Atenție, virus periculos: generează citit în exces

Reading hunger… de curând m-am diagnosticat cu această boală, dat fiindcă în ultimele trei zile am terminat trei cărți și tocmai am început-o pe a patra. Ce simptome îți indică această maladie? Păi… ochii uscați de la citit, nu mai ai nevoie de netflix pentru a-ți umple timpul, ignori pe toată lumea, chiar dacă mămica ta strigă cinci minute după tine și de-abia când îți atinge umărul realizezi că pe tine te chema și, normal, o sete îngrozitoare după cuvinte scrise pe hârtie. 

Trebuie să citesc o carte pe zi. De ce oare? (acordă-ți un moment pentru a găsi răspunsul) Corect! Pentru că sunt nebună (nu la propriu, doar după cărți-sper).

Am trăit într-o minciună

Nu cred că sunt singura care credea că această vacanță minunată are trei săptămâni, fără cea cu Crăciunul. Când am aflat cât durează vacanța în realitate mi-a venit să urlu, căci aveam un mare plan diabolic: să fac teme, să citesc, să dansez etc. Îmi făcusem program să mă trezesc devreme, dimineața pentru teme, după amiaza cu citit/dans/netflix și seara cu prietenii (pe zoom ofc, că domnul covidel nu ne-a părăsit încă). Era un plan perfect pentru trei săptămâni, nu pentru două. Cărțile pe care vreau să le citesc sunt în număr mare, temele pe care trebuie (dar nu vreau) să le fac — și ele tot la fel. Planul meu a fost ruinat, așa că imediat după Crăciun m-am apucat de citit. Am terminat o carte destul de veche care întrece mai toate cărțile din zilele de azi (fără Pisici, normal, și exceptând încă vreo două serii, dar în rest le-ntrece). Mă refer la volumul al treilea din Saga lui Ender. Genială serie, exceptând că fratele meu drag îmi strică lectura cu spoilere de tipul: „Mda, păi vezi că sor-sa o să moară, așa că nu te mai obosi“ sau „ N-a omorât încă pe…“ și aș mai putea să mă vait în continuare, dar cred că e mai interesant să vorbesc despre lista de lectură.

Jocul lui Ender

Sigur ați auzit de această serie, dacă nu chiar ați citit-o (dacă ai citit-o, ești în grațiile mele!). O carte cu SF pur care are sens, nu cu un extraterestu care aterizează pe Pământ și distruge planeta. Ador cum autorul îmbină cunoștiințe din mai toate domeniile pe care le împărtășește prin Ender. 

Sunt profund dezamăgită că, de când a început școala, eu am reușit să termin doar volumul al doilea și să încep volumul al treilea. Apoi, în prima parte a vacanței, am ras ultimele 250 de pagini cât ai clipi (cât ai clipi noaptea, deoarece nu sunt Speedy Gonzalez la citit). Surprinzător, nu m-am enervat când am terminat-o, avea doar un final lăsat în doi peri, dar în rest era în regulă. Oricum cred că sunt vreo șapte volume, ceea ce înseamnă că mai am o călătorie lungă alături de Ender.

Maximum Ride

Dacă nu mă înșel, am mai scris odată despre această serie, pe vremea când credeam că este o trilogie… Viața era ok, perfectă, lăsată în suspans, toate personajele erau în regulă. Inclusiv tipul (Fang, dar nu cred că are sens să vă încarc memoria cu niște nume de care poate nu ați mai auzit) pe care-l adoram și uram în același timp ca personaj. Pe scurt, niște copii modificați genetic se chinuie să salveze lumea, you know, normal stuff. Chestia e că doi dintre acești copii încep să se simpatizeze puțin… puțin mai mult. Toate volumele aveau două variante: ori tipul își lua mare bătaie de la fată doarece încerca să o sărute, ori tipa era geloasă pe nu-știu-ce-roșcată cu care flitra, acest lucru până în volumul al cincilea, când autorul s-a decis să nu mă mai tortureze și să le pună neuronii în funcțiune. 

Revenind la ideea mea că este o trilogie: demult și demult când mergeam la bibotecă și împrumutam cărți, aceste trei volume din Maximum Ride mi-au sărit în ochi deoarece cu mult timp în urmă văzusem filmul (care e puțin pe lângă carte, btw). După aceea am descoperit că este o serie de nouă volume. Și ghiciți ce, ca orice altă serie bună, nu a fost tradusă integral în română (sau cel puțin nu am găsit-o așa).  Pe lângă că nu am găsit restul volumelor traduse, nici tipărite în engleză nu le-am găsit la noi în țară. Aveți idee cât pot costa cărțile în engleză? Sau transportul? Hai să zicem doar că mama are un motiv întemeiat să zică nu când îi propun să-mi comand nu-știu-ce bluză cu Nirvana. 

Până acum, în această vacanță, am citit volumele al cincilea și al șaselea, iar pe restul nu le am cumpărate și-i pot spune sincer oricărei fetițe de 8 ani care suferă din dragoste (încă n-am înțeles care-i faza cu dramele la această vârstă…) că nu, nu au cunoscut „adevărata durere sufletească”. Pentru a nu da un spoiler uriaș celor care citesc sau vor să citească această serie, o să zic doar că cei doi (Fang și personajul principal, în caz că vă interesează) au ajuns împreună, dar nu au rămas, deoarece el era idiot și nici soarta nu prea era de partea lor, bad luck.

Următoarea țintă: Pisicile războinice

Mi-am făcut o ordine, am lăsat Pisicile războinice după cele trei menționate mai sus, deoarece știam că nu o să mai pot să le las jos din mână o dată ce mă apuc de ele. Spun ele pentru că de Crăciun am primit și eu 4 volume! (!!!!!!),  dar nu puteam să mă concentrez foarte bine (atenție spoiler, dacă ești fan al seriei și nu ai citit până la volumul al optisprezecelea, sari un rând): pe cine sunt părinții celor trei pisoiași, care sunt personajele principale, în timp ce Ender se chinuia să salveze niște specii de extratereștri, copiii modificați genetic erau pe cale de a înfrunta sfârșitul lumii din cauza încălzirii globale și altele. Am citit ce aveam din aceste serii, și mai apoi (adică după două-trei zile) am început Pisicile. De la primele pagini mi-am dat seama că probabil o să fac noapte albă.

*După pagina 20 am dat în disperare mesaje lui Cris, o prietenă înnebunită după această serie (cred că mai rău decât mine) s-o întreb dacă nu vrea poză cu primele pagini, deoarece am aflat ceva de interes maxim (dat fiindcă nu și-a comandat cărțile încă).

Acestea fiind spuse, o să revin cu un feedback despre Pisici. Vă urez o vacanță plăcută!

Voi ce citiți vacanța aceasta?

amprente craciun

Calendarul de Advent: provocare cu amprente

Calendarul de Advent s-a încheiat deja de câteva zile și în cele aglomerate de dinainte de Crăciun a fost aproape imposibil să mai „fur“ timp și să îi laud pe pitici. A fost un maraton pe care l-am început cu inima strânsă, căci mi-e teamă să îmi pun prea multe speranțe în realizarea unor lucruri frumoase, dar pe care nu le pot eu controla. Tot ce puteam spera era a jocul să îi prindă și să îi țină în mrejele lui până la final. Am înghițit în sec când am văzut că, încă de la început, 20% nu au fost nici măcar interesați să deschidă pagina dedicată jocului. Au mai rămas 80%, din care  5% au văzut, dar nu s-au implicat deloc în niciuna din cele 24 de provocări. Restul, 75%, au răspuns conștiincios, de regulă chiar în ziua în care dădeam tema, cu o abatere de 2-3 zile, în care recuperau.

La final, normal că am tras linie. În fond, dacă după ce ai derulat un proiect, nu faci și analiza, nu știi dacă a mers bine sau nu. 25% au terminat toate temele, adică un sfert din clasă nu a lăsat niciuna nerezolvată. 15% a ratat două sau trei, nu mai multe, 10 % au făcut cel puțin jumătate, în timp ce alți 25% sub jumătate din temele date.

Într-o perioadă în care evaluarea online este sub semnul întrebării, am ajuns la concluzia că, de cele mai multe ori, adevărul devine vizibil abia când nota de obligativitate este scoasă. Abia atunci se cern și se vede cine este cu adevărat implicat și chiar își dorește mai mult și cine trece prin adevărate chinuri să respecte termenele de predare zi de zi. Și procentele acestea au fost confirmate, aproape identic, de activitățile școlare zilnice. Cam un sfert nu trimit ceea ce au lucrat copiii, deși mă interesează să văd în primul rând ce au scris în caiete în ora petrecută cu mine online, dacă ceea ce spun/arăt eu pe ecran se reflectă pe hârtie. La fel au confirmat, cu seriozitate, și copiii care se implică, zi de zi, în tot ceea ce înseamnă activitate online. Jumătate rămâne între cele două extreme, pe o curbă reală a lui Gauss.

Tema cu amprentele e una dificilă, cu puține șanse de a se desfășura la școală. Aș zice că e aproape imposibilă, dacă mă gândesc la amprentele tălpilor, iar în actualele condiții de distanțare, și cea cu amprenta palmei ar intra în aceeași categorie. Poate că vara, în curtea școlii, având la îndemână sticle de 2l cu apă, am putea încerca să ne distrăm un pic, dar tot ar fi o provocare. Însă cine are chef vara de făcut moși și reni? Acum era sezonul lor și acasă, cu ajutorul părinților, era unica soluție. Nici măcar la ora de AVAP nu am avut curaj să le cer să-și picteze mâinile sau picioarele integral, parcă vedeam pălmuțe colorate lipite pe pereți în drum spre baie și părinți isterici când se întorceau de la muncă. Eram tare curioasă ce vor alege, căci modele le-am recomandat destule, mai simple sau mai complicate. Le-am privit pe toate cu admirație și sunt mândră de ei că au ridicat mânușa cu toată eleganța posibilă.

amprente craciun

Discutând în ultimele zile de școală – luni și marți au fost foarte relaxate – despre Calendar, știu că așteptau (unii) cu nerăbdare ora 8:00 în fiecare dimineață să vadă ce provocare am inclus. Mi-am dat seama că le impusesem un ritm și cred că e important să îl mențin și pentru viitor, să programez informările la o oră fixă, astfel încât să se poată organiza mai bine. Apoi, una din fete mi-a spus că ea n-ar vrea să se termine calendarul, că îi place să aibă „ceva de făcut“. Cumva trebuie să mă gândesc, și pe viitor, dacă nu e o soluție să existe, măcar pentru cei care vor, un ritm de lucru, altceva în afara zilnicelor și „enervantelor“ teme.

Pentru mine a fost o experiență solicitantă, nu e ușor să îți impui și ție un ritm. Anul acesta am avut două, Calendarul clasei și Calendarul de lectură, iar Adventul a trecut nesperat de repede. Nu am nici cea mai mică idee când s-a scurs luna decembrie, și-au îndeplinit scopul cu asupră de măsură.

tablou de iarna ingeri cu stea

Tablou de iarnă – decupaj la școala online

Dacă Moș Crăciun ar îndeplini dorințele necondiționat, l-aș ruga să aibă un pic grijă de școala online. Iepurașul de Paște a fost luat prin surprindere și nu a știut ce să le aducă copiilor. Dar poate… Moșul? Cine știe… poate o imprimantă… sau poate o tabletă… sau poate un pen să scrie mai ușor? Nu sunt multe, dar școala online ar fi cu totul „altfel“ dacă elevii le-ar avea la îndemână. Cel puțin elevii mei.

Dar cum ei nu au toți, le-am pregătit în mapa pentru decembrie un tablou mai vechi al meu, cu îngerii care vestesc Nașterea Domnului de Crăciun. Este un exercițiu de decupaj, însă nu unul de grădiniță, ci școlăresc, care necesită multă concentrare și migală pentru a fi reușit. Am pus cu câteva zile înainte anunț pe clasă, ce anume este necesar pentru desfășurarea activității. Am cerut un carton închis la culoare, negru de preferat, iar dacă nu au, să picteze cu acuarele cu o zi înainte.

Dar care ar mai fi distracția dacă la început de oră nu ai avea măcar câțiva care să nu se pregătească? Ori nu are cartonul (dar oare pentru cine am dat varianta cu acuarele?!), ori nu are… fișa, pentru că în două săptămâni nu avut cine să i le ia de la poarta școlii să i le aducă acasă. Oricum ar fi, am hotărât să merg mai departe, ajungând la concluzia că prepelița lui Brătescu-Voinești era un personaj extrem de înțelept.


