MiniStory: Târgul de carte pentru copii

Din 25 noiembrie până în 6 decembrie 2020, Carturesti.ro și editurile partenere construiesc un oraș cu povești despre emoții, prietenie, visuri, câte și mai câte că de n-ar fi, nu s-ar povesti: MiniStory – târg de carte online pentru copii, dedicat celor cu vârste până la 14 ani. Pe perioada evenimentului, toată oferta de carte pentru copii, inclusiv cea de materiale educaționale în română și engleză în stoc 24h va avea reducere de până la 30% pe carturesti.ro.

În drum spre Moș Nicolae, cei mici au ocazia să se ia la întrecere în imaginar cu autori contemporani români și străini și să lege prietenii de-o viață cu locuitorii din paginile cărților. Lumi noi li se vor dezvălui copiilor în această călătorie în care singurele bagaje permise sunt întrebările. O groază de curiozități vor găsi răspunsuri. Copiii vor afla cum funcționează mai precis praful de zâne sau fabricile de lipici ori, de ce nu, ce-i cu libelulele de foc, cu ce se mai ocupă zilele astea detectivii curioşi, care mai sunt aventurile în lumea cuvintelor sucite sau ce anume e de făcut dacă devii invizibil. Și pentru ca cele mai năstrușnice și jucăușe întrebări să ajungă la autori, ne-am gândit ca mesagerii acestora să fie copiii. Astfel, fiecare întâlnire va fi moderată de câte un copil.

Discuțiile dintre copii și invitați vor fi transmise live pe paginile de Facebook ale librăriilor Cărturești și ale editurilor partenere.

Programul pe zile arată astfel:

  • Miercuri, 25 noiembrie, ora 17:00, Claudia Groza și Delia Ruxandra Vlad despre „Noile aventuri ale detectivului curios”
  • Joi, 26 noiembrie, ora 18:00, Cristina Andone și Emi Balint, Atelier „Dar Motan” – spunem povești pisicești și desenăm case pentru pisici
  • Vineri, 27 noiembrie, ora 11:30, Paul Gabriel Sandu și Iosif Mirea urmăresc „Libelula de foc”
  • Vineri, 27 noiembrie, ora 18:00, Dialog despre „Socrate în blugi” cu Laurențiu Staicu, Ana Barton și Amilin Teodora Mitu
  • Sâmbătă, 28 noiembrie, ora 12:00, Ana Dragomir și Vera Gamarț presară „Praf de zâne” peste zi de toamnă târzie
  • Sâmbătă, 28 noiembrie, ora 16:00, Claudia Badiu adună „Litere pictate și povești fermecate” cu Filip Anton
  • Sâmbătă, 28 noiembrie, ora 17:30, Alec Blenche, Maya, Maria și Emma despre „Erus și misterul de pe Insula Zburicornilor”
  • Duminică, 29 noiembrie, ora 19:00, Carmen Tiderle și Mihnea Gâdici deschid „Fabrica de lipici și alte poezii pentru copii mari și mici”
  • Luni, 30 noiembrie, ora 17:00, Iulian Comănescu, într-o „Călătorie pe Volta, planeta becurilor”, alături de Mihnea Gâdici
  • Luni, 30 noiembrie, ora 19:30, Diana Popescu și Alexandru Cotoi descoperă „Aventurile Lunei în lumea cuvintelor sucite”
  • Marți, 1 decembrie, ora 18:00, Ioana Chicet Macoveiciuc, Maria Samoilă și Eva Buzatu răsfoiesc „Caietul, roman mic pentru fetițele care cresc mari”
  • Miercuri, 2 decembrie, ora 19:00, Liana Alexandru și Mihnea Gâdici despre „Cea mai frumoasă noapte”
  • Miercuri, 2 decembrie, ora 20:00, Adrian Cioroianu și Andrei Radu în dialog cu Tudor Șerban despre „Ferdinand I”
  • Joi, 3 decembrie, ora 10:00, despre curaj cu Smaranda Iordan și Avril McDonald, „Colecția Feel Brave”
  • Joi, 3 decembrie, ora 13:00, „Te-am găsit, în sfârșit” cu autoarea Alina Vârlănuță și ilustratoarea Diana Grigore
  • Joi, 3 decembrie, ora 17:00, explorăm „Știința lucrurilor fragile” cu Tae Keller și Smaranda Iordan
  • Joi, 3 decembrie, ora 19:00, Adam Stower și Mihnea Gâdici ne invită să-l descoperim pe „Regele Ugu”
  • Vineri, 4 decembrie, ora 16:00, „Alex Blue, băiatul extraterestru” și Cristina Centea se întâlnesc cu Smaranda Iordan
  • Vineri, 4 decembrie, ora 18:00, Sally J Pla și Andrei Roșca povestesc despre „Stanley va fi bine, probabil”
  • Vineri, 4 decembrie, ora 19:30, K.J. Mecklenfeld și Mihnea Gâdici aduc vești din „Cartea miracolelor”
  • Sâmbătă, 5 decembrie, ora 10:00, Alex Donovici despre „Ale și sufletul cărților”
  • Sâmbătă, 5 decembrie, ora 12:00, Andreea Chiru Maga și Eric Popescu în dialog despre „Bruno. Emoțiile ne unesc”
  • Sâmbătă, 5 decembrie, ora 15:00, stăm de vorbă cu Lucian Dan Teodorovici despre „Silvestru și marele dictator”
  • Sâmbătă, 5 decembrie, ora 17:00, Ali Standish și Amilin Teodora Mitu pornesc într-o aventură alături de „Ethan, cel care am fost”
  • Duminică, 6 decembrie, ora 12:00, Ross Welford și Ilinca Gamarț ne spun „Ce să nu faci dacă devii invizibil”
  • Duminică, 6 decembrie, ora 16:00, Adina Rosetti în dialog cu Eva Curea despre „Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul”

Printre autorii români confirmați până acum se numără: Carmen Tiderle, Cristina Andone, Iulian Comănescu, Adrian Cioroianu, Liana Alexandru, Adina Rosetti, Ioana Chicet-Macoveiciuc, Alec Blenche, Diana Popescu, K.J. Mecklenfeld, Claudia Groza, Ana Dragomir, Paul Gabriel Sandu, Claudia Badiu, Andreea Chiru Maga, Alina Vârlănuță. Lista autorilor străini îi include pe Sally J. Pla, Ali Standish, Ross Welford, Avril McDonald, Adam Stower.

Mai multe informații despre programul complet găsiți pe blogul Cărturești și paginile de Facebook Cărturești și Cărturești Online.

MiniStory este organizat de librăriile Cărturești în parteneriat cu editurile: Humanitas Junior, Panda, Pandora M, Trei, Nemi, Curtea Veche, Nomina, Univers, Arthur, Vellant, Corint Junior, Polirom Junior.

Cristina H.
Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)
Posted in Cărţi pentru copii and tagged , .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente