Odiseea școlii online la români cred că e abia la începutul deceniului călătoriei și mai e mult până departe, când vom intra și noi pe un făgaș normal. Mi-am dat de multă vreme seama că ministerul, cel care ar trebui să se îngrijească ca lucrurile să meargă strună, e într-un mod „asincron“ cu tot ceea ce mulți dintre profesori se străduiesc să facă totuși să funcționeze.

Racul, broasca și știuca sunt mici copii pe lângă variația pe care această fabulă o cunoaște în lumea contemporană. Dacă am reciti și poveștile cu Păcală, ne-am da seama cu ușurință că toată acea înțelepciune populară este transformată în esență pură de acțiunile ministerului.

Am povestit în primăvară cum m-am dus cu sacul la pomul lăudat cu manuale digitale 3D promise de minister… Dacă nu știți despre ce e vorba, vă recomand articolul de atunci. Cert e că am rămas de jumătate de an cu ideea că undeva în toamnă școlile vor primi acces la aceste fabuloase materiale (și chiar nu e ironic spus) și copiii se vor bucura de o altfel de experiență de învățare, acolo unde profesorii vor avea deschiderea să îi îndrume.

Culmea, taman în vacanța de toamnă, când îmi pregăteam cu elan muncitoresc toate materialele pentru unitatea următoare, să le dau copiilor mape de unde să se servească, zilnic, cu ce avem nevoie pentru a lucra, mi-am dat seama că urmează pe lista de teme corpul uman și pe Mozaik văzusem niște simulări 3D cu totul excepționale. Așa reușeam să le arăt copiilor un model real, nu unul în care inima este la stânga sau sub plămâni, ci unul în care organele se completează frumos ca piesele de puzzle într-un spectacol unic al perfecțiunii naturii.

Tors uman, 50 cm

Am făcut ultimele clase primare în laboratorul de biologie și mulajul cu organele interne era „colegul“ meu din spate. Inevitabil că la un moment dat a devenit neglijent, și-a vărsat mațele pe jos și noi, panicați de dezastru, a trebuit să le așezăm la loc. După ce le-am așezat în numeroase astfel de ocazii, puteam face chiar concurs de montat la loc. Cred că la medicină legală ne puteau angaja oricând, n-am fi greșit. Azi… nu vreau să întreb câte școli mai au astfel de mulaje pe care măcar o dată să le vadă copiii, nu zilnic!

Dar am deviat povestea.

Revin la Mozaweb, Mozabook și Mozaik și întreb și eu la noi la școală dacă a venit ceva de la minister. Nimic, întrebam de ozn-uri. Mai arunc o vorbă, normal, și pe facebook, și prietenii îmi recomandă călduros să îmi văd de treabă, să caut altă soluție, că visez cai verzi pe pereți.

Surpriza a venit de la o prietenă, director de școală, care avea pentru mine un răspuns, măcar să știu cum stă treaba și să îmi văd de ale mele. Nu voi da cu copy-paste, că nu este corespondența mea, dar vă voi relata răspunsul Editurii Didactice și Pedagogice care a început în primăvară colaborarea cu Mozaik Education.

Abordarea noii relații cu conducătorul instituției școlare este fastuoasă, începe cu evocarea evenimentului din 26 mai (la care am pierdut vremea și eu) și unde participarea a fost numărată de Pristanda în același stil ca steagurile puse în oraș.

Adică din cei 8.000 pe care i-am văzut „cu ochii mei“ s-au făcut până acum vreo 10.000, inclusiv doamna ministru, pomenit-fie-i numele, nu cumva să publicăm ceva fără să îi menționăm „aportul“.

Trec peste câteva greșeli de scriere, după părerea mea inacceptabile într-un mail din partea unei edituri, dar… la ce manuale au scos, câteva scăpări într-un mail… ce mai contează? Cert e că se continuă prezentarea de miracole pe care profesorii (la plural, rețineți) le au la dispoziție cu acest nou instrument.

Nu reiau, căci nu am aflat nimic nou față de primăvara trecută.

Se comunică apoi codul de acces, modalitatea de instalare și încă o dată multitudinea de materiale accesibile. Dacă am fi făcut analiza momentelor subiectului, acum ar urma punctul culminant: codul de instalare este disponibil pe… două calculatoare! Asta cumva ca să nu fie vreo neînțelegere de ce s-a folosit pluralul pentru „profesori“.

Și cum i s-a părut că poate nu a înțeles ce trebuie, a cerut lămuriri. Parcă să împarți un pai la trei măgari nu e ceea ce ne dorim de la activitățile online. Pare incredibil, dar adevărat! Ceea ce recomandau cu tărie era ca profesorii să vină frumușel la școală, cu rândul, după program, la cele două calculatoare, cu siguranță cu internet „mai bun“, și să-și pregătească materialele pentru „nateriile“ pe care le predau.

Cu un ton mai mult decât ironic și zeflemitor, i se face prietenei mele o „listă“ de posibilități, cum se poate împăca și capra și varza, ca și cum managementul unei unități școlare nu te-a învățat să împarți angajații în „două cete“ pe cele două dispozitive, cum să îi înveți să lucreze în grup, să facă ștafetă săptămânală. Și apoi, doar nu au toți nevoie, ce treabă are cel de religie pe aplicație?!

Și nici nu au nevoie toți de aplicații 3D. Și ce atâta vorbă, oricum nu pot arăta decât cinci pe săptămână, deci să se liniștească, nu vor avea probleme cu împărțirea timpului, căci… au avut grijă să nu-ți faci de cap.

Am rămas și ne-am uitat la mesaje exact ca în filmele cu Stan și Bran. Dacă ei la nivelul acesta sunt, au impresia că și noi… tot pe-acolo!

Ce concluzii am tras:

Iar ne-am luat-o, cu stil. Așa frumușel că nici n-am simțit. Praf în ochi… pe linia românească de „fă-te că muncești“. La noi totul e cârpit și pe apucate și, dacă mai reușim să menținem pacientul în viață, e doar pentru că ne dorim, muncim și ne dăm peste cap.

Și totuși, dacă tot s-a dat, e păcat să nu fie folosit. Poate nu vor vrea toți, poate nu vor ști toți, poate… Și poate școala își permite ca acele calculatoare „de lucru“ să fie accesate, la cerere, pe sistem remote, de la distanță, astfel încât să stai totuși în siguranță, acasă, dar să poți pregăti și lecțiile. Nu toți profesorii stau lângă școală, alții fac ore bune până acolo, nu mai spun de cei care fac naveta din altă localitate.

Nu știu cum sunteți voi, dar deja cred că mi-a pierit  gustul, dacă nu mai simt amarul șirului lung de dezamăgiri cu care ne luptăm zi de zi.