Internetul și drepturile de autor

Inventarea internetului – și faptul că o generație aproape s-a format în această epocă – a creat impresia falsă că undeva, în eter, la un click distanță, există o cantitate enormă de informație ce ne aparține. Din păcate, afirmatia este falsă, informația există, este la dispoziția noastră, însă aceasta nu ne aparține. „Cineva” a creat-o și a făcut-o publică, dar acest lucru nu înseamnă că a renunțat la drepturile de autor ce-i revin.

Pentru spațiul educațional, explozia internetului a rezolvat multe din problemele pe care finanțarea bugetară nu le cuprindea: nevoia de materiale didactice, accesibile gratuit.

Așadar, în calitate de cadru didactic, poți folosi la clasă, în pregătirea/prezentarea lecției orice resursă disponibilă pe internet, care corespunde nevoilor. Însă, ca și în cazul resurselor consultate în bibliotecă, este necesar să oferi „nota de subsol”, de unde anume a fost folosită informația respectivă. O astfel de practică, prin includerea sursei în prezentările / materialele folosite educă și elevii în vederea practicilor corecte de folosire a materialelor în proiectele pe care și ei le vor realiza, cu siguranță, în viitor.
Pentru a cita o sursă se folosește, de cele mai multe ori, linkul paginii în care imaginea apare.
De exemplu, într-un pps, pentru imaginea de mai sus, se adaugă: Sursă foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Iorga , ceea ce poate încuraja elevul să acceseze linkul și să afle informații suplimentare, ceea ce reprezintă și scopul nostru: să-l provocăm să afle mai multe despre ceea ce-l interesează.

O altă situație, complet diferită, este atunci când aveți un blog al clasei și intenționați să adăugați această imagine într-un articol. În astfel de cazuri trebuie să rețineți că necitarea sursei și copierea pozei intră sub incidența legilor naționale și internaționale, se încadrează la furt de proprietate intelectuală și încălcarea drepturilor de autor, și trebuie studiate cu atenție condițiile în care site-ul pe care l-ați accesat oferă (sau nu!) imaginile respective.

În cazul wikipedia, dați click pe imagine și vedeți detaliile de folosire. Ajungeți într-o pagină în care sunt descrise toate atributele imaginii, iar în dreapta ei aveți un buton „Utilizează această imagine pe internet”.

Accesarea acestui buton vă arată, detaliat, cum se citează corect sursa imaginii, cu textul:

„By Cezara Tudosă (Own work) [CC BY-SA 3.0 ro (http://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0/ro/deed.en)], via Wikimedia Commons”

De asemenea, în secțiunea HTML/BBCode vă oferă direct codul pe care trebuie să-l inserați în articolul de blog, și care oferă poza cu citarea corectă a sursei.

În cele mai multe cazuri, când nu se specifică reguli stricte, citați cel puțin pagina în care ați găsit imaginea.
O atenție deosebită trebuie acordată imaginilor care „sunt pe google”. Replici din categoria „Am găsit pe google, nu știam că vă aparține!” nu funcționează în lumea internetului. În momentul în care google vă oferă o imagine în căutări, are și anumite opțiuni:

Butonul „Accesați pagina” vă oferă linkul pe care îl veți cita ca sursă a imaginii, adică acesta: http://www.artmark.ro/mihai-eminescu-portret-la-19-ani-fotografie-rara.html

Butonul „Vizualizați imaginea” vă oferă linkul către imagine, de unde o puteți descărca ori insera în articolul de blog. De asemenea, google vă obligă să vă asumați responsabilitatea pentru utilizarea pozei, avertizându-vă, în partea dreaptă joc, că „Este posibil ca imaginea să fie protejată de drepturi de autor”. Așadar, încălcarea acestora și evenimentele ce decurg vă privesc direct.

Un alt aspect deloc de neglijat este watermark-ul, sau marca de protecție a pozei. Unele au doar marcă de copyright, altele au și marcă de folosire – puteți avea imaginea originală doar dacă o cumpărați din băncile de fotografii. Niciodată, și sub nicio formă, nu înlăturați aceste elemente de pe imagini, chiar dacă vă deranjează vizual; este infracțiune.

Platformele de blogging online (wordpress, blogger și altele), dar nu numai, menționează în „termenii și condițiile” de folosire că respectarea drepturilor de autor este o prioritate. Toate au interfață de raportare a furturilor intelectuale, și vă puteți trezi cu conturile blocate/șterse fără drept de apel, ca să nu menționez și problemele juridice ori penale ce pot decurge de aici. (Vezi DMCA Infrigement)

Exemple:

https://policies.yahoo.com/us/en/yahoo/ip/
https://support.google.com/legal/troubleshooter/1114905?hl=en
https://en.support.wordpress.com/copyright-infringement-what-to-do/

Alte sfaturi:
– nu comercializați materiale ce nu vă aparțin (cărți, șabloane etc.)
– nu urcați în rețelele de socializare, forumuri publice etc. materiale asupra cărora nu aveți drepturi, ori care sunt marcate cu copyright. Mare atenție la proiectele de lecție care includ imagini! Acelea sunt pentru uz privat.

În România respectarea drepturilor de autor nu este încă implementată la nivelul din străinătate. Însă se va ajunge curând la adoptarea și implementarea acesteia. Nu vă amăgiți cu ideea că ați luat o imagine de undeva și „nu vă găsește” nimeni. Google permite căutarea după imagine, dacă încărcați imaginea, aflați unde anume pe net a mai fost distribuită.

De asemenea, au fost create softuri superioare, care identifică imaginea inițială în cele postate. De exemplu, luați o imagine Disney, o imprimați pe hârtie, o lipiți pe peretele clasei și apoi îi faceți poză pentru blog. Acest soft permite, încărcând de exemplu pe Mikey Mouse, să-l recunoască în poza publicată. Așadar, dacă luați o poză de pe net, și credeți că tăind din ea ori scriind ceva peste o va transforma, vă înșelați. Va fi recunoscută, nu de google, ce-i drept, dar de aceste softuri – cu siguranță. Ceea ce se aduce nou este faptul că se colaborează cu avocați specializați în DMCA. Un cont plătit pentru un astfel de soft vă asigură protecția muncii depuse. Spre exemplificare, descoperiți că pe site-ul X a fost folosită fără drepturi o imagine ce vă aparține. Marcați acest lucru în program și de aici se ocupă colectivul de avocați. Drepturile de autor recuperate în instanță se împart pe jumătate între autor și deținătorul softului de căutare.

Așa cum strada se traversează corect la lumina verde a semaforului, așa și internetul ale legile lui de funcționare. Formați valori și transmiteți-le copiilor corect. Nu copiați munca altora!

PS: mare atenție și la fotografiile cu copiii din clasă! Aveți nevoie de acordul scris al părinților pentru a le realiza și folosi, și trebuie folosite cu prudență, în condițiile infracționalității crescute pe acest segment de vârstă, mai ales dacă oferiți și date de identificare. Un pedofil de exemplu poate localiza fetița blondă cu ochi albaștri în clasa IIB de la Scoala X din localitatea Y după titlul blogului. Evitați astfel de situații!

Colecționează…

Drama oricărui părinte din mediul urban (nu sunt discriminatorie, dar sunt vizate aglomerările de populație, asta este realitatea) este momentul în care o campanie de marketing nu este doar interesantă și atractivă, este și accesibilă. În fond, acesta este marketingul: ei au ceva ce vor să vândă, noi avem o nevoie și trebuie să fie convingători. Fie că e o reclamă tv, fie o etichetă interesantă, o mascotă pe placul copiilor, un joc, orice, care aduce un plus produsului, suficient pentru a convinge consumatorul să îl aleagă de pe raft.

Vecini cu Lidl de ceva ani, am prins campaniile și la fiecare dintre ele îmi propuneam să „respir” ușor, și să-mi amintesc cum cumpăram gumă turbo și cu ce emoție o desfăceam să văd dacă atunci se întâmplă minunea și nimeresc numărul lipsă. Dacă nu… urmau negocierile, schimburile, și recunosc, am făcut și temele la matematică unui coleg care reușea să aibă acces în găștile mai mari din cartier și să mă ajute să-mi completez seria.

Nu sunt naivă, și știu cum funcționează campaniile, și probabil că, dacă aș fi fost în profilul cumpărătorilor care au media sumei de pe bon la 20 lei, campania m-ar fi deranjat. Dar ne încadrăm cu brio la cea care a debutat săptămâna trecută și desfășurată până pe 21 august: la fiecare 50 de lei cheltuiți în magazinele Lidl, primești un plic cu 4 abțibilduri pentru a completa albumul Epoca de gheață – ploaie de meteoriți, care se poate achiziționa tot din magazin, la prețul de 10 lei.

Ce mi-a plăcut în album este că nu a fost construit doar pe modelul unui clasor, în care să așezi în ordine autocolantele. Este de fapt o revistă dedicată fiecărui personaj din film, cu imagini în mai multe dimensiuni, unele fiind compuse chiar și din 8 autocolante. Spre marea satisfacție a copiilor, care funcționează precum struții (încântați de orice strălucește), unele dintre ele sunt de tipul hologramelor aurii sau argintii. La aceste pagini se adaugă jocuri pentru copii: un labirint, un joc tip „sus-jos”, pe care cu siguranță vi-l amintiți (un zar are fiecare prin casă), patru pagini de colorat, unde pentru prima dată văd indicații pentru folosirea cariocilor pe foaie lucioasă și să nu închizi până nu se usucă (există o mare problemă azi la copii privind compatibilitatea materialelor, și rareori sunt ajutați!), o minunată pagină dedicată sistemului nostru solar, cu fotografii superbe ale planetelor (pagina asta trebuie musai completată!), și două jocuri de diferențe.

Nu știu dacă vom avea timp să terminăm colecția, ținând cont că perioada campaniei se cam potrivește cu vacanța noastră. Deja am început să avem dubluri, marfă prețioasă în campaniile de schimb din parc. Căci, până la urmă, aceste campanii se străduiesc să le arate copiilor și o altă viață, nu doar colecția de diamante, ori mai nou, pokemoni, în jocurile online. Îi ancorează în realitate, le oferă obiecte concrete de schimb, socializează, negociază, stabilesc prețuri pentru schimburi, caută noi relații, „un prieten care are un prieten cu cartonașul X”, îi obligă să fie ordonați, să țină evidența… motiv pentru care am stat cât am putut eu de departe de etapa de completare a colecțiilor. Se adaugă pentru cei mai mici exerciții de motricitate fină a mâinii, căci nu e simplu să lipești fix pe linie, mai ales la tablourile compuse. Și, în plus, în magazin mai facem exerciții de matematică, sunt foarte atenți să ating pragul, măcar de 2 pliculețe. Eu pun în coș, biluțele se învârt, și mi se atrage atenția că o cutie de înghețată e diferența dintre un plic și două plicuri 🙂 …

Nu am văzut încă filmul, deși n-am ratat niciunul din serie, și sper din tot sufletul să fie la înălțimea celorlalte. Până atunci, dacă intrați în campanie, sper să putem face schimb de dubluri. Da, socializez și eu, nu doar copii, nu?

Mulțumesc Lidl pentru surpriza ce ne-a așteptat acasă, și pentru faptul că a înțeles „dificultatea” părinților de a completa colecțiile și a introdus la vânzare, după campanie, cadourile rămase (da, stikeezi la 2 lei mi-au adus liniștea și am completat cu calm colecția).

Cum am făcut bani din blog, sau ce (n-)am aflat (nici) la Social Media for Parents 2016

Un titlu lung, după evenimentul la fel de lung de astăzi – a patra ediție a Social Media for Parents. (În cazul în care prima parte a titlului este cea care v-a atras atenția, voi încerca să răspund și la ea, spre sfârșit.)

Bile albe și bile negre de dat pentru evenimentul de astăzi. Prima bilă albă, organizatorilor, care s-au străduit și de data aceasta să pună la aceeași masă „părțile” implicate, și să ne ofere un eveniment plăcut. A doua bilă albă sponsorilor, care au înțeles că participarea la eveniment nu înseamnă doar oferirea de produse, ci de „ceva” ce să creeze emoție, dincolo de acestea, sau măcar un zâmbet.

