Animale de plus – Foca (Idei creative 7, editura Casa)

Am destul de multe volume din colecţia Idei creative de la editura Casa ce-şi aşteaptă cuminţi rândul pe masa de lucru. Cum tot mă chinuiam să găsesc o idee de sezon – un om de zăpadă din ghiveci ceramic (pe care încă nu l-am dibuit), am descoperit un număr ce-mi e tare drag, dar din lipsă de materiale, tot aşteaptă.

Ieri mi-am făcut drum în Obor, să caut… pluş. În teorie sună bine, dar cum mă pricep la textile mai ceva ca croitoraşul cel viteaz, m-am dus şi eu la primul stand cu metraje… Ştiţi, caut şi eu pluş… materialul acela de-l iei în braţe şi nu-ţi mai vine să-l laşi! – Aaa, nu la noi (mătăsuri şi catifele), mergeţi după colţ, la bumbace! La „bumbace” găseşti cam tot ce vrei în materie de finet, sau pânză imprimată pentru lenjerii haioase, polar şi… prosop. Căci aşa îi zice materialului meu. Doamnele tare amabile, le spun la ce-mi trebuie. Sugerează polarul, dar nu-mi place. Aşa că iau pluşul meu. „Doar” 38 lei metrul, dar cu lăţime de 1.9m. Cer sfios 40cm, mă gândeam că nu îmi dă, dar merge.

Acasă pun materialul direct pe canapea, copiez repede modelul cu foaie de calc; trec peste dezamagirea că mi se pare foca prea mică – aproape 30cm, şi mă apuc de treabă. Trasez modelul cu marker, nu îmi dau seama pe moment că se ia culoare pe mâini… asta am văzut la cusut. Apare problema că nu ştiu dacă după spălat voi avea o focă portocalie. Dar nici nu ştiu cu ce aş putea scrie pe un astfel de material. Am senzaţia că am trasat modelul pe dos, căci pe faţă perii sunt mai mici şi mai uniformi. Dar tot pufoasă este, aşa că nu contează. Croiesc modelul, cu 1.5cm în plus faţă de linie, şi mă apuc de cusut. Puful e groaznic, cel tăiat, se prinde pe aţă, înfundă urechea acului… Dar trecem peste, ajungem la umplutură. Vată nu am, dar îmi aduc aminte de o pernuţă umplută cu vatelină, şi are şi fermoar să pot scoate. Sacrificăm perna, umplem foca. Boticul l-am cusut cu mohair negru. Ochii… de unde ochi de sticlă!? Nici n-am vazut aşa ceva prin magazine, mă resemnez şi caut doi năsturei. Aş pune ochi mobili, dar nu ştiu dacă ţin lipiţi cu silicon, şi nici n-am idee cum să-i cos.

L-am luat lângă mine în pat, căci îl ador! N-am mai făcut o jucărie de când eram mică, şi croşetam păpuşi. Ce am în plan? să o fac şi pe mama lui… dar întâi să măresc modelul. Apoi e faină şi bufniţa, dar îmi trebuie maro – fetru. Şi raţa e genială, şi căţelul, uşor şi dintr-o singură culoare este elefantul şi peştişorul… Mai sunt modele pentru broscuţă, dinozaur, vulpe iepuraş.

Cartea o găsiţi în librăria editurii Casa, sau în librăriile online elefant, librarie.net , bestkids, adevarul shop.

Alte modele:

Atelierul de creatie

Arta si indemanare in 5 pasi, cu editura Gama

De câte ori lucrez cu copiii – ai mei, la atelier sau la opţional – încerc să ţin cont de un lucru: să nu fac eu ceea ce cu puţin efort ar putea face ei. Nu reuşesc mereu, şi ştiu şi de ce: la grădi evit risipa de materiale, şi atunci pregătesc eu cât pot de mult din activitate. Acasă mă gândesc că vreau să arate bine şi pentru blog, şi nu prea mă abţin să nu intervin. La atelier aproape că am reuşit să rămân în rolul de observator şi coordonator.

Totuşi, cei mici reuşesc să urmeze indicaţiile, mai ales când acestea sunt oferite în imagini. De multe ori am pregătit eu proiectul, am fotografiat etapele şi am mers la lecţie cu laptopul. Am discutat pe imagini, apoi am dat înapoi de câte ori era nevoie. ?tiu, merge şi cu demonstraţia mea, dar nu toţi copiii lucrează în acelaşi ritm. Unii au nevoie de mai mult timp la o etapă, iar cu fotografiile alături am reuşit să „reluăm” explicaţia de câte ori a fost nevoie.

Când am primit de la editura Gama cele patru volume apărute în seria Artă şi îndemânare în 5 paşi – Plastilină, Carton, Lut, Textile, am avut cumva impresia că sunt planuri de lecţie pentru abilităţi. Poate pentru adulţi par naive, dar ele sunt realizate la nivelul copiilor. Cu ajutorul lor pot finaliza proiectul fără foarte multă intervenţie. Singurul element pe care probabil eu l-aş fi introdus este şablonul, acolo unde era nevoie de el. Am răsfoit cele patru cărţi împreună cu Iris, şi am ales să confecţionăm broscuţa ţestoasă. Am avut nevoie de lavetele de bucătărie din spumă, şi am căutat un pachet care să aibă musai verde. Voia şi un roz, dar ne-am mulţumit cu o carapace galbenă. S-a străduit să confecţioneze singură modelul din hârtie, căci orice croitor măsoară de 10 ori şi taie o singură dată materialul. Am învăţat-o să deseneze jumătate de broască, şi să folosească axa de simetrie. Nu a reuşit şi pace să facă o broscuţă mai mare de 5cm, aşa că în cele din urmă i-am desenat eu. Ar fi fost simplu – cred – ca pe fundalul paginii, cu o linie discretă, să fie inclus şi acest element, copiat apoi de copii cu calc. Partea de asamblat carapacea a fost mai uşoară, capsatorul lăsându-se manevrat. Am completat-o cu ochi mobili, şi va face cred câteva călătorii, pe la ea pe la şcoală, sau cu mine, la grădiniţă.

Cele patru cărţi prezintă tehnici simple, cu materialele uşor de procurat şi rezultate uimitoare. Avem proiecte din plastilină cu uscare la aer, iar cartoanele sunt în cele mai multe cazuri tuburi reciclate din gospodărie sau alte ambalaje. Pentru lut, tehnicile se îmbină cu cele de modelaj şi pictură, iar pentru textile se poate improviza din aproape orice, aşa cum este şi ţestoasa din lavete de bucătărie.

Proiectele propuse sunt diverse. Din plastilină poţi confecţiona o marionetă, o focă, jucărie înstelată, palmier, cutie rotundă, om de zăpadă, cactus, girafă, sendviş, ramă foto, vrăjitoare, melc, vaporaş, portret de pasăre. Din carton – albină, flori, mapă, ciupercă, etichete, ceas de mână, cutie-căsuţă, leu, tobă, marionetă pentru mână, jurnal, parapantă, şarpe, căruţă cu măgăruş. Pentru textile – peştişor, tavă, broască ţestoasă, clovn, floare, gentuţă, colier şi brăţară, căţel, păpuşă, bufniţă, păpuşă din fetru, breloc cu pompon, pescăruş, colaj textil. Iar din lut – crab, extraterestru, pisică, cutiuţă-pară, suport pentru scrisori, eschimos şi iglu, şarpe, vază pentru flori, văcuţă, tavă în formă de peşte, păpuşă din sfoară, mărgele, căsuţă, prespapier.

Cărţile le găsiţi în librăria editurii Gama, dar şi în librăriile elefant şi libris.

Alte păreri despre aceste volume aici.

Inima din cheite de aluminiu

Anul trecut am ratat unul din frumoasele concursuri ale Alinei. Pur şi simplu zilele s-au scurs mai repede decât am simţit eu, şi am ratat termenul concursului. Acum, când am văzut concursul de iarnă, m-am tot chinuit să mă încadrez în termen.

„Trebuie să realizaţi o lucrare, cu ce materiale doriţi şi prin orice tehnică, în care să se regăsească o amintire frumoasă din anul ce tocmai a trecut şi o dorinţă arzătoare ce doriţi să vi se îndeplinească anul acesta.”

Câteva zile m-am tot perpelit. Anul trecut a fost, din punct de vedere personal, unul foarte trist. Am pierdut doi prieteni, iar pe unul din ei îl regret enorm. Nu credeam că viaţa e în stare să ne râdă în faţă. Îmi place foarte mult o zicală, Omul îşi face planuri şi Dumnezeu râde. Cam aşa şi eu. Pentru acest prieten am ţesut o inimă, neagră, aşa cum îi plăcea. Amintirea frumoasă… ultima zi petrecută împreună zâmbind. Ce mi-aş dori pentru anul acesta? Să se repete acea zi.

Am folosit două cheiţe de la doze de aluminiu. Le-am suprapus în unghi drept, şi am ţesut cu acul, ochi simplu, ca la bride, pentru a acoperi cât mai bine metalul. Poate fi folosită pe post de breloc. Am încercat şi cu croşeta, dar mergea cam greu şi am renunţat.

Proiectul a fost realizat pentru concursul Amintiri şi dorinţe, la care puteţi participa chiar dacă aveţi sau nu blog.

Pitic din margele

După piticii din scorţişoară pe care i-am realizat luna trecută, azi i-am confectionat un frăţior, să nu se plictisească singur în brad.

Materiale necesare:

bilă de lemn, pictată
căciuliţă pentru pitic – luată de-a gata
o bilă de lemn mare – din categoria „reciclate”, rămăsese în cutia cu de toate de la cartea cu gândăcei.
mărgele (mulţumesc mamei, care îmi strânge tot ce găseşte!)
fetru pentru fular.

Am folosit o sârmă pentru a înşira mărgelele. Puteţi folosi orice mărgele, de aceeaşi dimensiune. Bila pentru cap trebuie să fie perforată, ca o mărgică, să o puteţi înşira alături ce celelalte. Pentru a nu dezechilibra piticul, înşiraţi o mână, un picior, iar o mână, următorul picior, trecând la fiecare etapă firul prin corp. La final treceţi ambele fire prin cap, şi le înnodaţi folosind încă o mărgică (nu se vede din cauza fesului.)

Spor la lucru!!

Alte modele de pitici:

Atelierul de creatie

Mos Timp si spiridusii lui – decor printabil

Mă apropii încet-încet de cea de-a patra aniversare a blogului, şi, dacă ar fi să fac un bilanţ, cel mai mare succes l-au avut decorurile pe care le-am construit împreună cu graficianul şi amicul meu Emanuel Pavel. Foarte mulţi dintre cei care au ajuns la mine pe blog, au ajuns căutând „decor /anotimp/ grădiniţă”. M-am străduit să le trimit tuturor, într-o limită rezonabilă de timp, aceste decoruri cu zânele-anotimpuri.

Pentru cei care nu ştiu, în spatele unui astfel de proiect este foarte multă muncă. În primul rând, munca lui Emanuel Pavel, ca grafician. Apoi munca mea, să pregătesc decorul într-o formă în care să îl puteţi printa şi monta. Puteţi pune şi la final efortul de a trimite acest material tuturor.

Toamna aceasta ne-am gândit că s-au cam plictisit copiii de atâtea zâne, şi să încercăm ceva nou. Cum tema (ano)timpului este una de bază în decorarea sălilor, l-am cerut pe Moş Timp. Fiicele le avem deja, m-am gândit că nişte spiriduşi mai năzdrăvani ar fi pe placul copiilor. Pe Moş Timp l-am vrut asemănător lui Gandalf, căci m-am îndrăgostit eu de personaj, iar spiriduşii au fost alegerea lui Emanuel.

Îi mulţumesc încă odată pe această cale lui Emanuel Pavel. Puteţi vizita site-ul lui aici, şi sunt sigură că îl găsiţi ca ilustrator în foarte multe materiale pentru preşcolari şi şcolari mici (vezi materialele de la editurile Paralela 45, Marcela Peneş, Aramis etc.) Dacă aveţi vreodată nevoie de grafică pentru diverse evenimente, ilustraţie de carte, îl puteţi contacta la adresele de pe site, şi sunt sigură că veţi obţine sprijin.

Revenind la materialul cu Moş Timp, acesta îl primiţi la cerere, printr-un mesaj la acest articol. Lăsaţi o adresă de mail corectă, şi în cel mult o săptămână veţi primi pe mail fişierele şi indicaţiile de asamblare. Dacă nu aţi primit, verificaţi şi folderul spam, apoi mesajul lăsat la articol. În cazul în care mailul mi se întoarce, adaug un răspuns, să ştiţi ce s-a întâmplat. Dar de trimis, trimit cu siguranţă.

