Renovare în stil pur românesc

1 septembrie 2019 a avut pentru noi, cadrele didactice din școală, o sumedenie de surprize. Trec peste reorganizarea administrativă, desprinderea dintr-o unitate desființată și absorbția la o alta, faptul că ni se propunea detașare (deși era transfer clar – două zile de nervi și proteste au avut totuși un rezultat pozitiv), nu ni s-a dat voie în clase decât vineri la ora 17:00…

Partea bună a întregului spectacol ieftin electoral (deh, primăria a investit în reabilitare!) e că n-am mai șters noi praful. Miercuri încă se lucra, montau uși, toaletele nu erau gata. Unica femeie de serviciu rămasă, un omuleț de 1.50, era terminată, nu știa ce să facă mai întâi. Dar… pentru că pe sticlă la tv trebuia să dea totul bine, au venit echipe de curățenie și a arătat impecabil vineri când s-a filmat, iar nouă ne-au interzis accesul în școală – probabil de teamă să nu comentăm ce nu trebuie.

Nou-nouț totul, de bine de rău duminică am avut și tabla montată, am putut să încropesc ceva în clasă. Băncile le-au reglat părinții… deh, să simtă din prima zi că au intrat la școală, doar nu era să-și facă timp pentru asta personalul administrativ. Lucrarea nu este recepționată nici acum, deci nu avem voie să batem un cui în pereți, nici să lipim ceva, așadar stăm ca la spital.

Însă ca în orice casă „la cheie”, problemele le afli după ce te muți. Prima zi de școală – la baia fetelor curgea instalația de la chiuvete. La băieți, pișoarele sunt în dreptul ușii… oricum prea sus pentru pregătitoare, dar aveam niște ambițioși să le folosească și bântuiau cu pantalonii în vine prin toaletă când m-am dus să-i recuperez că nu-mi ieșeau pe „inventar” la clasă.

Curent în clasă la prize – ioc. Ba chiar eram eu de vină, că am băgat în priză ceva ce „face scurt”, și uite, ei au fost obligați să pună siguranțe extra-mega-sensibile, pentru copii. Bun. Am scos tot din prize… siguranța tot nu stătea. „Se rezolvă, doamnă!” Sigur, se rezolvă, dar o zi fără curent în clasă, când eu îmi programasem alte activități? Ei na, până la urmă să vezi la ora 8:00 că trebuie să schimbi tot scenariul zilei nu e mare lucru, oricând poți face din nimic ceva! Cert e că în două zile s-a rezolvat și cu exact aceleași aparate în priză, nu a mai sărit siguranța până acum.

După ce s-a aruncat tot mobilierul, pe motiv că e „vechi” și strică feng-shuiul noii renovări, am primit la clasă pe inventar un dulap nu prea mare în care nu știu ce să pun mai întâi. Oricum, dacă îți pui mintea cu el, îl descui imediat, sau bagi măcar mâna, ca Nică în scorbură, să vezi ce găsești pe-acolo, căci e cu „decupaj”.

Copiii nu au unde să își țină rechizitele… Iar în plină campanie pentru părinți de „nu dați bani la școală”, ai mei și-au luat cutii de plastic să pună în ele tot ce au nevoie, să nu le care mereu acasă. Dar… ce nevoie ai la școală de dulăpioare? Lasă-i să care, ce dacă le rupi spatele la 6 ani! Norocul meu e că anul acesta nu am pe nimeni în schimbul de după-amiază și le cam lăsăm prin clasă fără grijă. Sau poate au vrut să îi învețe responsabili, să își facă cum trebuie ghiozdanul în fiecare seara, să nu uite nimic!

Nu știu nici ce se mai întâmplă cu biblioteca școlii, dacă o să mai avem aici în localul nostru, în schimb singura speranță rămâne biblioteca clasei. Care bibliotecă… e pe listă, deh, n-am apucat s-o organizez. Nici hamsterii nu i-am dus, dar bine că au uitat copiii și nu m-au întrebat! Acum așteaptă să le duc veverița într-o zi „când vor fi cuminți”. Ca să-i citez pe copiii mei din seria trecută, Doamna, la cum se poartă, nici lor n-o să le-o aduceți… Eu trag speranțe 😀 .

Însă ce e cu adevărat trist este lipsa totală de experiență (ca să nu-i spun interes) în amenajarea spațiului educațional. Primele pe listă: pereți vopsiți aiurea, în culori stridente, mobilier cumpărat „să fie”, bănci de câte doi, când există pupitre individuale ce îți dau o libertate fantastică în lucrul cu elevii, scări fără bandă antiderapantă, dintr-o piatră lucie pe care îți rupi lejer gâtul dacă ai tălpile ude… Însă de departe una dintre cele mai proaste decizii a fost aceea de a nu da pereții cu vopsea/lac până la jumătate, zona în care copiii pun mâinile și… de bine crescuți ce sunt… și picioarele.

A trecut o lună de școală, pereții arată, la scări – dar nu numai – ceva de speriat. Unii nu conștientizează (cum au fost ai mei de la pregătitoare, care se apucau de curse cu mașinuțe pe pereți). Noroc că i-am oprit la timp! Pe peretele verde nu lăsaseră urme de cauciucuri și n-au apucat să treacă pe cel alb.  Dar în restul școlii toți ceilalți nu doar că au pus mâinile murdare pe pereți, însă unele urme sunt făcute cu răutate, întinse de sus în jos. S-au șters, efectiv, pe zid. Oare și acasă tot așa fac?! Câte să te învețe școala, dacă tu nu ai cei șapte ani de-acasă…? Nu sunt tolerantă nici cu „accidentele”, trebuie totuși să se sprijine de ceva, că sunt mici. Într-una din dimineți, când coboram să-mi preiau copiii din curte, mi-a venit să vomit. Trec peste faptul că noi, ca profesori, n-ar trebui deloc să punem etichete, dar… Cât de nesimțit să fii să calci într-un „noroc” câinesc pe trotuar, apoi să îți ștergi picioarele pe peretele școlii? E ireal, nu îmi vine să cred cum arată…

Lista e lungă. Luna a trecut și nu am primit coșuri de gunoi în clasă, punem în cutiile de la lapte ceea ce e de aruncat. Am primit table noi, dar să ne cumpărăm singuri marker și lichid de curățat tabla. Mno, cretă ne mai dădeau o cutie la toată școala… acum chiar avem pretenții! Dispensere de săpun nu au montat la baie, în prima săptămână am avut 5 copii cu probleme la burtică, dar nu are legătură… Pe ai mei pitici îi spăl obligatoriu pe mâini înainte de gustare, am săpun în clasă, îi aliniez și îi trimit la spălat. Dar după ce folosești toaleta!? Să mai zic că, tot în prima zi, după ce s-au spălat, m-a întrebat o fetiță unde e uscătorul de mâini? Cam aici sunt pretențiilor lor, la 6 ani, despre gradul de civilizație pe care ar trebui să-l asigurăm!

Femeia de serviciu își cumpără singură ce-i trebuie ca să spele pe jos, „că nu se ia, doamnă, doar cu apă”. Eu mi-am luat soluție pentru tablă, copiii – săpun. În condițiile acestea, primăria minunatului sector în care iubim și muncim aruncă pisica moartă în curtea directorilor, spunând „cere și ți se va da”. Am făcut listă, am dat-o mai departe. Iar eu nu cred în minuni decât atunci când le văd.

PS. Ca să fie totul complet, pe hol… las poza să vorbească.

PPS: Ieri au venit și au dat cu lavabilă peste. Sunt curioasă cât ține!

Cristina H.

În ordinea importanței de azi: mamă, profesor, bloger. Trei roluri pe care mă străduiesc în fiecare zi să le îndeplinesc mai bine decât ieri.
Cristina H.

Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)

Posted in De-ale școlii and tagged , .

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente