Muzeul Băncii Naționale a României

Anul acesta Noaptea Muzeelor a început cu un pas stâng pentru noi, căci ne-am dorit să intrăm la Muzeul Băncii Naționale, și am stat la rând aiurea. În schimb am aflat că muzeul nu e nicidecum vizitabil doar atunci, și că putem veni oricând. Cum nu se poate intra decât în zilele lucrătoare, între orele 9-15, am așteptat vacanța, să nu lipsim de la școală, chiar dacă în interes cultural. Așa că ne-am făcut programare – a durat o săptămână între momentul în care am dat mail și vizita propriu-zisă. Intrarea este gratuită, însă vizita nu se face decât programat, cu ghid (mail la Muzeul[at]bnro.ro, în care se menționați numele şi CNP-ul, data şi ora când puteți merge, și un număr de telefon pentru contact).

Așa că la 9 trecute fix am urcat treptele intrării din strada Doamnei nr. 8, unde am trecut prin toate scannerele și filtrele unei bănci. Dacă ați vizitat muzeul Cotroceni, ei bine, e mai ceva ca acolo. Am intrat întâi în Palatul Nou al băncii, un proiect al Serviciului de Arhitectură al BNR în 1940, numai marmură, și totul impecabil. Ne povestea că o bancă, construită din astfel de materiale solide și impunătoare, inspiră la rândul ei respect și încredere pentru cetățeni. Oare băncile cu plăci și termopan ce inspiră?!

Trecerea în Palatul Vechi este aproape insesizabilă, pentru două clădiri despărțite de jumătate de veac. Simți parcă stilul mai apăsător, dar se păstrează unitatea. Palatul a fost ridicat în deceniul 9 al secolului XIX, devenind funcționabil în 1890. O istorie a construcției găsiți pe site-ul muzeului, cu o detaliere aproape „la chitanță” pentru cheltuielile făcute, începând cu exproprierea terenului fostului han Șerban Vodă, achiziționarea sortimentelor de la piatră din carierele de la Bahna (MH), până la realizarea și montarea gratiilor decorative din fier forjat, apoi descrierile continuă cu exteriorul și interiorul, precum și cu modul de funcționare a clădirii băncii până la izbucnirea celui de-al doilea război mondial. Vă recomand să le citiți, eventual înainte de vizită, căci ghidajul nu este unul exhaustiv în ora alocată vizitei.

Am avut norocul să putem vizita în Palatul Vechi inclusiv holul și sala de consiliu, căci nu erau alte întâlniri programate, și accesul publicului era permis. Cantitatea de piatră, marmură și statui metalice, deși într-o perfectă armonie, mie mi se părea copleșitoare. Din această zonă, Irisucăi i-au plăcut mochetele roșii, mai ales că simțea cum i se afundă tălpile în ele. Altfel a înțeles destul de puțin din explicațiile ghidului, căci referințele la istoria modernă a României sunt numeroase. A reușit să învețe succesiunea regilor, dar momentele principale ale istoriei epocii îi rămân încă ascunse, și dacă mă uit la programa de istorie de clasa a IVa, nici nu cred că le va înțelege prea curând, dacă nu compensez cumva.

Sala de consiliu mi-a dat impresia că mă aflu la Peleș, deși cei doi arhitecți nu au în comun decât spiritul epocii, iar gusturile germane ale regelui Carol I nu au influențat nicicum proiectul băncii. Aici am avut surpriza să descopăr tabloul lui Grigorescu – La secerat – pe care îl știam din copiile care decorau casa bunicilor, însă habar n-aveam că dimensiunile lui sunt atât de impresionante! (2,5×3,5m) A fost realizat pe comandă, special pentru această sală, la fel ca și celelalte trei tablouri care completează arhitectura sălii. Ghidul ne spunea că, după 1949, când comuniștii au mutat tot ce însemna tablou în Muzeul Național de Artă (și de unde nu le-au mai primit înapoi!), din toată colecția muzeului doar acestea patru au putut rămâne, deoarece angajații băncii au susținut că sunt fresce, și nu au fost luate. Aici am avut voie să facem și poze.

sala consiliu muzeul BNR

Istoria monedei noastre naționale a fost destul de greu de urmărit. Am început cu prima monedă bătută pe teritoriul țării noastre, la Histria, acum aproape 2600 de ani, o monedă de argint pe care am căutat-o în zadar în muzeul cetății de la malul mării, unde nu exista nici măcar printată pe hârtie. În momentul în care ne-a arătat-o, i-am și spus că nu există această monedă nici la Histria, nici la Constanța, deși momentul este extrem de important în istoria economică a cetăților de la malul mării. Chiar ghidul a fost uimit, că nu există nici măcar o copie acolo, când tot ce ar avea de făcut respectivele muzee ar fi să solicite la BNR o replică a acesteia… Nu mă miră, muzeografii de acolo nu se străduiesc nici să completeze etichetele cu detalii pentru vizitatori, o asemenea cerere oficială probabil i-ar epuiza complet!

A continuat cu moneda – tot de argint – a lui Vladislav I (1364-c.1377), în Țara Românească, cu românul lui Cuza și apoi cu monedele din perioada regalității, până la celebrii cocoșei. Istoria monedei, expusă în piese originale, este prezentată în interiorul a opt piramide de sticlă, expuse la intrarea în Palatul vechi. Din păcate, limita de timp nu ne-a permis să vedem și celelalte colecții numismatice organizate în această sală. În schimb, cu o securitate desăvârșită, am intrat la tezaurul mic, unde am văzut celebrele lingouri de aur expuse și în noaptea muzeelor. Sala – foarte mică, bănuiesc că un seif complet la cum arăta ușa, era decorată cu o hartă a lumii, pe care erau marcate marile bazine aurifere de pe planeta noastră. În vitrină parcă tocmai își vărsase comoara cocoșul din punguța cu doi bani, erau „doar” 3.400.000 euro în aur, și patru lingouri, de la 1 la 12 kg, cu puritate 999,999 la mie. Însă în această sală mai atrăgătoare mi s-au părut cele trei roci – minereu de aur în stare naturală – ceea ce n-am văzut niciodată (Roșia Montană e pe listă însă). Arătau într-adevăr impresionant, și, privindu-le, încercam să înțeleg febra aurului, și să n-o las să mă stăpânească.

Nu vă dezvălui mai mult, căci, cumva, trebuie să ajungeți. Există un ghidaj adaptat pentru cei mici, mai ales că de câțiva ani Muzeul a intrat în circuitul „Școala Altfel”, și primește grupuri de copii. Vă recomand să încurajați o excursie cu clasa, dar nu în această săptămână, când înghesuiala este maximă, ci înainte, după, sau într-o zi de vancanță a celor mici. Noi am beneficiat de ghidajul pentru adulți, așa că, acum, când am întrebat-o pe Iris ce i-a plăcut, mi-a spus următoarele:

La muzeu nu vorbește pe limba copiilor. Mi-a plăcut, dar nu ne-a arătat toate seifurile. Și ghidul era amuzant, căci mai spunea bancuri, acela, cum să dai patru români pe un bou. Mi-a plăcut și sala cu pereții-hartă, dar și cum i-au păcălit pe comuniști că nu sunt tablouri, sunt pictate pe perete. Și telefonul din sala de consiliu. Și medaliile.

Cristina H.
Posted in Nostalgii de vacanta and tagged , , , , , .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente