Concursul La cirese s-a incheiat

Am ajuns la finalul unui nou concurs "dulce". Timp de trei săptămâni ne-am delectat cu cireşe virtuale, în cele mai diferite forme – desenate, pictate sau colaj. Ieri s-a încheiat şi ultima probă, ale cărei detalii le puteţi vedea aici.

La cireseLa cirese La cireseLa cireseLa cireseLa cirese

Concursul La cireşe a beneficiat de 5 premii oferite de Librăria Books-Express. Copiii care au participat la toate cele trei probe ale concursului au o singură şansă la tragerea la sorţi din 9 iunie pentru a câştiga unul dintre cele cinci vouchere în valoare de 50 ron, valabile în librăria Books-Express. Un voucher este valabil pentru o singură comanda, şi nu poate fi preschimbat în bani. În cazul unei comenzi sub valoarea voucherului, diferenţa nu se restituie. Premiile beneficiază de livrare gratuită.

Recomandări pentru câştigători (vezi aici lista completă de recomandări):

Fuzzimal Puppies A Book of Nonsense The Wizard of Oz Fables Twirled Paper 

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 7 zile de la anunţarea câştigătorilor, acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi.

La tragerea la sorţi participă:

1 Adriana B ., Bucşani, clasa a IIIa 16 Elena I ., Durnesti, clasa aIIIa
2 Alexandru M., Slobozia, 5 ani 17 Ioana H., Iasi, clasa I
3 Andreea Alexandra C ., Bucureşti, 6 ani 18 Laura H., Iasi , 6 ani
4 Andrei B ., Durnesti, clasa a IIIa 19 Lidia S ., Bucsani, clasa a IIIa
5 Andrei G., Bragadiru, clasa aIIa 20 Mara O., Vinerea, 4 ani
6 Andrei R., Craiova, clasa a IIa 21 Marian D., Dragodana, 4 ani
7 Andrei-Cristian M., Dragodana, 3 ani 22 Mihai C., Brasov , 6 ani
8 Antonia Teodora T., Iasi, 6 ani 23 Nicoleta Bianca M., Galati, 5 ani
9 Bianca M., Slobozia, 3 ani 24 Petronela T., Durnesti, clasa a IIIa
10 Bianca Maria D ., Bucureşti, 5 ani 25 Radu G., Bragadiru, 6 ani
11 Bogdan P ., Rahova, clasa a IVa 26 Radu V., Slobozia, 6 ani
12 Catalin C., Bucsani, clasa a IIIa 27 Roxana I ., Vinerea, 4 ani
13 Catalin T ., Rahova, clasa a IVa 28 Roxana Maria V, Slobozia, 4 ani
14 Cosmina B., Rahova, clasa a IVa 29 Theodora N ., Bucuresti, clasa I
15 David P ., Dragodana, 4 ani 30 Viorica O., Vinerea, 4 ani
31 Vlad Alexandru N ., Bucuresti , 6 ani

Mult succes tuturor!

 

Books Express Citeste! Afla mai mult! Peste 5 Milioane carti in limba engleza

Planuri pentru 1 iunie, a doua etapa a concursului La cirese

Ziua copilului începe să capete treptat cam aceeaşi valoare cu ziua aniversară… copiii au pretenţia să fie răsfăţaţi, să aibă parte de o petrecere şi să primească cadouri. Anul acesta am trecut peste temele tradiţionale de 1 iunie (puteţi, dacă vreţi, să vă delectaţi cu creaţiile de anul trecut). Anul acesta le-am cerut copiilor să pună planul pe… hârtie.

Unii au fost realişti. Au plănuit petreceri acasă sau ieşiri speciale în parc, ori excursii la teatru şi la circ. Alţii… mai visători, au călătorit în timp şi spaţiu. Nu cred că vor fi dezamăgiţi, şi călătoria lor imaginară are satisfacţia ei. [vezi aici toate creaţiile]

Puţini au ales să folosească libertatea acestei probe. Modul de realizare a fost la libera alegere, putea fi desen, pictură, colaj, dar majoritatea au preferat să se exprime cu ajutorul creioanelor şi cariocilor.

1 iunie 1 iunie 1 iunie 1 iunie 1 iunie 1 iunie 1 iunie 1 iunie 1 iunie

Săptămâna ce abia începe încheiem concursul, cu o probă dedicată tot cireşelor. Să vedem acum ce mai spun pofticioşii…

Concursul La cireşe beneficiază de 5 premii oferite de Librăria Books-Express. Copiii care participă la toate cele trei probe ale concursului vor avea o singură şansă la tragerea la sorţi pentru a câştiga unul dintre cele cinci vouchere în valoare de 50 ron, valabile în librăria Books-Express. Un voucher este valabil pentru o singură comanda, şi nu poate fi preschimbat în bani. În cazul unei comenzi sub valoarea voucherului, diferenţa nu se restituie. Premiile beneficiază de livrare gratuită.

Recomandări pentru câştigători (vezi aici lista completă de recomandări):

Fuzzimal Puppies A Book of Nonsense The Wizard of Oz Fables Twirled Paper 

În cazul grupurilor de copii care participă sub coordonarea unui cadru didactic, şi nu a părinţilor, numărul de lucrări ce pot fi înscrise este limitat la 3 pentru fiecare cadru didactic.

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 7 zile de la anunţarea câştigătorilor, acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi.

Tragerea la sorţi va avea loc în data de 9 iunie, detaliile urmând a fi comunicate în timp util participanţilor la concurs.

Books Express Citeste! Afla mai mult! Peste 5 Milioane carti in limba engleza

Cirese 3D, colaj

Nu am terminat încă cu cireşele, mai avem o etapă din concursul pe care l-am dedicat acestor fructe atât de îndrăgite. Cea de-a treia probă este una de colaj.

Acest articol este dedicat elementului care va sta la baza creaţiilor copiilor, iar detalii despre probă găsiţi aici.

Materiale necesare:

  • carton roşu şi verde
  • foarfecă
  • lipici

Pentru o cireaşă aveţi nevoie de 3-4 buline de carton roşu. Desenaţi cu ajutorul unui şablon sau a unui capac de sticlă, şi decupaţi bulinele. Prima bulină se lipeste complet pe foaie. Celelalte se decupează şi se îndoaie pe jumătate, se adaugă lipici doar pe muchie şi se suprapun peste bulina lipită iniţial. După ce lipiciul s-a uscat, se desfac, dând impresia unui basorelief. Pentru frunză se procedează identic.

Cirese 3D

Un alt exemplu asemănător găsiţi aici.

Spor la lucru!

Atelierul de creaţie

La cirese, concurs pentru toate gusturile

Săptămâna trecută copiii au avut o temă lejeră. Creioane şi carioci, pentru a pune pe hârtie un desen inspirat de numele concursului, La cireşe. Cireşe la piaţă, cireşe în livadă, cireşe gata spălate, pe farfurie, cireşe vesele sau cireşe vorbitoare… imaginaţia lor nu a avut limite. Cei mici abia au învăţat să le deseneze, cei mari ne-au arătat cât talent au pentru a rezolva aceast probă.

Dacă nu sunteţi foarte pofticioşi, vă invităm să le admiraţi. Toate creaţiile sunt disponibile aici.

La cirese La cirese La cireseLa cirese La cirese La cireseLa cirese La cirese La cirese La cirese La cireseLa cirese

Concursul La cireşe beneficiază de 5 premii oferite de Librăria Books-Express. Copiii care participă la toate cele trei probe ale concursului vor avea o singură şansă la tragerea la sorţi pentru a câştiga unul dintre cele cinci vouchere în valoare de 50 ron, valabile în librăria Books-Express. Un voucher este valabil pentru o singură comanda, şi nu poate fi preschimbat în bani. În cazul unei comenzi sub valoarea voucherului, diferenţa nu se restituie. Premiile beneficiază de livrare gratuită.

Recomandări pentru câştigători (vezi aici lista completă de recomandări):

Wizard Things to Make and Do Paper Flowers Super Simple Origami  Melty Beads Folding for Fun

În cazul grupurilor de copii care participă sub coordonarea unui cadru didactic, şi nu a părinţilor, numărul de lucrări ce pot fi înscrise este limitat la 3 pentru fiecare cadru didactic.

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 7 zile de la anunţarea câştigătorilor, acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi.

Books Express Citeste! Afla mai mult! Peste 5 Milioane carti in limba engleza

Săptămâna aceasta ne facem planuri pentru 1 iunie şi le punem pe hârtie. Vezi detaliile probei.

La cirese (concurs cu premii)

Nu cred că e nevoie să spuna cineva de două ori… e luna mai, se coc cireşele… fără să vrei te gândeşti la ele, şi la câte au pătimit alţii să le dobândească. De mai sau de iunie, coapte să fie…nu?

La cireşe se intitulează şi noul concurs care începe astăzi, cu sprijinul Librăriei Books-Express. Copiii care vor participa la toate cele trei probe ale concursului vor avea o singură şansă la tragerea la sorţi pentru a câştiga unul dintre cele cinci vouchere în valoare de 50 ron, valabile în librăria Books-Express. Un voucher este valabil pentru o singură comanda, şi nu poate fi preschimbat în bani. În cazul unei comenzi sub valoarea voucherului, diferenţa nu se restituie. Premiile beneficiază de livrare gratuită.

Cele trei probe se vor desfăşura săptămânal, conform calendarului stabilit. În cadrul primei etape, copiii trebuie să realizeze un desen, cu creioane sau carioci, pe tema "La cireşe".[detalii]

Pentru câştigători am pregătit o lista de recomandări (vezi aici)

Three-dimensional Quilling  Crayon Rubbings Start to Quilt  Fairy Things to Stitch And Sew Clothespin Cuties

În cazul grupurilor de copii care participă sub coordonarea unui cadru didactic, şi nu a părinţilor, numărul de lucrări ce pot fi înscrise este limitat la 3 pentru fiecare cadru didactic.

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 7 zile de la anunţarea câştigătorilor, acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi.

Books Express Citeste! Afla mai mult! Peste 5 Milioane carti in limba engleza

Mult succes tuturor!

Concursuri Online

Indoituri cu sarmulite – chenille

Bentite cu sarma. Chenille

N-am sti sincer să denumesc aceste materiale (dar am aflat ulterior că se numesc chenille)… Pur şi simplu le-am văzut într-un bazar şi mi-a venit o idee. Iar cum ambalajul era în chineză, iar singurul cuvânt în engleză era "panglică", prefer să le descriu. Sunt două sârmuliţe care răsucesc între ele un puf sintetic, şi rezultă baghete colorate. Le-am descoperit în timp ce căutam… nici eu nu ştiu prea bine ce, căscam de fapt ochii pe la ambalaje. Instrucţiunile, tot în chineză, compensau cu câteva imagini. Exemplele erau o căpşună şi o cireaşă. Şi cum tocmai avusesem la Năzdrăvani probe cu cireşe, mi-am zis să încerc şi o altfel de cireaşă. Sunt amuzante şi pufoase, se îndoaie foarte uşor, de ce să nu ne jucăm cu ele?!

Dar n-a fost deloc atât de uşor cum părea la prima vedere… căpşuna s-a lăsat chinuită, frunzele le-am început bine, dar finalul… jalnic. Nu s-a prea prins nimeni ce fruct e. La cireşe am schimbat strategia, nici nu erau prea dificil de realizat. Au şi ieşit foarte bine.

Dar… s-au terminat modelele, şi chineză tot nu ştiu să văd ce mai spuneau pe-acolo. Idee nouă: să folosesc ca model cărticica pentru realizat animale din baloane. E drept că nu se compară, dar ideea e apropiată. Aşa a luat naştere un melc. Cu o singură culoare nu ar fi fost vizibilă spirala, cu două e mai bine. O floricică nu părea grea, şi chiar a ieşit nesperat de bine. Iar apoi… pentru că e drept, talentul e chinuitor, am încercat o lebădă. Cea din balon arăta minunat, dar nici a mea nu a ieşit rău. Acum mai rămâne să văd ce vor confecţiona piticii mei din ele, căci eu m-am jucat destul.

Bentite cu sarma. Chenille

Atelierul de creaţie

Poftiti la cirese!

La Năzdrăvani s-au copt cireşele! Săptămâna trecută au modelat ceea ce imaginaţia lor a cules în coşuleţ. Cireşe din plastilină. Cu mai multă sau mai puţină îndemânare, cireşele copiilor sunt apetisante, atât cât poate fi un modelaj. Merită toate laudele.

