felicitare fluturasi

Felicitare aniversară cu fluturași

felicitare fluturasiMomentul în care Iris află de aniversarea prietenilor este urmat imediat de un zâmbet lung: facem felicitare! Încercăm să nu ne repetăm, deși o rețetă care a avut succes e greu de abandonat. Deocamdată mai avem dantelă adezivă, așa că încă putem realiza felicitările pe aceeași linie decorativă…

Am folosit cartoane speciale pentru suport. Le-am primit cadou, cu mențiunea „sigur faci tu ceva fain cu ele”. Și mă străduiesc. Pentru partea de sus am lipit hârtie imprimată, cu unul din modelele mele preferate din setul Prin grădină (Daco, HR930), apoi perforatoarele decorative de margine, bandă dublu-adezivă buretată (Daco, BA318), pangligă albastră, fluturi 3D realizați cu perforatorul, flori pentru decor.

Cartonul crem a fost tăiat oblic, decorat cu perforatorul. Banda albastră a fost tăiată în același unghi, pe o parte am pus același model, cu inimioare, pe cealaltă – pentru că am pus greșit modelul, am îndreptat cu trimerul, ondulat. A fost suspendată cu banda buretată, și peste am adăugat dantela.

Trandafirii și fluturii au fost prinși cu pătrățele dubluadezive (Daco, AD001), pentru a sta „în aer”. Normal aș putea tăia din bandă bucățelele mici necesare, dar dacă tot există de-a gata, nu mai reinventez roata.

La fiecare proiect lucrăm împreună. Mie îmi revine cel mai des partea de tăiat/potrivit cu ghilotina, Iris potrivește elementele și vine cu idei, iar eu mă străduiescă să o las să hotărască ea. Și la fiecare exercițiu mai adaugă pe listă… ne-ar trebui și ceva de genul… Deocamdată a mai pus niște modele de perforatoare, hârtie imprimată – și încă n-am depistat o sursă de modele faine și mai mărunțele în ilustrație, pixuri care să scrie cu pastă în relief… buget să avem!

 

felicitare cu ou tesut

Felicitare cu fereastră – ou țesut

Rar am ocazia să lucrez cu copii mai mari, din gimnaziu, însă „Școala Altfel” mi-a adus și o astfel de experiență, cu o clasă a VI-a. A fost destul de dificil să aleg proiectul pentru curs, și m-am oprit la țeserea cu fâșii de hârtie, pentru că este o tehnică foarte rar abordată de copii din pricina lipsei materialului didactic, mai exact a hârtiei folosită ca „ițe”. Am mai povestit despre ea la alte activități prezentate aici pe blog, și nu voi relua explicațiile, accesați categoria „Țesături”, în care am început să adaug, încet, articole și filmulețe explicative.

Pentru clasa menționată am avut un program de lucru mai lejer. În primul rând, la această vârstă sunt perfect capabili să urmărească o explicație și să execute ceea ce li se cere, lucru care la vârstele mai mici nu funcționează foarte bine. În afară de hârtiile cu ițe, tăiate de mine, restul materialelor au fost aduse de ei, așa că nu am putut folosi pe loc imprimarea modelului pe carton. Le-am confecționat acasă, din carton, șabloane A5 cu ou decupat, pe care ei doar l-au trasat. Așadar, puteți simplifica, din modelul de AICI pentru printați pe un carton colorat pagina 2. Decupați oul cu un cutter sau cu o foarfecă, sacrificând interiorul, astfel încât să obțineți o felicitare cu fereastră când îndoiți pe jumătate.

Printați apoi pe o coală subțire (80g, nu carton!) pagina 3. Aici aveți material pentru două felicitări. Tăiați cu un cutter liniile verticale. Oul desenat pe fundal este doar orientativ, pentru a vedea cam cât va fi vizibil din ceea ce lucrați. Tăiați, tot cu cutterul, sau cu ghilotina, fâșii de hârtie, mai înguste sau mai late, după preferințe (aici aveți și câteva idei „altfel”) și țeseți apoi. Când sunteți mulțumiți de rezultat, lipiți modelul obținut pe interiorul felicitării, astfel încât partea cu imprimeul să fie la interior, să nu se vadă pe „copertă”. Dacă vă deranjează aspectul interior, puteți dubla felicitarea cu o altă coală de hârtie.

Mai jos aveți câteva din cele 20 de exemple, toate unice în felul lor. Ca de obicei, nu le-am spus absolut nimic despre etapa finală. Au fost anunțați doar că vor confecționa felicitări, și să vină „pregătiți” cu ce cred ei de cuviință. Nu m-a răbdat sufletul, și le-am explicat câtorva fetițe cum se fac trandafirii din panglicile de hârtie rămase, și vedeți ce-a ieșit.

felicitare cu ou tesut

felicitari 8 martie

Felicitare de 8 martie, cu 8 cusut

M-am trezit întrebându-mă oare cum e să îți faci în septembrie planificarea pentru tot restul anului, și să te ții de ea. Și am zâmbit. La abilități cel puțin voi avea, așa, în linii mari, schițate competențe. Dar activitățile în sine vor fi cel mai probabil gândite pe moment… De exemplu, miercuri am realizat felicitarea cu litere, și mă gândeam ca, cu grupa de vineri, să fac același lucru. Dar ei sunt mai mari, și sunt sigură că pot lucra mai mult de-atât… așadar, le-am pregătit repede o felicitare de… cusut.

Modelul poate fi descărcat de AICI, și se realizează simplu. Se perforează toate orificiile marcate, și se coase „8”, în linie. Apoi, pentru un aspect deosebit, se dublează cusătura ca în imaginile de mai jos. Și, ca la orice „rețetă”, nu vă rămâne decât să decorați după gust.

Am testat-o. La partea demonstrativă, încercarea mea de a perfecționa modelul s-a lăsat cu un NU categoric. E suficient să coasă, ce să mai brodeze peste? Bun, facem compromisuri, oricum era suficient de lucru, mai ales că nu le-am mai dus planșele perforate… Dar sunt mari, și nu a durat mai mult de câteva minute să perforeze toate orificiile. La grupa de grădiniță proiectul ar fi murit în fașă dacă încercam!

Al doilea prag de trecut a fost cartonul, de 160g, nu 240, cum le-am dus până acum. Necesita o atenție sporită, nu puteai să mai tragi cu forță de ață, căci se tăia. A fost un pic de antrenament pentru o idee ce-o coc de ceva vreme cu polistiren, și care va urma în curând. Am lipit la greu „pasamente” pentru proiect, ca să iasă în fine, ceva…

De remarcat însă că am avut și un băiat, care a decis să rămână. Am apucat să vorbim înainte, despre bunicul lui, croitor, și cum uite, el n-a cusut niciodată! Azi a fost prima dată în viața lui. Nu s-a înțepat. S-a descurcat onorabil, și nici nu a rupt vreodată cartonul. În schimb nu m-am așteptat la atitudine ostilă din partea fetelor. Și le citez: ce-i trebuie unui băiat să coasă? Are nevastă! Așadar, la 9 ani e deja înrădăcinată concepția că incompetența lui e tratată prin achiziționarea unei neveste, altfel fiind incapabil să supraviețuiască singur și e disperat să se însoare… De ce să formăm un om independent?! Am încercat să le spun că ți se mai rupe un nasture… nu poți sta cu pantalonii în vine, până mergi la croitor… Sau… dacă ești cu gașca sus pe munte, și se rupe rucsacul, ce faci? Nu coși?? Așa că m-am bucurat enorm să-l văd că rezistă, și la final l-am lăudat pentru realizarea deosebită. Dacă aș fi fotografiat felicitările cu spatele, ați fi ghicit cu siguranță care e a lui – căci nu e lipită deloc. Dar… le las cu fața, să văd dacă ghiciți!

8_martie

Și, pentru că am avut doi absenți, și am ajuns acasă cu două modele, mi-am dat și eu „comandă” de două felicitări de 8 martie… Andrei a executat sarcina scurt și la obiect, în stil simplu cucutenian. Iris a mai evoluat, a optat pentru „simplu și elegant”, a început să își poată controla entuziasmul de a lipi tot, oriunde.

felicitari 8 martie

Spor la lucru!

felicitare cos tesut narcise

Felicitare de 8 martie – coș țesut

Dacă mai rezistați ideilor cu coșulețe, astăzi mai adaug un model. Tehnica folosită pentru coșuleț este una singură, aceea a țeserii fâșiilor de hârtie. M-am inspirat din numărul cu aceeași temă din colecția idei creative, care folosea acest mijloc de decorare aproape pentru orice obiect. Așadar, cu ce poate semăna mai mult împletitura unui coș dacă nu cu țesăturile?

Pentru a realiza acest model printați pe carton (max. 130g/m2, nu mai gros) modelul de AICI. Puteți alege, dacă aveți imprimantă color, pagina 2, dacă aveți alb-negru, pagina 3. Eu am ales-o pe ultima, am conturat desenul cu carioca, și l-am colorat apoi cu maro. Pe varianta 2 a modelului am realizat deja conturul îngroșat, mai trebuie doar colorat.

Am tăiat apoi cu grijă, folosind un cutter, toate liniile verticale de pe coș, inclusiv pe lângă conturul lateral, astfel încât acesta să rămână în afară. Apoi am început să țes, fâșie cu fâșie. Pentru a putea introduce și ultima fâșie, am improvizat o agățătoare cu ață, și am tras cu grijă fâșia pentru a ocupa și ultimul spațiu. Dacă este nevoie, puteți folosi și bețișoare mai subțiri sau chiar o croșetă.felicitare_cos_tesut

Am menționat la început că nu trebuie să folosiți carton prea gros. Motivul este acela al așezării fâșiilor una lângă cealaltă, pe verticală. Dacă este folosit un carton gros, este mai puțin elastic și nu se pot lipi, și puteți observa pe modelul meu de mai jos acest lucru (cel de deasupra este din hârtie de 80g/m2). Eu am cam chinuit fâșiile pentru a realiza modelul, căci am imprimat direct pe carton. Poate că e o idee mai bună ca modelul să fie realizat pe hârtie normală, de 80g, apoi decupat și lipit pe carton A4 îndoit (are A5 dimensiunea finală). Astfel s-ar rezolva și problema benzilor inestetice de la interiorul felicitării, care ar trebui acoperite cu o coală de hârtie. Dacă vă hotărâți la această variantă, printați modelul odată, apoi răsuciți coala de hârtie, și mai printați odată, pentru a folosi și cealaltă jumătate de pagină și a nu irosi hârtia.

felicitare cos tesut narcise

O altă problemă pe care o ridică acest model este acela al realizării lui la clasă, pentru că tăierea modelului nu este deloc o joacă, și copiii nu au încă atâta coordonare și precizie încât să taie singuri cu cutterul. Dar vă recomand să solicitați părinții, ca temă pentru acasă, să trimită coșulețul gata pregătit. Ținând cont că e vorba de 8 martie, tăticii pot face un efort.

Spor la lucru!

felicitare cos cusut tesut 8 martie

Felicitare de 8 martie – coș cusut și țesut

Modelul nu este unul complet nou, tehnica folosită este una comună, de cusut un model. Însă am încercat să provoc copiii complicând tema, și rezultând astfel un proiect integrat de cusături și țesături, cu dorința de a impresiona de 8 martie sărbătoritele.

Cu un grup mai mic de copii, sau cu un grup care deja coase fără a avea nevoie de sprijin continuu, proiectul este accesibil, însă oricum este nevoie de două ore pentru realizarea acestuia. Aveți nevoie de model – se printează de AICI, sunt două felicitări pe coală, și se taie, iar îndoită, va avea la final dimensiune de carte poștală.

Se perforează modelul, se coase liniar, după care se folosesc marginile de sus și de jos pentru a trage ițele (vedeți modelul de mărțișor) pentru țesut. Încercați să le distribuiți uniform, mie nu mi-a ieșit chiar din prima încercare, cea pe care o vedeți aici, mai ales că cele două laturi sunt inegale.

Următoarea etapă este cea a țeserii coșulețului. Am folosit un fir mai gros și un ac mare, pentru a termina un pic mai repede. La capete firul de țesătură este trecut mereu pe sub unul din pașii de cusătură inițial.
După țeserea coșulețului, cu același fir am șerpuit prin cusătura inițială, pentru un rezultat mai aspectuos, cu mai mult volum.

felicitare cos cusut tesut 8 martie

În coș fiecare adaugă flori, după gust și disponibilitatea materialelor, prin orice tehnică.
Vă recomand ca la interior să lipiți o coală peste partea cusută, pentru a masca cusătura.
Bine-înțeles, puteți realiza doar coșulețul, pe care îl colorați la interior. Fiind încă sezonul mărțișorului, am ales ca fundița să fie un șnur, pentru că panglică satinată, cum mi-aș fi dorit, nu mai aveam.

Spor la lucru!

felicitare 8 martie cu litere MAMA

Felicitare de 8 martie pentru MAMA cu litere

Zilele trecute, pe unul din grupurile colegilor de pe facebook a apărut un model de felicitare dedicată zilei de 8 martie, dar, din păcate, doar cu imagine…

Аппликация - Открытка к Дню Матери-1

Problema cu această idee e că nu exista un model printabil, mai ales unul care să poată fi folosit ușor la clasă. Cu puțină ambiție, un copil din clasele primare superioare ar putea confecționa singur modelul. Mi-a plăcut, și vreau să-l încerc și eu cu grupa mea, și îi cunosc, nu sunt la nivelul la care pot decupa un model desenat de ei înșiși. Așa că am confecționat singură un model printabil, care să economisească cât mai mult carton, dat fiind faptul că mai nimeni nu are la clasă buget nelimitat. Îl puteți descărca și printa de AICI.

Pregătind modelul pentru articol, mi-am dat seama că va avea un grad ridicat de dificultate decuparea interiorului de la „A”. Eu folosesc deja la grupa de 5 ani cuțitul pentru filigran, am unul asemănător acestuia , cu care copii taie singuri după două activități în care l-am folosit exclusiv. La activitățile de decupaj, acolo unde ei simt că foarfeca (nici chiar cea ascuțită) nu poate rezolva problema, aleg să-l folosească pentru a-și atinge scopul.

O altă observație făcută în timp ce decupam: liniile de la print se pot vedea inestetic pe față, de aceea am realizat modelul în două variante. Prima este „normală”, dar cu contur foarte fin (paginile 1-4 din model). A doua parte este „în oglindă”, astfel încât cerneala să rămână pe spate (paginile 5-8), iar un decupaj mai puțin satisfăcător să nu aibă un rezultat inestetic.

Decorul rămâne la alegerea fiecăruia. Fie quilling, ori pur și simplu lipirea de decorațiuni cumpărate ori realizate cu perforatoarele decorative. La interior por fi scrise mesaje sau realizate desene. Pentru a prinde fundița am realizat orificii cu un perforator floricică, de mici dimensiuni, și mi-am adus aminte că am pe listă un perforator cu bulină, de diametru foarte mic – cca 3mm, pe care încă nu l-am achiziționat, și care mi-ar fi fost util și la mărțișoare…

Dacă realizați modelul la clasă, mulțumesc anticipat pentru feedback. Poate este nevoie de modificări, corecturi. 🙂

felicitare 8 martie cu litere MAMA

Și rezultatele grupei de 5 ani (de menționat că singurul meu amestec a fost să decupez interiorul de la A în vreo 3 situații, și să leg fundița. Restul a fost rezultatul muncii individuale, fiecare ce și cum a dorit. Îl ador pe F., care și-a scris numele, câte o literă pe fiecare spațiu.)

felicitare 8 martie cu litere MAMA

Ziua tatalui… de ce nu?

Mi-am făcut un obicei să-mi consult copiii de la opţional cu privire la tema ce urmează a fi abordată. Tehnica e stabilită de mine, căci avem, acolo, pe lista de achiziţii, câteva lucruri ce trebuie bifate până la sfârşitul anului. Dar în ceea ce priveşte subiectul, îi întreb şi pe ei. Le-am spus că urmează să lucrăm ceva pentru „mama”, că se apropia tradiţionala zi de 8 martie. Fetele au refuzat, şi au avut şi argumente care au stat foarte bine în picioare: pentru mama lucrează la şcoală, la abilităţi, lucrează la after-school, cu mine vor să facă ceva… pentru tata! Una dintre ele, cu părinţii separaţi, mi-a spus că ea urmează să-şi petreacă weekend-ul cu tăticul ei, şi ar fi foarte fericită să-i arate şi lui că îl iubeşte. Aşa că s-a votat, urma să lucrăm pentru ad-hoc-stabilita-zi-a-tatălui.

felicitare si cupa de ziua tatalui

Idei pe net sunt cu duiumul, care-mai-de-care mai sofisticată şi mai atrăgătoare, însă eu aveam la dispoziţie 50min, copii între 5-9 ani şi un buget nu extraordinar de generos. Aşa că am rămas la o tradiţională felicitare origami, cu cămaşă şi cravată. Cămaşa am realizat-o după indicaţiile cu dolarul, numai că am pregătit coli A5, să iasă proporţionale cu cravatele. Acestea le-am realizat dintr-un cub cu post-it-uri normale, 9×9 cm, acelea care nu sunt adezive. Hârtia origami are cu totul alt preţ, pe cub – dublu ca număr de foi – am dat 5 lei. Doar că trebuie să verificaţi cu rigla, la milimetru, că este tăiat corect, am mai avut unul care avea eroare de 2mm, şi care la origami conta.

