Simona Antonescu, Istoria povestită copiilor

Istoria povestită copiilor, de Simona Antonescu

Am primit acum ceva vreme de la editura Nemi pachetul cu primele trei volume ale seriei „Istoria povestită copiilor”, de Simona Antonescu. Trebuie să recunosc că, în atâția ani de când scriu pe blog, e prima dată când volumele sosesc cu autograful autorului, așa că a fost o surpriză foarte plăcută. Le-am răsfoit și mi-am dat destul de repede seama că am de-a face cu povești, ficțiune istorică pentru clasele primare, și m-am străduit să găsesc câteva ore liniștite ca să le parcurg.

La finalul lecturii, sentimentele au fost amestecate. Pe de-o parte, aveam cititorul, iubitorul de poveste, copilul din mine care a trăit în mii de lumi paralele ascunse între coperte, care a plâns și s-a bucurat mereu alături de personaje. Iar pasiunea pentru călătorii în timp s-a împletit strâns cu aceste povești. Pe de cealaltă, e adultul, profesorul de istorie care vede cum pasiunea copiilor pentru această disciplină scade, și care realizează că „ceva” trebuie făcut pentru a rezolva această situație. Acest „ceva” este un compromis pe care încă nu am decis eu să îl fac… este, cumva, răul mai mic. Normal că oricărui copil, dacă vrei să-i influențezi o decizie, trebuie întâi să-i spui o poveste. Și în privința istoriei, dar și a celorlalte discipline, trebuie procedat la fel. Însă sunt la vârsta la care fantezia și realitatea se leagă atât de bine, căci este dificil apoi să le distingi. Mai mult decât matematica, la care și în povești 1+1 tot doi fac, istoria are de suferit. Încercând să colorezi tablourile, poți adăuga detalii fictive care au prostul obicei de a se substitui adevărului istoric.

Apoi m-am gândit iar la noile programe de istorie, la încercarea de a face ca istoria abordată în școală să fie istoria celor mulți, a oamenilor. Viața cotidiană, obiceiurile, oamenii de rând, aceasta este adevărata istorie. Și undeva pe aici se plasează și „Istoria povestită copiilor” de către Simona Antonescu. Încercând să valorizeze la maxim puținele detalii pe care le avem despre viața strămoșilor noștri, ea le împletește într-o poveste despre doi frați gemeni, care fac ceea ce fac toți copiii… adică exact ce li se spune să nu facă! Încearcă apoi să repare, după puterile lor, însă pe parcursul primelor trei aventuri (Decebal și un solomonar misterios, Nobilul Aeticus și o călătorie în jurul lumii, Menumorut și minele de aur de la Roșia Montană) nu reușesc să recupereze decât una dintre cele trei peceți de mărgean pe care le-au pierdut, însă învață mai mult decât au reușit la școală despre trecutul poporului nostru. Aventurile vor continua însă, abia aștept să văd unde și cum!

Simona Antonescu, Istoria povestită copiilor

Simona Antonescu, Istoria povestită copiilor. Ilustrație: Alexia Udriște 

Am testat volumul 1 pe unul din elevii mei. Povestea i s-a părut „lungă”, deși nu pot fi de acord. Volumele au între 120-140 pagini, scrise mare, cu spațiere între rânduri pentru a fi ușor de urmărit de cititorii începători. Deși anul viitor începem să studiem împreună istoria, curiozitatea nu a fost la nivelul la care mă așteptam. La finalul primului volum cei doi copii scapă printre degete pecețile… pentru mine a fost motivul suficient să le devorez imediat pe celelalte două și să văd ce se întâmplă! Însă perseverez, volumul intră iar în teste, aștept să văd ce motive are următorul copil să ceară continuarea. Până atunci aștept eu următoarele volume, căci nu îmi plac poveștile neterminate. Îmi aduc aminte de revistele din copilărie, cu povești în foileton, de stăteam ca pe ace până cumpăram următorul număr. Tot eleva mea mi-a atras atenția asupra unui detaliu pe care nu îl remarcasem. Seamănă cu alte volume pe care noi le-am parcurs… copii care călătoresc în timp prin intermediul unei cărți și au parte de o misiune și alte aventuri. E un semnal din partea copiilor, să fim atenți la detalii, să le dăm mereu senzația de ceva nou.

