Pregătirea listei cu rechizite nu e deloc lucru ușor, pentru că mereu am impresia că uit ceva. Și cu siguranță se va întâmpla așa… e aproape imposibil să anticipezi tot. În timp ce tot mai suceam diverse pe lista clasei mele, am realizat că probabil unele le sunt necunoscute și părinților (de aceea m-am apucat să caut linkuri cu poze, mai ales acolo unde există mai multe variante pentru produs și prefer un anumit tip), dar cele mai multe le vor fi străine copiilor, atât ca nume, cât și ca utilizare. De exemplu, ca să prinzi fișele în biblioraft, trebuie să le dai găuri (nu sunt deloc adepta irosirii foliilor de plastic doar pentru că e „mai ușor“). Doi ani m-am chinuit cu unii dintre ei să nu mai ceară „capsatorul“ ci perforatorul. N-am reușit. Așa că acum, la început de drum, am zis să aloc ceva timp prezentării obiectelor din clasă și a celor pe care ei le vor aduce.
Primul joc va fi cu ele ca material concret. Le punem pe toate jos, le luăm pe rând pe cele pe care le recunosc, le descriem, spunem la ce se folosesc și vedem cum. Cele pe care nu le cunoaștem întâi vreau să le explorăm. La ce le-am putea folosi? Uite, de exemplu, raportorul. Îl folosești efectiv la gimnaziu, dar ce poți face cu el până atunci? Să desenezi o jumătate de cerc sau un cerc întreg. Să unești două puncte cu o linie curbă. Eu l-am folosit și să creez rame rotunde pentru string art, perforând direct cartonul la fiecare marcaj de 5 sau 10 grade. Poți să folosești partea dreaptă ca riglă, la nevoie.
După ce ne vom juca cu ele în forma reală, voi trece la jocul cu cartonașe care face pasul următor, de la percepție la reprezentare. Le pun într-un săculeț, fiecare extrage unul, recunoaște obiectul, fie le prind pe tablă și cer să identifice. Mai distractiv cred că e să numească ei, iar cel care a cerut să valideze și răspunsul. Așa văd dacă Ionel, care a cerut un perforator, știe și cum arată, putând să îi spună Mariei dacă ceea ce a ales ea este valabil.
Abia apoi, după ce le-au învățat poți să joci cu ei BINGO. Despre cum se joacă, dacă nu știți, am povestit deja în articolul dedicat celui cu fructe și legume.
Am inclus în fișierul disponibil, pe lângă fișele necesare pentru joc și patru pagini în care am mărit toate cartonașele disponibile (9×9 cm) pentru a putea pune în practică jocul de mai sus. Planșele pentru joc sunt A4. Materialul este disponibil celor care în ultimele patru luni au făcut o donație către acest site. Cei care au donat prin PayPal l-au primit deja la adresa de mail pe care au folosit-o pentru donație, dar și cei care au folosit cardul (există în partea de jos a formularului opțiunea de utilizare a cardului dacă nu ai cont de PayPal, unde sunt iconițele Visa si Mastercard) la adresa de mail menționată în tranzacție. După data publicării articolului este disponibil doar celor care realizează o donație și specifică printr-un comentariu la acest articol că doresc acest material.
Mulțumesc pentru sprijin, pentru înțelegere și pentru respectul acordat muncii mele de-a lungul timpului.