Mi-a plăcut programul evenimentului, structurat de data aceasta pe teme: sesiunea de parenting, de branding, și dezbaterea despre bloging. Ar mai fi un pas de făcut, pentru ca lucrurile să devină perfecte, și el trebuie făcut de vorbitori, care să și înțeleagă care e rolul lor pe acea secțiune. Prima – cea de parenting: sunt sigură că „noutăți” nu au fost chiar atât de multe, și nici lucruri pe care să nu le putem aprofunda, la nevoie. Au fost invitați trei medici, dacă îl consider aici și pe Gaspar Gyorgy. Cred că mai puțin important erau sfaturile efective pe care le-am primit de la aceștia, și ar fi fost mai potrivite abordări are segmentelor de educație medicală online. Este, în ultimul timp, extrem de îngrijorător procentul de părinți care iau decizii medicale citind online diverse păreri – experiențe personale, unice, și nu studii, și pun copiii în pericol. Cumva aș fi văzut, în funcție de specializarea fiecăruia, un set de sfaturi privind problemele concrete pe care le au în practică datorită acestor lecturi, și ce responsabilitate avem noi, ca formatori de opinie, în educație. Aș da aici problema vaccinării, alimentației, folosirii tratamentelor alternative, și erau mai mult decât suficiente. E important spre exemplu să putem transmite mesajul că „mănânci de foame și te oprești când te-ai săturat”, că nu obligi copilul să mănânce tot, nu îl îndopi, nu faci din gustări – „ronțăieli”, complet nesănătoase. (dr. Mihaela Bilic).

De la Oana Moraru mă așteptam la mai mult, tot în sensul de mai sus. Interacționează cu părinți, părinții copiilor de la școală, sau cei care o urmăresc online. Susținem o reformă a învățământului, care nu mai începe sau nu se mai termină, e greu de evaluat situația. Cum putem ajuta, la nivel online, pentru schimbarea mentalităților? Atât a părinților care vor performanță cu orice preț, în cursă nebună după diplome și coronițe, dar și a celor care crucifică profesorii și actul educațional cu orice ocazie, punând în aceeași oală pe toată lumea, fără să țină cont că întâi grâul se alege de neghină… Ce poți face cu un blog? Poate nu ai atât de mulți cititori profesori, dar dacă ești pe nișa de parenting, sigur te citesc părinți, și e imposibil ca o floricică, chiar dacă înflorește prima, să nu poată aduce primăvara.

Sesiunea a doua a fost ceva mai bine situată, dar nimeni nu a avut curajul să „înțepe elefantul din cameră”. Maria Coman a punctat că nu există la noi decât foarte, foarte puține bloguri care să abordeze problemele copiilor mai mari. Eu sunt cred printre cei care au cei mai mari copii, și, de când am depășit targetul de 11/12 ani pe care mi l-am propus pentru blog acum mulți ani, îmi este greu să scriu în continuare despre ceea ce se întâmplă cu copiii mei, și povestesc mai mult despre activitățile mele cu preșcolari și școlari mici.

Dar mai e și problema intimității la care copiii mei au dreptul, și pe care eu trebuie să le-o respect. Cât de greu/ușor mi-ar fi să scriu despre problemele preadolescenței la băieți, și cum le abordez eu, fără a oferi „carne de tun” colegilor lui? Asta în condițiile în care astăzi bullyingul escaladează din orice, și doar dacă li se pare „ceva” de exploatat în articol sunt unii care nu ar exita o clipă să folosească informația. Să scriu despre ce copil minunat am nu interesează pe nimeni…

Sesiunea a fost dominată de Ana Maria Mitruș, primul vorbitor „altfel” de la debutul acestei serii de evenimente. De ce spun asta? Pentru că Ana a pornit de la zero absolut. Nu a lucrat în presă, n-a construit blogul pe o bază de date cu contacte utile, n-a avut prieteni care să-i întindă o mână online, a construit totul cu pași mici, a muncit, s-a implicat în campanii, a ajutat, și iar a muncit. Povestea ei ar fi fost o lecție pentru mulți blogeri începători, care acum, la primul articol, se gândesc că un an de muncă investit trebuie să aducă profit. Ana a preferat însă abordarea unui subiect dificil, „Etica în blogging”. L-a abordat din punctul meu de vedere prea cu mănuși, și mult prea delicat, față de ceea ce se întâmplă cu munca blogerilor, parcă ruptă din povestea cu fata moșului, fata babei și fusele toarse la șezătoare. Unii blogeri muncesc, se documentează, fac fotografii, creează conținut, investesc ore bune de muncă la un articol, pentru ca toate acestea să fie călcate în picioare de unii „descurcăreți” care le iau de-a gata. Personal mi-a răsucit cuțitul în rană… dar pe tema aceasta sunt deja destule articole pe blog, și sper ca Ana să reia discuția într-un articol pe blogul ei, cu mai mult curaj.

Despre sesiunea a treia sunt multe de spus, dar și greu de spus! În primul rând, blogerii invitați nu se pot considera „reprezentativi” pentru profil. Fiecare dintre cei care s-au prezentat – chiar dacă cu bloguri foarte tinere, de câteva luni – au în spate o lungă carieră în presa scrisă sau audio-vizuală. Apoi, total nepotrivit pentru a da sfaturi pentru începători mi s-a părut Dan Cruceru. Nu am reținut cine i-a cerut din sală un sfat, privitor la cel mai avantajos mod pentru un bloger debutant de a lucra „legal” din această „funcție”, și răspunsul lui a fost mai mult decât rupt de realitate.

A spus că ziua lui de muncă ca „bloger” începe la 9, se termină la 6. La birou (câți blogeri au birou?!). Că cel mai avantajos mod e SRL/SC, pentru că impozitele sunt mai mici decât la PFA. Ce „uită” să menționeze e că în majoritate covârșitoare blogerii nu au magazine online și offline cu domeniu aproape identic cu al blogului, că nu vând nimic. Da, lucrează 9 ore pe zi la magazinul propriu, pentru care normal că are înființat un SRL/SC. Da, e ușor să tai o factură pentru o campanie pe blog, după ce ai trecut activități de marketing online ca obiect de activitate al firmei. Dar nu menționează că pentru o firmă ești obligat să ai contabil, care să-ți facă actele lunar, și pe care trebuie să-l plătești, măcar cu vreo 200 lei pe lună. Ce bloger începător câștigă constant din blog suficient cât să îi dea contabilului 200 lei net (mai puneți jumătate ca taxe către stat), și să-i rămână și lui? Așa că rămân trei alternative: contract de prestări servicii, pe drepturi de autor – digerate de agenții, dar greu sau deloc înghițite în lucrul direct cu clientul – și PFA, e adevărat, cu taxe mai mari, dar cu avantajul că poți folosi banii imediat, și nu te împiedică nimeni să calculezi în prețul final pe care îl ceri și valoarea acestora. Ca idee, din 100 lei încasați pe factură, 16 lei sunt impozit, 5,5 lei sănătate, și 26,3 lei la pensie, asta dacă nu vrei să mai plătești șomaj și asigurările pentru concediu maternal, în cazul în care planifici o sarcină. Așadar rămâi cu un pic peste 50 lei în mână. În plus, înveți repede ceva noțiuni de contabilitate, cum să folosești un program de facturare, te abonezi la site-uri de unde mai afli una-alta despre ce declarații trebuie depuse la ANAF, faci drumuri aici și te enervezi când nu înțelegi ce și cum să completezi… și descoperi că viața de bloger în legalitate este mai plină și mai palpitantă decât ai visat.

Nici sfaturile din partea agențiilor nu pot spune că au tranșat problema. Întrebarea din sală era concretă: cum este evaluat un blog. Mulți încearcă să facă planuri financiare, să cântărească dacă volumul de muncă investit se va converti vreodată în beneficii. Și, dacă gândești așa, îți va da cu minus foarte mult timp. Ceea ce se voia de fapt e ceea ce se face la școală, când se calculează „media”: primești x puncte pentru blog, y pentru facebook, z pentru alte opțiuni, și ai scorul final de… Ei bine, acest calcul a fost evitat. Totuși apreciez faptul că s-a recunoscut importanța cifrelor, a traficului, a reacțiilor din social media.

S-a mai discutat din agenție despre un atribut neapărat necesar unui bloger: credibilitate. Nu te poți compromite, și, chiar dacă e greu, trebuie să știi să triezi campaniile. Dacă nu cred în produs, nu scriu. Dacă nu l-am testat, nu scriu. Pe blog găsiți ceea ce mi-am cumpărat singură, pentru că eu am considerat că am nevoie, și e ok să investesc. Sunt și foarte multe cărți pe care le-am cerut eu editurilor, pentru că m-au interesat/am vrut acele titluri. Sunt și cărți pe care le-am primit fără să le cer, au fost ok și am scris despre ele. Sunt și cărți pe care le-am primit, și nu am scris, uneori din lipsă de timp, alteori pentru că feedbackul am preferat să-l dau în privat.

Cred că aici este cea mai mare provocare a unui bloger. Să scrii despre produs mergând pe muchia dintre entuziasmul propriu, satisfacția confirmării unei alegeri, și impresia pe care cititorul o are parcurgându-ți rândurile. Sunt sinceră sau nu? Merită să dai banii pe produs ori ba? Îmi permit eu să vând castraveți la grădinar? Căci, cumpărând la recomandarea mea, descoperi singur dacă am spus adevărul sau nu. Ulciorul nu merge de prea multe ori la apă.

Un bloger nu-și face calcule financiare, pentru că blogul înseamnă pasiune. Să iau ca exemplu tot pe TatiCool (Dan Cruceru, de mai sus). Magazinul vinde produse pentru copii, deocamdată doar bebeluși. În ziua de azi, la nivel de marketing, este o luptă pe viață și pe moarte pentru piață, și trebuie să fii creativ în a ajunge cât mai discret, dar ferm și convingător la consumator. Cum să reușești să ajungi la mămici, care stau online cu orele, să le vinzi ceva ce vând și mulți alții, și să le convingi să cumpere de la tine? Acea „plus-valoare” dată produsului prin emoția provocată este obținută prin… înființarea unui blog fix pe nișa pe care vrei să te lansezi. Q.E.D.

Și ajung așa la prima parte a titlului. Pasiunile costă, și uneori nu costă deloc puțin. Așa că, dacă vreau să continui să fac asta, am două opțiuni: ori o sursă externă de lapte și miere (nicio șansă), ori blogul să înceapă să aducă venit. Se întreține singur de ceva vreme, în sensul că domeniile, serverul, tema, și toate „accesoriile” care se plătesc sunt acoperite. Investițiile în produse necesare – și aici cele de craft sunt importante – nu sunt nici ele deloc de neglijat. Rămâne și investiția de timp, și ea, de două tipuri: în auto-formare și în producție. Ca să scriu un articol din categoria craft am nevoie de materiale, timp să creez, timp să fotografiez/filmez/editez, apoi să scriu. 500 de cuvinte, câteva poze, un pdf pentru a printa modelul, înseamnă uneori și 2-3 zile de muncă. Recenziile de cărți înseamnă în primul rând timp să citesc cartea, filtrarea emoțiilor, apoi redactarea. În funcție de numărul de pagini, timpul este relativ, de la jumătate de zi, la câteva zile, poate chiar și nopți nedormite, dacă nu poți lăsa cartea din mână. Cum am făcut eu bani din blog? Muncind. Am pornit de la 0, în urmă cu 13 ani, cu coduri scrise de mână… talentedenazdrăvani.ro e mai tânăr, și când i-am pus proiectul pe hârtie am avut o singură încurajare: Scrie! Scrie bine, scrie serios, fii originală, creează tot, și tot ce pui acolo să fie al tău. Ai răbdare și nu te uita la cifre prea curând. Este omul care în urmă cu 20 și ceva de ani m-a învățat să umblu cu calculatorul. Nu avea nicio obligație față de mine, și când l-am rugat să mă învețe, mi-a cerut să-l ajut mai întâi la ceva. Am instalat windows 95 de pe 50 de dischete, pe care le copiam în pc, în Norton Comander, apoi le formatam. Și când am terminat munca aceasta de sclav, mi-a spus că am trecut testul. Am răbdare și știu ce vreau, o să mă învețe. Lecțiile continuă și acum, pornind de la „nevoia te învață”. M-a învățat să caut, să citesc, să întreb, să cer ajutor, să mă descurc. Și să muncesc. Cu zâmbetul pe buze!

