#AdventulNăzdrăvanilor – 2021

Am stat în cumpănă dacă și cum să duc la capăt anul acesta #AdventulNăzdrăvanilor . Anul trecut, proiectul a fost unul dedicat cărților de Crăciun și, printr-o minune, căci altfel nu știu cum, am reușit să am, în fiecare zi, o recomandare. Anul acesta am exclus din start varianta repetiției și am constatat că nu am, în niciun caz, 24 de recomandări noi de lectură pentru cei mici. Așadar, am decis să fac proiectul „integrat“.

Dacă înainte reușeam să fac planul pe toată perioada, anul acesta și eu, și Iris stăm cam prost la capitolul organizare și cam îngrășăm în weekend porcul pentru săptămâna ce urmează. Însă ieri am pus cap la cap câteva lucrușoare. Unele n-au ieșit cum voiam noi, dar cu altele parcă-parcă mai poți să te afișezi în lume.

#AdventulNăzdrăvanilor pe Instagram

Cum a furat Grinch Craciunul. Dr. Seuss #AdventulNăzdrăvanilor

Cum a furat Grinch Craciunul. Dr. Seuss, la eMag, Librarie.net, Cartepedia, Cărturești, elefant, Delfin, Libris

Am stabilit amândouă că, deși ar fi frumos încă un proiect aici pe blog, cu articole și toate detaliile, nu avem niciuna din noi nici timpul, nici energia necesară. Ea e prinsă cu tezele, eu cu școala și al doilea job, să scriu zilnic ar fi aproape imposibil. Ea singură, nici-atât. Așadar vă invităm să urmăriți proiectul pe hashtag-ul #AdventulNăzdrăvanilor, unde sperăm ca măcar o dată să reușim să vă surprindem.

Am început prezentarea cu două creații ale elevilor mei, creații pe care le trimitem la un concurs de Crăciun. Continuăm cu recomandări de lectură și alte proiecte realizabile de către copii, cum este și „furtul Crăciunului“, pe care vi-l prezint astăzi.

Cum a furat Grinch Crăciunul

Cum a reușit să-l fure e poveste lungă. Am văzut că o parte din povestea în versuri apare și prin manualele școlare, însă e foarte amuzantă de citit în întregime și, mai ales, să meditați apoi asupra ei. Ilustrațiile mi-au plăcut foarte mult, motiv pentru care am căutat și inspirație tot în zona aceasta. Internetul îți oferă mereu sprijin, doar să ai puțintică răbdare să cauți.

Și cum talentul meu la desen/pictură e depășit de orice altceva aș încerca, nu puteam să mă aventurez chiar spre fața personajului și m-am mulțumit cu foarfeca și o mână.

Pentru rama decorațiunii am folosit paie de carton. Acum mai toate fast-foodurile au înlocuit paiele de plastic cu cele de carton, pe care le reciclez pentru proiecte creative, căci oricum nu rezistă să bei cu ele. Ca o paranteză, cele mai faine până acum sunt la KFC, zici că sunt acadele de Crăciun!

Am făcut o ramă din paie, am pus o bucată de acetofan de parcă ar fi sticla tabloului, apoi a venit momentul de grație să realizez decorul. Globul a fost luat de-a gata, dintr-un set cu accesorii de Crăciun. Dar mâna a fost decupată manual, din spumă subțire. Mâneca și manșeta nu au fost cine știe ce provocare, un „L“ și un oval din spumă cu sclipici.

Pentru decorarea ramei am folosit steluțe aurii (din confetti), frunzele mari rămase de la decuparea bordurii cu perforatorul decorativ, paiete.

View this post on Instagram

A post shared by Talente de Năzdrăvani (@talente_de_nazdravani)

I-am făcut ornamentului rezultat trei fotografii… nu m-am putut hotărî care îmi place mai mult. Care citat din carte… sau doar decorațiunea. Cu ea însă am intrat în atmosfera de Crăciun, în sfârșit am simțit că am reușit să fiu aproape de așteptări.

Lectură: Jumanji, de Chris Van Allsburg

Litera J mare de mână se anunța periculoasă. Întâi, pentru că e prima învățată care se scrie pe trei spații. Nu am regretat semnele grafice de anul trecut, tot felul de ciudățenii inventate cu zig-zag-uri și răsuciri pe sub rând și deasupra rândului, dar nici materialele ajutătoare confecționate anul acesta pentru scrierea literelor. Toate s-au întors înzecit prin satisfacția de a-i vedea reușind după minime explicații. Rămâne provocarea să învățăm literele având în spate ceva interesant aflat de la școală – un cuvânt nou sau altă curiozitate.

Ca o paranteză, am fost la Jumanji-filmul prima dată când eram studentă, cu sora mea de suflet. Ea, mai mare, eu, anul întâi în București, ne-am dus la „Patria“ să ne facem de cap, adică să spargem bursele pe bilete scumpe. Râdeam că ne-am dus la filme de copii, râdeam că se aplauda la film, dar și filmul ne-a plăcut. Era ceva original.

Jumanji – este disponibilă la eMag, elefant, libris, cărturești, cartepedia, noriel

Iarna aceasta am primit cadou cartea. Una dintre fetițele care vizitează constant atelierul meu mi-a adus-o ca să completez colecția pentru „copii mici“. Ea a crescut și a constatat că pe secțiunea aceea e loc de mai bine. Atunci mi-a încolțit ideea de a o duce cumva la școală. Și cum la litera J e destul de dificil să găsești substantive proprii, „Jenica se joacă Jumanji.“ a fost exemplul cel mai potrivit pe care l-am găsit. Aș fi scris Judy, exact personajul din poveste, dar… nu îl știm încă pe y.

Copiii nu știau nici filmul, nici cartea, le-am povestit pe scurt și am completat cu un joc: să numim animalele din junglă (și savană) astfel încât să înceapă cu sunetul j: jinocer, jipopotam, jeu, jaimuță, jarpe, ba chiar am aflat că Jeul jănâncă jarne. chiar dacă nu le cerusem să forțeze toate cuvintele cu sunetul inițial.

Ultima oră din zi aveam muzică și distracție, adică dansăm dacă nu putem cânta. Îi întreb cu care melodie să începem, când apare altă propunere:

Doamna, dar puteți mai bine să ne citiți povestea?

Cum să nu?! Îmi era dor de citit povești la școală, mi-e dor de atelierele de lectură cu părinții, am tras tare aer în piept căci știam că îmi va fi cumplit de greu să citesc cu mască… Dar am făcut-o. La sfârșit abia mai suflam, mai ales că nu pot nici măcar să beau apă – este decizia mea să nu îmi dau masca jos în clasă niciodată.

Ei erau fericiți. Povestea le-a plăcut. Și eu eram fericită. Un an înseamnă mult (de la ultima poveste), au crescut, au fost atenți, nu au întrerupt, nu s-au jucat… Mai că-mi venea să strig Jumanji, și nu pentru că am câștigat jocul, ci pentru că în sfârșit începe să se vadă pentru ce am muncit și m-am dat peste cap și la școală, și în online. Munca la catedră rămâne până la urmă ca un aisberg. Mulți văd și critică partea ce se vede la suprafață, își dau cu părerea, sancționează și rănesc, dar ceea ce contează e în adâncuri, dă echilibru, substanță și este mult mai mare și mai importantă, producând schimbări de durată.

10 căței, 10 mâțe și niște ștampile

Anul trecut, când începusem deja să mă „pregătesc” pentru clasa „pregătitoare”, printre cărțile cumpărate a fost și 10 căței, 10 mâțe și alte versuri de abecedar, de Arghezi. Recunosc că relația mea cu poetul a fost una destul de rece, nu mi-a plăcut absolut deloc în liceu, l-am ignorat un deceniu până când… ce să vezi, am dat iar peste el la examen. Modalitatea de alcătuire acum a programelor este chiar lejeră față de ce însemna în urmă cu mulți ani. Adică, vreau să spun, să ți se indice autorul și tu să alegi ce anume înveți mi s-a părut de vis. Așa am reușit să bifez și eu subiectul în pregătire, cu literatura pentru copii, mult mai plăcută și mai amuzată. Gusturile nu se discută. În concluzie, ghicitorile-alfabet mi s-au părut o idee bună pentru cei mici, mai ales că erau ilustrate (sunt reproduse desenele originale ale Mitzurei Arghezi) și are mereu un farmec aparte să deschizi o carte la clasă.

Am scos-o din raft când am vrut s-o folosesc la inspecție, dar, ce să vezi, ghicitoarea de la litera T era ceva de nivelul sf-ului pentru 6 ani, căci cheia era cuvântul „cobiliță“. Am renunțat la primul plan, dar l-am pus în aplicare pe al doilea. S-o folosesc ca joc pentru recapitularea literelor învățate. Avem ștampile cu litere, le-am scos din nou din cutie, ocazie cu care au constatat că nu au Ș. Ce să faci, ștampile cu diacritice mai greu la chinezi, dar nu-i nimic, dacă vom avea nevoie de el (sau de Ă), punem cu carioca semnele necesare.

Jocul era simplu. Eu citeam ghicitoarea, ei puneau pe hârtie ștampila cu litera la care se gândeau, când terminau eu le arătam pagina și dacă ghiciseră puneau o bifă, dacă nu, tăiau și adăugau litera corectă. E încă cumplit de greu să te joci cu ei și să nu strice nimeni jocul, fie din prea mult entuziasm dat de descoperirea soluției, fie doar pentru că așa îți place ție, la 6 ani, să le strici petrecerea unora ca să pari șmecher și interesant. Dar ce să mai zic, speranța moare ultima și poate cu timpul vom putea să ne jucăm în liniște.

A mers și le-a plăcut. În plus, cum unii copii au deja strategii de lucru, e util și pentru ceilalți care văd că e mai simplu și mai ușor să procedezi într-un anume fel. Aranjarea ștampilelor pe masă pentru identificarea rapidă a literelor este chiar o probă de rezistență. I-am urmărit… unii le țin în suport, alții le aranjează frumos, ori le țin cu fața în jos și le ridică pe rând să caute ce doresc. Fiecare variantă are avantajele ei. Organizare, meticulozitate, exersarea memoriei vizuale, căci de la atâta ridicat învață poziția literelor. Dar dacă vrei să rezolvi repede o sarcină, nu e o soluție. De plăcut le-a plăcut, păcat că nu se poate repeta în această formă.

Cartea este disponibilă la eMag, Libris, Cel.ro, elefant, Librărie.net, Librăria Humanitas.

Malala și creionul magic – editura Art

În toamnă le-am citit copiilor la școală Malala și creionul magic. Am stat mult pe gânduri dacă să le-o duc, dacă vor înțelege, o mulțime de „dacă“ legați de vârsta lor. Însă am găsit și destule motive pentru a o face. Deși știam în linii mari povestea ei când am comandat cartea, nu pot să nu recunosc că surpriza a fost de proporții. Modul în care a început povestea, ilustrațiile, adresarea simplă și apoi răsturnarea totală de situație – toate pentru o poveste de cinci minute, concentrată extraordinar, minunat îmbinate.

Știu că la 6 ani lumea e încă magică, așa cum e și întrebarea ei de început. Însă unul din motivele pentru care am ales să o citesc a fost să-i pun puțin (mai mult) pe gânduri referitor la un subiect pe care cel puțin unii nu îl înțeleg, dar nici nu meditează asupra lui: de ce venim la școală. Poate că n-au înțeles ei exact contextul politic la care se făcea referire, însă faptul că există copii pe lume care nu au șansa enormă de a merge la școală, deși își doresc, fiind în schimb puși la muncă de la vârste fragede, le-a atras atenția. Mult mai sensibile la subiect au fost fetițele, cele câteva numărate pe degete câte am în clasă. Cum adică, dacă ești fată să nu ai voie să te duci la școală? Da, aceasta e lumea în care trăim, avem noroc că ne-am născut într-o țară democratică unde toți avem aceleași drepturi.

Pentru că este dificil să citesc dintr-o carte întregii clase și să le și arăt ilustrația suficient timp cât să o analizeze fiecare, am ales ca cel puțin pentru cărțile „cu poze“ (vor urma povești și „fără“) să fotografiez paginile și să le proiectez pe perete. Chiar dacă eu citesc fizic din carte, de câte ori dau pagina folosesc presenterul și schimb și imaginea proiectată. Citesc povestea o singură dată, apoi începem discuțiile: ce ți-a plăcut – de ce, sau ce nu ți-a plăcut. Când epuizează ei subiectul, încep și pun eu întrebări referitoare la personaje sau întâmplări sau conduc discuția așa cum consider. De ce crezi că Malala voia la școală? – Ca să aibă o slujbă bună când se face mare! – Și tu de ce vii la școală? – Că mă trimite mama! Așadar… diferențele sunt mari între ceea ce știu, ceea ce fac și ceea ce înțeleg până la urmă din ceea ce li se întâmplă.

Deocamdată voi merge pe povești scurte. Nu sunt obișnuiți să asculte, chiar și intervale mici de timp sunt o provocare pentru ei, îi voi obișnui încet. Lectura la clasă e combinată lunea cu o discuție despre ce-am citit în weekend. Mi se par tare trist răspunsul „Mama mea nu are timp să-mi citească”, însă tot sper că poate nu a înțeles copilul bine. Sunt și copii care citesc singuri sau cărora părinții le citesc și chiar sunt capabili să spună, pe scurt, despre ce era vorba. Cu ocazia aceasta am aflat și eu că una din formațiile de succes pentru copii, dar pe care nu o înghit deloc pentru marketingul agresiv are mai nou și „carte“. N-am avut de lucru și am pus la îndoială spusele copilului care a venit a doua zi cu cartea… să mă convingă. Așa era!

Nu mă îmbăt cu apă rece, pentru unii cărțile citite la școală vor fi singurele. Alții vor începe, timid, să facă progrese. Și dacă la început va fi din ambiția de a ieși în evidență, în timp vor descoperi singuri magia dintre coperți. Nu are cum să dea greș…

Un copil, o carte – pot schimba lumea!

Mai ales când alături îți e familia și efortul e recunoscut prin acordarea premiului Nobel pentru pace.

Info preț: Libris, elefant, eMag, librarie.net, Librăria Humanitas, Cel.ro, Cărturești

Insula delfinilor albaștri – Scott O’Dell

La sfârșitul anului școlar unul dintre titlurile alese pentru cărțile date copiilor (din partea părinților, căci așa e la noi… școala, primăria, nu se obosesc) a fost și Insula delfinilor albaștri, de Scott O’Dell. Tema de vacanță presupunea și un exercițiu de transcriere, de trei rânduri, cu citarea corectă a sursei – autor, titlu, pagină. Cum am găsit de câteva ori fragmente din această carte și am tot citit pe bucățele povestea, m-am apucat la final de vacanță să o citesc și eu. Nu de alta, dar mi-a fost teamă că nu voi face față discuției pe marginea cărții, neștiind despre ce este vorba.

Ca o paranteză, mi se pare ok oferta Clubului de lectură de la editura Art. Chiar dacă nu poți lua chiar orice titlu al editurii, cele aflate în oferta lunii sunt la prețuri mult mai bune față de librărie, de multe ori la prețul unui pachet de țigări. Pe lângă acestea, cu cărțile primite lunar pentru biblioteca clasei am reușit să organizez un raft frumos, pe care unii dintre copii l-au devorat în liniște, chiar și în vacanță.

Revenind la Insula delfinilor albaștri, scenariul este inspirat din realitate. Este povestea unei femei care a rămas singură pe insula San Nicolas, cea mai periferică dintre cele opt Insule ale Canalului, între 1835 și 1853. O versiune feminină a lui Robinson Crusoe, doar că ea se luptă cu fantomele trecutului – insula a fost locuită de neamul ei, cu durerea pierderii fratelui, victimă a câinilor sălbatici de pe insulă, la acestea adăugându-se lupta cu ea însăși.

Conform tradiției tribului său, femeile nu confecționau arme. Dificultățile pe care le întâmpină în fiecare zi o determină să confecționeze sulițe și un arc cu săgeți. Credințele susțineau că arcul se va rupe când o femeie îl va confecționa și utiliza. Supraviețuirea are ca preț prăbușirea convingerilor cu care crescuse, pe care oricum nu mai are împreună cu cine să le păstreze. Face față cu greu singurătății, motiv pentru care îmblânzește un câine, mai apoi păsări. Venirea pe insulă a vânătorilor de vidre, aceiași care îi decimaseră tribul, este o luptă între instinctul de supraviețuire și dorința de socializare. Comunică în final doar cu o fată ce-i însoțea pe vânători, dar plecarea acestora lasă din nou o rană deschisă în singurătatea ei.

A fost o lectură plăcută și cred că este mult mai utilă pentru a susține nevoia de a renunța la mentalități ce atribuie roluri în funcție de gen, căci nu știi niciodată ce provocare îți aduce viața pentru a supraviețui.

De menționat că povestea nu are nici măcar o ilustrație, așadar are nevoie de un efort de imaginație pentru a vedea cu ochii minții insula exotică în care se desfășoară acțiunea. Volumul este disponibil și online, la libris, diverta, eMag, carturesti, cartepedia, humanitas, elefant.

„Minunea” lui Palacio continuă cu Cartea despre Pluto

După lansarea în iarnă a filmului „Minunea”, realizat după cartea lui R.J. Palacio, nu cred că mai sunt mulți care să nu fi aflat despre existența acesteia. Totuși, sunt încă destui cei care nu au citit-o și încă alții care nu au ajuns să citească continuările: Cartea lui Julian și, acum, proaspăt apăruta Cartea despre Pluto. Cu ocazia acesteia din urmă am aflat că a apărut și Minunea în 365 de zile – Preceptele domnului Browne, adică tocmai acea idee faină pe care am apreciat-o în primul volum, cu câte un precept pentru fiecare zi a anului.

Dacă în precedenta am aflat ce gândea unul dintre personajele „negative” ale poveștii, ca apoi să ne mai gândim dacă este sau nu așa, acum privim întâmplările prin ochii celui mai bun prieten din copilărie al lui Auggie Pullman, Christopher Blake. Din acest unghi, normalul este cel cu care trăiești. Te obișnuiești cu el și e greu să îi înțelegi pe ceilalți când sunt atât de puțini toleranți. Însă, mai mult decât celelalte povești, aceasta din urmă accentuează ideea că „Prietenul adevărat la nevoie se cunoaște.” Depărtarea nu este cea care afectează o prietenie, ci efortul pe care fiecare îl face pentru a o menține.

Prieteniile bune merită puțin efort suplimentar. (p.71)

Uneori, prieteniile sunt dificile. (p. 91)

Pe lângă acestea, mi-a plăcut un alt pasaj:

„Promisese că o să ne luăm un câine după ce ne instalăm. Dar nu ne-am luat niciodată un câine. Ne-am luat un hamster. Care nu seamăna deloc cu un câine. Nu face nici măcar un sfert de câine. Un hamster nu-i decât un cartof cald cu blană. Adică se mișcă, e drăgălaș și așa mai departe, dar nu lăsați pe nimeni să vă ducă de nas că ar fi același lucru cu un câine.” (p. 20)

Am râs… când copiii au vrut câine, le-am luat hamster… QED. Aștept să o citească și ei. Suntem (iar!) în negocieri crunte privitoare la un patruped în casă și sunt curioasă dacă folosesc pasajul să contraatace… Acum nu mai e hamsterul, sunt veverițele. 🙂

Însă cu adevărat util pentru un copil este să studieze, cumva privind din afară, ce înseamnă să-ți delegi responsabilitățile de școlar. Nu în sens pozitiv, desigur. Mama nu mi-a pus în ghiozdan, mama nu a făcut, mama nu a luat, nu e vina mea, e vina mamei… Replici pe care mulți copii le folosesc și azi și pentru care sunt vinovați tot părinții. În ziua povestită Chris își uită acasă trombonul, proiectul la științe și șortul pentru sport. Mama, care rezolva mereu situația întorcându-se din drum să le ia, alege acum să îl lase la școală și să se ducă singură să le ia, apoi să i le aducă. Doar că pe drum are un accident. Aici povestea mi s-a părut că începe să semene cu „Iedul cu trei capre”. Deși alerga în fiecare pauză la secretariat să vadă dacă mama i-a adus obiectele, Chris era nevoit de fiecare dată să se explice. Însă nu a realizat că de fapt trebuia să își ceară scuze, să își modifice comportamentul și nu să dea de fiecare dată vina pe mama care nu a ajuns cu ele la școală.

După accident, seara, cu conștiința încărcată și realizând că mama gonea pe ploaie spre casă ca să ajungă la timp la școală cu referatul la științe, a realizat că era vina lui. Schimbarea de comportament vine apoi singură, dar a fost nevoie ca el să își dea seama că depinde de el să schimbe lucrurile.

„Când m-am întors în cameră […] Toate erau așa cum le lăsasem. Patul era încă nefăcut. Pijamaua aruncată grămadă pe jos. Ușa de la dulap larg deschisă. De obicei, mama îmi făcea curat în cameră după ce mă ducea la școală, […] Am închis ușa dulapului și am observat trombonul rezemat de perete. […] Am pus trombonul chiar lângă ușă, ca să nu-l mai uit a doua zi când urma să plec la școală, și am băgat în rucsac referatul la științe și șortul la sport.” (p. 91)

Se întâmplă uneori, chiar și nouă, să ne uităm ceva. A greși e omenește. Dar când vezi că copilul, sistematic, se complace într-o astfel de situație, nu accepta să transfere vina asupra ta. Lasă-l să se descurce. După câteva astfel de experiențe, s-ar putea să fii uimit să vezi cum lucrurile se pot schimba…

Sper că am dat destule argumente pentru a vă convinge că e o carte care merită citită. Nu neapărat după cea a lui Julian, se poate și înainte, dar lectura „Minunii” este obligatoriu prima.

Volumul este disponibil la editura Arthur sau în librării, la Cărturești, Elefant, Libris, eMag, Books-Express, Okian, Cartepedia, Humanitas.

Stuart Little – E.B. White, editura Arthur

Îmi plac cărțile cu și despre șoricei. Îmi plac filmele cu șoricei. Cu veverițe. Cu rozătoare în general. Pasiunile nu se explică, există… și le accepți. Normal că în momentul în care am de-a face cu o creație de acest gen, reacționez mult mai repede.

„Stuart Little” se asocia, în mintea mea, cu filmul care a rulat la tv acum ceva vreme. Povestea în sine mi s-a părut foarte inspirată, dar, ca în multe cazuri, nu căutăm să aflăm ce e în spatele unui scenariu. Și, ca de cele mai multe ori, există o carte… De această dată, o carte publicată prima dată în 1945! Când parcurgi volumul, îți dai seama cât de comercial este filmul, câte adaosuri pentru a supune publicul sunt și cum se pierde din farmecul și simplitatea inițială.

Am parcurs povestea, mult mai simplă decât credeam, însă mult mai profundă și mai potrivită cititorilor de vârstă fragedă, pentru care a și fost creată. Deși este o poveste în vârstă de 70 de ani, mi se pare foarte potrivită realităților noastre actuale. Sau, poate, ar trebui să realizăm că avem aceleași probleme pe care le aveau și cei de atunci, fie ei în Europa sau America. O familie aparent normală, cu o pisică, primește un nou membru, „diferit”. Nu contează de fapt că este un șoarece, a fost ales probabil un personaj atât de mic tocmai pentru a scoate mai bine în evidență diferențele. El are nevoile lui, pe care cei din jur nu le anticipează și nu le rezolvă, începând de la cele mai mărunte lucruri, cum ar fi accesul la baie. De cele mai multe ori „se descurcă”, însă cei din jur nu observă efortul extraordinar pe care el trebuie să-l depună pentru a realiza lucruri aparent simple.

Toate contrastează cu efortul, mai ales al adulților, de a se preface că totul este „normal”. Poate că ar fi fost mai bine să accepte realitatea așa cum e. Deși au intenții bune, modifică povestea de Crăciun pentru a nu pomeni șoarecele, dar aceasta nu împiedică evoluția firească a lui Stuart, care, în cele din urmă își descoperă propria identitate. El este ceea ce este. Mai mult, deși se străduiesc să nu facă diferențe, acceptă avantajele pe care statura lui mică le oferă când trebuie recuperat inelul din canalizare, empatizând superficial cu acesta.

Însoțindu-l pe Stuart, atât în mijlocul familiei, dar și în lumea largă, constatăm că, deși diferit, el seamănă însă cu orice copil: își dorește prieteni, e curios, dornic de aventură, curajos și nici nu ezită, la nevoie, să vină în ajutor după puterile sale.

Orice lectură ar trebui să schimbe măcar puțin propriul sistem de a percepe realitatea. Dacă acest lucru nu se întâmplă, a fost o lectură de slabă calitate. „Stuart Little” oferă posibilitatea de a vedea lumea prin ochii celui nevoit să se străduiască mai mult decât alții să facă față provocărilor curente.

Efortul acesta de a înțelege ar trebui să modifice comportamentul fiecăruia în sensul toleranței și sprijinului pe care noi trebuie să-l acordăm celor diferiți. Dacă se întâmplă astfel, puteți să-mi spuneți voi, după ce citiți volumul, disponibil în librăria editurii Artur, sau la Elefant, Libris, Librărie.net, Cărturești, Okian (en), eMag, BookCity.

Arik si mercenarii, de Ioana Nicolaie. Editura Arthur

arik-arthur1

Una din lansările la care am reuşit să ajung la Bookfest a fost şi cea lui Arik si mercenarii, ultima apariţie a Ioanei Nicolaie. Am ţinut neapărat să ajung pentru autoare, pe care am cunoscut-o la Campionatele de poveşti de la Librăria Humanitas Cişmigiu. Arik şi mercenarii este a doua carte din serie, a precedat-o Aventurile lui Arik, apărută în 2008 la editura Corint. Am răsfoit cartea, recunosc că în cele câteva zile de când Arik a poposit la noi acasă nu am avut timp să mă ocup cum se cuvine de oaspete, aşa că am citit doar câteva capitole.

Este o poveste în versuri, presărată cu ghicitori, unde mereu apare o competiţie, o taină de dezlegat. Personajele sunt cele din romanele de aventuri pentru copii: alături de Arik o găsim pe Prinţesa Florii de cireş, Nasuri Cârne, scamatorul Mişmaş, Dinte Spart, Pitic, Turtitul, Pac (nişte piraţi de jucărie). Ei reuşesc să salveze jucăriile ajunse printr-un strănut în ţinutul Mititel, Trei-Piraţi este pedepsit şi jucăriile sunt trimise acasă.

Toate aventurile lor sunt presărate cu ghicitori. Pentru atenţionarea cititorilor că urmează o astfel de provocare, fundalul paginii se schimbă în galben. Tot în versuri este dat şi răspunsul la ghicitoare.

Ilustraţiile aparţin lui Walter Riess, arhitect de profesie, care a ilustrat cartea din pasiune, cu acuarele, aşa cum se proceda odinioară. Chiar dacă sunt un fan al graficii de nouă generaţie, pe calculator, nu pot să nu admir munca şi grija pentru detalii.

Pentru că am avut norocul să pot fi prezentă la evenimentul de la târg, las autoarea şi ilustratorul să vorbească ei înşişi despre carte.

Info preţ: Elefant, Librarie

Dacă sâmbăta aceasta nu aveţi progam, Librăria Humanitas de la Cismigiu vă invită sâmbătă, 8 iunie, ora 11.00, la o nouă editie a Campionatului Povestilor cu Ioana Nicolaie. Invitatul acestei editii este Walter Riess. Eşti aşteptat să te înscrii în oricare dintre cele trei echipe si să-l sustii pe Arik!

Mesajul lui Arik pentru tine
S.O.S. Sunt eu, Arik. Mercenarii, conduşi de Trei-Piraţi, vor să-mi cucerească lumea. M-au luat prizonier şi pregătesc un atac devastator. Prinţesa Florii de Cireş şi Nasuri Cârne trec prin nenumărate pericole, fiindcă vin să mă elibereze. Au şi ei nevoie de ajutor. Arată-le, te rog, drumul. Când nu se descurcă la ghicitori, şopteşte-le tu răspunsul. Sau spune-le că jucăriile nu pot fi niciodată rele. Sau, şi mai bine, dacă îl întâlneşti din întâmplare pe scamatorul Mişmaş, roagă-l să se grăbească. Doar el poate repara totul, doar el îţi poate aduce din nou jucăriile pierdute. S.O.S. Ia-mă cu tine acasă. Dar… stai! Trebuie să-mi întrerup mesajul… Se-apropie Trei-Piraţi… S.O.S.

arik-campionatul-povestilor

Jim Nasturel si Lukas, mecanicul de locomotiva (Michael Ende) Editura Arthur

La prima întâlnire cu cartea, titlul nu m-a atras foarte tare, doar autorul este cel care mai încuraja un pic lectura. Am început-o în acelaşi timp cu Andrei, dar el nu a trecut de primele pagini. E genul de cititor pe care trebuie să-l provoci de la început ca să meargă mai departe. A considerat-o că nu e destul de „SF” pentru gustul lui.

Recunosc că la început nici mie nu mi-a plăcut, primele câteva capitole sunt enervant de descriptive, dar odată ce treci de ele farmecul lui Michael Ende este cel care te încântă şi de atrage. Pe măsură ce acţiunea a început să se desfăşoare, n-am mai lăsat-o din mână până nu am aflat ce şi cum.

Pe scurt, Jim Năsturel este un copil de culoare, care ajunge pe minuscula insulă Lummerland – cu o populaţie de doar patru locuitori – prin intermediul unui pachet misterios. Când acesta începe să crească, insula lor suferă de „suprapopulare”, iar regele trebuie să ia măsuri. Lukas decide să emigreze. El se vede nevoit să-l ia pe Jim şi, la cârma fantasticei sale locomotive Emma, să pornească într-o călătorie prin ţinuturi bizare, unde întâlnesc personaje memorabile: Uriaşul Părelnic, dragonul-pe-jumătate sau bonzii de la castelul din Mandala, care se aruncă pe burtă ori de câte ori îşi salută suveranul. Ca în toate poveştile, există şi o prinţesă care trebuie salvată: micuţa Li Si, fiica deşteaptă foc a Împăratului Mandalei. Normal, la final eroul se căsătoreşte cu prinţesa, numai că Li Si are pretenţii de la viitorul soţ… Jim trebuie să înveţe să scrie şi să citească.

Povestea se termină cu cei trei prieteni întorşi acasă, în Lummerland, unde reuşesc să rezolve şi problema aglomeraţiei, lipid de vechea insulă o insuliţă plutitoare, pescuită de pe mare, unde urmează să locuiască Jim şi Li Si. Dar ce se întâmplă mai departe nu aflăm acum… ci în următorul volum, Jim Nasturel şi cei 13 sălbatici. Acesta va fi publicat tot la Editura Artur, într-un viitor nu foarte îndepărtat. Eu abia aştept să aflu cum îi va înfrunta Jim pe cei 13 piraţi care l-au răpit când era încă un bebeluş, şi cum va afla el unde se află adevărata lui familie.

Jim Nasturel si Lukas, mecanicul de locomotiva, Michael Ende

Ilustratii: 1 – La poarta la imparatul Mandalei. 2 – Scoala doamnei dragon Mahlzahn

Cartea este apărută în format cartonat, tipărită la două culori, cu ilustraţii de Gaëtan Dorémus, (n. 1976; este un apreciat ilustrator şi autor francez de cărţi pentru copii. A colaborat la publicaţii pentru adolescenţi şi adulţi – Le Monde şi Liberation-, dar a lucrat şi în publicitate. În momentul de faţă, ţine cursuri la Universitatea de Arte Decorative din Strasbourg.

Jim Năsturel şi Lukas, mecanicul de locomotivă, primul roman al lui Michael Ende, a apărut în 1960, la editura Thienemann din Stuttgart, după ce a fost refuzat de mai multe edituri. A fost urmat, în 1962, de cea de-a doua parte a cărţii, Jim Năsturel şi cei 13 sălbatici. Ideile şi tematica celor două cărţi contrastează cu ideologia rasistă a evoluţiei, promovată în Germania celui de-al Treilea Reich, în care a copilărit Ende.

Cartea a fost premiată, imediat după apariţie, cu „Premiul Germaniei pentru literatură pentru tineret”, 1961, Premiul Hans Christian Andersen, 1961, Lista de onoare IBBY pentru traducerea în limba italiană, 1988.

Info preţ: Librăria Editurii Artur, Elefant.ro, Librarie.net, Libris, Cartepedia, Diverta, eMag.

Marele Nate – un pusti de neoprit, Editura Art

Ieri a sosit pe la noi Iepuraşul, trecuse pe la Editura Art şi s-a gândit în primul rând la Andrei, să-l împrietenească un pic cu Nate, puştiul de neoprit nou intrat în colecţia de cărţi pentru copii a editurii. Răsfoisem deja volumul 1, cât am stat la campionatul poveştilor la librăria Cişmigiu. Din tot ceea ce Iepuraşul a fost drăguţ să-i aducă, Nate a avut cel mai mare succes şi a intrat primul pe lista de lectură.

De data aceasta eu n-am citit cartea, dar, după exemplul Antoanetei, cu interviul luat Dariei, am rezolvat problema curiozităţii. Am încercat ce-i drept înainte în stil tradiţional, să-l rog să povestească despre carte, dar… n-a prea mers. Încercăm de fiecare dată, însă Andrei se exprimă mai bine în cifre!

Această carte e foarte amunzantă. Începe când Nate e în sala de detenţie. Erau şi alţi copii. Vina era a lui Artur. După ce se termină detenţia, a văzut că a întârziat la întâlnirea Cercetaşilor Temerari. Pe drum lui i-a picat skateboard-ul în râu. S-a împiedicat de o lesă a unui câine. Când a ajuns la casa lui Teddy (tatăl lui era liderul grupului), Francis i-a povestit că au un nou membru al grupului. Era Artur. După aceea i-a spus că trebuie să vândă ilustrate. Îi spunea că sunt şi nişte premii: locul III un robot pe care îl asamblezi, locul II un telescop, Marele Premiu un skateboard cu desenele tale.
Nate şi Francis se duseseră împreună acasă (ei erau vecini).

S-a mai întâmplat: Artur l-a întrecut pe Nate la vânzări. După un timp i-a venit ideea de a ajuta oamenii şi să primească bani. Artur tot pe primul loc e. Dar Nate a luat o revistă cu benzi desenate. Dar aceasta era veche.
Gordie, prietenul surorii lui Nate (care lucrează la magazinul de benzi desenate) i-a dat o foaie unde scria cât valorează acestea. Revista lui valora 3000 lei.
Când a venit ziua să premieze copii, Nate a aflat că e la egalitate cu Artur. Au aruncat cu banul. Nate câştigase skateboard-ul.

Din rezumatul lui stil „pupat piata independentei” n-am înţeles mare lucru, aşa că am început să pun întrebări ajutătoare… Părerile îi aparţin 🙂

Cine este Nate?

Nate este un copil în clasa a şasea, care face parte din grupa Cercetaşilor temerari. Nu este prea deştept, dar e de neoprit. Aşa scrie pe copertă.

Cum adică e de neoprit?

Asta n-am înţeles. Poate explică în primul volum, şi nu l-am citit tot.

Cu ce se ocupă Nate?

Cu şcoala! El face benzi desenate, care sunt de fapt temele. Am văzut pe o pagină că aşa face el temele.

De ce îţi place Nate?

Pentru că e amuzant. Face lucruri trăznite. În loc să vândă ilustrate, pentru care primeşte bani, el face orice pentru vecini, dar tot pe bani. Mie îmi place faza când ajută o vecină să aşeze piticii de grădină după nume. Sau când Spitsy, câinele domnului Eustis, se joacă pe bune cu pisica lui Francis.

Ce nu îţi place la Nate?

….. Mie îmi place totul la Nate.

Ai vrea să fii ca el? De ce?

Aş vrea, pentru că voi fi amuzant. Şi să ştiu să desenez.

Cine e Artur?

Artur e un copil care îl bagă mereu pe Nate în belele, aşa, că vrea el, fără niciun motiv. Vorbeşte şi aiurea, cu multe greşeli. El s-a mutat de curând în oraş şi a intrat în echipa de cercetaşi.

Ce îi vei povesti prietenului tău despre Nate?

Că e super tare cartea, şi comică. Cea mai tare fază din carte e când trişează cu ilustratele. Trebuia să le vândă pentru a cumpăra echipament de munte pentru „Cercetaţii temerari”. El a găsit la vechituri o revistă de colecţie care valora 3000 lei. şi el dăduse doar 2 lei.

Cât timp ţi-a fost necesar să citeşti cartea?

Cam 5 ore, pentru că are multe imagini. şi cu pauze.

Poţi compara cartea cu o alta, asemănătoare?

Da, cu Jurnalul unui puşti. Sunt la egalitate amândouă. Chiar, a apărut volumul 6 din Jurnal?

O vei lua la şcoală, cum ai făcut cu Jurnalul, când citeai cu colegii?

Mmm… da.

Eu m-am distrat stând de vorbă cu el. Dar, dincolo de asta, mă bucur că vrea să citească. Când găseste ceva ce îi place, şi nu mai lasă cartea din mână, simt că mi-am atins scopul. Chiar dacă îmi doresc să parcurgem ceva mai mult din lista de lectură suplimentară recomandată, ca orice om, are dreptul să citească şi ceea ce îi place. şi se pare că fiecare generaţie are cărţile ei despre care vorbeşte… Cam asa şi cu Nate. Este noul subiect de discuţie.

Dacă vreţi să aveţi o înţelegere specială cu iepuraşul, găsiţi cărţile în librăria online a Editurii Art, sau în librăriile online.


Marele Nate. Intaiul intre pusti. Volumul 1	Marele Nate. Lovitura dupa lovitura. Volumul 2	Marele Nate. Un pusti de neoprit. Volumul 3
elefant.ro libris.ro librarie.net eMAG.ro	elefant.ro libris.ro librarie.net eMAG.ro	elefant.ro libris.ro librarie.net eMAG.ro

Biblioteca Năzdrăvanilor