Le-am lăsat să decoreze cămăşile cu markere (deşi mi se zbârlea părul când vedeam ce gusturi au!), şi au confecţionat câte cravate au vrut, pe care le-au prins în interiorul felicitării, căci orice bărbat care se respectă are de unde alege la acest capitol, nu are doar una pe care o poartă la toate ocaziile.

felicitare si cupa de ziua tatalui

Idei de ziua tatalui

Al doilea cadou a fost o cupă, realizată din două pahare lipite între ele, şi îmbrăcate în staniol. Mânerele sunt capsate, iar ideile de pe etichete le aparţin fetelor în totalitate. Abia aştept să mă întâlnesc vineri cu ele să văd care au fost reacţiile!

Au mai fost două idei pe care nu le-am pus în practică. Una era confecţionarea unei sticle din carton – ori sub formă de felicitare, ori prismă, cu mesajul „Esenţă: dragoste de copil”. A doua – presupunea sticluţe reale (ori de 50ml, ori de la esenţă de rom), şi nu aveam suficiente. Iris a lucrat însă una acasă, cu tehnica şerveţelului (în spate sticluţa are un strugure), şi mesajul „VIN: să te adorm, să te iau în braţe…” şi se poate continua cu ideile în funcţie de dorinţele fiecăruia.

Cum activitatea mea off-line se leagă destul de bine de cea a site-ului, i-am provocat şi pe Năzdrăvani cu aceeaşi idee. Mi-a fost teamă că se vor mulţumi cu ceva simplu, însă, ca de obicei, îmi dau o lecţie. Ideile lor le puteţi vedea în galeria dedicată săptămânii trecute. Felicitări tuturor!

Buchet de flori de primavara – felicitare

Ideea aceasta circula pe facebook, şi cum mai toată lumea urcă poze, dar nu dă şi sursa, n-am idee pe unde ar fi modelul original. Am privit bine modelul, şi m-am străduit să refac modelul în stilul meu caracteristic: cum să-l prelucrezi aşa încât să-l lucrezi cu un grup mare de copii, şi să foloseşti cât mai economic materialul, adică fără să risipeşti hârtia colorată… 🙂 Cine lucrează la clasă, şi (n-)are fondul clasei, înţelege perfect.

Proiectul l-am lucrat şi la grupa mea de opţional, printând materialul oferit aici, dar şi acasă, cu Iris, unde am improvizat folosind perforatoarele decorative. Să le iau pe rând. La opţional am lucrat cu copii de la 5 la 9 ani, iar ca timp de lucru s-au încadrat în 40-60 min, după vârstă şi îndemânare. Am început prin a decupa cănuţele, pe linia continuă, şi am îndoit pe linia punctată. Au urmat tulpinile şi florile. Pentru o floare-finală se decupează două flori, şi se lipesc între ele, prinzând la mijloc tulpina. Dacă nu tăiaţi tulpinile dintr-un carton mai tare, lipiţi câte două între ele, sau îndoiţi una mai lată. În mijlocul florii se decupează manual un cerculeţ galben. La clasă am avut altă idee, se potriveau pe dimensiunea dorită cei câţiva smiley pe care îi cumpărasem pentru „recompense”, aşa că proiectul a luat ad-hoc o întorsătură haioasă, şi florile au fost personificate. Se decupează apoi frunzele, şi se lipesc pe interiorul felicitării în buchet. Puteţi să-i puneţi o fundiţă din panglică, eu am folosit bandă textilă autoadezivă de la Daco. Aş fi vrut fundiţele, dar nu mai aveam acasă deloc. Interiorul l-am completat cu un post-it decupat şi cu colţurile rotunjite, ori am tăiat cu foarfeca decorativă dreptunghiuri potrivite.

felicitare_canuta_cu_flori_scoala
felicitare_canuta_cu_flori-1

Pentru exteriorul cănuţei am decorat o singură faţă. Dacă doresc, copiii le pot decora pe amândouă. Am folosit perforatoarele decorative, din care unul pentru margine. Se poate perfora partea albă (este inclusă în modelul printat), şi, lipită pe carton colorat, se va vedea prin contrast modelul. Puteţi folosi orice variante pentru decor, cum este de exemplu cănuţa cu copăcel înflorit. Acolo am folosit tot un perforator, şi floricelele mici realizate cu perforatorul de margine.