Închei cu o imagine a diplomei pe care azi am primit-o de la NUK (vă spuneam de emoția pe care brandul trebuie să o adauge produsului… ) Inițial am crezut că e ceva „banal”, făcut pentru toți participanții la eveniment. Ei bine, nu. Numele noastre au primit, fiecare, un alt atribut. Cineva din echipă a avut geniala inspirație de a atinge coarda unicității. Am întrebat cum s-au acordat, și mi s-a spus că au citit articole de pe blog și pagina de facebook, și de acolo au tras concluzia. Mulțumesc, NUK!

În încheiere, mulțumiri speciale organizatorului și celor care au făcut posibil acest eveniment.

#smforparents16

Ne mutăm sau nu în… nori?

Întrebarea este cât se poate de serioasă. Au ajuns nevoile noastre în ceea ce privește tehnologia la un nivel atât de înalt încât să avem nevoie să „ne mutăm” de pe computerele personale în spațiul virtual? Se pare că acesta este de fapt ultimul pas în ceea ce privește tehnologia, pas pe care, mai conștient sau nu, am început deja să-l facem de multă vreme.

O întrebare banală – folosești cloud? Normal, te gândești, și spui… nu. Căci nu ai nimic instalat cu această denumire.

La o privire mai atentă, îmi dau seama că folosesc principiul de cloud în tot ceea ce înseamnă activitate personală.

Sursă foto

În primul rând, mailul. Gmail. Contul este online, accesibil de pe orice terminal. Dar este setat, același cont, IMAP pe telefon și POP3 pe laptop. Cu alte cuvinte, două terminale de pe care îl pot accesa oricând, oriunde. Dacă aveam tabletă, probabil era setat și acolo. Ca orice persoană, silită sau nu de împrejurări, am mai multe conturi de gmail – al meu personal și cele folosite la școală. Cum fac să fiu la curent cu toate…? Simplu… toate sunt redirecționate către o singură adresă de mail, cea principală.

Când a apărut Dropbox mi-am zis că e o aiureală. În nici o lună de la activarea contului am ajuns să nu pot trăi fără el. Am, ce-i drept, mai multe conturi, pentru fiecare terminal câte unul, fiecare cu setările lui, foldere în sharing… De pe telefon urcă pozele, și se descarcă singure în laptop, când ambele dispozitive au legătură wi-fi. Mențin legătura cu părinții și transferăm fișierele fără să le mai atașăm la mail (și n-a fost lucru ușor să le explic cum funcționează!). În plus, este un mod facil de a coordona activitatea cu colegii, așezând frumos, în arbore de foldere tematice, materialele utile.

Însă, mai presus de acestea, sistemul cloud poate ușura munca profesorului la catedră, fie în relația cu părinții, de la care trebuie colectate date, fie pentru a asigura transparența documentelor din colectiv (liste de la comitetul de părinți, contribuții etc.) O aplicare practică a acestuia ar putea duce, în viitor, la eliminarea dosarelor cu hârtii – portofoliul învățătoarei. Un sistem organizat de sharing în interiorul unității școlare poate pune virtual, la dispoziția directorului, pentru fiecare clasă, toate documentele școlare necesare, de la planificări, proiecte, tabele, până la ultimele detalii necesare. În plus, acestea ar fi disponibile oricând, fără a mai fi nevoie de timp irosit pentru solicitarea acestora. Însă pentru acest lucru… nu a sosit probabil încă „momentul”.

Dar cel pe care am ajuns să-l folosesc intensiv este Google Drive, în toate variantele sale. În primul rând, este foarte util la lucrul în grup de la distanță. Avem de realizat o prezentare .pps. Creăm documentul, folosim chat-ul în paralel, fiecare scrie, și ceilalți văd în timp real modificările. Documentul poate fi apoi accesat de pe orice computer pentru a fi prezentat. În plus, îl putem arăta și altora, prin „Share”, dar numai cu opțiunea de vizualizare, nu și de editare.

Sistemul cloud are însă un mare dezavantaj, acela al obligativității legăturii la rețea/internet, absolut necesară. Nu se poate realiza un sistem real dacă legătura nu este suficient de puternică și stabilă, astfel încât activitatea să se poată desfășura cursiv, fără întreruperi. Pe de altă parte, se pune și problema securității documentelor aflate în cloud, securitate care trebuie să crească exponențial cu importanța acestora (instituțiile importante din țară folosesc rețele închise pentru a nu se expune atacurilor informatice).

Însă mai este un aspect, acela al pregătirii individului de a renunța la propriul calculator, capabil să-i satisfacă cerințele, la a-și muta toată activitatea online. Ce faci dacă nu ai legătură la internet? Sistezi activitatea?
Personal prefer să nu fiu dependentă de alți factori de mediu, sau să reduc cât mai mult influența acestora asupra activității mele. Nu sunt încă pregătită să dispun doar de un ecran și o tastatură și să-mi desfășor toată activitatea online. Totuși, dacă condițiile de folosire a softurilor cu licență devin restrictive, atunci soluțiile oferite de sistemul cloud sunt cele care pot fi oricând folosite fără probleme.

Ca să răspund întrebării din titlu, locuința din „nori” este în regulă, pentru mine, dar ca locuință „sezonieră”, nu permanentă. Dar fiecare face o analiză de nevoi și decide.

Vise plăcute - Carte de colorat pentru adulţi

Tableta grafică – instrument sau moft pentru profesori

Tableta grafică este cu totul alt instrument decât tabletele care au împânzit de ceva ani piața, și sunt în topul „jucăriilor” pe care copiii și le doresc. Să lămurim:

Ce este o tabletă grafică?

Este un dispozitiv de lucru ce se atașază la un calculator pentru a realiza creații grafice. Dacă vă este ușor să desenați pe hârtie cu ajutorul creioanelor, o tabletă grafică face acest lucru disponibil digital.