Am marea rugăminte, ca să nu spun că este condiţia cu care ofer acest material: nu vreau să îl găsesc postat nicăieri, nici pe didactic, nici pe facebook, nici pe alte forumuri. Dacă doriţi să-l recomandaţi prietenilor, daţi mai departe linkul articolului, folosiţi butoanele de la final de share, dar nu distribuiţi materialul fizic.

Nu vreau să scriu acum definiţii asupra drepturilor de autor, care ne aparţin, mie şi lui Emanuel Pavel. Nu vreau să reamintesc că este un material oferit gratuit, pentru care nu este nimeni obligat să plătească ceva (dacă doriţi să ne recompensaţi cumva, exista în stânga un buton pentru donaţii prin PayPal). Dar puteţi ajuta prin recomandarea linkului, vizitarea site-ului, chiar lasarea unui comentariu la articolul din care aţi folosit un material sau o idee. Ajută moral, căci vedem că nu muncim degeaba. Ajută site-ul să crească, şi implicit să atraga atenţia unor eventuali sponsori. Da, nu plătiţi direct pentru un material, dar beneficiaţi de ajutor şi ne sprijiniţi la rându-vă să primim o recompensă pentru această muncă. O puteţi face şi participând la concursuri, mai ales cele fulger, dacă sunt în desfăşurare. Sau un simplu click pe butonul de „Like&Share” şi tot este un semn de multumire, dacă pentru un comentariu nu aveţi timp.

Puteţi sprijini acest site şi prin achiziţia de produse din magazinele recomandate pe coloana din dreapta. Unele oferă comision, de la 2% la 7-8% (pentru cărţi). Nu e mult un comision de 2-3 lei, din care mai plăteşti şi toate taxele către stat („doar” 52,8%), dar se strâng, şi mai plăteşti o factură de întreţinere a site-ului, mai cumperi un material, sau mai amortizezi din timpul investit pentru crearea materialelor. La fel, un sprijin important este vizitarea site-urilor sponsorilor concursurilor de pe site, contează enorm în luarea unei decizii la oferirea premiilor pentru un viitor concurs.

Vreau să cred că putem să ne construim o lume în care să ne respectăm munca şi în acelaşi timp să ne uşurăm viaţa. Iar dacă nu putem oferi o răsplată financiară pentru efortul cuiva, măcar un efort de câteva minute care să compenseze acele zile de muncă.

Nu cer mult. În schimb ofer idei, soluţii şi timpul meu, atât cât am.

Pregatiri de scoala: cum confectionam coperte din hartie pentru carti si caiete

A început şcoala. Numai cine nu are copil mai măricel nu s-a dat azi peste cap. Azi am fost nostalgică. Am retrăit un pic, din firul amintirilor, prima zi de şcoală. Pe cele de grădi sincer nu mi le amintesc, doar zile rupte din context. Dar prima mea zi de şcoală… ghiozdănelul meu roşu cu Albă ca Zăpada şi obligatoriu purtat cu două cureluşe pe spate… învăţătoarea pe care n-o voi uita niciodată (căci scorpie mai rea n-am întâlnit în viaţa mea)…

Dar mai mult decât atât, îmi amintesc pregătirile. Stăteam cu tata şi înveleam caietele şi cărţile în coală albastră. Le înveleam la linie, totul paralel, perfect. Lipeam etichetele cu o satisfacţie nebună (sigur lipiciul ăla avea ceva în el). Ştiţi care, cele cu margine simplă, cu zig-zag albastru. Într-un an a prins mama rând la coadă la librărie, când au băgat rechizite. Dumnezeule, anul ăla am avut penar cu ochişori mobili (era o pisică, dar ce conta!), se închidea cu magnet, cinci creioane chinezeşti, de nu voiam nici să scriu cu ele ca să nu fie nevoie să le ascut, şi etichete cu animăluţe în colţul din stânga sus! Dacă aveai rând, nu puteai să iei oricât. Doar o „raţie”. Şi cam atât era raţia… cine avea pile la librărie, lua mai multe, pe sub mână…

Se găseau şi coperte din plastic. Cu buzunăraş pentru etichetă. Îmi plăceau la nebunie cele transparente, dar nu prea se găseau. Iar celelalte… nu aveau nimic, niciun model. Cele de hârtie erau mai interesante, le mai decoram un pic. Pe cele din plastic le ştergea mama cu spirt. Freca la ele până erau imaculate, şi nu suporta să le vadă mâzgălite cu pixul…

Acum, cu copii şcolari, am constatat că ideea de dimensiune standard e doar la caietele A5. În rest, câte edituri, atâtea idei! Manuale, auxiliare etc, pe cele mai ciudate dimensiuni. Am ajuns aşadar tot la copertele din hârtie. Mai ieftine, mai uşor de potrivit. Am cumpărat coli de împachetat, nu cele simple şi subţiri, ci unele plastifiate. Le-am luat în clasa I, la top, şi încă am din ele. Rezultă nişte coperte atât de zdravene, că s-au chinuit copiii mei tot anul să le rupă şi sunt încă în stare bună. S-au obişnuit cu modelul şi ei, şi colegii, şi doamnele… îşi recunosc caietele de la depărtare în teanc.

Acum mă chinui să-i învăţ să-şi învelească singuri cărţile şi caietele. Nu e greu, doar un pic de coordonare şi atenţie. Cam aşa:

Câteva sfaturi:

Pentru carte, nu tăiaţi cu foarfeca mai mult decât e necesar, adică până unde începe coperta. Folosiţi bandă adezivă ca să întăriţi tăietura, altfel se rupe în acea zonă la manevrele din ghiozdan.
Pentru caiete, marginile de sus şi jos nu trebuie să fie mai late decât distanţa până la capsă. Dacă caietele au filele lipite, se învelesc după modelul cărţii.

Un an şcolar uşor şi plin de succese, mai ales celor care vor încheia anul cu un examen, în special clasele aIIa şi a IVa!

Tablou-fantezie cu hartie franjurata

La început de vacanţă am apucat să povestesc un pic despre unelte de franjurat, şi am scris despre floricele quilling realizate cu aparat de franjurat. A doua unealtă despre care nu am apucat să povestesc este foarfeca pentru franjurat hârtia, o unealtă care pe mine, dar şi pe copii, i-a lăsat fără grai. Utilizările sunt multiple, de la simple franjuri pentru tablouri, felicitari, la adaptări pentru flori ori păr pentru păpuşi (ar merge minunat pentru confecţionarea indienilor de aici ori pentru brăduţul acesta). Nu spun că este absolut necesară, dar reduce timpul de lucru, adăugând proiectului un pic de precizie.

Ce au făcut copiii prima dată cu ea: nimic concret. Au tocat în schimb tot ce au găsit: pliante publicitare, post-it-uri, nu conta ce, numai să o vadă cum taie. şi nu sunt mici… nici nu vreau să mă gândesc cum ar reacţiona un copil mai mic. Apoi am început să ne gândim cum am putea s-o folosim… şi tot căutând un proiect care să-i pună în valoare calităţile, am găsit (cu inspiraţie pe la Muzeul satului) un tablou colorat, împletit din fâşii.

Am tăiat fâşii colorate late, un pic mai late decât foarfeca, pentru a obţine cât de cât franjuri egale. Am folosit hârtie subţire, căci la carton nu s-ar întrepătrunde atât de bine. Lungimea am stabilit-o dublu şi jumătate faţă de lăţime. Le-am franjurat, lăsând spre capete câţiva milimetri de siguranţă, şi le-am împletit două câte două, ca la coşurile de nuiele şi pălăriile de paie. Am îndoit spre interior muchia aceea de siguranţă, şi le-am lipit unul lângă celalălalt pe un pătrat alb. Încă mă gândesc cum ar fi ca în loc de 4 corpuri, să fac 6, iar hârtia tăiată să nu fie un dreptunghi, ci un paralelogram, căci rombul ar avea laturile egale, şi nu se aplică regula de mai sus…

Nu este un proiect simplu, mă gândesc să încerc şi la grădiniţă, dar mi-e teamă că le va lua cel puţin două şedinţe să împletească, căci exerciţiul solicită foarte mult concentrarea şi îndemânarea. L-am botezat tablou-fantezie, căci vă puteţi juca cu patru sau opt culori, în funcţie de preferinţe.

Acest articol a fost realizat cu sprijinul magazinului Mustash.ro.

Floricele quilling realizate cu aparat de franjurat

Acum vreo săptămână şi mai bine începusem să bântui pe net, prin „afară”, să văd ce mai e nou, ce unelte se mai folosesc, cum se mai lucrează prin locuri prin care creativitatea şi improvizaţia nu sunt la loc de cinste ca la noi. Am mers pe quilling, mai ales că Irisuca îmi ţine isonul când vine vorba de mici proiecte deosebite, şi am ajuns la unelte de tăiat, apoi de franjurat.

Dacă nu intenţionaţi să investiţi tot timpul în hârtie de quilling, diferite lăţimi, un trimmer şi coli colorate este cam tot ce aveţi nevoie. La capitolul forme, diverse îmbinări, încercasem cu Iris de toate, şi ne-au ajutat aici şi cărţile despre quilling pe care le avem. Una dintre preferatele copiilor este Twirled paper, dar acest articol are legatura cu numărul 38 al colecţiei Idei creative: ne obsedau floricelele mici şi perfecte…

La momentul la care am scris articolul acela, Iris chiar s-a chinuit, cu o forfecuţă mică şi subţire, să facă floricelele. Partea de franjurat a terminat-o, i-a epuizat răbdarea. A fost mai mult decât încântată când i-am arătat maşina de franjurat. Piticul meu (unul din cei mulţi, din cei mici care nu te lasă să dormi) a luat-o razna, găseam maşina de franjurat numai în afara, cu taxele aferente de livrare, până când întâmplător una din imaginile de pe google avea .ro. Era şi la noi, şi am găsit-o: aparat de franjurat hârtia, din metal. Există şi o variantă din plastic, puţin mai ieftină, dar m-am gândit că metalul are ceva mai multe puncte la capitolul rezistenţă.

A durat o săptămână până să apucăm să ne jucăm, şi a devenit unealta preferată a Irisucăi. Are o mulţime de planuri pentru felicitări, mărţişoare şi alte tablouri cu flori. Am învăţat şi să o folosim, poate să fixeze singurică hârtia în aparat, mai uşor ca mine, ca să o citez, eu am degetele mai subţiri. Dacă te grăbeşti şi nu menţii ritmul, nu apeşi complet, rezultatul nu este foarte bun. Seamănă cu un aparatat de morse, şi e destul de obositor, căci este de foarte mici dimensiuni. Bănuiesc că aici ar fi de mare ajutor să folosim cele două orificii pentru şuruburi să o prindem de masă, dar nu pot sacrifica biroul, poate doar un tocător de lemn achiziţionat special cu acest scop, să nu mai ţinem şi de ea când tăiem. Ca dezavantaje nu aş trece decât lăţimea maximă a hârtiei – 1cm – , pentru flori mai mari fiind nevoie de o altă soluţie.

Dacă tot ne-am jucat, am realizat un mic tablou. Suportul este un mini-cd, peste care am lipit autocolant (cumpărat la metru din bricostore), floricelele realizate cu maşina de franjurat hârtia, şi frunzuliţe şi fluture tăiate cu perforatoarele decorative. Ca idee, aracetul pe autocolant de plastic nu e o idee foarte bună, nu prea ţine. Ar fi fost mai bine să folosim hârtie glasată autocolantă pentru decor. Încă mă gândesc dacă să iau aparatul de franjurat şi la grădiniţă, măcar demonstrativ, să îi las un pic să vedem ce reuseşesc. Ştiu cât au fost de încântaţi când le-am dus aparatul de ondulat carton…

Cum funcţionează maşina puteţi vedea aici, iar dimensiunile sunt aproximativ cele de mai jos.

Acest articol a fost realizat cu sprijinul magazinului Mustash.ro.

