Încerc să mă adun după prima săptămână la clasa pregătitoare și încă am nevoie de timp. Parcă m-am suit luni într-un roller coaster și m-am dat jos azi! Și mai sunt 34 de săptămâni de școală 🙂 .
Dar nu despre asta e vorba acum. La finalul anului trecut, când ne chinuiam să strângem materialele didactice din clasă, vorbeam cu colega mea despre planșele cu liniaturi de care ea avea nevoie la clasa I. Mai avea vreo două rătăcite, cred că de la Eurodidactica, ok ca scriere, dar greu de afișat și mici, aveai nevoie de mai multe ca să poți lucra cu adevărat așezarea în pagină. Cum nu sunt deloc ieftine, să iei 4 era deja un efort, apoi sunt greu de prins cu magneți pe tablă, nu poți să le lași în clasă că vin cei de după-amiază, dacă le rulezi nu stau așa ușor întinse, copiii le dărâmă și așa mai departe.
Nu-mi spunea nimic nou. Când am stat o lună să fac practică la clasa întâi – așa am vrut eu, zi de zi – era mare bătaie de cap cu planșele astea. Stăteam doi oameni la clasă și tot era greu, dar să fii singur! Soluții mai sunt. Vorbeam în vacanță pe net cu o colegă că a încercat varianta magnetică de la NumLit, dar a fost total nemulțumită, că nu stăteau, alunecau și le-a lăsat copiilor să se joace. Să linieze temporar tabla din clasă a fost eșec total, s-au amestecat culorile și n-a ieșit nimic.
Însă am mers pe altă soluție. I-am propus să cumpărăm o tablă pe care să o liniem cu marker permanent (de cd-uri) și să o folosească ea anul acesta, apoi anul viitor să o iau eu la clasa întâi. Am găsit pe net ce voiam, comanda am făcut-o direct la școală. Am folosit rigla de un metru din trusa de geometrie pentru tablă (lățimea ei este lățimea rândurilor) și într-o oră era aproape gata. Mai avem de trasat liniatura verticală pentru tip I, dar căutăm un marker și mai subțire decât cel pe care l-am folosit noi (oricum mai fin decât markerele cu care scriem normal pe tablă).
Pentru că în școală există asociație de părinți, am întrebat dacă mai sunt bani din cei 2% strânși și ne pot ajuta. În fond, nici noi, profesorii, nu am spart vreo bancă, ca să nu mai zic că nici salariul nu l-am văzut încă! Din fericire s-a rezolvat de pe asociație, așa cum ar trebui de fapt să se întâmple peste tot și să nu fie nevoie de nimic de strâns de la părinți decât poate în cazuri excepționale.
Poate că e un efort financiar, însă logistic nu se compară cu timpul economisit în fiecare lecție. Doar o răsucești ca să o schimbi. În plus, o poți aduce chiar între copii! Partea de matematică se potrivește cu foaia de caiet, cea de română… câte rânduri ne-au ieșit. Abia aștept să îmi povestească cum se descurcă cu ea, însă nu are ce să nu meargă. Cel mult să se mai șteargă ici-colo markerul permanent, dar îl trasăm la loc.
Voi cum vă descurcați?
Edit: după teste am descoperit că markerul de tablă îl dizolva pe cel permanent, iar liniatura e afectată.
Planul B sunt markerele cu vopsea. Păcat că nu m-am gândit din prima la ele.
Planul C… scotch de hârtie și pensula cu vopsea…
Re-edit: Am ajuns în cele din urmă la planul C. Incredibil, dar și markerele cu vopsea sunt dizolvate de markerul nepermanent, care devine pe zi ce trece soluția tuturor problemelor nerezolvate. Ceva ce nu se ia? Încearcă cu marker de tablă…
Așadar, după încă o tentativă eșuată, am luat frumos o cutie cu vopsea tradițională și o sticlă de diluant, două role de bandă adezivă din hârtie și am început să rezolvăm problema. Bineînțeles că nu le-am așezat chiar la milimetru, dar munca în echipă cu colega mea în câteva după-amieze a avut roadele ei. Eu văd anul viitor cum e să ai o pagină la dispoziție.
Între timp am avut și alte idei… cum ar fi să iau o rolă de bandă decorativă pentru unghii, din aceea de 1mm lățime, să o prind pe tablă și peste ea să lipesc frumos folie din aceea adezivă de îmbrăcat caietele… am încercat să văd cum se scrie cu markerul pe ea și se pare că „rezistă”. Ar fi fost o idee cu folia asta și peste prima variantă de liniatură, nu s-ar mai fi șters și nu am mai fi muncit atât!
A fost o aventură ca-n povești… a treia oară am avut succes!