Nu am chef azi… de mers la școală!

A venit vacanța și deja amintirea școlii e undeva acolo, departe. Totuși, ultima sarcină pe care am avut-o de scris în catalog a fost numărarea absențelor. S-au strâns destule…

Nu e deloc o plăcere să pun absențe, însă… ce să faci? Decizia de a le pune e veche, din primul meu an de învățământ, în urmă cu 20 de ani. Predam atunci la un liceu central, zonă de trafic și eram terminată de frică să nu plece „copiii“ (doar cu câțiva ani mai mici decât mine), să pățească ceva și să am eu de suferit o viață că n-am scris o absență în catalog. Așa că i-am anunțat, cu părere de rău, că la mine absențele se vor pune. Nu aveai chef de oră – na, fusesem și eu a XII-a și nu mă interesau materiile la care nu aveam de dat bac-ul sau admiterea la facultate – vii, îmi spui, te duci în ultima bancă și scrii/citești la ce vrei tu. Dar nu chiulești. În cele din urmă am ajuns la un compromis, eu spuneam o poveste scurtă, ei notau și rețineau esențialul – în final erau copii buni și silitori, nu stăteau pe telefoane când îmi cereau voie să lucreze tonele de teme de la școală și de la meditații. Doar că atunci m-am obișnuit să pun absențele…

Acum, de când am revenit la cei mici, teama a fost și mai mare. Am și eu doi copii acasă, nu-mi permit să mă joc. Mulți dintre elevii mei stau în cartier, la doi pași de școală și vin singuri, deși regulamentul școlar prevede că elevii de la ciclul primar trebuie să vină și să plece însoțiți de la școală. Au doar de trecut bulevardul și văd și eu când mă duc la muncă cum forțează roșul semaforului chiar șoferii de la STB pe trecerile de lângă școală. Așa că îmi stă inima. Când se face ora 8 și nu-i văd pe toți în clasă și nici pe telefon n-am sms de la părinți… cum să nu te gândești, Doamne-ferește, că poate păți ceva? Și dincolo de necaz și suferință, te mai alegi și cu altele că nu ai scris trei semne în catalog.

A fost tare greu până am obișnuit părinții să completeze cererile de motivare, să le înregistrez la secretariat, să le aprobe directorul. Mă gândesc că pe la noi e cumva impresia asta că, dacă n-ai chef, azi nu te duci la școală! Prin țările alea cu care vrem să semănăm, dacă la 8 copilul nu e în clasă e sunat imediat părintele. Dar la noi… ai chef de concediu în prima săptămână de școală, că e mai ieftin? Ce mare scofală, învoiești copilul…

M-am gândit la tema aceasta pentru că e încă o enigmă pentru mine cum poți să ții copilul acasă, să știi că strânge absențe, apoi să fii „șocat” că i se scade nota la purtare. Păi… regulamentul acela pentru cine e? De ce atâtea procese verbale la început de an că ai luat la cunoștință și tu, părinte, și tu, elev? Cum e posibil „să nu știi că are absențe“ un copil mic? Nu a stat acasă cu voia ta? Până încep e să chiulească cu bună știință mai sunt vreo 6 ani… Și în cele din urmă, nu dai și tu nițel pe la școală, să vezi ce mai e în catalog?? Poate că da… calificativul acela la purtare nu ar trebui să aibă legătură cu absențele, mai ales la vârstele mici. Însă până la modificarea regulamentului, nu contează vârsta școlarului.

Am întâlnit și alte reacții… cum, dom’le, să scazi nota la purtare la ciclul primar, că demoralizezi copilul! Ba mai bine i-o scazi la primar, până învață că la școală există și obligații, decât să i-o scazi la gimnaziu, când contează cu adevărat la medie. Ce poți face mai mult decât să notifici părintele? Să te duci tu să-l iei la școală? Nu e niciodată o plăcere să scazi o notă la purtare… dar a cui e vina? Poate că la liceu nu știi că odrasla ta n-a dat 3 zile pe la școală. Dar la primar cum să vii cu scuza asta? Adică tu, părintele, unde erai când copilul a lipsit? De ce nu i-ai dat bilet de învoire? Cum e posibil să ajungi la 60-100 de absențe și să consideri că „nu e grav”?

Și apoi, lipsesc si nu recuperează, venind cu scuze că vai, eu nu știu că n-am fost. Și a cui e vina? A mea? Cum să reușești să progresezi dacă sari ca broasca de la o lecție la o alta, lăsând trei între ele neparcurse?

Voi cum procedați când decideți să învoiți copilul? Se pun absențele?


Pentru a nu pierde câteva răspunsuri valoroase, le preiau aici:

Cristina H.

În ordinea importanței de azi: mamă, profesor, bloger. Trei roluri pe care mă străduiesc în fiecare zi să le îndeplinesc mai bine decât ieri.
Cristina H.

Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)

Posted in De-ale școlii and tagged .

6 Comments

  1. Noi avem o zi pe an scolar cand au voie „sa chiuleasca”. Zi aleasa de ei.
    Asa scap de vesnicul „pot sa nu merg astazi la scoala?”. Motivul ? „nici astazi nu facem mai nimic”, ne lasa sa facem ce vrem”, „ma plictisesc”, ” ! Initial am crezut ca este lene, dar, dupa ceva verificari, chiar au dreptate. Si asta aud de la niste „copii buni” , veniti de la o scoala modesta din cartier (unde nu se punea problema de plictiseala), si mutati (cu examen) la un liceu de top din Ploiesti.
    Au putine zile in care chiar merg cu placere la scoala..de regula la orele unde predau anumiti profesori (sunt 4 ani diferenta intre ei si au cam aceiasi dascali). unii stiu sa atraga (ex. istorie, mate, muzica), altii…. vai si vai.

    • Vai, m-a omorât și pe mine încet cu „pot să nu merg azi”…
      Nici nu m-am atins de subiectul acesta cu motivația. Am mers deocamdată pe cel de dezinteres.
      Iris a vrut într-o zi să stea acasă. Pur și simplu, așa. Însă ea își petrece tot timpul pregătind lecții și am interpretat momentul ca fiind o pauză de care avea nevoie. Însă am anunțat la școală că nu vine, am scris bilet de învoire, n-am ținut-o așa, din senin.
      De aceste cazuri mă legam, când copilul lipsește și parcă nimănui nu-i pasă.

  2. La fete mele, toate de vârstă școlară, nu s-a pus problema că nu au chef să meargă.
    Băiatul (încă la grădi) a avut un an bulversant: o săptămână program de dimineață, o săptămână după-amiază, situație careia i se va găsi o soluție vara aceasta.
    Au fost dimineți în care nu s-a putut trezi, a auzit vocea mea și mi-a confirmat că vrea să doarmă (deși lui îi place mult la gradiniță). Am anunțat totuși cadrul didactic.
    Au fost câteva situații – câte una de copil școlar, când duminică seara făceau febră, iar luni dimineața n-aveam cum trimite copilul la școală. Sms la doamna.
    Am avut o situație halucinantă la gimnaziu anul ăsta școlar: fetei i s-au cerut absenții la ora de mate, copilul conformându-se. Fata mea e puțin… aeriană în perioada aceasta, astfel că nu a știut că ale sale colege erau la târgul de mărțișoare.
    I-au sărit în cap atât colegele, cât și diriginta că a avut o atitudine răutăcioasă că le-a dat absente. Din punctul de vedere al fetei, ea spune că s-ar fi putut întâmpla ceva pe stradă, un accident, o agresiune (târgul se desfășura în oraș) – ele ar fi figurat prezente la ora de mate; fata, respectiv restul clasei nici măcar nu a/au fost anunțată/anunțați, în mod explicit, de cineva că ale sale colege sunt învoite. Fata nici măcar nu era elev de serviciu în acea zi.
    Da, m-a deranjat atitudinea cadrului didactic, care ce a dorit? Să încurajeze minciuna și „las’ că merge și așa”.
    Firește, copilul a tăcut, nu a ripostat verbal, nu s-a dezvinovățit. Dar și relația cu cadrul didactic a avut de suferit.

    • La povestea Flaviei nu am decât un comentariu… nu era atribuția ei să dea absenții. Profesorul respectiv trebuia să și-i „ia” singur! De-asta strigi catalogul… nu? Și avea dreptate. Absent înseamnă că nu ești în clasă. APoi apare statutul de absent motivat, dacă aduci scutire, sau nemotivat…
      Off.. nu ne mai facem bine!

  3. La noi regula e: e zi de școală, mergi la școală.
    Excepțiile sunt când sunt bolnavi (febră, vărsături, ceva contagios) sau când avem un eveniment special (de genul o dată în 10 ani) în familie, dar toate lecțiile sunt cerute și toate temele făcute.
    Cu aceste reguli implementate, cel mare, în 8 ani de școală, a avut o absență nemotivată – în penultima săptămână de clasa a 8-a. Și m-a sunat în timp ce pleca din școală.
    Când a avut piciorul în ghips după prima zi de stat acasă mi-a comunicat că trebuie să găsesc o soluție să îl duc la școală, pentru că are prea mult de recuperat singur. L-am dus.

    Am amici care în clasa a 8-a au plecat o săptămână la schi în timpul școlii – că atunci e mai liber. Și care s-au supărat că a luat copilul notă mică la testul anunțat în săptămâna de absență.

    • Daaa, cu ultima m-am confruntat și eu. Lipsește o săptămână întreagă apoi protestează că „nu a înțeles”. Scuza asta poți s-o ai când ești în clasă. Dar dacă tu decizi să lipsești, devine problema ta cum recuperezi…
      Iris a avut două perioade, una cu mâna în gips, chiar în clasa I, când s-a dus la școală și a scris cu stânga… și una cu piciorul, când, la fel, nu a lipsit. Iar acum, dacă simte ea că se descurcă, chiar mi-a spus că e mai simplu să se ducă, chiar și la 30% capacitate, decât să se chinuie să ia de la colegi și să învețe singură.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente