Quilling pentru copii – idei creative nr. 90

Quilling pentru copii, idei creative, 90

Unul din numerele foarte aşteptate din colecţia Idei Creative a editurii Casa este şi Quilling pentru copii. Primele două numere dedicate acestei tehnici propun modele mai elaborate, ce solicită mai mult răbdarea şi atenţia. În plus, rezultatele sunt decoraţiuni impresionante, care, să recunosc, nu prea au nimic interesant pentru copii. Am folosit cele două numere la grădiniţă, am învătaţ să realizăm flori, fluturi, le-am combinat apoi după preferinţe. Am povestit despre cele două volume şi pe blog, le găsiţi la nr. 66 şi la nr. 38.

Surpriza acestei primăveri a constituit-o numărul pentru copii. Întotdeauna cei mici au ceva de confecţionat. Fie o felicitare pentru colegul care îşi sărbătoreşte mâine ziua, ori o etichetă pentru cadou, şi de ce nu un mic tablou pentru camera lui. Numărul 90 al colecţiei îi învaţă pe copii cum să confecţioneze animăluţe simpatice, pe care apoi să le folosească în proiecte mai ample.

Eu am ales buburuza, care este un magnet de frigider. Am reciclat un magnet electoral, căci am avut inspiraţia să nu-l arunc… Am realizat întâi capul şi corpul din benzi de hârtie, folosind şablonul cu cercuri. Cu aceleaşi cercuri am desenat apoi baza cu picioruşe şi am decupat-o, din spumă eva. Pentru petele buburuzei n-am avut ciucuraşi mici, ca în model, şi am folosit tot benzi de hârtie. La final, ochii mobili au definitivat tot proiectul.

Quilling pentru copii, idei creative, 90

Mi-a plăcut foarte mult şi leul, dar am constatat că nu am hârtie maro, şi am amânat. Foarte simpatice sunt şi broscuţele, dar şi păianjenii.

Cartea prezintă tehnica de lucru de pornind de la confecţionarea unui ac de quilling din lemn, până la realizarea formelor de bază. Modelele incluse sunt: păianjeni, broscuţe, flori diverse, fluturi, animale de la zoo, suport cu inimioare, acvariu, pirat, balerină, văcuţă, folosite ca decoraţiuni pentru rame, cutiuţe, etichete, albume.

Quilling pentru copii, idei creative, 90

Volumul este disponibil în librăria online a editurii Casa, sau în librăriile online elefant, librarie.net, libris, emag, BookCity.

Cristina H.

În ordinea importanței de azi: mamă, profesor, bloger. Trei roluri pe care mă străduiesc în fiecare zi să le îndeplinesc mai bine decât ieri.
Cristina H.
Posted in Cărţi pentru copii, Ce pot face doua maini dibace, Editura Casa and tagged , , , , , .

2 Comments

  1. Frumos si interesant.Si noi lucram în quilling.Ne-am evidentiat prin lucrari de acest fel.Copiii sunt încântati. Cu respect, Voicu aurelia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente