Ciresele Irisucai

Ne-am făcut temele; am profitat de grevă, dacă tot am stat acasă….

Irisuca a fost încântată de temă. După vreo câteva castronele de cireşe devorate, modelajul a părut… cireaşă la ureche. Nici vorbă de cireşe 2D, ea voia să modeleze unele ca cele naturale. Mai greu cu plastilina roşie, dar a mers şi cu roz, erau un pic mai crude :D. Prima variantă a mers pe Eu ştiu, nu e nevoie să-mi arăţi. Aşa că am lăsat-o să modeleze…

Iată prima variantă, al cărei principal defect erau codiţele mult prea groase.

Cirese din plastilina

Dacă vă întrebaţi ce e jos, este o farfurioară albastră cu floricele portocalii. Cam neîncăpătoare…

Farfurie din plastilina

Apoi am trecut la lucru. Aveam nevoie de un model… Două biluţe roşii, în care am dat o gaură cu creionul, pentru a putea fixa codiţele. Apoi am făcut codiţele… şi în final o frunză.

Cirese din plastilina

Irisuca e de obicei ambiţioasă… când nu-i iese ceva, o ia de la capăt. Iar acum a muncit o oră şi mai bine. Avem o sumedenie de cireşe, unele vesele, unele triste… unele simple, cu o singură codiţă, gemene, sau chiar triple. Dar de la căldură plastilina era atât de moale, că nu le puteam pune drepte pentru poze… aşa că le-am băgat culcate la frigider, şi când s-au întărit, le-am fotografiat.

Cirese din plastilina

Normal, nu au încăput pe farfurioară…

Detaliile probei

 

Cristina H.
Posted in Cu si despre nazdravanii mei, Modelaj and tagged , , , .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



decathlon.ro editura-arthur.ro%20
CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente