Figurine din roadele toamnei – Idei creative nr. 82, Editura Casa

Figurine din roadele toamnei, Idei creative 82, editura Casa

Suprizele din acestă toamnă la capitolul noi apariţii încep să apară.Aştept cu nerăbdare târgul de carte de luna viitoare, cu siguranţă vom avea ce vedea. Editura Casa a început să-şi dezvăluie surprizele cu o apariţie încântătoare: Figurine din roadele toamnei. Am crezut iniţial că vom avea iar propuneri de idei, greu de realizat, în schimb noua lucrare este exact pe placul meu, varianta de propuneri însoţite de şabloane unice, realizate prin decupaj.

Pentru că săptămâna aceasta am ales să fim în ton cu Halloweenul, din proiectele propuse în carte am ales liliacul. Ieri, în cadrul opţionalului, am lucrat pentru prima dată un proiect cap-coadă. Am lăsat copiii să-şi copieze singuri modelul de aripioare pe foi de calc. Voiau ei un pic de ajutor de la tehnica modernă, din categoria de ce nu scanăm şi printăm, dar le-am spus că odinioară copiii se descurcau fără, şi, în plus, nu putem printa pe negru. Capul liliacului a fost realizat din bile de papier-mache, pregătite în prealabil, dar pictate de copii. Antenuţele sunt din cuişoare. Fac o paranteză, m-am distrat copios pe seama cuişoarelor. Le-am spus că de obicei se pun la mâncare, şi sunt foarte aromate. Au fost curioase fetele să le guste… şi… şi-au satisfăcut curiozitatea :). Corpul este realizat dintr-o castană comestibilă. Mă bucur că am avut timp să cumpăr, o castană normală este mult mai greu de folosit. În primul rând, pentru că nu este plată pe spate, să poţi lipi aripile, apoi pentru că nu este ascuţită, să prinzi capul.

Am lipit elementele cu silicon fierbinte, deşi pe viitor o să mă înarmez şi cu câteva tubuleţe de „picătura”, ar fi fost foarte utile. Îmi pare tare, tare rău că liliecii au zburat la finalul orei… şi n-am apucat să fac poze. Ultimul pe care l-am „prins” este cel făcut de Irisuca mea, şi care ne-a însoţit acasă.

Liliac confectionat din castana

Pentru că Iris a avut cartea pe mână, am încurajat-o să citească şi partea introductivă, unde sunt prezentate câteva tehnici de lucru. A fost foarte curioasă în privinţa frotajului, şi, când a înţeles despre ce este vorba, era numai zâmbet. I-au mai plăcut din carte ariciul, şoriceii care se dau huţa, ciupercuţele, şi şi-a făcut o listă luuungă de „roade” ce trebuie musai adunate ca să poată realiza proiectele. Mie mi-a plăcut tare mult sperietoarea din sac de cânepă, dar trebuie sa ajung prin piaţă după un sac…

Figurine din roadele toamnei, Idei creative 82, editura Casa

Dacă vă place proiectul, îl puteţi încerca. Aveţi detalii aici, în pagina dedicată temei de săptămâna aceasta. De asemenea, în cadrul concursului organizat împreună cu Editura Casa, puteţi avea şansa să vă alegeţi oricare două cărţi din colecţie, dacă rezolvaţi temele propuse în următoarele trei săptămâni.

 

Cartea o puteti achizitiona din libraria online a editurii Casa, sau din librariile online: elefant, libris, librarie , emag.

Strugure – cusaturi de toamna

Un model de cusături nu foarte greu, dar nici uşor, l-am încercat toamna aceasta la opţional. Ideea am prins-o din zbor, în cadrul concursului de mandala, când am avut câteva creaţii din Petroşani (una chiar a câştigat premiul special) care m-au lăsat pur şi simplu cu gura căscată. Am încercat şi eu, şi apoi i-am învăţat şi pe copii. Iată ce-au reuşit fetiţele mele să facă la grădiniţă:

