Modelare de litere cu plastilina | Talente de Năzdrăvani

Abordarea integrată este în școala românească – primară cel puțin – o provocare cotidiană. De ce? Pentru că în „acte“ scrie că trebuie să abordezi conținuturile integrat. Și, dacă scrie, așa trebuie făcut, nu? Ei bine, da, te străduiești să legi între ele conținuturile, dacă se poate, bineînțeles. Uneori merge, parcă s-au născut împreună, au toate o logică, curg frumos una din alta. La clasa pregătitoare îmi era tare ușor, legam tema săptămânii de cea de la științe și conținuturile de la comunicare, dar și pe cele de la arte. Chiar și la matematică era destul de accesibil, trebuia doar să găsesc ilustrațiile potrivite.

Clasa întâi este însă mai chinuită, mai ales la disciplina „Matematică și explorarea mediului“. Îmi amintesc cursul de la master unde sfatul principal era să nu forțăm și să adunăm 50 de inimi cu 40 de ficați și 20 de plămâni doar pentru că avem adunarea numerelor până la 100. Dacă nu găsim ceva logic, mai bine o lăsăm baltă, adunăm numere și gata, discutăm separat de organe.

Însă uneori merge. Săptămâna aceasta este una de recapitulare la CLR după a doua duzină de litere de mână învățate. Copiilor le place să se joace cu plastilina și… am zis să îi provoc nițel. Prima oră am citit, apoi am așezat pentru prima dată în pagină un text întreg, cu titlu și alineat. Bineînțeles că unii au scris mai repede decât alții și aveau nevoie de o „ocupație“ până la finalul orei, așa că i-am lăsat să scrie întâi plante/flori, apoi viețuitoare, și când au epuizat, obiecte, cu literele învățate de noi. Cum chat-ul de la Meet e zona de maximă atracție, aveau voie să scrie și acolo cuvintele descoperite. Așa era și o mică competiție cine găsește ceva nou, dar și o variantă de ajutor pentru cei în pană de idei. Era de fapt ancora pentru ora următoare de abilități, unde le-am spus să își pregătească plastilina.

Când s-a încheiat ora, toată lumea terminase textul și scrisese câteva cuvinte. Am închis chat-ul și am dat pauza de ecran, cele 10 minute în care facem altceva, cu microfonul și camera închise.

Am revenit la arte… Întâi de toate, le-am atras atenția să aibă grijă cu plastilina, să nu ajungă pe jos în mochetă sau covor, căci mamele nu vor fi deloc încântate. M-a amuzat unul dintre copii care a deschis microfonul să-mi spună că a lui cu siguranță nu, nici nu știți cum face! Ba am așa o mică idee, dar sper că nu a fost cazul. Apoi le-am arătat modelele mele și le-am explicat că pot alege să creeze orice azi, cu condiția să îi scrie numele dedesubt, cu litere de mână. Voiam să învățăm să facem șerpișori cât mai subțiri și am avut câteva cazuri de refacere pentru că erau prea groși. Eee… povestea ar fi trebuit să fie cu scriere în fir continuu, ca să înțeleagă mai bine ce vreau de la ei când le cer să nu ridice stiloul de pe foaie, însă e cumplit de realizat online, pentru că nu îi văd efectiv când scriu. Îmi dau seama apoi când văd temele că literele sunt înădite, ori apar pete de cerneală când se gândește ținând stiloul pe foaie, dar e greu și pentru ei. Poate le vom rezolva în timp…

Ca model le-am arătat un melc și o lalea, însă ei au putut alege orice. Și unii au avut suficient spirit practic să găsească ceva ușor și de scris, și de modelat. Dar sunt foarte mândră de ei, în jumătate de oră erau deja gata și mi le-au putut arăta la cameră, iar apoi mi-au trimis pozele, să le văd „mai bine“.

Ca să închei, dacă e ceva ce îmi place la școala online e că ora nu se termină cu ne oprim, strângeți, totul în ghiozdan. El le are și după aceea pe masă, poate continua dacă e cazul și îmi trimite când totul e gata. Îmi place și că e mai multă liniște decât în clasă. Ei încă își dictează cu voce tare când scriu, dar cu microfoanele închise, toți se pot concentra. Îi văd că mișcă buzele, îmi dau seama ce fac.

Și parcă e mai multă ordine, ridică mâna și așteaptă să îi numesc, moment în care își deschid microfonul. Mi-am dat seama cu această ocazie că problemele pe care le aveam la clasă de vorbit neîntrebat nu sunt atât de spontane cum păreau, ci sunt foarte conștiente. Dacă știi că nu e rândul tău, vrei să adaugi ceva sau vrei să pari mai amuzant, deschizi fără permisiune microfonul și nu contează cine vorbește, tu îți spui replica peste el. Am speranțe însă ca acest exercițiu de așteptare a rândului la cuvânt să fie, pe termen lung, unul util.