Începe Bucharest Science Festival

Săptămâna aceasta își deschide porțile Bucharest Science Festival, ocazie pentru cei care au acces la evenimente, indiferent de vârstă, să-și completeze cunoștințele din diverse domenii. Răsfoind programul, disponibil pe site, nu m-am putut abține să nu mă întreb de ce nu avem „săptămâna altfel” acum în septembrie, să fie liber la școală și să putem profita din plin de toată oferta!

Bucharest Science Festival, 2017, ASURDe exemplu, am văzut acum în program atelierul care se desfășoară în școală, „Știința banilor”, oferit de BCR. Tare mi-ar fi plăcut, doar că nu am când să-l programez… decât după ore. Apoi, tot din domeniul „viitor-SF” este acel autobuz al școlii, în care să poți urca o clasă și să pleci în vizite… Valrom ar fi făcut cu siguranță spectacol, doar că încă nu am destulă încredere în copiii mei să plec pe distanțe atât de mari…

În caz că nu le-ați văzut încă, s-au afișat, detaliate, programele de activități pentru Muzeul de Geologie și Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa”. În cadrul evenimentului „Noaptea cercetătorilor” sunteți așteptați cu evenimente potrivite tuturor vârstelor. Cel puțin la Antipa oferta m-a lăsat cu gura căscată, ai putea intra după-amiaza în muzeu și să nu ieși până la închidere! Mă bucur că aceste manifestări sunt deschise și publicului larg, și sper că veți profita de un weekend de „învățare altfel” în familie. Îmi pare rău că nu există repere orare, și nu te poți orienta mai bine către un anume atelier. Mi se pare foarte interesant cel cu confecționat „brățări ADN”, dar și cel despre păianjeni, Extratereștrii printre noi? Păianjenii și rudele lor – Drd. Liviu Moscaliuc. 

Rămâne să ajung acolo, și să vedem la fața locului ce anume este disponibil. Oricum ar fi, este un eveniment care, an de an, încearcă să ne deschidă porțile științei, în cele mai variate domenii. Depinde de noi să profităm!

PS. S-au afișat programele și pentru Râșnov și Adjud!

 

 

Cristina H.
Posted in Idei pentru timpul liber and tagged .

2 Comments

  1. Mă bate și pe mine un gând să tragem o fugă până-n București. Doar distanța este cea care mă cam încurcă. Voi vedea. În rest, ferice de cei care sunteți mai aproape.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente