Nu e frumos să faci schimb de farfurii, însă cum erau trei feluri diferite, au gustat din toate. Mare mi-a fost mirarea să văd că găluștile sunt mai mult decât apreciate, că le-au plăcut atât de mult, încât vor să le fac și eu. (Și Andrei, care n-ar deschide gura nici mort, s-a apucat să întrebe cum se fac…)

Restaurantul intră în categoria „child friendly”, cu loc de joacă amenajat. Le-a dat ceva de lucru copilașilor mai măricei, și-am văzut și ceva părinți nu prea încântați că trebuie să legene odoarele în loc să stea la masă. În încheiere, prețurile sunt foarte ok (6 lei limonada la carafă, ca să vă faceți o idee). hanul_secuiesc_tusnad

Mai aveam la dispoziție și centrul de tratament, unde biletul este 15 lei, și se cumpără de la hotel Tușnad. Însă nu am încercat acum, poate altă dată. Nu știu însă dacă merită diferența de bani, poate mă ajutați, dacă ați fost.

Seara la pensiune am căzut lați. Am reușit să ne mai plimbăm pe malul Oltului olecuță. Gazda noastră era foarte îngrijorată că nu ne-am simțit bine, că n-am coborât seara în grădină (btw, avea și piscină!), însă am liniștit-o că a fost minunat, doar că am venit rupți de oboseală, și a doua zi voiam la lacul sfânta Ana. Dar despre asta, va urma un articol special. Până atunci îl aveți pe cel de acum cinci ani, aici.

cazare_tusnad_piscina

PS. Zona este frecventată de urși, și nu puține case au fire electrice pe gard… iar la gară se pare că e live-zoo, căci vine la tomberoane să mănânce.

Edit: prietenii m-au informat că prețurile s-au schimbat în „sezon”, abonamentul pentru o zi, adulți, este 80 de lei. Ceea ce sincer, mi se pare cam mult pentru ceea ce oferă!

 

Expoziția Țesături periculoase se prelungește până pe 13 septembrie 2015 – Muzeul Antipa

Primăvara aceasta la Muzeul Antipa s-a deschis o nouă expoziție temporară, „Țesături periculoase”, cu vietăți mai puțin tolerate ca animale de companie – tarantule, păianjeni, scorpioni. Am mers luna trecută, căci ne-a fost teamă că tot amânând se va închide, iar tarantula gigant de pe fațada clădirii era prea atractivă ca să ratăm!

Prima senzație când am intrat a fost că ne-am ratat momentul. „Lighioanele” sunt active la amurg și noaptea, și ne-am ofticat înfiorător că n-am intrat să le vedem în Noaptea muzeelor, când am fi avut – credem – o cu totul altă perspectivă. Acum le-am prins dormind, ascunse, și au fost vreo șase exemplare cel puțin pe care nici nu le-am identificat. Ca timp de vizitare, jumătate de oră este suficientă, așa că încercați, dacă nu ați fost, să mergeți spre finalul programului, poate nu pățiți ca noi!

A doua senzație a fost că biletul (15 lei adulți, 10 lei copii) este, ca de obicei, prea scump pentru ceea ce oferă… dar deja la Antipa ne-am „obișnuit”, de când cu expoziția de fluturi vii, să nu primim satisfacție pe măsura investiției. Însă, în această perioadă, mai este deschisă o expoziție temporară, „Culorile prind aripi”, și puteți beneficia de o ofertă cumulată, 20 lei preț întreg, 15 lei preț redus. La aceasta însă nu am fost, așa că nu o pot recomanda.

