Zâna toamnă, la fereastra clasei…

Toamna aceasta trebuie să recunosc că m-am simţit minunat, cu greu mi-am încăput în piele când am văzut ce succes a avut decorul meu pentru fereastră. Nu numai la grădiniţa Irisucăi, sau în clasa lui Andrei, ci prin foarte multe alte locuri copiii au avut parte de o surpriză frumoasă la inceput de an. Am primit până acum doar câteva poze, sper să mai primesc.

Şi… în curând va sosi şi iarna 😉


Edit – Lămuriri necesare

Vă rog ca în momentul în care solicitaţi materialele să lăsaţi doar un singur mesaj, la un singur articol din serie. Veţi primi pachetul complet, cu toate cele patru zâne, precum şi decorul cu Moş Timp. Puteţi accesa paginile dedicate dând click pe imaginile de mai jos, aveti exemple de montaj de la colegele care le-au folosit deja.

Mailul îl primiţi în câteva zile, maxim o săptămână, nu este nevoie să reveniţi cu mesaje suplimentare dacă primul a fost aprobat şi apare pe blog. Verificaţi şi în folderul spam al mailului la sfârşitul săptămânii.

Menţionez că primiţi materialele cu drept de folosinţă, adică le printaţi şi le utilizati. Distribuţia acestora este interzisă. Nu urcaţi aceste materiale public pe niciun alt site sau reţea de socializare. Este un material pe care îl ofer gratuit, cu pretenţia de a-mi fi respectată această dorinţă. Vă rog să citiţi în mod special articolul dedicat decorului cu moş Timp, aveţi acolo mai multe explicaţii despre motivele mele.

Mulţumesc pentru înţelegere!

buton-zane

 

 

decor toamna fereastra zana

Decor de toamnă pentru grădiniță

Acum vreo două luni mă gândeam deja cu ce putem decora mai interesant sala de clasă la grădiniţă. Atunci am aranjat un norişor de ploaie, care… din păcate, nu este prea vesel.

Dar adevărata provocare rămân ferestrele. De ce? Pentru că… cum intri pe poartă, se vede sala noastră. O văd toţi copiii din grădiniţă. Şi chiar dacă mă zbat şi sacrific destul timp, îmi place munca voluntară la noi la clasă. Mor de plăcere s-o aud pe fii-mea exclamând în prima dimineaţă… clasa noastră e cea mai frumoasă! Satisfacţia ei nu are preţ, aşa că acum am lucrat din timp la o propunere pentru fereastră. Şi… când ai de toate, numai talent la desen nu, ceea ce vedeţi mai jos este rezultatul unei munci titanice…

decor toamna fereastra zana

Rapsodie de toamnă… cu frunze şi fruncte. Toate materialele se pot printa color şi multiplica după nevoi. Zâna se încadrează într-un pătrat 50x50cm, şi este realizată din două părţi, prima, capul şi buclele, a doua – corpul şi mâinile. Restul elementelor sunt independente: frunze, fructe, coşuleţ; se lipesc fiecare în parte. Portativul se desenează cu markerul direct pe fereastră.

Se printează faţă-verso, pentru a fi vizibile şi din interior, se decupează şi se lipesc cu bandă adezivă. Bine-nţeles, se pot pune şi mai puţine frunze… sau pot fi decupate împreună cu copiii.

Şablonul pentru frunze poate fi descărcat de aici, sunt deja aranjate pentru a putea fi printate faţă-verso, pe dimensiune A4. Pentru restul elementelor, puteţi lăsa un comentariu şi le trimit pe mail. Aveți mai jos un buton mare, pe care trebuie să-l accesați. Am toată admiraţia pentru cei care, în condiţiile de astăzi, rămân totuşi la catedră şi îşi fac meseria. O mână de ajutor nu strică niciodată.

Pentru a le lipi pe fereastră vă recomand patafix, sau plastilină repoziţionabilă , nu atât pentru uşurinţa la montaj, cât pentru demontarea rapidă.

Încă o menţiune, am rugămintea să aveţi răbdare cel mult o săptămână de la adăugarea mesajului pentru a primi modelele. Îmi este imposibil să răspund tuturor cererilor în timp real.

Exemple realizate | Umbrelute pentru decor| Atelierul de creaţie


Edit – Lămuriri necesare

Vă rog ca în momentul în care solicitaţi materialele să lăsaţi doar un singur mesaj, la un singur articol din serie. Veţi primi pachetul complet, cu toate cele patru zâne, precum şi decorul cu Moş Timp. Puteţi accesa paginile dedicate dând click pe imaginile de mai jos, aveti exemple de montaj de la colegele care le-au folosit deja.

Mailul îl primiţi în câteva zile, maxim o săptămână, nu este nevoie să reveniţi cu mesaje suplimentare dacă primul a fost aprobat şi apare pe blog. Verificaţi şi în folderul spam al mailului la sfârşitul săptămânii.

Menţionez că primiţi materialele cu drept de folosinţă, adică le printaţi şi le utilizati. Distribuţia acestora este interzisă. Nu urcaţi aceste materiale public pe niciun alt site sau reţea de socializare. Este un material pe care îl ofer gratuit, cu pretenţia de a-mi fi respectată această dorinţă. Vă rog să citiţi în mod special articolul dedicat decorului cu moş Timp, aveţi acolo mai multe explicaţii despre motivele mele.

Mulţumesc pentru înţelegere!

zanavara zana-primavara Zana-Iarna spiridusi

buton-zane

 

Lumea zanelor, Editura Teora

Lumea zanelor, Editura Teora. Carticica cu figurine

Dacă aş putea să aleg subiectul copilăriei, acesta ar fi cu siguranţă “Zâne”. Cu aripioare şi o “magie” în mână, auzim de ele prin toate poveştile. Zâna cea Bună a Cenuşăresei, Zâna Albastră a lui Pinocchio, Zâna Clopoţica, Zâna Măseluţă, Zâna Zorilor, şi cred că putem continua până mâine. Şi, cum nu erau destule, Disney a speculat subiectul şi a apărut seria FairyTales, cu aventuri din valea zânelor.

Sincer, numai când văd baghete magice si aripioare trag muuult aer în piept şi mă pregătesc să rezist unui nou asalt de rugăminţi.

Ultima de acest gen este legată de figurine.

Vreau o zână.

Dacă se poate să fie şi Clopoţica. Dar am ratat în librărie pachetul cu figurine, şi nu-l mai găsim.

Au apărut păpuşile, dar nu i-au plăcut, căci “nu seamănă”. Adevărul e ca au greşit şablonul. M-am cam săturat de veşnicul refren…

Te rog… o zână mică, cu aripioare!

Aşa că am fost mai mult decât fericită când am descoperit Lumea zânelor, la Editura Teora. Cărticica (20cm x 26cm x 4cm) are 10 pagini, cu file cartonate, şi depozit pentru peisajul de pădure, cele 6 zâne şi 6 animăluţe. Peisajul este 60x90cm, din folie de plastic. Povestioara este simplă, fiecare pagină conţinând un episod în patru versuri, iar culorile sunt minunate.

Să mai descriu reacţia? Sau cum au stat zânişoarele întinse o zi întreagă? Mă mir cum de nu au ameţit, că se învârt pe poteca din pădure, în jurul lacului, ore în şir…

Iar copilul e fericit. Uite că am scăpat uşor, “şase dintr-o lovitură”, şi-am negociat: nu mai boceşte după Clopoţica.

Lumea zanelor, Editura Teora. Carticica cu figurine

Lumea zanelor, Editura Teora. Carticica cu figurine

Lumea zanelor, Editura Teora. Carticica cu figurine

Lumea zanelor, Editura Teora. Carticica cu figurine

Lumea zanelor, Editura Teora. Carticica cu figurine

Lumea zanelor, Editura Teora. Carticica cu figurine

Info preţ  LIBRIS, ELEFANTBiblioteca Năzdrăvanilor