strugure-cusaturi

Peste vară, cu acelaşi model, am cusut cu Iris câteva tablouaşe. Pentru că imprimanta a ales să plece în lumea cea bună a imprimantelor, acolo unde capul de imprimare nu trebuie desfundat şi e ok să nu aibă tonner, ne-am desenat singure modelele. Pentru cercurile mari, am desenat cu raportorul un semicerc, am perforat cartonul la fiecare cinci grade marcate. Apoi am desenat şi cealaltă jumătate, să completăm cercul, şi am repetat operaţiunea de perforare. Iris a pus deja gând rău proiectelor de Mărţişor…

acvarii-rama-cusuta

Modelele de struguri folosite la grădiniţă au fost realizate tot manual. Am desenat cercurile cu un şablon folosit la quilling, şi am marcat pe el punctele ca şi cum ar fi orele de pe ceas. Dacă cercul desenat este mai mare, le puteţi face mai dese.

Aveam şi model de strugure ce poate fi printat, îl puţeţi salva de aici dacă vă place şi vreţi să încercaţi. Puteţi să realizaţi modelul pe contur, cu pas simplu, în urma acului, sau puteţi încerca modelul propus. Trebuie să vă stabiliţi un pas (săriţi 3, 4 perforări), şi completaţi modelul, în aşa fel încât din fiecare punct să pornească două bretele. Menţineţi sensul de completare a modelului, pentru a avea şi pe spate un rezultat aspectuos.

Spor la lucru!

Ratuste curioase: vine toamna – tablou

Începem temele de toamna, cu o variantă simplă de tablou „de sezon”. Tema a fost pregătită pentru o grupă de 4-5 ani, iar ca timp de lucru ne-am încadrat aproximativ în 50min. Materialele pregătite au fost:

  • suport din carton, tăiat la colturi(A6)
  • beţişoare lemn
  • elemente realizate cu perforatorul decorativ
  • agăţătoare

Copiii au introdus singuri beţişoarele, chiar dacă nu au reuşit chiar din prima încercare. Au lipit copăceii pregătiţi de mine, căci perforatorul e mare şi greu, şi face figuri la tăiere. Frunzele şi răţuştele le-au realizat singuri, pentru foarte mulţi dintre ei fiind prima dată când se jucau cu perforatoarele. Cu multă migală, au lipit elementele. Dacă răţuştele mele stau cuminţi în rând, ale lor au stat şi prin copac, cu lămurirea că zboară!. Nu au aripi, dar dacă un copil le vede… cine sunt eu să-i spun că e raţă domestică??

La final i-am ajutat să lipească agăţătoarea, şi tabloul a fost depus în siguranţă la dulăpior.

Dacă nu aveti perforatorul pentru copac, puteţi improviza cu o ştampilă sau chiar desen, şi să folosiţi doar frunze.

Spor la lucru!

tabou-toamna-perforatoare

Tablou cu flori din hartie de briose

Mai avem, calendaristic, două săptămâni de primăvară, aşa că încerc să profit din plin de temele de sezon. Aveam planificat un tablou cu flori, deşi nu eram foarte sigură cum anume îl voi realiza, dar înainte de Paşti am rezolvat problema, când am găsit prin magazin hârtii colorate pentru brioşe (şi vopsea de ouă pentru colorat orezul pentru colaje:) )

Estimasem ca durată de lucru pentru tablou cca 20 min, dar copiii au reuşit să ajungă la 40, chiar la 50. Motivul m-a amuzat… au stat pe gânduri foarte, dar foarte mult timp, cum să aşeze florile. Nu le-am dus un tablou gata pregătit, le-am arătat doar cum anume se confecţionează o floricică… şi i-am lăsat să decidă. Se pare că a lua o decizie, singurei, este extrem de dificil. Le-au sucit mai ceva decât la alba-neagra… mereu disperaţi dacă e bine. Eu îi întrebam dacă lor le place, da, atunci continuă, lipeste-le… da’ e bine!? Văzând ei până la urmă că nu o scot la capat cu mine, le-au lipit. Aşa avem flori de grădină, pe straturi, bucheţele, şi rezultate variate la tablouri. şi fluturii au ridicat mari probleme. Câţi fluturi punem?! Răspunsul – câţi vreţi – a adus iarăşi rezultate diferite. Dacă nu e obligatoriu, atunci nu vreau deloc! sau Eu fac paradisul fluturilor, îi lipesc pe toţi de pe masă!