Simona Antonescu, Istoria povestită copiilor

Ilinca și Călin, cei doi gemeni, eroii volumelor. Ilustrație: Alexia Udriște 

Aproape de încheiere, recunosc că primul volum are din partea mea o bilă albă în plus față de celelalte două, căci are inserată la final o cronologie a epocii în care copiii au călătorit. Cumva, după ce am savurat aventura, revenim cu picioarele pe pământ și delimităm adevărul istoric de poveste. Este, după mine, un exercițiu absolut necesar în cazul volumelor de ficțiune istorică.

Dacă le-ați citit, sunt curioasă ce impresie v-au făcut!

Volumele din „Istoria povestită copiilor” de Simona Antonescu sunt disponibile în librăria editurii Nemira, sau în alte librării online precum Cărturești, Elefant, Libris, Humanitas, Cartepedia, eMag, Librărie.net.

Închei cu o recomandare, un scurt interviu cu Simona Antonescu, realizat de Cristina Oțel.

Fetița care a salvat Crăciunul - Matt Haig

Fetița care a salvat Crăciunul – Matt Haig

Fetița care a salvat Crăciunul - Matt HaigÎnainte de a avea un copil cu care puteți discuta „logic”, vă recomand câteva lecturi aprofundate despre Moș Crăciun. Sunt câteva cărți de referință ce vor ajunge cu siguranță la vârstă școlară în mâinile copilului și, dacă nu v-ați făcut temele suficient, pentru a avea replicile pregătite, s-ar putea să picați examenul de sinceritate. Tot un sfat bine intenționat este acela de a citi voi înainte ceea ce urmează să aprofundeze copilul pe această temă… pentru că întrebările nu vor fi absolut deloc simple, dacă vreți să păstrați magia.

Fetița care a salvat Crăciunul vine să completeze altă carte minunată, Un băiat numit Crăciundespre care am scris deja, cea mai frumoasă carte de Crăciun până la ea. Povestea se terminase oarecum incomplet, lipsea Doamna Crăciun, lipsea o intrare în tradiție a momentului magic de distribuire a cadourilor, așa că aveam nevoie și de cineva care să salveze momentul. Și după mica cercetare făcută pe net, povestea încă nu s-a încheiat, doar că încă nu este disponibilă în limba română – urmează „Father Christmas and Me”.

Situată undeva între continuarea primeia și o atmosferă în tonurile sumbre ale lui Dickens, este o poveste despre speranță și bunătate. Este însă mai ales o poveste despre cum poți muta munții dacă vrei, despre cum poți face primăvara cu o floare dacă nu încetezi să speri. Este argumentul suprem pentru a afirma existența lui Moș Crăciun, bazată numai și numai pe credința în el.

Când am adus cartea acasă, Iris mi-a citit cu convingere prima pagină:

„Oare știi cum funcționează magia? Acea magie care îi face pe reni să zboare pe cer? Cea care-l ajută pe Moș Crăciun să călătorească prin toată lumea într-o singură noapte? Cea care poate opri timpul în loc și îți poate îndeplini visurile?
Cu speranță.
Așa funcționează.
Fără speranță, n-ar exista magie.
Nu Moș Crăciun, Blitzen sau vreunul dintre ceilalți reni fac magia posibilă în noaptea de Ajun. 
Ci orice copil care vrea și își dorește ca ea să se petreacă. Dacă nimeni nu și-ar mai dori-o, n-ar mai fi nicio magie. Și pentru că noi știm că Moș Crăciun vine în fiecare an, acum știm că magia – cel puțin, un anumit fel de magie – este real.
Însă nu așa au stat lucrurile dintotdeauna.” (pagina 7)

Cum stau lucrurile cu adevărat, ce a făcut un copil să creadă atât de tare în magie încât să pună totul în mișcare cu speranța sa, vă las să descoperiți singuri. Nu este o carte tristă, conține umor în doze moderate, precum și o sumedenie de situații în care să-ți pui câteva întrebări legate de cine ești și ce anume îți dorești, despre cum să citești oamenii din jur, cum să fii mai atent la cei care „îți doresc binele”. Și da, are final fericit, indiferent cât de tensionate vor fi unele momente.

Cartea a apărut în această toamnă la editura Nemira, dar o puteți găsi și în librăriile online elefant, libris, cartepedia, cărturești, eMag, BookCity, Librăria Humanitas.

Lectură plăcută!

Un băiat numit Crăciu, de Matt Haig - editura Nemi

Un băiat numit Crăciun – de Matt Haig

Astăzi am să vă povestesc despre o carte ce a poposit la noi fără să se anunțe în vreun fel. Sunt sceptică, recunosc, la recomandările din seria „cea mai”, „prima ta…” etc., așa că „Cea mai frumoasă poveste de Crăciun scrisă în ultimele decenii” nu a primit de la mine bila albă de la început. Andrei însă avea o sumedenie de timp liber, în timp de Iris așteaptă cu nerăbdare aprobarea ordinului ministrului privind limitarea temelor la 2h/zi (acum batem cu succes în 7h!), iar eu nu mai știu de ce să mă apuc mai întâi de pe lista de două pagini de agendă…

Așadar, după mai puțin de 4 ore, Andrei a venit să-mi dea raportul de lectură. M-am obișnuit de ceva vreme cu cărțile noi, cu scris mare, pentru copii, cu imagini și spațiere suficientă între rânduri, cât să nu devină obositor cititul, așa că nu m-a mirat când mi-a zis că e gata. Bun, și? Cum e? Păi… cum să zic. E fix așa cum scrie pe copertă! Cea mai frumoasă din ultimul timp! Am încercat să mai scot de la el ceva, și mi-a zis că nu poate explica. Trebuie s-o citești tu ca să înțelegi de ce. Dar că merită, musai trebuie să-mi fac timp.

Mda, simplu de zis, parcă anul acesta (și nici anul ce vine nu se anunță mai bun) trăiesc blocată în povestea lui Momo, cineva mi-a furat timpul, și nimeni nu mi-l eliberează. Am aplicat însă rețeta de acolo, am profitat de două ore de liniște și am citit cartea. Dacă spun că am plâns, se pune? Esența este că nu trebuie să încetezi să crezi în magie și în ceea ce este bun în fiecare dintre oameni. Că, oricât te-ar încerca viața, oricât te-ar tenta să o iei pe calea ce pare mai simplă, soluția, în cele din urmă, este să fii bun. Pe lângă acestea, spiriduși, elfi, reni zburători, aproape că nu mai contează, sunt doar decorul în care se petrece povestea.

Într-un moment în care la noi se dau lupte puternice între „vreau să cred” și „ceilalți spun că nu există magie”, Un băiat numit Crăciun, de Matt Craig, va aduce încă un argument că alta este esența acestei sărbători pe care o celebrăm de 2000 de ani. Iris, după ce a citit Viața și aventurile lui Moș Crăciun, de Frank Baum, m-a terorizat la propriu cu o serie cruntă de întrebări și dileme. Însă sunt întrebări la care singură trebuie să găsească răspunsul. Povestea de față a bulversat-o. Care e până la urmă „adevărul”? Încerc să nu-l rostesc, s-o las să compare. Uite, în prima pădurea nu există, am căutat pe google. Aici există! Așadar pericolul este iminent, cumva se va întâmpla… I-a plăcut în schimb povestea, mai ales că are și un șoricel!

Dincolo de aprecierile de pe coperta 4 a volumului, apărute în cotidiene de prestigiu, am ales o frază care mi-a plăcut enorm, și pe care aș vrea să mi-o amintesc ori de câte ori simt că genunchii-mi sunt prea aproape de pământ, și capul se pleacă sub greutatea zilelor:

O imposibilitate este o posibilitate pe care încă nu ai înțeles-o. (p. 97)

Dar lucrul care îmi va rămâne mereu în minte este momentul în care și Iris, după ce a citit la rândul ei, a selectat exact aceeași frază ca lucrul cel mai important de învățat din volum. Mami, asta înseamnă că nu trebuie să încetezi să cauți o soluție pentru ceea ce crezi că nu poți face. Este un joc periculos, de voință masivă, dar deocamdată este o dovadă pentru mine că a deschide o carte înseamnă să înveți o lecție despre viață.

Volumul este disponibil începând de luna aceasta în colecția Fantasy a editurii Nemi („copilul” editurii Nemira), și în librăriile online Libris, Librarie.net, elefant.

Un băiat numit Crăciu, de Matt Haig - editura Nemi