Însă nu despre utilizarea ei de către graficieni profesioniști am decis să scriu azi, ci despre cum poate ușura tableta grafică viața unui amator. Folosesc de 10 ani un model Wacom Bamboo, care acum nu mai este pe piață, însă nu am dat atunci mai mult de 100 eur. Investiția a fost una destinată să-mi ușureze munca la clasă, mai ales că nu întotdeauna reușeam să găsesc pe net materialele de care aveam nevoie, exact în forma în care voiam eu să le utilizez cu copiii.

Dacă ați fost la medicul de familie de curând, de când s-au dat cardurile de sănătate, sunt sigură că ați semnat folosind o tabletă grafică (e drept, foarte mică!), folosind un pen.

Pen-ul atașat tabletei funcționează teoretic ca un mouse, dar arată ca un creion gros, și are în plus senzor de presiune. Dacă apeși mai tare, linia trasată este mai groasă. Ecranul tabletei mele este a6. Există și mai mari, însă pentru începători nu este nevoie. Pen-ul se folosește ca un creion obișnuit, ușurând munca. Se conduce precum o biclicletă: nu te uiți la roată/la ce scrii, ci la ecranul calculatorului. Formarea deprinderii utilizării lui necesită o investiție de timp, exerciții, până când coordonarea oculo-motorie funcționează fără probleme.

La ce am folosit eu tableta?

În primul rând, pentru a colora desene, prelucra/retușa fotografii, pentru lecțiile de la clasă și pentru blog. (Dacă ați încercat să colorați cu mouse-ul în Paint, și ați simțit un enorm disconfort, ar trebui să încercați odată cu o tabletă grafică, și nu veți regreta).
Apoi, am realizat mici desene, atât cât îndemânarea îmi permite. De multe ori retușam sau simplificam fișe găsite pe net, care aveau prea multe detalii, sau elemente inutile mie în desfășurarea lecției.
Poate fi folosită pentru a scrie, de mână, texte, în cazul în care nu găsiți un font care să vă satisfacă nevoile.
Am folosit-o și pentru relaxare, aveți mai jos o planșă de colorat din cartea Vise plăcute, pe care am realizat-o cu ajutorul tabletei grafice:

Ce a mai fost, de-a lungul timpului, tableta mea?

„Jucărie” pentru copii. Nu o jucărie oarecare, ci una cu care ei au învățat să deseneze „pe calculator”. Și, cu cât și-au dorit desene mai complexe, cu atât au învățat să folosească mai multe din opțiunile programelor de grafică. Au început, ca orice copil, cu Paint, până când nevoile lor au crescut, și au început cu programe de grafică superioare, arătându-le, de fapt, cum poți transforma calculatorul într-o unealtă utilă pentru realizarea temelor la școală, unde au dus, printate, creațiile lor.

Punctul de apogeu al unei astfel de tablete o reprezintă cea cu display full hd, care se transformă exact într-o coală de hârtie, pe care poți desena. Dar prețurile acestora nu se justifică la nivel didactic (cca 10.000 lei).

Prețurile se învârt la 3-500 lei, în funcție de performanțe.

Recomandări: eMag, evoMag, ItGalaxy, Cel.

Ce trebuie reținut este că tableta grafică pentru profesori e cam nivelul de bază al utilizării ei, așa că nu vă aruncați la investiții foarte mari. E drept că cele pe care și vezi ceea ce scrii sunt de vis și fac cu ochiul, însă nu lucrăm grafică pentru panouri stradale.
Succes!

Scoică cu perlă din evantai

Căutând o idee pentru vară, pentru cusut, am ajuns la ideea unei scoici. Doar că în timp ce căutam un model pentru a putea realiza grafica necesară, scoica a început să prindă contur în mintea mai mult ca evantai, nu ca proiect cusut. L-am început ca pe o joacă cu evantaie, să văd ce „iese”. Și am ajuns la ceea ce vedeți mai jos…

Aveți nevoie de un disc din hârtie, cât mai mare. Eu l-am desenat cu ajutorul unei farfurii pe o coală de hârtie glasată. Am ales una argintie, pentru a simula sideful aflat înăuntru. Partea mai grea a fost să pliez în cute mici și uniforme, și poate că ar fi mai util pentru copii să fie un disc din hârtie dictando, să traseze cu un pix gol liniile, apoi să îndoaie mai ușor. Sau să traseze pur și simplu linii paralele, la distanță de 5-7mm, ca ghidaje pentru îndoire.

Următoarea etapă a fost să tai centrul. În funcție de cât de mulțumiți sunteți de dimensiune, puteți să mai tăiați sau nu câte o bucată. Întrepătrundeți cele două evantaie obținute, și perforați toate hârtiile folosind un ac gros. Pentru operațiuni de acest gen, eu folosesc un ac de quilling cu două capete, unul fiind perforator.

Am prins apoi cu o sârmă, pentru a permite celor două părți să se miște și scoica să se poată „deschide”. Finalul este simplu, se caută o mărgică mare, și se vopsește cu argintiu, sau se îmbracă în staniol, la nevoie.

Am confecționat cu copiii de-a lungul timpului diverse acvarii, și scoica astfel confecționată ar putea fi un element de decor.

Spor la lucru!

Ai grijă, să nu te murdărești!

În topul expresiilor cu care sunt stresați copiii ieșiți la joacă tronează liniștit, alături de „Nu alerga, că transpiri!” și „Ai grijă, să nu te murdărești!” Așa, și? Când eram copil, distracția maximă la țară era joaca în uliță cu noroi (câți știți să faceți pocnitori?). Mi-o amintesc pe bunica, venea repede de-i flutura șorțul, mă lua de-o aripă și urma ceva de genul „de te-ai vedea maică-ta!”. Bunicul era mai cu picioarele pe pământ: „Las’, tu, Olimpio, că oricum o speli diseară!”