Iată ce a ieşit:

Modelaj din plastilina: cirese

Modelaj din plastilina: cirese
Fetita e cu mainile pe sus pentru ca danseaza (probabil dansul ploii, bulinele alea albe sunt picaturi de ploaie :)) ). Cosuletul fetei contine cirese de toate soiurile: rosii, galbene si negre. Pe cap fetita are o palarie, sa o fereasca de picaturile de ploaie. Verdele de jos e iarba iar din iarba nu putea lipsi o floricica. Din peisaj lipseste curcubeul (ploaie cu soare). Copacul din stanga fetei e un cires pitic 😀 si lipsit de frunze.

Modelaj din plastilina: cirese

Modelaj din plastilina: cirese
Ciresele sunt puse in nisip si printre ele sunt si niste pietricele..

Modelaj din plastilina: cirese
Cireşe… într-un coşuleţ improvizat cu plastilină şi o caserolă de plastic.

Modelaj din plastilina: cirese

Modelaj din plastilina: cirese
Am vopsit ata in verde cu acuarela pentru coditele cireselor si am bagat-o pe bilutele pe care le-am imbracat apoi in plastilina.

Detaliile probei

Ciresele Irisucai, episodul 2

Cirese, desenPentru că este săptămâna cireşelor, continuăm şi desenăm. Muuulte cireşe, şi, normal, flori rrrozzz… Până trece faza cu rozul, mai suportăm.

Ciresele Irisucai

Ne-am făcut temele; am profitat de grevă, dacă tot am stat acasă….

Irisuca a fost încântată de temă. După vreo câteva castronele de cireşe devorate, modelajul a părut… cireaşă la ureche. Nici vorbă de cireşe 2D, ea voia să modeleze unele ca cele naturale. Mai greu cu plastilina roşie, dar a mers şi cu roz, erau un pic mai crude :D. Prima variantă a mers pe Eu ştiu, nu e nevoie să-mi arăţi. Aşa că am lăsat-o să modeleze…

Iată prima variantă, al cărei principal defect erau codiţele mult prea groase.

Cirese din plastilina

Dacă vă întrebaţi ce e jos, este o farfurioară albastră cu floricele portocalii. Cam neîncăpătoare…

Farfurie din plastilina

Apoi am trecut la lucru. Aveam nevoie de un model… Două biluţe roşii, în care am dat o gaură cu creionul, pentru a putea fixa codiţele. Apoi am făcut codiţele… şi în final o frunză.

Cirese din plastilina

Irisuca e de obicei ambiţioasă… când nu-i iese ceva, o ia de la capăt. Iar acum a muncit o oră şi mai bine. Avem o sumedenie de cireşe, unele vesele, unele triste… unele simple, cu o singură codiţă, gemene, sau chiar triple. Dar de la căldură plastilina era atât de moale, că nu le puteam pune drepte pentru poze… aşa că le-am băgat culcate la frigider, şi când s-au întărit, le-am fotografiat.

Cirese din plastilina

Normal, nu au încăput pe farfurioară…

Detaliile probei

 

Saptamana aceasta modelam cirese

Săptămâna aceasta Năzdrăvanii se joacă cu plastilină. Şi, cum fructul de sezon este cireaşa, o vom modela şi noi. În pom, în coş, pe masă, vom exersa puţin. Şi, pentru că tot este vorba de plastilină, aş vrea doar să vă arăt ce se poate face cu aceasta.

În cazul în care nu-l ştiaţi deja, vi-l prezint pe Andrei Şerban. Un copil extraordinar, pentru care nu poţi găsi cuvintele de a exprima exact ceea ce vezi. Talentul lui te uimeşte şi te încântă. Ceea ce realizează el din plastilină depăşeşte limitele imaginaţiei oricărui pitic.

Chiar dacă Năzdrăvanii nu vor reuşi niciodată asemenea performante, cu multă voinţă şi perseverenţă vor reuşi să se prezinte onorabil în faţa unor probe de modelaj.

Detaliile probei

Andrei Serban, modelaje din plastilina
Andrei Serban, modelaje din plastilina
Andrei Serban, modelaje din plastilina