Revenind la păianjeni, ca să vă obișnuiți cu ideea, puteți accesa această pagină, a muzeului, destul de amuzantă, cu multe piciorușe mișcătoare. 🙂 . Am trecut peste dezamăgirea primelor trei acvarii, în care nu am văzut nimic, când au apărut primele tarantule colorate. Personal îmi plac păianjenii, cu cât sunt mai mari și mai pufoși, cu atât mi se par mai atrăgători. Nu visez la un astfel de acvariu, poate, cândva, la școală, dacă voi avea spațiu, să organizez un colț de natură pentru copii… Scorpionii în schimb nu-i voi suporta niciodată. Nu-mi plac, oricât ar fi ei de magnifici ca alcătuire și funcționare. Am văzut și celebra văduvă neagră, și e incredibil cum un păianjen atât de mic poate fi atât de periculos, mai ales că părea destul de „comun”. Cel mai puțin atrăgător mi s-a părut miriapodul. Nu știu de ce aveam senzația că sunt mai tolerabili, însă în realitate…

Una peste alta, din fiecare experiență învățăm câte ceva. Cum expoziția nu era foarte mare, am avut răbdare să și citim aproape despre fiecare vietate, în speranța că zăbovind lângă sticlă le vom trezi măcar curiozitatea. Nu s-a întâmplat deloc așa, din păcate.

Voi ați fost? cum vi s-a părut?

sala consiliu muzeul BNR

Muzeul Băncii Naționale a României

Anul acesta Noaptea Muzeelor a început cu un pas stâng pentru noi, căci ne-am dorit să intrăm la Muzeul Băncii Naționale, și am stat la rând aiurea. În schimb am aflat că muzeul nu e nicidecum vizitabil doar atunci, și că putem veni oricând. Cum nu se poate intra decât în zilele lucrătoare, între orele 9-15, am așteptat vacanța, să nu lipsim de la școală, chiar dacă în interes cultural. Așa că ne-am făcut programare – a durat o săptămână între momentul în care am dat mail și vizita propriu-zisă. Intrarea este gratuită, însă vizita nu se face decât programat, cu ghid (mail la Muzeul[at]bnro.ro, în care se menționați numele şi CNP-ul, data şi ora când puteți merge, și un număr de telefon pentru contact).

Așa că la 9 trecute fix am urcat treptele intrării din strada Doamnei nr. 8, unde am trecut prin toate scannerele și filtrele unei bănci. Dacă ați vizitat muzeul Cotroceni, ei bine, e mai ceva ca acolo. Am intrat întâi în Palatul Nou al băncii, un proiect al Serviciului de Arhitectură al BNR în 1940, numai marmură, și totul impecabil. Ne povestea că o bancă, construită din astfel de materiale solide și impunătoare, inspiră la rândul ei respect și încredere pentru cetățeni. Oare băncile cu plăci și termopan ce inspiră?!

Trecerea în Palatul Vechi este aproape insesizabilă, pentru două clădiri despărțite de jumătate de veac. Simți parcă stilul mai apăsător, dar se păstrează unitatea. Palatul a fost ridicat în deceniul 9 al secolului XIX, devenind funcționabil în 1890. O istorie a construcției găsiți pe site-ul muzeului, cu o detaliere aproape „la chitanță” pentru cheltuielile făcute, începând cu exproprierea terenului fostului han Șerban Vodă, achiziționarea sortimentelor de la piatră din carierele de la Bahna (MH), până la realizarea și montarea gratiilor decorative din fier forjat, apoi descrierile continuă cu exteriorul și interiorul, precum și cu modul de funcționare a clădirii băncii până la izbucnirea celui de-al doilea război mondial. Vă recomand să le citiți, eventual înainte de vizită, căci ghidajul nu este unul exhaustiv în ora alocată vizitei.

Am avut norocul să putem vizita în Palatul Vechi inclusiv holul și sala de consiliu, căci nu erau alte întâlniri programate, și accesul publicului era permis. Cantitatea de piatră, marmură și statui metalice, deși într-o perfectă armonie, mie mi se părea copleșitoare. Din această zonă, Irisucăi i-au plăcut mochetele roșii, mai ales că simțea cum i se afundă tălpile în ele. Altfel a înțeles destul de puțin din explicațiile ghidului, căci referințele la istoria modernă a României sunt numeroase. A reușit să învețe succesiunea regilor, dar momentele principale ale istoriei epocii îi rămân încă ascunse, și dacă mă uit la programa de istorie de clasa a IVa, nici nu cred că le va înțelege prea curând, dacă nu compensez cumva.

Sala de consiliu mi-a dat impresia că mă aflu la Peleș, deși cei doi arhitecți nu au în comun decât spiritul epocii, iar gusturile germane ale regelui Carol I nu au influențat nicicum proiectul băncii. Aici am avut surpriza să descopăr tabloul lui Grigorescu – La secerat – pe care îl știam din copiile care decorau casa bunicilor, însă habar n-aveam că dimensiunile lui sunt atât de impresionante! (2,5×3,5m) A fost realizat pe comandă, special pentru această sală, la fel ca și celelalte trei tablouri care completează arhitectura sălii. Ghidul ne spunea că, după 1949, când comuniștii au mutat tot ce însemna tablou în Muzeul Național de Artă (și de unde nu le-au mai primit înapoi!), din toată colecția muzeului doar acestea patru au putut rămâne, deoarece angajații băncii au susținut că sunt fresce, și nu au fost luate. Aici am avut voie să facem și poze.

sala consiliu muzeul BNR

Istoria monedei noastre naționale a fost destul de greu de urmărit. Am început cu prima monedă bătută pe teritoriul țării noastre, la Histria, acum aproape 2600 de ani, o monedă de argint pe care am căutat-o în zadar în muzeul cetății de la malul mării, unde nu exista nici măcar printată pe hârtie. În momentul în care ne-a arătat-o, i-am și spus că nu există această monedă nici la Histria, nici la Constanța, deși momentul este extrem de important în istoria economică a cetăților de la malul mării. Chiar ghidul a fost uimit, că nu există nici măcar o copie acolo, când tot ce ar avea de făcut respectivele muzee ar fi să solicite la BNR o replică a acesteia… Nu mă miră, muzeografii de acolo nu se străduiesc nici să completeze etichetele cu detalii pentru vizitatori, o asemenea cerere oficială probabil i-ar epuiza complet!

A continuat cu moneda – tot de argint – a lui Vladislav I (1364-c.1377), în Țara Românească, cu românul lui Cuza și apoi cu monedele din perioada regalității, până la celebrii cocoșei. Istoria monedei, expusă în piese originale, este prezentată în interiorul a opt piramide de sticlă, expuse la intrarea în Palatul vechi. Din păcate, limita de timp nu ne-a permis să vedem și celelalte colecții numismatice organizate în această sală. În schimb, cu o securitate desăvârșită, am intrat la tezaurul mic, unde am văzut celebrele lingouri de aur expuse și în noaptea muzeelor. Sala – foarte mică, bănuiesc că un seif complet la cum arăta ușa, era decorată cu o hartă a lumii, pe care erau marcate marile bazine aurifere de pe planeta noastră. În vitrină parcă tocmai își vărsase comoara cocoșul din punguța cu doi bani, erau „doar” 3.400.000 euro în aur, și patru lingouri, de la 1 la 12 kg, cu puritate 999,999 la mie. Însă în această sală mai atrăgătoare mi s-au părut cele trei roci – minereu de aur în stare naturală – ceea ce n-am văzut niciodată (Roșia Montană e pe listă însă). Arătau într-adevăr impresionant, și, privindu-le, încercam să înțeleg febra aurului, și să n-o las să mă stăpânească.

Nu vă dezvălui mai mult, căci, cumva, trebuie să ajungeți. Există un ghidaj adaptat pentru cei mici, mai ales că de câțiva ani Muzeul a intrat în circuitul „Școala Altfel”, și primește grupuri de copii. Vă recomand să încurajați o excursie cu clasa, dar nu în această săptămână, când înghesuiala este maximă, ci înainte, după, sau într-o zi de vancanță a celor mici. Noi am beneficiat de ghidajul pentru adulți, așa că, acum, când am întrebat-o pe Iris ce i-a plăcut, mi-a spus următoarele:

La muzeu nu vorbește pe limba copiilor. Mi-a plăcut, dar nu ne-a arătat toate seifurile. Și ghidul era amuzant, căci mai spunea bancuri, acela, cum să dai patru români pe un bou. Mi-a plăcut și sala cu pereții-hartă, dar și cum i-au păcălit pe comuniști că nu sunt tablouri, sunt pictate pe perete. Și telefonul din sala de consiliu. Și medaliile.

O zi la grădiniță – poveste pentru părinți

Semestrul acesta am avut de pregătit mai multe teme, poate nu toate la fel de interesante pentru a fi publicate, însă pe aceasta m-am gândit mult dacă să o arăt sau nu. La această oră nu știu cum a fost punctată la portofoliu, nu pretind că este perfectă, însă mi-am dat seama că probabil sunt mulți părinți care nu au nici cea mai mică idee cum se desfășoară (sau măcar teroretic ar trebui) lucrurile în grădiniță. De asemenea, menționez că personajul nu există, iar faptele descrise se bazează pe experiența proprie de părinte-voluntar în grădiniță, practica pedagogică efectuată și lecturile aferente cursului, așa că aștept cu plăcere critici și completări.

Mă numesc Mihăiță, am 5 ani și sunt în grupa mare la grădiniță.

Dimineața îmi este greu să mă trezesc, însă reușesc să ajung cu mama la grădiniță, mai mult adormit, chiar înainte ca portarul să încuie ușa la 8.30. Ne grăbim la dulăpior. Am propriul meu dulăpior și doamna mi-a dat voie să-mi lipesc un afiș cu Fulger McQueen, preferatul meu, pe dinăuntru. Pe dinafară mi-am lipit o etichetă cu fluturaș, pe care mi-am scris singur numele. Deși se grăbește, mama are răbdare să mă descalț și să mă dezbrac singur. Îl pun pe Martinică în dulap, e prietenul meu de când eram mic. Nu merge cu mine în clasă, el are grijă de dulap! Îmi pun bocancii în compartimentul pentru încălțăminte, geaca pe umeraș, scot blugii și rămân în tricou și colanți. E foarte cald la noi în grădiniță! Mă încalț cu botoșii de interior, îmi iau sticluța cu apă – știu că e a mea, căci mi-am făcut un desen pe ea cu markerul și mă duc în clasă. Mama îmi spune „la revedere!” și pleacă la serviciul ei.

Colegii mei au sosit deja, dar mai avem încă timp până la micul dejun. Cei mai mulți sunt la centrul de construcții, avem cărămizi lego și ne-am juca cu ele toată ziua. Mie îmi place să mă duc la „Bibliotecă”. Avem aici o mulțime de cărți frumoase, cu multe poze, cum nu am acasă. Le răsfoiesc și chiar reușesc să le citesc uneori numele. Dacă nu pot, mă ajută doamna. Nu apuc să termin cu enciclopedia, căci ne strigă. Facem trenulețul, mergem la baie să ne spălăm pe mâini, căci vine masa. La baie e mereu distracție mare, copiii au chef să ne stropim cu apă. Ne întoarcem în clasă și ne așezăm cuminți la măsuțe. Dăm o mână de ajutor doamnei îngrijitoare la întins fața de masă și așezat șervețelele, apoi primim chifla cu șuncă și cănuța cu lapte de la doamna bucătăreasă. Cam multă pâine și cam puțină șuncă, dar mi-e foame rău și mănânc tot. Dacă n-aș fi așa somnoros dimineața… mama mereu se roagă de mine să mănânc și acasă! La cum plânge uneori burtica mea, cred c-o s-o ascult!

Teminăm de mâncat pe la 9. Cine are nevoie la baie poate merge acum. M-am dus și eu. Ce minune! Când m-am întors, toate măsuțele erau strânse, nici urmă de micul dejun! Ne aliniem repede pentru gimnastica de dimineață. Facem exerciții de respirație și apoi tot felul de mișcări ciudate cu mâinile și picioarele. Mie îmi plac cele la care cântăm: bate vântul, mersul piticilor…

După gimnastică ne așezăm în cerc pe covor. Ne salutăm politicos vecinul din dreapta, nu de alta, dar nici n-am apucat când am ajuns. Vedem cine lipsește, doamna ne trece în catalog și fiecare dintre cei prezenți merge la panou și își pune poza pe lista prezenților de azi. Avem un panou magnetic și pozele noastre se lipesc imediat în căsuța potrivită. Vorbim puțin despre ce-am făcut ieri, cum ne simțim azi, vedem cum e vremea… Azi eu potrivesc calendarul naturii! Pun un soare, primăvara, aprilie și… mă mai ajută doamna: marți, 21. Apoi începem o discuție despre mașini. Cu ce venim noi la grădiniță… eu vin cu mașina. Doru vine cu tramvaiul, Ana cu troileibuzul… Relu cu trotineta!! Ce mi-aș dori să vin cu elicopterul! Vom vorbi azi despre mijloace de transport. Am început să repetăm cântecelul de la engleză, The Wheels on the Bus și am mers la măsuțe.

Ne așteptau aici o mulțime de cartonașe. Aveam numere de la 1 la 7, pe care le știam deja, și unul nou, ca un covrig răsucit. Multe mașinuțe, tractorașe, avioane, de toate! Doamna ne-a cerut să formăm mulțimea elicopterelor și apoi să punem lângă ea cifra corectă. Am căutat bine, unul singur! Am pus pe 1. Au urmat două vaporașe, trei avioane, patru mașinuțe, cinci rachete, șase trenulețe, șapte biciclete și am aflat ce-i cu covrigul. E 8 și avem opt motociclete. Am numărat înainte și înapoi toți odată și apoi pe rând. Eu am fost primul! Am primit o fișă. Trebuia să numărăm obiectele și să scriem corect numărul lor. Apoi a fost mai greu… erau pe pagină o mulțime de roți desenate și trebuia să le grupăm câte 8. Am terminat și doamna mi-a corectat fișa. Mi-a colorat fața fericită de pe fișă. Mă bucur când nu o colorează pe cea normală sau pe cea tristă!

E ora 10. Am format un trenuleț, am cântat un cântecel[1], ne-am prins fișele la panoul de la ușă și am avut voie să mergem la baie sau să bem apă. Apă putem bea oricând dacă ne e sete, mergem la măsuță, ne luăm sticla, iar dacă se golește, are grijă doamna îngrijitoare să le umple.

Urmează activitatea mea preferată, când meșterim ceva. Azi doamna ne-a pregătit o surpriză, vom face o rachetă! Nu o să zboare, decât pe hârtie… Nu mai am răbdare, dar trebuie să încălzim mânuțele[2]. Stăm drept pe scaun, ținem foarfeca corect. Greu aici, ar trebui să mai exersez și acasă… Decupăm cerculețe, le îndoim după model și le lipim apoi în ordine pe hârtie. Am primit și stele și norișori, așa că racheta mea zboară printre ele. Relu voia să deseneze niște păsări, dar ele nu trăiesc acolo sus unde zboară rachetele și i-am zis să pună doar stele! Când am terminat, doamna ne-a rugat să mergem pe covor, fiecare cu racheta lui, și să spunem ce ne place la lucrarea noastră: mie îmi place că am pus doar stele și am o rachetă care zboară sus de tot.

Detalii despre model aici.

Detalii despre model aici.

Apoi am avut voie să mergem pe centre, să ne jucăm cu ce vrem noi. Ceasul cel mare arată ora 11 și acum ne jucăm! M-am dus la măsuța meșterului, sunt acolo niște suruburi pe care vreau să le încerc și azi am timp destul, căci nu mai avem ca ieri, ora de engleză și să plecăm din clasă.

