Săptămâna aceasta a fost plină de surprize… În primul rând, luni-marți eram ușor dezamăgită că organizasem concurs de postere la școală și prezența era slăbuță. Trebuia să aștept ziua de vineri, ca să văd cum întreabă cei de la gimnaziu de „doamna de la a patra” pe la cancelarie. Săptămâna viitoare jurizăm, dăm premii și abia aștept să vă arăt câteva dintre creații, foarte frumoase!
Apoi, miercuri, o colegă vine să mă întrebe, având în mână un agamograf, cum se face, căci a văzut anul trecut la mine. Îi explic, îmi lasă și mie un model și cum chef de felicitări cu brăduț chiar nu am avut azi la arte, le arăt copiilor. Vai, doamna, dar e mult mai ușor decât am făcut noi! De acord cu ei, chiar era doar de colorat și îndoit, așa că trebuia să complic un pic modelul. M-am gândit olecuță… și le-am transformat în bibelouri. Adică spațiul de jos și de sus, care normal se detașa, l-am franjurat și le-am lipit între ele, două câte două, în unghi drept, apoi am adăugat un suport de carton.
A fost WOW când și-au dat seama ce facem… iar cele care au fost gata au început să decoreze dulapul meu din cutii.
Tot săptămâna aceasta, pe unul din grupurile pe care stau de obicei a cerut cineva un contur de hartă a României, cu liniaturi diferite. Mi-a luat puțin să le fac, dar dacă tot le-am făcut, le-am folosit și eu. Am văzut toată săptămâna că ai mei au dezvoltat în pauze o pasiune pentru colorat paternuri pe pătrățele, iar când le-am arătat hărțile, erau în extaz. Am printat fără număr, au tot cerut, nu mai știu cine a cerut mai multe sau cine deloc (există și categoria aceasta). I-am rugat să apară și un „100” în modelul lor… Isteața de mine le-a prins la panou pe cele gata și… a plecat acasă! Așa că am apelat la varianta „sună un prieten”, adică pasionații proiectului. Ce bine că am pus în funcțiune din vacanța de vară comunicarea pe whatsapp (da, nu-mi place, dar era cam singura pe care o știau elevii mei ca să-mi trimită poze cu temele…) și am dat mesaj. Dacă primesc ajutor în seara aceasta, voi adăuga imaginile.
În încheiere, vă invit ca săptămâna ce urmează, când dați „share” proiectelor realizate, să folosiți în descriere și hashtagul #CentenarLaPas . Luna aceasta m-am străduit să îl populez cu ce mi-a ieșit în cale, sigur veți găsi ceva ce nu știați, mai ales pe instagram. L-am folosit și pe facebook.
- A mai trecut un Întâi Decembrie - 2 decembrie 2024
- Un nai din hârtie pentru litera N - 24 noiembrie 2024
- Jurnal de profesor – clasa pregătitoare - 10 noiembrie 2024