Așa că vacanțele mele la țară erau un șir nenumărat de aventuri – în cotețul găinilor, unde bunica urla că mă umplu de păduchi, sus la porumbei, în pătul la șoareci, în noroi pe uliță… hainele de pe noi erau din start sacrificate, nu am avut niciodată „haine bune”, la joacă, cum se poartă acum. Dacă scoți copilul în parc, să se joace, de ce îi pui volănașe și catifele de parcă e păpușă de porțelan scoasă din cutie? Sigur, ca să stea la aer, dar nu cumva să se murdărească! Dacă ar fi și destul de bine dresat, să-i spui șezi și să nu se miște vreo două ore… ar fi perfect.

La opțional sunt câteva activități care îmi dau mari bătăi de cap. Deși este anunț, la intrarea în grădiniță, că se recomandă părinților să nu trimită copiii în haine „bune”, că na, sunt mici, și jumătate de lingură se varsă pe drum, se mai lucrează cu acuarele, cu lipici, nu garantează nimeni cum arată la final… totuși mulți vin îmbrăcați de-ți e milă să torni tempera pe planșetă…

A purta șorțulețe protectoare e așa, de moft. Una la mână, că nu prea găsești suficient de mari. A doua, că mânecile sunt problema. A treia, că mor de cald copiii înfășurați în folie. Am avut acum un an doi copii mici, până în patru ani, la curs. Marea lor distracție la pictură era să bage mâinile în tempera, să amestece culorile, și să le strângă în pumn ca să simtă „crema” cum le iese printre degete. Dactilopictura era moment de satisfacție garantată. Bun… dar în momentul în care culoarea din palmă nu mai era satisfăcătoare, și trebuia alta… ce faci? Te ștergi frumușel pe piept, fix pe bluză, nu? Că e la îndemână! Degeaba mă străduiam eu cu mers la baie, spălat…

Fac o paranteză, am văzut niște proiecte super faine cu amprenta tălpilor. Îi arăt îngrijitoarei și îi spun că am nevoie de ea, vreau să încerc. Doamnă, nu, vă rog eu mult! Muncesc trei zile să spăl apoi! Da, n-am găsit încă o soluție, dar tot încerc eu, când voi avea clasa mea, și eu sunt șeful 🙂 .

Revenind, anul acesta, aceeași poveste, doar că am o serie de copii mai mari, și foarte, foarte isteți. Îi rog frumos, atât cât se poate, să nu se vadă prea tare că azi am pictat… Replica a venit imediat: Doamna, mama spală cu OMO! Și zice că murdărirea este bună pentru copii!

Pe o piață ultra-saturată de oferte, cu care minunile se întâmplă peste noapte, OMO a reușit ceva incredibil : să schimbe mentalități (și da, să scoată și petele!). Minunea aceasta nu se întâmplă peste noapte, și va mai dura. Însă începutul e promițător, într-o societate în care jocul liber devine ceva SF, și totul trebuie organizat ca la carte în programul copilului.

Copiii cresc cel mai frumos atunci când se bucură din plin de fiecare clipă de joacă. Orice pată de pe hăinuțele lor înseamnă o nouă experiență, o nouă aventură în lumea jocurilor și a copilăriei, din care el învață ceva nou. Iar de fiecare dată când îl trimiți afară, la joacă, cu hăinuțele curate, îl pregătești pentru a cuceri lumea. Lasă-l pe cel mic să își exprime creativitatea, să descopere bucuria jocului afară, să construiască experiențe inedite, de care să își aducă aminte cu drag atunci când va fi mare.

„Toate cercetările legate de dezvoltarea creierului copiilor susţin importanţa stimulării timpurii şi echilibrate a tuturor simţurilor. Formarea corectă a reţelelor neuronale are loc atunci când copilul este expus unui mediu bogat în culori, sunete, gusturi, mirosuri, mişcare şi atingere. Astfel, experienţele senzorio-motorii timpurii constituie fundamentul inteligenţei şi creativităţii de mai târziu. Creierul se dezvoltă prin expunerea directă a copilului la activităţi care să îi permită să exploreze, să experimenteze şi să acţioneze nemijlocit asupra mediului înconjurător, chiar cu riscul de a greşi, a strica sau a se murdări. Jucându-se şi utilizându-şi toate simţurile, copilul înţelege cum funcţionează lumea înconjurătoare şi îşi dezvoltă abilităţile de a găsi soluţii, de a rezolva probleme, de a crea.”, spune psihologul clinician şi educaţional Monica Bolocan.

Ne pregătim de concediu, și cum la mare hainele albe sunt cele recomandate, aștept cu nerăbdare întoarcerea, pentru a testa OMO Ultimate – soluţia ideală pentru curăţarea eﬁcientă a petelor.

Produsele OMO Ultimate sunt create după o formulă nouă, iar fiecare ingredient ajută la o curățare performantă a hainelor, la fiecare spălare. Îmbogățit cu Rapid-Enzyme complex, OMO Ultimate înlătură petele dificile, uscate de mai bine de 48 de ore, inclusiv petele de ciocolată, de noroi sau de iarbă, ciocolată și ulei de gătit, chiar și într-un ciclu scurt de spălare. Lista completă a petelor poate fi consultată aici www.facebook.com/Omo.Romania

Disponibil în 3 variante, pudră, capsule și lichid, detergentul OMO Ultimate este soluția ideală chiar și pentru petele de pe hainele albe, cel mai dificil de îndepărtat.

„Lasă-l să se murdărească astăzi pentru a deveni ce vrea el mâine!”

Jocuri matematice cu forme geometrice pentru preșcolari și clasa pregătitoare

Trusă Logi II: Librărie.net, Editura Diana, Elefant, eMag

Când Andreiul meu a început să meargă la grădiniță, problema jucăriilor nu a fost una ușor de rezolvat. Nu aveam seif acasă, și nu-mi permiteam să dau foarte mulți bani, iar dacă îi investeam, atunci trebuia s-o fac cu cap. Printre seturile achiziționate atunci a fost și o trusă logică tip LOGI II. Nu știam, ca mamă, exact cum se folosește, însă îmi aminteam că am avut-o și eu la grădiniță și acasă, că mă jucam cu formele geometrice, construind tot felul de peisaje abstracte. Cumva am intuit cu el ce-aș putea face cu trusa: comparații de mărime și grosime, sortări de piese după formă, culoare. Le foloseau și la grădiniță, și cumva m-am mulțumit atunci cu această variantă de joc.