Nu știu cum a trecut timpul, dar doamna ne-a strigat să mergem la baie. Am făcut iar trenulețul, am mers la toaletă, ne-am spălat pe mâini și am venit în clasă, unde ne aștepta deja supa cu găluști pe masă. Am mâncat tot, eu nu fac mofturi la mâncare. Și felul doi a fost bun – ardei umplut. Relu n-a mâncat ardeiul, spunea că leguma asta e ciudată. La desert am avut două fursecuri, erau dulci și mi-a fost foarte sete. Am terminat toată apa din sticluță. În timp ce noi mâncam, doamna îngrijitoare pregătea pătuțurile pentru somn. Nu-mi place să dorm la prânz, dar doamna ne citește acum cele mai frumoase povești. Așa că mă dezbrac repede, îmi așez frumos hainele pe scăunel în fața patului, mă îmbrac în pijama și aștep povestea. Și colegii mei se schimba repede, ca să ascultăm cât mai mult din poveste. Nu știu cum se face, dar doamna parcă are vocea vrăjită, nici nu citește mult și copiii încep să adoarmă unul câte unul. Eu mă chinui să țin ochii deschiși… dar sunt atât de obosit… of, nici acum nu aflu cum se termină povestea! O oaie, două oi…

Cineva mă gâdilă. Hai, Mihăiță, trezirea! E ora trei. Mă trezesc, deși tare aș mai dormi. Dar nu știu cum s-a terminat povestea și, dacă nu mă trezesc, nu aflu. Mă îmbrac, pun pijamaua sub pernă și o las pe doamna îngrijitoare să ridice patul. Mă duc încet spre trenulețul de la ușă. Mergem la baie, la toaletă e grămadă mare, toți copiii au nevoie. Mă spăl pe mâini și dau un pic ca pisicile și pe la ochi, să mă trezesc. Doamna ne zâmbește. Ce bine că azi a rămas toată ziua cu noi, nu a mai venit cealaltă doamnă de după-amiază. Mergem în clasă și gustarea e deja pe masă. Pandișpan cu vișine, preferatul meu! Înfulec repede, deși doamna spune să nu ne grăbim. Ne putem îneca. Ducem șervețelele la gunoi, strângem fețele de masă și ne așezăm pe covor să termine doamna de citit povestea. Nu ne ia mult și cum vremea e frumoasă, mergem la dulăpioare și ne schimbăm cu hainele de mers acasă, apoi ieșim în părculeț. Norocul nostru, când plouă facem fișe și nu-mi place prea tare.

 Avem o mulțime de leagăne, tobogane și balansoare, nici nu apuc să le încerc pe toate! Aici mă găsește mama când vine de la muncă. Stă un pic de vorbă cu doamna, mă privește și-mi zâmbește. Alerg la ea, mă ia în brațe și mă întreabă ce mi-a plăcut azi la grădi, nu ce am mâncat. Sar și o trag de mână, să-i arăt repede fișa și racheta mea! Le admirăm amândoi. Aș vrea să iau racheta acasă, dar doamna le pune pe toate frumos în dosarul meu și ni le dă la sfârșitul anului. Îmi iau sticla cu apă și ursulețul din dulap, spun La revedere copiilor și doamnei și plec cu mama acasă.

Abia aștep să vin mâine din nou!

[1] Trenul ne așteaptă-n stații / Să ne-alegem destinații.
Refren: Pe trasee să pornim / Locuri să descoperim! / În vagoane ne urcăm /Și de drum ne bucurăm.
Haideti toți acum cu trenul, / Tu-tu-tu, cântăm refrenul!
[2] Mișcăm degețelele, /Batem tare palmele, / Ale noastre degețele/ Se fac mândre turturele / Ele zboară-n sus și-n jos/ Și clădesc un cuib frumos.