Modelul meu le-a indicat obligatoriu „zăpadă“, pentru care nu au avut niciun print, au decupat ei singuri. Examinând cu atenție pozele primite, am văzut că unii au avut nevoie să își deseneze înainte conturul, apoi au decupat, nu au putut decupa liber. Important e că au reușit, dar și mai mult că au găsit o soluție să rezolve o problemă fără să întrebe și fără să se vaite că nu pot. Apoi trebuia inclus obligatoriu un înger și o stea, ocazie cu care am povestit un pic despre îngerii care i-au anunțat pe păstori despre miracolul acelei nopți. Și, în final, brăduți după dorință, căci fișa avea dublul elementelor necesare. Fulgi au avut de la mine, i-am drămuit cât am putut pentru toate proiectele. Mai am copii care au acasă perforatoare și își fac în plus, le-am spus că pot decupa și ei buline, ori dacă au perforator de coli pentru îndosariere, sunt bune și resturile acelea.

Marea majoritate au înțeles perfect ce au de făcut și s-au străduit după puteri să decupeze cât mai bine. Știu că sunt pretențioasă, dar cred că satisfacția reușitei nu vine cu adevărat dacă standardele sunt foarte jos și ușor de atins. S-au mai strecurat și doi de B și un S, mai ales dacă văd că explicațiile mele nu sunt luate în seamă mai deloc și doar ne facem că muncim, tăiem și lipim la nimereală. Plus, ce-i drept, și un „i“ pentru contemplat ecranul toată ora. Evaluarea la arte e tip portofoliu, după 5-6 proiecte trag linie și decid un calificativ.

Mă simt cumva ca bufnița din pădure, cea care își lăuda puii că sunt cei mai frumoși. Pentru mine ei sunt speciali, fiecare în felul lui, așa că îi voi lăuda de câte ori pot. Muncesc foarte mult, nu sunt menajați și mângâiați pe frunte, merită să le spun public un mare Bravo!

tablou de iarna ingeri cu stea

Modelul printabil este disponibil în arhivă.

66 99 desen cu numere

Calendarul de Advent, la jumătate

Am trecut azinoapte de jumătatea perioadei de Advent. Parcă e puțin mai ușor de organizat când nu am ales o nișă foarte îngustă și activitățile pe care le propun copiilor acoperă o gamă variată de domenii. Cum mă așteptam, invitația de participare nu a avut o participare unanimă la clasă, așa este și democratic, undeva pe la trei sferturi au fost cel puțin curioși să vadă ce se întâmplă și aproximativ jumătate dintre ei țin ritmul activităților. Ce haz mai are o provocare de Advent dacă nu o accepți exact în ziua în care a fost dată?

Am pornit de la ideea că ce e mult strică și zilele în care activitatea este mai solicitantă alternează cu cele în care trebuie să dezlegi o ghicitoare. Am folosit în continuare fișele de lectură de la Editura Edu. Deja le utilizam, la fiecare literă învățată cerându-le, opțional, să îmi trimită înregistrare cu textul citit. Și aici răspund puțin peste jumătate și, din păcate, foarte puțini din cei care ar avea cu adevărat nevoie de acest exercițiu de citit. Ghicitorile completează cumva litera pe care o predau la clasă. De exemplu, mâine avem v mic de mână, sarcina de Advent va fi compusă din cele două ghicitori în versuri, 19 rânduri scurte, ultimul cuvânt, răspunsul, rimând cu cele deja citite. Așa am procedat până acum și copiii au fost încântați de ele.

O activitate care m-a surprins a fost cea de desen după explicații. Îmi era teamă, dat fiind că nu se omoară cu desenatul, că se vor plictisi. Până acum am desenat un ren și, creme-de-la-creme, dacă tot am început și noi capitolul despre numerele până la 100 (ce dezamăgiți au fost când au văzut că stăm încă la cele învățate la pregătitoare), le-am cerut să scrie cu cariocă neagră numărul 66 sau 99, pe care îl preferă, apoi pornind de la acesta să realizeze un desen. A fost marea surpriză a zilei când am deschis tema să o verific, momentul acela în care face bine la suflet să vezi partea plină a paharului, chiar dacă în ea e o picătură. Pentru jumătatea aceasta care muncește și înflorește merită să mă zbat să fac lucrurile altfel. Accept că nu voi reuși cu toți și apreciez cuvintele frumoase ale părinților, strecurate în convorbiri banale, cărora le pun fundiță și le consider cadou de Crăciun, iar veninul celorlalte îl dau repede uitării.

Am recitit acum Codul de onoare al Năzdrăvanilor , scris în urmă cu 11 ani, pe când nici măcar nu îmi trecea prin cap să mă reîntorc la catedră. Activitățile online au fost atunci ceva „nou“, regret că acum e dificil să mai strâng o grupă de copii pasionați, care să ridice mănușa în fiecare săptămână. Dar valorile pe care le urmăream au rămas ca obiectiv în tot ceea ce fac și acum cu copiii: corectitudine, spirit de observație, punctualitate, seriozitate, fairplay… Ceea ce intuiam atunci, că activitățile la distanță nu se pot desfășura în lipsa acestora, se vede acum la școala online când, departe de ochii profesorului, sunt la mare „cinste“ păcălelile. Și nu condamn atât copiii care trișează, cât părinții care le arată în generozitatea lor calea cea scurtă. Oare ce învață un copil când mama îi spune că tema e prea grea, de ce să înveți poezia, mai bine o citești, că știi să citești repede. Sau vezi că tema e greșită, dar o trimiți așa, că „merge“, e mai importat să o trimiți decât să o refaci. Ori – să ai sarcină de pregătit materiale pentru a doua zi și la oră copilul să constate că nu are tot ce-i trebuie, că mama a citit lista pe sărite, ori că nu citește comunicările destinate părinților și abia după două săptămâni realizează ce are de făcut. Ce modele oferim? Culegi ceea ce semeni e mai adevărat ca oricând.

Ca să închei într-un ton mai optimist, vă las să vă delectați cu desenele noastre matematice. Dacă vă plac, vă rog să lăsați un mesaj de încurajare pentru acești pitici deosebiți de doar 7-8 anișori, vreau să le arăt și lor ce minunați sunt!

