Amintirile din viața de școlar se întorc mereu la momentul în care erai elevul de servici. Înainte de revoluție, ferească sfântul să uiți acasă buretele și fața de catedră. Primul nu trebuia uitat nici la școală, căci era o vânătoare continuă de bureți de la o clasă la alta. Doi oameni care ștergeau tabla, udau florile, îi tocau pe ceilalți mărunt să arate că sunt bine crescuți și nu trăiesc în cocină, deci să-și adune mizeria de la bancă… Mi s-a părut cam mult. În plus, nu țineam minte niciodată cine urmează. Și noi nu ne mutam din bănci ca acum.
La clasa mea, unde schimbatul locurilor era ceva la ordinea zilei, în funcție de activități, să mențin un algoritm al perechilor de servici era prea mult și inutil. Așa că la începutul fiecărui an le-am dat un tabel în care să se treacă singuri când vor să își îndeplinească atribuțiile. Așa știau mereu că lunea un anumit grup se ocupă de hamsteri, plante, tablă, curățenie și ce mai era nevoie. Avantajul de a avea 4-5 elevi de servici era că tabla (atunci când uitau de ea) era ștearsă foarte, foarte repede. Am avut și norocul să am o tablă imensă, sper să o am în continuare. În acest mod îi țineam cumva și „în priză”, fiecare avea pe parcursul unei săptămâni ceva de făcut.
Ca o paranteză, dacă încă aveți table clasice, cu cretă, eu am recomandat bureții folosiți pentru spălarea mașinilor, aceia mari de tot. Au rezistat cu brio doi ani, chiar dacă s-au mai turtit, ceea ce clasicii bureți școlari nu ar fi reușit. La Andrei la școală am văzut că foloseau pentru ștergerea tablei (probabil și ca să nu se murdărească) un mop cu burete. Dar erau mai mari copiii.
La pregătitoare nu merge completarea tabelului de către elevi… așa că voi profita ca în prima zi să aranjez băncile în 5 grupuri. Se vor așeza cu siguranță după prietenii, așa că aceste grupuri vor fi și cele cu responsabilități. Și pentru că nu are sens să le scriu numele, voi lipi o poză a fiecăruia. Seria trecută, în primele zile, i-am fotografiat la rând pe toți, cu telefonul, am aranjat pozele pe o coală A4 și am rugat părinții să o printeze color vreo 10 bucăți. Am avut fotografii pentru bibliorafturi, pentru agende, pentru panou, pentru tot ce ne-a mai trecut prin cap să facem și era amuzant să avem poze. Acum, că sunt mici, sigur vom avea pe biblioraft, suportul de creioane, cutia cu rechizite, panoul de prezență, bulinele de vot, panoul cu sărbătoriți… și nu mai număr, tot vreo 10 bucăți minim. Dacă faceți un calcul – și nu puneți și munca voastră, iese cam la 10 lei. Dacă le cereți la fiecare câte 5 poze tip buletin – 300 lei pe puțin. Rezolvi o problemă și faci puțină economie, din acei bani se poate lua ceva ce chiar nu se poate înlocui la clasă.
O a doua problemă pe care am încercat să o rezolv a fost cea a necunoașterii cititului. Cum să le cer să știe în ce „zi“ dacă ei nu o pot citi? Și atunci am căutat o imagine care să aibă cât de cât legătură cu prima silabă. Era frumos să merg pe tradiția romană, care consacra fiecare zi a săptămânii unui zeu… dar într-o clasă cu 4/5 băieți nu vreau să pomenesc zeul războiului. Apoi Mercur sigur nu avea nimic în comun cu ei. Planetele… nu știu ei să le diferențieze ca să le folosesc, dar merg ca idee pentru copii mai mari. Ideile mele le vedeți, dacă aveți alte sugestii, le aștept. Voi încerca și cu copiii, dacă au ei alte propuneri, să le schimbăm. Întâlnirea de dimineață va fi cu siguranță un moment care ne va ajuta să le învățăm și să se obișnuiască și ei cu ce au de făcut. Mă gândesc să folosesc aceleași pictograme și pe calendarul naturii, să menținem linia.
Materialul este disponibil celor care în ultimele patru luni au făcut o donație către acest site. Cei care au donat prin PayPal l-au primit deja la adresa de mail pe care au folosit-o pentru donație, dar și cei care au folosit cardul (există în partea de jos a formularului opțiunea de utilizare a cardului dacă nu ai cont de PayPal, unde sunt iconițele Visa si Mastercard) la adresa de mail menționată în tranzacție. Vă rog ca în momentul unei donații ulterioare datei publicării articolului să solicitați, printr-un comentariu, cu aceeași adresă de mail, materialul dorit.
Mulțumesc pentru sprijin, pentru înțelegere și pentru respectul acordat muncii mele de-a lungul timpului.