Felicitare aniversară cu baloane

M-am străduit atâția ani să îi conving pe copii că cel mai frumos cadou e cel pe care îl confecționezi tu, că aproape mi-a ieșit. Atât de bine, încât s-a „întors” împotriva mea… Ziua lui Iris a venit cu multe surprize. Mami… eu ți-am făcut brățară de ziua ta… îmi faci și tu? Așadar, deși timpul meu e ucigător de puțin, m-am apucat și i-am făcut brățară… pe roată. Am terminat-o mai devreme, așa că și-a pus-o la mână. Ce să mai aștepte până la ziua ei?

Cum rămâne cu cadoul?! Păi lasă, că faci felicitare! N-am scăpat. Așadar, trebuia să fac o felicitare, special pentru ea, cu mânuțele mele, și să nu mă eschivez, că ea știe că pot! Am trecut la treabă… și am oscilat mult între tort și baloane, știam că nu vrea roz/roșu, și nu a fost deloc simplu.

Se ia un carton, se îndoaie pe jumătate. Folosiți o riglă la îndoire, și trasați jumătatea cu un ac/pix care nu scrie, ca să aveți o îndoitură estetică. Se ia apoi o hârtie imprimată. Poate fi orice, potrivit ocaziei. Se taie mai îngustă cu cel puțin un centimetru. Apoi am luat un carton mai finuț, am potrivit lățimea, și am tăiat înclinat. Ghilotina mea are și marcaj de unghiuri, am folosit 15 grade. Am perforat muchia cu perforator decorativ, și am lipit sub model o panglică albastră. Cartonul acesta l-am lipit pe felicitare cu bandă dublu-adezivă buretată, ca să stea mai „sus”, și să dea volum.

Funda este realizată din 4 părți, din două mai lungi am făcut buclele, din două scurte – părțile care cad. La îmbinare am lipit o jumătate de perlă (așa se cumpără, nu am tăiat-o eu).

Baloanele le-am decupat din spumă. Aș fi vrut spumă cu glitter, dar nu mai am, și am folosit spumă normală. Cel galben este lipit direct pe felicitare, cel albastru cu un strat de bandă dublu-adezivă, cel alb – cu două straturi, ca să-l înalț. Am mai adăugat sforicele și felicitarea a fost gata.

Timp de lucru… cam 15 minute. Timp de gândire: cam o lună să mă hotărăsc ce vreau!

Morala: cadourile în care pui suflet sunt neprețuite!

Pictură: peisaj marin, cu bărcuță din ipsos

Uneori mi-aș fi dorit ca pe latura artistică să am ceva mai mult talent. Însă mă mulțumesc cu ce-am primit pe cea tehnică… este suficient, dacă o compensez cu destul de multă voință. Astăzi vă povestesc despre una din creațiile din această toamnă, perioada de început a anului școlar, când încă eram cu gândul la „vacanță”.

Mi-am propus să-i învăț pe copii să realizeze fundalul unei picturi folosind un ghemotoc de bumbac (vată medicinală). I-am observat că atunci când lucrează cu acuarele, se chinuie să picteze cu pensula toată pagina… și cum ne vom mai lovi de teme de acest gen, am zis să rezolv problema de la început. Însă orice lecție trebuie să aibă „ceva” atrăgător, care, de preferință, să le distragă atenția de la lucrul util de învățat, dar care poate fi considerat plictisitor. Una e să le spun „astăzi vom realiza un tablou cu o bărcuță în relief” și alta „azi învățăm să facem fundalul uniform”. Așa că am trecut la lucru…

Regulile au fost următoarele:

folosim pentru fiecare culoare alt ghemotoc de bumbac, și întindem culoarea numai de la stânga la dreapta, până în margini (obiectiv realizat greu, dar la un nivel satisfăcător).
cerul trebuie să fie mai deschis decât „marea” (aici a ieșit, aproape, căci au ales diluarea culorii)
marea nu este în totalitate albastră, are și nuanțe verzui (au fost și idei că e neagră, dar cum aveam bărcuță cu vele, n-am vrut s-o înfuriem prea tare; culorile s-au îmbinat relativ, tot cu bumbac)

Celelalte cerințe au completat cumva sarcina, pentru un rezultat bunicel. Am adăugat insula, palmierul, valuri albe, după ce planșa s-a uscat. Au văzut că, dacă întinzi bine culoarea, nu pui foarte multă apă să înmoi foaia (am pictat totuși pe carton de 160g), se usucă complet, și poți folosi tempera cu succes, nu se amestecă culorile.

Pentru bărcuță au avut libertate totală. La final le-am dat auriu să marcheze hublourile pe maro, și unii dintre ei au pus pe insulă o plajă de nisip strălucitor. A fost momentul în care eu învăț de la ei. Uneori este suficient să le lași ceva la îndemână, creativitatea lor nu are limite. Proiectul s-a încheiat cu fixarea bărcuței cu aracet și multe, multe zâmbete de satisfacție.

Aplicație: sperie-ciori din bețe de lemn

Controversat sau nu, Haloweenul e pe placul copiilor. Și, dacă lor le place, n-o să ne punem de-a curmezișul de dragul unor alte tradiții pe care ei nu le cunosc, și, sincer, nici nu ne dăm de ceasul morții ca să le facem cunoscute. Ne aducem aminte de ele doar când vrem să le combatem pe celelalte, nu înainte, să le promovăm…

Așadar, înaite de Halloween am decis să pictăm cumva altceva, un proiect mai „altfel”. Am povestit deja despre sperie-ciori pe blog, și acum era momentul să văd dacă se pot sau nu realiza cu un grup mai mare de copii. Nu e ușor, însă se poate. Aș fi vrut să pot folosi o prezentare video a realizării proiectului, însă n-am fost gata cu ea, și nici nu aș fi putut în sala de lucru. Așadar, am mers pe explicații…

Contribuția mea la realizarea proiectului a fost tăierea unei bucăți de bandă dublu-adezivă, din aceea lată, de construcții, ca suport pentru lipirea celor cinci bețe de bază ale figurinei. Și, după preferințele lor, am tăiat din șnurul de hârtie șuvițele necesare pentru păr. De acolo s-au descurcat singuri, mai ușor sau mai dificil, cu elementele. Obiectivul acestei activități a fost pictarea uniformă, după marcaj, a bețelor de lemn, și asamblarea acesteia. În rest au decis și realizat ei.

Rezultatul este în ton cu sărbătoarea. Personaje mai simpatice, zâmbitoare, calme și calde, sau mutre înfricoșătoare sau triste. Sper doar ca părinții să nu capete o figură furioasă când le vor lipi pe vreun perete cu dublu-adeziv, să se ia zugrăveala. Preventiv le-am explicat că musai trebuie să ceară voie… dar… aflu eu data viitoare ce s-a întâmplat cu ele!

Mignoni din bețe de lemn

Încă mai am de „studiat” de ce fenomenul mignoni are un impact atât de mare printre copii, poate că ar trebui să (re) văd filmele… Vara aceasta, acolo unde a putut alege ce lucrează, Iris a ales mignoni, aproape din orice. Când am ajuns să lucrăm cu bețe late din lemn, pe lângă proiectele noastre, au intrat încet în calcul și doi mignoni…

Am pictat lemnul cu acrilice, și, dacă n-ar fi atât de scumpe și greu de îndepărtat de pe hăinuțe, aș lucra cu ele și la atelier. Am riscat odată, și feedbackul ulterior nu a fost pozitiv din acest punct de vedere. Ca să evităm murdărirea, a pictat întâi „pantalonii”, și a lăsat bețele să se usuce într-o ceșcuță, puse invers. Apoi a pictat „pielea” galbenă, și le-a mai așteptat o rundă de uscare, până la momentul final când au fost decorate.

O cariocă neagră a rezolvat problema ochelarilor, apoi ochii mobili a fost accesoriul hotărâtor.

Nu știu exact ce vom face cu ei, mă gândesc la ceva în care să-i integrăm, deocamdată îi văd lipiți pe o felicitare… sau poate, dacă facem mai mulți, poate ne mai vin și alte idei.

Bețele late de lemn folosite sunt abeslanguri medicale (cele folosite pentru examinarea gâtului), sau, dacă le căutați la articole de craft, le puteți găsi la Daco. Ochii mobili, la set cu mai multe dimensiuni, i-am cumpărat tot de la ei. Despre proiectele cu bețe și ce se poate face cu ele am mai povestit, le puteți găsi aici.

Felicitare aniversară cu dantelă

Toamna se pare că avem concentrația maximă de sărbătoriți în familie, așa că ne punem la încercare talentele. Ultima noastră „realizare” (căci lucrăm în echipă, și eu și Iris), chiar dacă de data aceasta am muncit mai mult eu, este felicitarea cu dantelă.

Am fi vrut noi niște fluturi și pe dantelă, dar am rămas cu nuanțele de albastru în principal, și fluturi ceva mai puțini, că n-am găsit… Am îndoit un carton negru, nu chiar pe jumătate, ci un pic decalat, astfel încât dantelăria albă realizată cu perforatorul să fie vizibilă și la interior. Am lipit pagina cu fluturi, din setul cu coli imprimate.

Pe cartonul alb am adăugat, după contururi, bandă dublu-adezivă buretată, pentru a o suspenda. Am lipit apoi panglica, dantela, și în final fundița, și abia apoi, tot colajul, pe suportul de felicitare. Fundița este realizată din cinci părți: două mari, din care sunt făcute buclele, una mai mică, pusă ca inel, peste bucle, și două cu decupaj în „V”, așezate sub. Le-am lipit cu silipici, să fiu sigură că țin.

Îmi place mult cartonul negru la felicitări, pentru că oferă contrast. În plus, la interior poți face o mulțime de minuni jucându-te cu creion alb, cariocă argintie sau aurie. Știu că mai avem cale lungă până să obținem rezultatele la care visăm (nu mai zic de materiale…), însă perseverăm, și încercăm să facem de fiecare dată o surpriză plăcută celor dragi, mai ales atunci când știm că apreciază lucrurile făcute cu mânuțele din dotare.

Nu vă recomandăm neapărat modelul, ci vă recomandăm să încercați, orice variantă!

Copertă personalizată pentru caiet

Când copiii au intrat la școală, și manualele & auxiliarele aveau cele mai ciudate dimensiuni, am optat pentru învelirea cu hârtie. Nu sunt deloc adepta caietelor „dezbrăcate”. De vreo 3 ani le învelim în coală albă, și Iris e încântată să le poată decora cum vrea ea. Fie că lipește benzi decorative, fie că desenează sau pune ștampile, are versiune originală pentru fiecare.

Trecerea la gimnaziu nu este ușoară, și adaptarea la o clasă nouă nici atât. Sunt bile albe și bile negre în fiecare zi, profesori pe care îi adoră, și alții cărora le-a prins frica… Dar după prima oră de geografie a venit cu un zâmbet larg… Mami, ne-a dat temă!!! Eu oftez în gând, a avut teme din prima zi, și nu puține, genul acela de teme care nu se mai termină ore la rând… Mă și gândeam, ce temă le-a dat la geografie… Ne-a zis că nu ne trebuie caiet, să ne facem un dosar și să ne personalizăm coperta!!

Așadar, le vorbești copiilor în prima oră despre ce vor discuta anul ce urmează, și apoi, prin „personalizare”, le ceri de fapt să aleagă o idee principală din tot ceea ce s-a discutat. Iris rămăsese la planete sau vulcan, noroc că am găsit printre dublurile din albumul de la Lidl (pe care nu l-am completat… of…) patru planete. Apoi a început distracția. Am scos șabloanele, pe care le aveam din cartea de la Klutz, și încă vreo câteva din cea de la Teora, proaspăt cumpăratele markere cu auriu și argintiu, și, în final, steluțe sclipitoare făcute cu perforatorul de margine și lipite una câte una.

Rezultatul… de vis. S-a oprit din lipit steluțe când i-am zis că lângă Soare nu se văd. La școală am înțeles că doamna a fost foarte încântată. N-au întristat-o decât colegii care au acuzat-o că n-a făcut-o ea… Cum să zică așa?? Se vede că nu mă cunosc… Dincolo, la fosta școală, nimeni nu i-ar fi spus asta…

Suport pentru creioane – sau orice alte obiecte

Suportul de mai jos intră la categoria „reciclate”. Îl foloseam deja ca să păstrăm toate ștampiluțele noastre tușate, cu care Iris își decorează coperțile caietelor (le-am îmbrăcat în alb), dar așa, transparent, nu avea niciun farmec. (În caz că nu v-ați dat seama, este un capac de la o cutie de 100 de cd-uri.)

Am căutat ce aveam la dispoziție, și am găsit un autocolant negru din pvc, cred că de prin Brico… Iris voia să folosim floricele și fluturași, dar „noaptea” nu mai sunt nici deschise florile, nici nu zboară fluturii. Ne-am oprit la punga cu steluțe, și ne-am împiedicat și de cea cu smiley.

Am început să corectăm întâi autocolantul. Poate l-am lipit și noi strâmb, poate a fost tăiat strâmb și n-am observat, cert e că marginea de jos avea zone în care se vedea „calitatea” muncii depuse. Nu a fost floare la ureche nici să-l lipim fără bule de aer, și l-am dezlipit de câteva ori. Am corectat partea de jos cu bandă decorativă, preferata ei, proaspăt achiziționată din Jumbo, 3 bucăți la pachet, și care sper să-i ajungă în această lună (toate caietele au parte de fericire galbenă!) Steluțele sunt predecupate din spumă simplă, sau cu glitter, și nu sunt autoadezive, așadar le-am lipit cu silipici. Nu v-aș recomanda silicon fierbinte, căci topiți spuma, varianta aceasta utilizabilă „la rece” este cea mai potrivită, chiar și pentru copii. Pe locurile goale am lipit smiley, câți mai aveam, mai mult triști, căci cei veseli s-au consumat demult.

Muchia de sus – de unde am tăiat urechiușele cu care se închidea cutia – am acoperit-o cu bandă neagră (cea folosită la izolațiile electrice), și care s-a potrivit foarte bine cu autocolantul, abia se vede.

La ce se poate folosi? Aproape la orice are nevoie de depozitare pe birou. Ursulețul nu face parte din proiect, doar căutam ceva ce să facă contrast, căci se vedea tot negru înăuntru. Cu copiii mai mici se poate acoperi suportul cu hârtie glasată autocolantă, și apoi pe aceasta se poate lipi aproape orice.

Spor la lucru!

Sperie-ciori din bețe de lemn

La începutul lunii am adăugat aici un proiect cu brățări realizate din bețe de lemn. Eu le-am procurat de la materiale medicale, sunt acelea cu care doctorul examinează gâtul pacienților. Proiectele cu acestea sunt nelimitate, numai nivelul imaginației este limita a ceea ce poți face cu ele.

La sugestia editurii Casa, am realizat împreună cu Iris două sperie-ciori. Am lucrat fiecare la a ei, după cum ni le-am dorit, și iată ce-a ieșit:

Etape de lucru:

Am luat 6 bețe de lemn, 5 le-am așezat unul lângă celălalt, și cu ajutorul celui de-al șaselea am tras o linie oblică, pentru a delimita pălăria.
Am pictat (cu acril, căci arată mai fain decât tempera, „strălucește”) fiecare băț până la linie, și pe cel de-al șaselea integral. Am început cu al șaselea, l-am pictat jumătate, apoi pe celelalte, timp în care s-a uscat, și am putut picta apoi și cealaltă jumătate.
Am întors bețele invers, și am lipit pe spate câteva benzi adezive transparente.
Pe cel de-al șaselea băț am lipit bandă dublu-adezivă, atât cât se suprapunea cu cele cinci. Am așezat pe capete șnururile de hârtie, apoi am atașat „borul pălăriei” peste limita de culoare.
Am desenat cu un creion conturul ochilor mobili, apoi am realizat un triunghi în jurul acestuia, pe care l-am pictat cu acril negru. După uscare, am lipit ochii cu lipici cu silicon.
Am terminat de decorat fața. La Albăstrica am lipit un triunghi de spumă și am pictat gura. La Roșioara, Iris a pictat nasul și gura, și a „îmbujorat-o” cu creioane cerate, iar la pălărie a pus pene.

Încă nu ne-am hotărât la ce să le folosim. Le-am pus suport, poate le facem decorațiuni pentru ghivecele cu flori. Iris le-ar vrea fără, și să le lipim pe perete. Sau pe ușa dulapului de la școală. 🙂

Dacă doriți să realizați proiectul, găsiți la Daco toate materialele necesare. Pentru că site-ul este în refacere, nu știu dacă sunt vizibile toate produsele, și am dat codurile (se pot folosi apoi în câmpul de căutare).

bețe late lemn – AD208
bandă dublu-adezivă – BA325
ochi mobili – AD006
șnur hârtie – AD070
pene colorate – AD007
acrilice – CU312
silipici – LC050

Spor la lucru!

Instrumente muzicale – păcănele

Probabil pentru că săptămâna de vacanță, în care bunica trebuia să se descurce cu patru copii pe intervalul de vârstă 1,5 – 13 ani, era una prea liniștită, Iris a hotărât că au nevoie de ceva „acompaniament” pentru balamucul pe care reușeau să-l facă. Deși instrumentul realizat de Iris aduce cu un castaniete, e departe de rezultatul muzical al acestuia, așa că le-am botezat „păcănele” (poza îi aparține, de la concept până la realizare digitală).

Păcănelele au fost confecționate din carton reciclat de la ambalaje, mai tare și mai elastic, îndoit, dar nu foarte puternic, și capace metalice de la sticle. Au fost lipite cu silipici, și decorate – doar nu puteau rămâne așa – cu diamante sclipitoare (aici se pare că se verifică vechea mea teorie, niciodată nu sunt suficiente!).

Am înțeles că piesa de teatru pusă mai apoi în scenă, și la care au fost obligați să asiste toți cei care se nimereau pe-acolo, era însoțită și de un fond muzical, ritmic, creat cu aceste „instrumente”.

Una peste alta, indiferent din ce sunt confecționate, dacă scot un sunet, le-au făcut singuri, și pot ține ritmul cu ele, instrumentele muzicale sunt cele mai atractive jucării. Poate nu pentru urechile adulților, însă pentru dezvoltarea armonioasă a copilului – cu siguranță.

În era în care ne tot chinuim să trecem la predare integrată, vom reuși mult mai bine să îmbinăm abilitățile practice cu muzica, căci se pot realiza foarte multe. Ce poate fi mai distractiv decât să poți folosi ceea ce ai creat, cu un anumit scop? Te joci cu ele până se strică, apoi faci altele…

Felicitare aniversară, realizată manual

De când am făcut ceva investiții în materiale pentru art&craft, altele decât cele pe care le foloseam de obicei, (dar nu încă ajunse la nivelul de scrapbooking), Iris e mai mult decât încântată să lucreze. Dacă ar putea, ar face numai așa ceva, în ciuda replicii reci și tăioase a bunicii – „Cu ce te ajută asta în viață?”. (În traducere, bagă, copile, numai română și matematică, în loc să fii un tot armonios la final, o să fii un obelisc cu două fețe și atât.)

Ieri și-a terminat temele la matematică – nu că nu le-ar face, dar din a doua zi de școală… totuși… – și abia aștepta să coloreze. Felicitarea trebuie să ajungă la un iubitor de lectură, așa că am ales un raft amuzant cu cărți. Văzând-o cu ce pasiune colorează, mă gândesc să investesc în niște creioane mai de calitate, cu un rezultat pe măsură. Se făcuse târziu, așa că nu ne-am complicat cu quilling sau ale tehnici. Am folosit perforatorul de margine pentru partea albă de carton, pe care am lipit-o cu bandă dublu-adezivă volumetrică (habar n-am dacă așa îi spune, însă e din spumă groasă, cca 1mm, și lipește elementul cumva la distanță de suport, dând volum creației). Am adăugat apoi washi tape (Daco, AD209 și AD210), și între, dantelă adezivă. Peste am prins două elemente din setul de etichete, dar am mai decupat pasărea, eliminând conturul, să se vadă mai bine. Setul conține și niște fluturași superbi, dar pe aceia i-am consumat primii…

Tabloul colorat l-am lipit tot cu bandă dublu-adezivă, dar subțire. Este descoperirea verii, nu am folosit-o în proiecte până acum, și se comportă minunat. Nu deformează materialul, ca lipiciul, și oferă rezistență. Va urma în curând un proiect la care a fost „ingredient de bază”, și voi mai povesti despre ea. Nu se lucrează foarte greu, dar copiii mai mici nu cred că s-ar descurca prea ușor.

Voi ce preferați, când aveți de transmis / primit un „La mulți ani”? Ceva cumpărat sau realizat manual?

Talente de Năzdrăvani

Category Archives: Proiecte diverse