66 99 desen cu numere

Podkin O Ureche Editura Paralela 45

Concurs de Crăciun cu Podkin O Ureche

Demult, dar nu foarte demult, un iepuraș a dovedit că are mai mult curaj decât s-ar aștepta cineva din partea lui. A avut nevoie de-o singură clipă să învețe responsabilitatea și să-și asume deciziile și peripețiile sale sunt acum subiectul a trei volume de poveste în ramă. Cea mai frumoasă parte a narațiunii e că știi de la început că „se termină bine“, căci cel care povestește evenimentele este însuși eroul. Din nămeți, în fapt de seară, a apărut la Editura Paralela 45 cel de-al treilea volum din seria „Saga celor trei tărâmuri“, iar tu ai acum ocazia să citești nemaiauzitele întâmplări ale lui Podkin O Ureche. V-aș spune de ce nu are o ureche, dar stric farmecul primului volum, în caz că nu l-ați citit deja.

Provocarea Editurii Paralela 45 este următoarea:

Descrie în cel puțin 300 de cuvinte o întâmplare ce are ca personaj principal un iepuraș ce tocmai acum își pierde urechea. 

Podkin O Ureche Editura Paralela 45

Concursul se încheie joi, 17 decembrie 2020, ora 21:00, iar sâmbătă vor fi anunțați, tot în acest articol, cei doi câștigători ai celor două premiilor oferite de Editura Paralela 45, constând fiecare în cele trei volume apărute din seria Saga celor trei tărâmuri.

Pentru a participa, adăugați la acest articol, prin formularul de mai jos, un comentariu, folosind numele real. În textul comentariului, pe lângă răspunsul la provocarea de mai sus, adăugați un număr de telefon de contact.

Premiile vor fi atribuite de către Editura Paralela 45. Se va ține cont de originalitatea întâmplării povestite și calitatea exprimării în limba română scrisă.
Înscrierea în concurs va fi confirmată după înregistrarea comentariului, printr-un mesaj în acest sens la adresa de mail folosită la adăugarea lui, dar va deveni public abia la încheierea concursului.

Fiecare participant are dreptul la un singur comentariu. Vă rog ca în rubrica „Nume“ să folosiți numele real complet (premiul va fi expediat doar acestei persoane) şi verificaţi dacă adresa de mail este scrisă corect. Concursul se va desfășura între 10-17 decembrie 2020, ora 21:00. Câștigătorii vor fi anunțați în 72h de la încheierea concursului și vor avea la dispoziţie 24h pentru a revendica premiile, printr-un comentariu la acest articol, folosind aceeaşi adresă de mail cu care a fost adăugat comentariul câştigător şi incluzând în mesaj numărul de telefon solicitat mai sus (nu va fi vizibil publicului, dar este obligatoriu, nu va fi salvat în nicio bază de date și nu va fi păstrat după încheierea concursului și validarea câștigătorilor). La expirarea termenului, pentru premiul nerevendicat va fi desemnat alt câştigător. În cazul în care este epuizată lista de participanți, premiul se anulează. Premiile vor fi expediate de Editura Paralela 45 la adresele indicate de câștigători, pe teritoriul României.

Comentariile care vor intra în concurs vor primi un număr de ordine la aprobare.  Nu vor fi acceptate comentariile care nu îndeplinesc condițiile solicitate (nume real complet, răspunsul la provocare, numărul de telefon, IP unic) și nu vor participa la concurs, dar vor fi vizibile pe pagină la încheierea concursului. Verificarea IP-ului unic se va face după încheierea concursului, pentru stabilirea listei finale de participanți.

Câștigătorii nu vor fi anunțați personal, vă rog să accesați pagina concursului în ziua de 19 decembrie 2020. Dacă vă este de ajutor, puteți seta pe telefon un „reminder“ pentru această dată.

Prin participarea la acest concurs confirmați că aveți vârsta împlinită de 18 ani. În cazul în care participanții sunt minori, înscrierea se realizează de părinți, folosind numele adultului, nu al copilului.

_________________________________________________

Edit, 19 decembrie 2020, ora 13:00:

Decizia de a atribui premiile a fost una foarte dificilă, fiecare poveste fiind unică și specială. Felicitări tuturor celor care au acceptat provocarea!

Premiile vor merge la:

  • Nr. 1 Neamțu Lăcrămioara
  • Nr. 11. Madalina Neacsu

Câștigătorii au la dispoziție 24 de ore pentru a revendica premiul printr-un comentariu la articol care cuprinde: Numele, aceeași adresă de mail folosită în concurs, numărul de telefon de la înscriere și adresa la care va fi expediat premiul. 

Nerevendicarea premiului până la data de 20 decembrie 2020 – ora 13:00 implică anularea acestuia și acordarea lui următorului clasat.

Școala online la lumina lumânării

După ce-am văzut rezultatul alegerilor mi-am zis că, pentru încă patru săptămâni, sunt deschisă la orice tip de nonsens și stupiditate mai are anul 2020 pe țeavă. Și cred că va trebui să învățăm să ne adaptăm repede, să găsim soluții, căci lumea noastră e pe cale de dispariție și o ciudățenie plină de provocări îi ia încet locul. Abilitatea de a rezolva probleme, văzute ca obstacol între tine și ceea ce îți dorești să ai, se învață în școală și voința necesară să depășești piedica se generează cu ajutorul acelei mici doze de frustrare care îți spune să continui, nu să te oprești, căci va face altul în locul tău.

Ieri pe la 5 și jumătate corectam temele elevilor. Becul începe să fileze a discotecă și moare, apoi aud un urlet de fiară răpusă din camera copiilor. Inițial m-am gândit că iar se rezolvă frățește cine știe ce dispută pe jumătate de metru pătrat încălcat, dar nu… de fapt nu mai era curent. Fiind pe laptop, nu mi-am dat seama, dar calculatorul lui Iris a murit instant. Aleargă disperată, doar ce s-a terminat ora de biologie, dar mai are geografie, mare tragedie, cum intră ea la oră? Ok, intri pe laptopul meu, dar bateria lui nu ține cine știe ce… Oprim toate programele. N-ai TEAMS pe calculator? Doamne-ferește, dar chiar trebuie să am tot?? Ia și instalează repede. Ce parolă ai? (Scurt moment de panică) Într-un final reușim în timp record să intrăm la oră odată cu profa.

Dar… ca să nu se ducă bateria, am dat luminozitatea ecranului pe minim. Ea cum vede să ia notițe?! Am zis ceva ce nu poate fi reprodus fără a fi înlocuit cu bip. Telefonul ei mai avea 10%. Al meu cam jumătate, dar nu voiam să-l fac lanternă, cine știe cât dura povestea… Așa că am recurs la clasica soluție: lumânarea.

Nu puteam să nu râd uitându-mă la ea. Tehnologie de ultimă generație, școală online, conexiune prin hotspot 4G de pe telefon și tu stai și scrii de mână la lumina lumânării… Serile lungi de iarnă de dinainte de revoluție au revenit instant în prezent. Grija să nu te apuce seara cu temele nefăcute era una principală, cum ajungeai acasă, te și apucai. Altfel trebuia să te descurci la lumina lămpii cu gaz, după ce ștergeai bine-bine cu ziar răsucit sticla afumată cu o zi în urmă. Apoi, ne-am modernizat, o baterie de tractor era decor de sufragerie și la ea era conectată o instalație home-made cu beculețe de 12V. Unul, și acum țin minte, legat în vârful unui băț de brad, încă rămas în suport, era pe post de veioză lângă masă, având în spate frumos prinsă o oglindă pentru efect maxim. Multe teme s-au scris așa, însoțite de multe ore de morală că „ne stricăm ochii“ și ce-am făcut amândoi acasă toată ziua până s-a înserat, de nu le-am terminat (ai mei veneau pe la 6 seara acasă)… Da chiar, frate-miu, oare ce făceam? Cred că răspunsul corect e „construiam copilăria“, cea pe care generațiile de azi nu o vor avea niciodată, cu toate gadgeturile lor.

Gluma-glumă, dar a devenit foarte tristă pe la miezul nopții, când căldura de peste zi s-a dus, centrala nu pornea fără curent și clasica „mai punem o haină“ de la sfârșitul Epocii de Aur a fost pusă în practică cu încă 2-3 pături și ce saci de dormit mai erau pe-acasă. Tragedia a continuat aproape de zorii zilei, cu picamerele băieților de la enel la 10 metri de fereastra mea, după ce au constatat defecțiunea și au primit aviz să spargă în miez de noapte, altfel se apucau la 7, nu la 5.

Dimineață am deschis ochii (de parcă dormisem), ca de obicei, înainte să sune ceasul. Am încercat întrerupătorul, nimic. Cuminte, de sub pătură, îi auzeam pe băieți vorbind și din câteva frânturi mi-am dat seama că nu e nicio șansă de curent. Resuscitasem telefonul descoperind nesperat în poșetă bateria externă încărcată, așa că puteam intra pe aplicația de Classroom să anunț copiii că nu facem orele azi și să le dau ceva de lucru, să nu aibă chiar așa o zi de vacanță în mijlocul săptămânii. Apoi am dat mesaj dirigintei copilului cu ore dimineața, să anunț că nu se conectează azi, căci nu avem curent. Pentru cele de după-amiază pregăteam o învoire de la teme, dacă nu avea cum să-și deschidă calculatorul.

Și când ceasul bătea deja spre prânz, aud un Dorel de jos strigând fericit Mergeee, băăă! N-a fost chiar un cade-bă-că-cade, dar venise curentul. Sar repede din pat, scol copiii, Andrei – rupt de tristețe că tot mai prinde câteva lecții, el care spera o zi liberă, Iris, repede-repede să rezolve temele și să le urce până la prânz.

Abia acum am înțeles eu cum e cu școala online în casele fără electricitate: poți vedea tastele laptopului la lumina lumânării, nimic neadevărat!

reni ornament brad piese puzzle

Ornament de Crăciun cu reni din piese de puzzle

Când am descoperit proiectele de craft din piese de puzzle mi-am pus pe lista de perforatoare și unele care să „facă“ piese. Sunt două tipuri de ștanțe posibile – cele care îți pot transforma o poză în puzzle și cele care efectiv îți detașează piese pe care să le folosești tu cum dorești. Prima variantă mi-am dorit-o mult, dar deocamdată n-a fost să fie, mai așteaptă. A doua a venit la un moment dat pe nepusă masă, când intrasem într-un magazin să-mi mai clătesc ochii printre materiale și unelte. Mi s-au lipit de deget două variante, cu piese mai mari și piese mai mici, și așa au ajuns să fie parte din colecția mea.

Anul trecut am făcut cu copiii coronițe, dar gândul meu tot la reni a rămas. Și planurile… erau cât pe-aci să se ducă pe apa Sâmbetei, căci școala online nu e chiar atât de simplu de organizat. Ok, ștanțez ca apucata de 140 de ori, dar cum fac să ajungă la fiecare elev?
În vacanța de 1 Decembrie, când mulți români se respectă și nu muncesc, dorm sau se lasă legănați de Bacchus, am sacrificat două zile și ceva ca să pregătesc mape și materiale pentru copii. A fost prețul unui decembrie de poveste, în care să ne bucurăm de orele de arte pe măsura sezonului de sărbători. Pe 30 noiembrie, mapele au plecat spre destinatari, într-un sistem „telefonul fără fir“, iei una și dai mai departe restul. Ca în orice clasă, sunt părinți implicați și mai puțin implicați, unii au apreciat efortul și au venit, la ora stabilită, să ia pachetul. Alții… nu. A doua zi, încă o încercare, cu ceva mai mult succes, dar nici de data aceasta 100%. A treia încercare n-a mai fost, când am avut timp, le-am lăsat portarului de la școală, cine crede că mai are nevoie de ele, să se ducă să le ia.

La lecții a fost distractiv, ce să zic… căci, dacă tu n-ai avut timp 3 zile să iei de la colegul mapa copilului tău, eu trebuie să mă descurc și să improvizez ceva și pentru el. A trecut până la urmă. Dar asta nu e tot. La 9 zile de la mesajul meu de pe grupul părinților, în Sfânta zi de Duminică, când mi-am jurat că, gata, mă respect și eu și nu mai muncesc pentru școală, sosește (pe telefon le văd, n-am ce face) mesaj la postarea mea privind materialele necesare luni la AVAP (adăugat de vineri): noi nu avem materialele acestea, de unde le putem lua? A fost un act imens de voință să mă abțin, să nu zic nimic, mi-am repetat toată ziua că mi-am promis solemn mie că nu mai răspund în week-end și îmi iau liber. La urma urmei, așa cum și la școală stau degeaba când nu vin cu ce trebuie, așa pot sta și în fața camerei. La căruța aceasta numită școală nu trage un singur măg… cal!

Azi ne-am distrat. Le-am arătat copiilor și felicitările mele mai vechi, dacă au prin casă jocuri de puzzle care și-au pierdut piesele, le pot da acum o destinație creativă și să realizeze felicitări pentru toată familia. Cât despre proiectul acum în lucru, au comentat ei un pic apropo de ideea mea de margine din ghemotoace de hârtie creponată, și musai cu o „regulă“ în șir, dar au scos-o la capăt onorabil. Abia aștept să prindă viață și restul ideilor!

reni ornament brad piese puzzle

Originalul – modelul meu – este acesta:

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Talente de Năzdrăvani (@talente_de_nazdravani)

 

crop office employee working with document near laptop

Școala online – pachet complet

Știu că nu am mai scris demult despre această minunată școală online, dar s-au strâns multe teme, e greu de găsit timp suficient. O să fac totuși un scurt rezumat despre ce incidente au mai avut loc.

Orele noi le facem de acasă… dar profesorii de unde le fac?

Acesta este un caz particular, dar care totuși merită să fie menționat, chiar dacă nu s-a întâmplat cu mai mulți profesori, ci doar cu unul singur. 

Oare de unde ar putea un profesor să-și facă orele…? 

Să vă dau un indiciu: vrummmmm, vrummmmm, vrum vrum, tit-tit

V-ați dat seama? Ei bine, da, de la volan. Imaginați-vă că începe ora. Profesorul nu avea camera pornită, așa că și noi ne-am oprit-o, pe principiul ce dai, asta primești. Spunem frumos un „bună ziua“, apoi toate microfoanele s-au închis. Începe să ne vorbească despre un subiect, auzeam ceva asemănător cu un schimbător de viteze, dar am zis că mi se pare. Totuși, pe un grup mai restrâns (a se citi grupul cu gașca pe whatsapp paralel cu ora), mai multora ni se părea același lucru. Suspect.

În final, profesorul i s-a adresat (pe un ton ridicat) cuiva: „Hei, Pisi, ai trecut grav pe roșu!”, deci chiar era la volan! BUM! Spam pe grupul clasei: Proful e la volan? El conduce și face și ore cu noi? Are voie? Etc-etc-etc…

Acum vă întreb pe voi: e normal așa ceva? Sau poate sunt eu puțin prea pretențioasă?

Dacă se întâmpla o dată poate nu era așa grav, a avut omul o urgență, dar s-a întâmplat de mai multe ori. Practic, dacă făcea accident, noi eram martori? Ne interogau pe zoom, cine știe…

Lista continuă cu alt exemplu. Tot o singură dată s-a întâmplat, dar tot mi se pare exagerat. Începe ora și de data asta avea camera pornită. Am observat că purta mască și după o dezbatere pe grup, ajunsesem la concluzia că s-ar putea să fie la școală. Normal că ne-am înșelat, nici nu ne închipuiam ce-o să vedem.

 Imaginați-vă că sunteți la o oră, ascultați, vă uitați la profesor și dintr-o dată cadrul cade, de la profesor se mută la un profesor care masează ceva…? Piele poate…? O parte din colegi spuneau că poate face aluatul la pâine, deoarece nu putea sa fie piele, oricum se vedea….ăăă, cum să spun,  dubios, ca să nu zic altceva sau cu ce semăna, gândindu-mă la părțile corpului uman. Până la urmă a realizat că are camera deschisă și și-a închis-o. Când ne punea întrebări, o voce de femeie se auzea comentând pe fundal. Până la urmă, acea chestie sunt sigură că era o coapsă, iar pe grupul clasei un coleg ne-a lămurit că profesorul de sport este și kinetoterapeut, noi probabil i-am încurcat programul….

Testele de evaluare

Testele online sunt o minunăție – nu e ca și cum la majoritatea peste jumătate din clasă copiază, dar trecem peste. 

Începe ora, profesoara ne spune că ne-a urcat testul în Google Forms, dar noi nu primeam nimic. Trec 5,10,20 de minute și noi încă nu vedeam nimic. Un coleg i-a propus să-l dăm data viitoare dacă nu se încarcă, că deja pierdusem aproape jumătate de oră, dar ea voia să-l dea atunci, nu altcândva. S-a decis să ne dicteze problemele care aveau nevoie de rezolvare completă până ne venea partea de grilă. A început nebunia cu „Puteți să repetați?“, „Ce ați spus după este egal cu?“. A sosit și grila, voiam să o rezolvăm, dar la unii nu se încărca, așa că profa a trebuit să dicteze în continuare, în timp ce alții se chinuiau cu grila. În loc de 40 de minute am avut vreo 10 și, cu câteva rugăminți, a zis că ne lasă și în pauză. Nu știu dacă m-ar fi ajutat la ceva acele 30 de minute, oricum am luat-o la multe pe ghicite, cerințele erau mult prea dubioase.

Un alt exemplu este testul la franceză. Înțeleg de ce profesorii vor să ținem microfoanele deschise… dar, totuși, și ei ar trebui să ne înțeleagă pe noi. Mă gândisem să tai sonorul, dar profesoara mai explica uneori subiectele sau ne recomanda anumite lucruri. Cu câinii colegilor lătrând pe fundal și toate foșnetele pe care fiecare dintre noi le făcea, n-am putut mai deloc să ne concentrăm. Pe lângă problema cu câinii care parcă cântau o simfonie, o colegă a întâmpinat și niște probleme tehnice. Nu avea Word-ul instalat (în care era făcut testul) așa care a trebuit să-l deschidă pe Google Docs, dar i-a picat netul în ultimele 10 minute și toate răspunsurile i s-au șters. A cerut ajutorul profei, iar aceasta i-a răspuns că nu este problema ei, să se descurce, ea în 10 minute vrea testul. Sau că, fiind în word, la partea de grilă nu știam exact ce ar vrea să facem, așa că am întrebat și a țipat la noi: „Măi copii, dar ce este așa de greu să scrieți lângă literă?”. Practic, pentru fiecare protest Nu mă lasă să editez documentul, Mi s-a blocat calculatorul  – ne spunea că nu este treaba ei, ea doar corectează. 

Nu mai adăugăm faptul că textul era fotografiat și adăugat în fișier, nu era total neclar, dar trebuia să te chinui puțin ca să înțelegi ce scrie, fotografia fiind mișcată. Colegul meu Ș a și întrebat ce vine după à la al patrulea rând, că nu se înțelege. Răspuns: Dar ce este așa de greu să-ți dai seama?. În final, am trecut și prin testul la franceză, iar profesoara ne-a întrebat ce a fost așa de greu, că doar am mai dat teste și la alte discipline. 

I-am spus că Da, am mai dat, dar ceilalți profesori ne-au făcut în Google Forms. Opinia ei exprimată clar a fost că este prea complicat și că nu se chinuie pentru noi.

Știu că este o situație nu tocmai plăcută în care trebuie să predai, online, dar nu este corect să-ți verși nervii pe niște elevi care nu ți-au greșit cu nimic! Și dacă ai pretenția de la mine să îți trimit poze bine făcute, fă-le și tu la fel!

Testul fulger la biologie a fost și mai interesant. 10 minute 20 de întrebări, perfect de acord, sincer nu era nevoie de mai mult. Dar testului meu i-a luat aproximativ 5 minute doar ca se deschidă și, dacă nu-l predai până la ora limită, îți scădea din punctaj. Unii nu au reușit să-l trimită la timp, iar Google Forms nu-i mai lăsa să-l posteze, așa că au trebuit să-l dea pe mail. La oră, profa a început să se ia de o fată care, cică, nu-i trimisese testul, întrebând-o de ce minte, căci dânsa nu a primit nimic. După spectacol, a găsit mailul în spam, avea multe poze inserate, probabil de aceea, acest lucru fiind dezvăluit după ce a șters cu ea pe jos. În final, tot noi eram de vină, că noi trebuia să știm să ne descurcăm, că noi am mai trecut printr-o pandemie, nu? Și în gimnaziu exact asta am fost învățați, să lucrăm la calculator!

Ca să nu ne mai gândim la ce nu a fost ok, țin să menționez cât de mult îi admir pe profesorii care chiar s-au chinuit să ne ajute și să ne facă un test decent. La engleză au încercat să ne facă în așa fel încât să ne putem întoarce la subiecte ca să le verificăm, la geografie și fizică ne întrebau constant dacă avem probleme, dacă am reușit să le deschidem…

Să nu uităm de teme…

Având lecții după-amiaza, mi s-ar părea corect să avem termenul de predare până când începem ora, nu la miezul nopții înainte de ziua cu materia respectivă. Adică să le fac pe toate de la 7 seara la 12 noaptea pentru orele de a doua zi după-amiază!

De asemenea, dacă întârziem puțin cu tema sau uităm să o urcăm, poate ar trebui ca profesorii să ne înțeleagă… nu spun că sunt de acord să trimiți o temă după două săptămâni, dar nici dacă întârzii 5 minute să ți se spună că, gata, nu ai tema făcută. În majoritatea cazurilor, unele teme se trimit mai încet din cauza internetului. Și, ca exemplu, pentru un minut să o consideri „nefăcută“? Mi se pare cam mult…

Înainte de a continua, iată care sunt pașii pe care-i fac pentru a posta o temă. Cum nu pot să-mi instalez aplicația pe care lucrăm pe telefon (Teams, pe motiv că telefonul e o rablă veche), metoda mea de a urca temele este foarte oltenească. Trebuie să-i trimit mamei pozele pe WhatsApp, să deschid pe calculator WhatsAppWeb (tocmai ce am făcut un grup din care am scos-o pe mama, am rămas doar eu și mi le trimit singură), să descarc pozele pe hard, să deschid aplicația de pe calculator, să atașez tema, și să dau Turn in! Ce viață simplă, nu? Nu mai spun că în primele săptămâni de școală eu uitasem să dau Turn in  și mă miram că nu apăream pe lista profesorilor cu tema făcută. Dar am făcut pe detectivul împreună cu Ș., în final găsind problema…

Un alt aspect care trebuie menționat este că anumiți profesori se trezesc și ei frumos să-ți dea assignment-ul la ceva timp după ce ai avut oră cu ei. De exemplu, să zicem că marți ai materia x, iar ție ți se spune ce temă ai de-abia sâmbătă seara. Nu știu de voi, dar eu încerc să-mi las week-endul pentru somn și relaxare. 

Nu-mi merge camera/ microfonul/ mi-a picat netul/ nu mi se deschide calculatorul…

Nu avem laptopuri perfomante de la Apple, se întâmplă accidente. Aveam engleză și calculatorul meu s-a gândit că este timpul să-și dea un restart. Repede am sunat-o pe M să-i explic ce mi s-a întâmplat, mi-a zis să mă calmez că o rezolvă ea. Am sunat-o pe telefon și până am reușit să intru la oră, am ascultat lecția. Ea i-a explicat profesorului pățania, așa că nu am avut probleme… Dar nu toți profesorii sunt așa!

La materia y intră o colegă cu fix 3 minute mai târziu, cerându-și scuze, spunând că pc-ului i-a luat mai mult de 10 minute să se deschidă. Normal că tot ea e vinovată: de ce nu și-a dat seama să-l deschidă mai devreme? Doar ai întârziat 15 minute, ce păzeai? De parcă pe noi ne-a învățat cineva să rezolvăm problemele tehnice…

Se pare că există două extreme: profesorii care ne tratează ca și cum noi suntem de vină pentru pandemie și profesorii care încearcă să ne ridice moralul. 

multicolored abacus photography

Operații cu puteri. Compararea puterilor

Compararea puterilor care nu au nici aceeași bază și nici același exponent reprezintă o încercare deosebită pentru rezolvitori, mai ales dacă aceștia sunt abia la începutul claselor gimnaziale, iar operațiile cu puteri sunt pentru ei o noutate absolută.

Acestea se pot însă duce la capăt prin diverse artificii de calcul, ceea ce înseamnă că ne vom folosi de operațiile învățate și de proprietățile lor pentru a obține în final o formă a exercițiului utilă în formularea răspunsului. Aceasta înseamnă că deprinderile de calcul și cunoașterea proprietăților operațiilor învățate trebuie stăpânite foarte bine, achiziții cu care elevul trebuie să vină din ciclul primar.

Așadar, pentru a compara două puteri care nu au nici aceeași bază și nici același exponent, ne vom strădui ca prin aceste artificii, folosind și proprietățile abia învățate ale puterilor, să le aducem la o formă asemănătoare. Cele două variante posibile sunt:

  1. să aibă aceeași bază, ceea ce se poate, la exerciții mai simple, dacă bazele sunt puteri ale aceluiași număr.

Exemplu: Comparați puterile 28  și 47.

Putem scrie 28=22·4 = (22)4 = 44 ; 44 < 47

Sau putem scrie 47=(22)7 = 214; observăm că au aceeași bază,  8 < 14, înseamnă că  28<214, și, implicit, 28<47

  1. să aibă același exponent.

Exemplul 1: Comparați puterile 236 și 324.

Observăm că nu au nici aceeași bază, nici aceiași exponenți. Pentru a realiza ceva asemănător, ne concentrăm atenția către exponenți. Putem scrie ca produs 36=3·12, iar 24=2·12 (Din păcate, la clasa a cincea capitolul despre divizibilitate urmează, de regulă, după cel dedicat operațiilor cu puteri, și copiilor le este dificil să descompună astfel numele, căci aceste deprinderi de lucru nu intră în programa ciclului primar.  Pentru cei care știu divizibilitate, se caută cel mai mare divizor comun – cmmdc – al exponenților.)

236=2(3·12) =(23)12=812       (1)

La fel procedăm și în cazul următoarei puteri:

324 = 3(2·12) = (32)12=912     (2)

Din expresiile (1) și (2) putem trage următoarea concluzie: deoarece 8<9 => 812< 912 , ceea ce înseamnă și că 236 < 324.

Exemplul 2: Comparați 433 și 344.

Observăm că 33 = 3·11, iar 44 = 4·11 (sau cmmdc=11).

433=4(3·11) = (43)11 =6411      (1)

344=3(4·11)=(34)11=8111         (2)

Din expresiile (1) și (2) putem concluziona că, deoarece 64<81, atunci și 6411< 8111, ceea ce înseamnă că 433 < 344.

Pentru a dobândi însă deprinderi și abilități de lucru cu puteri este însă necesar un exercițiu îndelungat, rezolvarea a multe exemple astfel încât să se formeze „ochiul“, adică să deprindă algoritmii posibili pentru a duce la bun sfârșit o astfel de provocare. Operațiile cu puteri vin însă pe fondul unei adaptări dificile a copilului de 10-11 ani la orarul de gimnaziu, cu solicitări masive de modelare a comportamentului pe cerințele complet diferite ale fiecărui profesor. De la abordarea prin joacă a tuturor noțiunilor aritmetice în clasele primare, face acum un salt uriaș la lucrul cu șiruri lungi de cifre, întinse pe caiete studențești.

Recomandăm utilizarea la clasă a exemplelor simple, pentru a încuraja copii, și mai puțin direct a celor de nivel olimpic, care nu fac decât să crească nivelul de frustrare și să-i determine să abandoneze cursa matematicii chiar înainte să vadă cât de spectaculoasă este aceasta.

ie ziua nationala

Ie personalizată de Ziua Unirii

Săptămâna trecută am stăpânit cu greu un atac de panică. Nu am avut niciodată probleme în a găsi idei pentru proiectele de lucru manual, însă momentul în care am realizat că trebuie să celebrez Ziua Națională aproape cu nimic la dispoziție, a fost un moment… Adică, chiar și în criză de materiale , tot aș fi făcut la imprimantă un șablon sau, în ultimă instanță, dacă eram la școală, desenam cu matrița de plastic un contur al României, completam cu un tricolor și tot ieșea ceva.

Regula numărul unul pe care mi-am propus să o respect la această școală online e să nu pun părinții pe drumuri decât dacă aceea chiar e ultima soluție. Educatoarele și învățătoarele își petrec mult timp decupând și pregătind materialele didactice pentru toți copiii, însă părinții… cred că, dacă aș avea pretenția ca mâine fiecare copil să aibă decupat un triunghi isoscel roșu, cu baza 5cm și înălțimea 8cm, plus un cerc crem cu diametrul de 4cm, aș primi cu certitudine o recomandare pentru Bălăceanca.

Revenind, cel mai simplu ar fi fost să printăm și să asamblăm ceva, însă nu toți copiii au imprimantă. Apoi, puteam să lucrăm cu hârtie creponată, dar era la școală și era inutil să îi pun să-și cumpere un pachet doar pentru trei culori din care să folosim doi centimetri. M-am gândit și să pictăm șervețele albe în cele trei culori ale drapelului, un fel de hârtie creponată home-made, însă am renunțat, deja unora le ceream mai mult decât sunt dispuși să facă, din moment ce e prea greu să pregătească de seara anumite fișe care trebuie doar scoase din mapa primită de la mine.

Am realizat că tot ce am la dispoziție fără niciun efort sunt coli albe, creioane colorate/carioci, foarfecă și lipici. Până la urmă, după atâta pescuit idei, am și prins ceva. Am hotărât să fac fac nițică intuire pentru axa de simetrie (abilitățile practice sunt geometrie pură), să îndoim coala pe jumătate, să decupăm o ie și să o decorăm. Aveam speranțe că în mare măsură se vor descurca, deoarece am mai lucrat pe același principiu și în clasa pregătitoare.

Pe trepiedul cel mic de la aparatul foto am fixat o cameră web HD astfel încât să se vadă bine pe masă ce lucrez și rezultatele au fost dintre cele mai neașteptate. Au lucrat în fața camerei, au întrebat la nevoie. Au fost și corecții de făcut, după oră, când mi-au trimis pozele și am putut să văd mai bine ce au lucrat și să le pot răspunde, dacă e cazul.

ie ziua nationala

Au decorat cum s-au priceput mai bine și îmi spun că, în cele din urmă, gusturile nu se discută și fiecare și-a ales cu ce vrea să se îmbrace în această călătorie imaginară la Alba Iulia. Însă, ca la televizor, asta nu e tot, ca să fim pregătiți ca adevărați români pentru Ziua Națională, le-am povestit un pic, pe scurt, despre cele trei țări ale românilor. Anul acesta sunt mici, am insistat doar pe data evenimentului și locația acestuia.

Ca să nu lucrăm în liniște absolută – cu microfoanele închise e atât de multă, ca niciodată la școală – am avut imnul ca fundal muzical și am completat tema artistică cu una muzicală, ce presupune și învățarea primei strofe din imn. Mi-am propus ca, până la finalul clasei a patra, să învățăm în fiecare an câte una. Sper ca anul viitor să ne prindă mai pregătiți și măcar cu speranța că putem merge în siguranță la paradă, altfel cred că o să pregătesc idei de confecționat sau personalizat măști în culorile naționale…

Voi cum v-ați descurcat, de la distanță, cu proiectele mai deosebite?

Și… să nu uit:

La mulți ani, România!
La mulți ani, români de pretutindeni!