Pentru codiţe şi frunze am folosit hârtie de orez. Merge şi hârtie creponată, dar am vrut să le mai dau şi alte materiale, să vadă cum sunt. E mai moale şi mai fină! Au răsucit, au tăiat, şi iată ce-a ieşit:

flori de primavara din hartie de briose

Spor la lucru!

Bufnite – specii noi

Săptămâna trecută am dat o temă ce-mi era tare dragă, şi tot căutam motiv să o lucrăm pe site. Gheaţa am spart-o acum două săptămâni, cu tema despre arici, apoi am trecut la bufniţe. Ce-a ieşit puteţi vedea aici, mai jos le aveţi pe cele două de la mine din casă.

Am început lucrul întâi eu, cu o sesiune de căutări pe net, salvat o mulţime de idei, apoi studiat „problema” cu copiii. Andrei a căutat, normal, o idee simplă, deşi mai lucrase o bufniţă din quilling de mărţişor, acum nici nu a vrut să audă. Bufniţa lui a fost făcută dintr-un tub de hârtie igienică, îndoit la un capăt şi pictat. Iris a ales o bufniţă din farfurii de carton. Mi-a plăcut atât de mult ce a ieşit, că am lucrat şi la grădi.

BufnitaBufnita

Atelierul de creaţie

Peisaj de toamna veritabil

Ideea de a perfora frunzele am găsit-o pe facebook, la Alina. Am aşteptat copiii să revină din vacanţă de la bunici şi le-am arătat. Iris a fost de-a dreptul încântată când a văzut. Două zile am lucrat. Prima zi, a uitat să le lipească, eu am scuturat nişte cărţi, si toate frunzele au zburat… A doua zi am adunat alte frunze, căci prea uscate nu merg perforate, iar ce perforasem cu o zi în urmă se răsucise deja.

De data aceasta am fotografiat colajul imediat după ce le-am lipit. Mi-a plăcut enorm ideea ei de a desena „vântul”, şi frunzele pe lângă… Andrei a doua zi nu a mai aveut chef de lucru, doar a pus două elemente: ursul care opreşte maşina.

Probabil este printre ultimele proiecte de toamnă… căci ne-am apucat deja de proiectele de Crăciun.

Atelierul de creatie

Ghiveci cu crizanteme

Cusaturi cu crizanteme

Temele de toamnă încă nu s-au terminat la grădiniţă, aşa că pentru această săptămână le-am pregătit piticilor de cusut un model simplu, cu crizanteme.

Pe cât a fost de simplu modelul, pe atât nu prea au avut ei tragere de inimă, iar florile au mers greu. Cred că, dacă era săptămâna ursuleţilor, ar fi fost perfect pentru ei!

Modelul se realizează în două culori, iar ca timp de lucru nu cere mai mult de o oră. Se poate printa de aici.

Le oferim cu drag celor care astăzi îşi sărbătoresc ziua onomastică! La mulţi ani, Mihai şi Mihaele, Gabrieli şi Gabriele!

 

Pomisori din hartie creponata

Una din activităţile de toamnă de la grădi a fost şi confecţionarea unor pomişori din hârtie creponată. Proiectul este destul de simplu de realizat, şi eu am pornit de la o schemă mai veche, utilizată aici.

Anul acesta, cu un pic de sugestie de la prieteni, am modificat modelul, pentru a fi mai uşor de confecţionat.

Materiale necesare:

  • un tub de hârtie igienică, pictat
  • un carton, decupat rotund
  • hârtie creponată divers colorată
  • mult aracet (de preferat nu de craft, că se consumă o groază!)

Copiii au stat foarte prost la capitolul răbdare, după prima faţă a copăcelului deja li se părea muncă inutilă. Unii au fost mai rapizi, au făcut ghemotoacele mai mari, alţii mai înceţi, şi au terminat doar o parte.

Copăcelul însă rămâne o variantă uşoară de proiect de toamnă.

Copac din hartie creponata

Vezi întreaga livadă aici.

Atelierul de creaţie

Copacel de toamna cusut

Copacel de toamna cusut

Copacelul lui Tudor

Luna aceasta copiii au avut teme legate de varietatea nuanţelor de culoare pe care toamna ni le aduce pentru a ne încânta privirea. La prima temă am pictat frunze şi le-am folosit pe post de ştampilă. [aici] A doua temă a fost chiar mai amuzantă, căci am umblat prin borcanele cu condimente colorate, şi am realizat colaje cu pomişori. [aici] Săptămâna aceasta vom folosi aţă coloată şi creioane pentru a realiza un copăcel de toamnă.

Materiale necesare:

  • ac şi aţă colorată pentru frunze
  • carton şi imprimantă pentru a printa modelul de aici.
  • creioane colorate pentru a decora planşa.
  • curaj, dacă este prima dată când încercaţi să coaseţi.

În imaginea alăturată este un copăcel pe care l-am lucrat la grădiniţă cu grupa mare, dar acasă va fi mult mai uşor!

Detaliile probei le găsiţi aici.

 

Hoinari prin anotimpuri - editura Casa

Hoinari prin anotimpuri – Toamna, Editura Casa

Hoinăreala noastră nu a început acum, ci înainte de vacanţa mare, când am descoperit prima dată colecţia „Hoinari prin anotimpuri”. Am hoinărit cu întârziere primăvara, am savurat vara, şi am aşteptat cu nerăbdare să continuam aventura. Toamna nu s-a lăsat mult aşteptată.

Dacă aveţi chef de citit, atunci cărţile Susannei Rotraut Berner nu sunt cea mai bună alegere. Dar dacă vreţi să vorbiţi, să vă jucaţi şi să vă amuzaţi, atunci aţi deschis cartea potrivită. Un orăşel animat vă aşteaptă, în cele mai mici detalii, să descoperiţi cum decurg câteva zile obişnuite de toamnă.

Hoinari prin anotimpuri - editura Casa

Cartea este complet ilustrată, iar împreună cu un adult copilul învaţă să „citească” în imagini. Nu este o sarcină foarte uşoară, dar exersând, povestea poate prinde contur: festivalul dovleacului, balul strugurilor, parada lampioanelor… Dacă volumele trecute am văzut cum se construia grădiniţa, acum o vedem gata pregătită pentru deschiderea oficială. Personajele pe care le-am cunoscut deja hoinărind prin celelalte anotimpuri sunt prezente şi acum, trebuie doar căutate puţin.

Hoinari prin anotimpuri - editura Casa

Cum citim… un sfat îl avem chiar de la autoare, putem să luăm un rol de detectiv şi să-l urmărim pe Riri, papagalul buclucaş, care evadează şi face cunoştinţă cu o pisică. Am încercat şi să urmărim ce se întâmplă cu frunzele prin oraş… căci acum sunt peste tot.

Depănând firul poveştii împreună cu copilul apar de fiecare dată noi şi noi povesti ale personajelor prezentate pe coperta din spate a cărţii. Este încurajată comunicarea, apar întrebări, se caută detalii, şi copilul descoperă relatii între personaje, elemente şi situaţii noi sau deja cunoscute.

Hoinari prin anotimpuri - editura Casa

Autoarea se numără printre cei mai cunoscuţi ilustratori ai prezentului. Colecţia – formată din patru volume (cartonate, 16 pagini 26 cm x 34 cm, din carton caşerat, lucios ), câte unul pentru fiecare anotimp – se recomanda copiilor de la 2 ani până la vârsta şcolară, dar şi părinţilor şi bunicilor. Vă recomand şi articolul despre Primăvară şi vară, şi mai ales filmuleţete inserate, în care dna psiholog Adina Botiş
dna logoped Cornelia Ene vorbesc despre utilitatea acestei colecţii.

Info preţ: Editura Casa

În librării: Libris.roElefant.ro

Biblioteca Nazdravanilor

Hoinari prin anotimpuri - editura Casa Hoinari prin anotimpuri - editura CasaHoinari prin anotimpuri - editura Casa