Sequin Art – jocuri creative cu paiete

După jocurile cu mărgele, jocurile cu paiete mi se par una din ideile cele mai inspirate de cadou pentru cei mici, dar nu foarte mici. Despre sequin art am aflat cred înainte de Crăciun, când căutam recomandări de jucării, altceva decât clasicele păpuşi şi maşinuţe. Încerc să repet de câte ori pot că o jucărie care ţi-a arătat în 5 minute cam tot ce ştie să facă nu este un instrument de învăţare. Copilul trebuie s-o descopere, să o studieze, să o adapteze propriilor sale planuri. O jucărie nu trebuie să-i umple timpul, trebuie să-l ajute să-şi formeze deprinderi, să exerseze altele deja învăţate.

Aici ar intra jocurile cu paiete, care pun le încercare atenţia, îndemânarea, răbdarea, asocierea de culori. De 1 iunie Iris a primit cadou un astfel de joc, şi la prima vedere am crezut că este versiunea pe care o studiasem eu pe net. Era însă una altfel, n-aş putea să spun dacă mai simplă sau nu. Jocul cuprinde săculeţi cu paiete de diverse culori, şi tablouri de carton pe care acestea trebuie lipite. Se adaugă lipiciul cu grijă pe spaţiul unei culori, apoi se lipesc paietele corespunzătoare, şi se aşează cu ajutorul unui aplicator. Sistemul este mult mai potrivit pentru tablouri cu nisip colorat. Iris s-a cam plâns de aplicator, că nu e de prea mare ajutor, şi a preferat un ac. Rezultatele nu au impresionat-o, şi după câteva încercări, a decretat că mai bine păstrează paietele pentru alte proiecte.

Paietele incluse sunt mai mici decât cele din comerţ. Celelalte versiuni de jocuri am văzut că au o altă structură, conţin o bază din polistiren, suport plastifiat negru/pretiparit, cu textura specială, care mie îmi pare catifelată, paiete şi bolduri mici pentru fixare. Aşadar în această variantă paietele sunt adăugate cu mâna, una câte una, pentru a alcătui tabloul. Nu au dimensiuni foarte mari, se învârt în jurul a 20x20cm. Ziua Irisucăi se apropie încet, dar sigur, şi mă gândesc foarte serios la această variantă.

Modelele găsite sunt pentru toate gusturile posibile. Animăluţe de casă, sălbatice, păsări exotice sau de la pol, păcat că nu sunt ceva mai bine reprezentate personajele din desene animate. O ofertă au cei de la Elefant, la raionul de jucării (aici), dar si la Dinoland, cu seturi din alte colecţii.

Aţi testat astfel de produse? Ce părere credeţi că ar avea copiii despre ele? Vi se par periculoase din cauza boldurilor incluse?

Floare in ghiveci – quilling

Quillingul 3D a rămas pentru mine încă un spaţiu de explorat, căci mi se pare mult mai complicat de realizat. Prima dată am văzut astfel de modele acum câţiva ani, dar nu am nici suficient timp, dar nici răbdare să confecţionez astfel de minuni. Am încercat odată, dar aveam panglici înguste, şi n-a ieşit nimic.

Zilele trecute am fost cu laptopul la reparat. Cât am aşteptat am examinat birourile, iar unul dintre ele era decorat cu o floare în ghiveci, dar din quilling. Am admirat de departe, şi acasă mi-am propus să încerc neapărat.

Suportul este o floare asemănătoare celei aflate pe verticală. Codiţa ar fi trebuit să fie o scobitoare, dar nu se găseau prin casă la acel moment. Pentru a prinde frunzele am lăsat cca 1,5cm din panglică nelipită, şi am răsucit-o pe sârmă. Cel mai greu a fost ghiveciul. Am lipit între ele multe panglici… n-am mai ţinut socoteala, până am ajuns la circumferinţa pe care îmi doream să o aibă ghiveciul în partea de sus. A ieşit o bulină mare, compactă, cu diametrul de 2cm. Cu grijă am pus-o pe deget, şi am început s-o transform în „degetar”. De vreo două ori a fost nevoie s-o refac, cred că totuşi trebuie panglică mai lată la astfel de operaţiuni, nu 3mm cum aveam eu. Când în sfârşit a căpătat o formă aproape de ceea ce îmi doream, am pus pe interior aracet, să nu se mai desfacă, şi am asamblat piesele.

Tehnica este minunată pentru a da un pic de volum tablourilor clasice, am folosit-o la mărţişorul de anul acesta, pentru ghiocei. Pe viitor vom vedea…