Variantele realizate acasă sunt mult mai diferite. Nu am mai folosit model printat, ci direct perforatoarele, atât pentru flori, cât şi pentru narcise. Pentru ghiocei am decupat manual nişte „lacrimi” albe. Problema la narcise şi ghiocei a fost aceea că, lipite pe pagina 2, la deschiderea cănuţei, nu aveam un rezultat prea estetic, aşa că am decis să le lipim pe pagina 3. Le vom folosi ca suport pentru mărţişoare, şi sper ca impresia artistică de săptămâna viitoare să fie maximă.

felicitare_canuta_cu_flori

Dacă vă place, vă doresc spor la lucru!

Atelierul de creatie

Felicitare de sarbatori din servetele imprimate (*24)

O variantă de felicitare pe care am încercat-o primăvara aceasta este cea care foloseşte şerveţele şi folie alimentară. Se aşază suportul de carton pe un teanc de ziare, se întinde folia alimentară, apoi serveţelul – doar stratul superior, imprimat, şi peste încă un ziar. Se calcă bine cu fierul încins, iar folia foloseşte ca adeziv. Se îndepărtează marginile inestetice şi felicitarea este gata.

servetel_decor_iarna

Ei bine, acum nu mi-a mers. Cartonul era prea lucios, nu s-a lipit folia decât de şerveţel, aşa că am schimbat tactica. Am întins bine de tot lipiciul lichid, pe post de lac de decupaj, apoi am adăugat şerveţelul. Rezultatul nu este perfect, însă dacă nu pierzi timpul, să se înmoaie şerveţelul, e chiar satisfăcător. Însă pe parcurs am schimbat modelul… după ce s-au uscat, am tăiat marginile cu foarfeca ondulată, şi le-am folosit ca elemente de decor pentru alte felicitări. Cea cu cadouri este fixată pe carton auriu (reciclat dintr-o cutie de tort), iar cea albastră a fost adaptată pentru o altă felicitare.

servetel_cadouri

Studiaţi un pic ofertele la şerveţele, s-ar putea să găsiţi modele deosebite, ce pot fi folosite uşor de sărbători!

Atelierul de creatie | Proiecte de Crăciun

*Proiectul face parte din maratonul 30 de idei de Crăciun.

Felicitare cu Mos Craciun – quilling (*23)

Din seria minunilor pe care nu crezi să le mai vezi este şi această felicitare cu Moş Crăciun. Maratonul pe care mi l-am propus împreună cu Iris a avut mereu tentative de a-l implica şi pe Andrei. Am reuşit cu chiu, cu vai, un globuleţ. În schimb mă bucur că la „tehnologică” doamna mai are si idei bune, şi pot să trec pe listă o creaţia numai a lui! Miercurea trecută, undeva seara, l-a apucat pe Andrei panica… Am temă la tehnologică!! Pe mine şi mai şi, ultima data voia să facă arcul de triumf, de parcă la mine creşte lutul la pachet, şi am mereu rezerve… Trebuie să fac o felicitare cu Moş Crăciun, cu quilling. No, nu părea greu. Am căutat pe net ceva modele de copiii mai mari, refuzate instant. Nu-ţi dai seama cât ar trebui să muncesc la ăsta?? Am găsit unul acceptabil, şi-a trecut la treabă.

Cartonul auriu este reciclat de la o cutie de tort. Moşul – lipit în mijloc. Normal, părea gol. Aşa că i-am zis să mai facă ceva. A făcut copilul, a reciclat din cutia de quilling câteva elemente rămase de anul trecut… şi gata felicitarea. Aşteptăm joia aceasta să vedem ce zice şi doamna, căci joia trecută n-au apucat să se şi laude cu creaţiile.

quilling-mos_craciun

Atelierul de creatie | Proiecte de Crăciun

*Proiectul face parte din maratonul 30 de idei de Crăciun.