Una din marile "plăceri" ale copilăriei rămân… bolile copilăriei. Pe care, fie zis, e bine să le faci cât eşti copil.

Nu de alta, dar dacă ai febră, îţi este rău, sau te mănâncă pielea, ai mereu lângă tine pe mami, gata să te ajute. Dacă zaci cu varicelă la 30 de ani, ai surpriza că toată lumea te compătimeşte, dar nimeni nu te ajută, si nu ajungi cu mixtura mentolată la nenorocita aia de băşică de pe spate, care te mănâncă de-ţi vine să smulgiun copac, ca Baloo, să rezolvi problema.

Aşadar primăvara aceasta m-am delectat cu primul episod de varicelă. Primul, căci al doilea nu ştiu când va veni. Probabil săptămâna aceasta, sau poate la anul.

Totul a început acum o lună… şi un pic parcă. Dimineaţa primesc un telefon de la una dintre mămicile noastre din grupă. Piticul avea varicelă, trebuia să le anunţe pe doamne… El a fost primul. Apoi Andreiu venea acasă, cu raportul zilnic. A făcut şi X, a făcut şi Y varicelă… mami, vreau şi eu varicelă, vreau şi eu să stau acasă o săptămână, să mă joc… Din fericire am vaccinat amândoi copiii. Mi-a fost pur şi simplu groază de varianta cu varicelă la 2 ani, şi cum am mers devreme la creşă, i-am vaccinat. Daaa, ştiu, vaccinul nu dă imunitate totală, şi nici pe o perioadă lungă de timp. La Andrei se scurseseră 4 ani. A rezistat cu stoicism 21 de zile în cap. Chiar credeam că am scăpat, până într-o miercuri seară, când… când îi vad o pată pe gât. A fost prima, într-o oră au mai aparut câteva, pe faţă, pe piept.

Andrei, ai varicelă!

Ce bine, ce bine, stau acasă [cânta în drum spre oglindă] Ceeeeeeeee? [urlet disperat din baie, copilul la bustul gol se privea în oglindă] De unde sunt atâtea??? Trebuia una singură!!!

Şi… am râs în hohote vreun sfert de oră, de mutra lui plângăcioasă. Aşa înţelesese el că se manifestă varicela. Un zbenghi pe faţă şi stai acasă o săptămână. Şi au ieşit, a doua zi parcă era leopard. Eram utilaţi cu mixtură mentolată, aşa că l-am făcut dalmaţian cu pete albe. Din fericire, în ciuda numărului impresionant de bubiţe, ieşite pe toate organele corpului, a făcut o formă uşoară. Nu s-au umflat, n-au apărut băşici, doar un vârf de lichid. N-a făcut febră şi n-a zăcut, iar mâncărimile au fost moderate.

În schimb copilul a găsit soluţia "miraculoasă" de a nu se scărpina şi a nu le rupe: Mami, trebuie să mă laşi la calculator. Dacă mă joc cu maşinile, trebuie să ţin ambele mâini pe tastatură, şi nu mă pot scăpina. Dacă stau în pat, îmi vine să le rup.

M&ancirc;ca-l-ar mama, unde o fi învăţat să fie aşa convingător??

Aşadar a avut parte de o săptămână de joacă de voie. Deh, copilul e bolnav… şi cum să rezişti la replici de genul… Hai mami, poţi să fii şi tu mai drăguţă, nu vezi, sunt bolnav! Nici nu ştiţi cât am aşteptat să cadă şi ultima cojiţă, să revin la programul standard la calculator.

Dar… pe lângă calculator, a stat la tv. Şi nu mai vrea minimax, căci e de copii mici, şi nici Rareş nu se mai uită. Toţi prietenii mei se uită pe Disney Ch. Ei nu mai spune, şi dacă ei se uită, trebuie să te uiţi şi tu?! La replica asta m-am văzut ca Tom, pisoiul, cu un îngeraş pe un umăr şi un drăcuşor pe celălalt. Îngeraşul îmi spunea… acum eşti mamă, gândeşti ca adulţii, ia decizia corectă. Drăcuşorul, pe de altă parte… îmi reamintea ce spuneam când eram mică, eu n-o să mă port niciodată ca mama, n-o să interzic prietenii şi activităţile la modă.

Ei aş, parcă aveam eu atunci idee ce activităţi vor fi la modă peste 30 de ani!! Văleu, şi încă nu-s adolescenţi…

Aşadar le-am dat câte-un cot la amândoi, să mă slăbească, eu tot caut calea de mijloc. Şi…cum de maşinuţe, jocuri, puzzle, copilul se plictisea, iar pe mine mă cocoşau dosarele, am făcut un pact… cu Andrei, nu cu drăcuşorul. Cât e bolnav face ce vrea el. Apoi face ca mine.

Şi filmele de pe Disney Ch. nu sunt deloc de copii mici. Se mai uită şi Irisuca, să mă scoată din minţi. Prima la mână, nu ştiu cum rezistă să le vadă de atâtea ori în reluare. Nu exagerez, dar cred ca de vreo 7-8 ori am văzut fiecare episod. Am lămurit ca H2O înseamnă "Apă", şi că la chimie aşa i se spune… cum spunem la maşini prescurtat BZ în loc de Buzău. Sper să nu-l apuce pasiunea pentru formule, sau dacă da, să se oprească la chimie anorganică. La organică sunt tufă… de Veneţia.

Dar să revin. Joia trecută se uscaseră toate, până ieri îi şi căzuseră. Azi, aşadar, la grădi. Fericire maximă. Apoi, lacrimi… mami, mai am doar două săptămâni de grădi… apoi n-o să-mi mai văd prietenii… şi s-a pus pe plâns. Credeam că depresia post-grădiniţă e la părinţi, că-şi văd copiii crescând… uf, las c-o rezolvăm noi.

Epilog: Irisuca nu se ştie încă dacă şi când va face. A privit îngrozită de-a dreptul erupţia, a plâns cu lacrimi de crocodil că ei nu i se poate întâmpla. Apoi s-a calmat când a văzut că trec. Acum îşi aşteaptă sentinţa. Care e cât se poate de "optimistă". Au început primele cazuri şi la ea în grădiniţă… La Andrei s-au terminat.

Bonus "Track":

Spăl un măr săptămâna trecută, pentru Iris.

• Mami, îmi dai unul şi pentru Varicelă?
• Care Varicelă, mami?
• Varicelă, nu ştii, fratele meu…