Anul acesta, al doilea de facultate, am aflat (pentru mine, ca mamă, prea târziu) ce se putea face cu acest joc. Am constatat că între timp am mai pierdut din piese (și a fost un chin să-mi confecționez 4 din fimo, au ieșit stâmbe, și probabil o să-mi iau o nouă trusă). Dar am avut și câteva aplicații de realizat pentru cursul de didactică, și dintre toate subiectele, cele cu forme geometrice au fost preferatele mele.

Pentru realizarea capitolului de jocuri din portofoliu am folosit volumul de mai jos, pe care l-am achiziționat înainte de a reuși să fac rost de bibliografia recomandată. Dar, chiar și așa, mi se pare că expune clar și la obiect jocuri ce pot fi făcute cu copiii de vârste mici, nu numai cu forme geometrice, cum aveam eu nevoie, ci și cu alte tipuri de material, pentru cei în criză de idei acasă.

jocuri didactice pentru activitatile matematice din gradinita

Librării: Elefant, Librărie.net, Libris, eMag

Revenind la trusa Logi, am folosit-o pentru jocul celor două cercuri, jocul celor trei cercuri, trenul cu 1, sau 2, 3, 4 diferențe. Pe lângă acestea sunt și altele, derivate, pe care le găsiți în volum. Alcătuirea de mulțimi, asocierea obiectelor după una sau mai multe proprietăți comune, compararea, sortarea, serierea, nu sunt deloc simple, chiar dacă jocurile par „banale”. Însă aceste jocuri solicită foarte mult și adultul de lângă copil.

La grădiniță m-am lovit deseori de noțiuni de matematică la opțional. După curs mi-am dat seama destul de repede de ce unele activități practice nu „ies” – pentru că copiii nu stăpânesc cum trebuie noțiunile… iar eu ceream de la ei prea multă matematică pe care nu și-o însușiseră. Așadar lecțiile mele practice au inclus și aceste elemente, și lucrurile au început să meargă mai bine.

Am avut și ocazia să lucrez direct cu un băiețel de 5 ani, aflat în vizită, tocmai când eu îmi pregăteam piesele și materialele pentru susținerea portofoliului. Mergea la grădiniță, dar nu văzuse niciodată piesele, și nu lucrau cu ele. A cooperat fantastic, însă după joc eram amândoi terminați de oboseală, iar eu mă gândeam cum ar fi posibil să faci jocul cu 30 de copii simultan…

Jocul celor trei cercuri

Jocul celor trei cercuri l-am ilustrat într-o prezentare, pe care o puteți vedea mai jos. Copilul trebuie să așeze piesele – triunghiuri, cercuri, pătrate și dreptunghiuri (la grupa mare!), roșii, galbene și albastre, mici, mari, groase și subțiri, după trei reguli, în trei cercuri care se intersectează, zonele de suprapunere fiind destinate pieselor cu proprietăți comune. De reținut că la grupa mică se folosesc două forme – cerc și pătrat, la mijlocie se adaugă triunghi, la grupa mare – dreptunghi, și, dacă grupa permite, oval și romb, iar jocul se adaptează la condiții.

Se poate lucra cu mai puține, depinde de copil, câtă răbdare are să sorteze piesele, sunt totuși 48… Jocul cu două cercuri este similar, având două cercuri – două reguli.

Trenul cu diferențe

Mai mult mi-a plăcut „trenul” cu o diferență (și cu 2, 3, 4). Regula este simplă: se așază o locomotivă. Piesa care urmează – primul vagon – trebuie să aibă o singură diferență (sau în funcție de tipul de joc – 2/3/4) față de locomotivă. Dacă locomotiva este cerc, mare, roșu, gros, și acceptăm o singură diferență, piesa următoare poate fi:

orice altă formă decât cerc, dar mare, roșu și gros.
cerc, roșu și gros, dar mic.
cerc, mic, gros, dar galben sau albastru.
cerc, mic, roșu, dar subțire.

Dacă trenul trebuie să aibă două diferențe, copilul trebuie să „nege” două dintre caracteristici. Același exemplu – locomotiva este cerc, mare, roșu, gros, urmează un vagon:

orice altă formă decât cerc, mic, dar roșu și gros (și poate fi pătrat/triunghi/dreptunghi, mic, roșu, gros).
orice altă formă decât cerc, subțire, dar roșu și mare (și poate fi pătrat/triunghi/dreptunghi, mare, roșu, subțire).
orice altă formă decât cerc, galben sau albastru, dar gros și mare.

Combinațiile pot continua de aici în multiple variante, este aproape imposibil să le scriu pe toate. Algoritmul se aplică identic pentru 3 și 4 diferențe, iar pe măsură ce numărul de diferențe crește, numărul de posibilități scade. Jocul poate continua până la epuizarea tuturor pieselor/posibilităților, sau poate avea, de la început, un număr limitat de vagoane.

Puteți confecționa piesele și din hârtie, iar pentru cele „groase” să folosiți un carton cu ajutorul căruia copilul să simtă diferența de grosime, dar cred că munca pentru a le decupa face cei 15 lei, cât costă trusa pentru copii (atenție, are piese mici ce pot fi înghițite!)

Mai jos am aranjat câteva „trenulețe”, pentru care puteți pregăti și decorul, într-o activitate anterioară. Pentru a nu induce copilul în eroare, nu folosiți pentru colorare roșu, galben și albastru, și lăsați vagoanele goale.

Trenul cu o diferență, joc logic pentru preșcolari

Trenul cu o diferență (o singură caracteristică diferită): Locomotiva: cerc, roșu, gros, mic; Vagon 1: pătrat, roșu, gros, mic; Vagon 2: pătrat, galben, gros, mic; Vagon 3: pătrat, galben, subțire, mic (este subliniată diferența față de elementul anterior.)

Trenul cu 2 diferențe, joc logic pentru preșcolari

Trenul cu două diferențe (două caracteristici diferite): Locomotiva: cerc, roșu, gros, mic; Vagon 1: pătrat, galben, gros, mic; Vagon 2: pătrat, galben, subțire, mare; Vagon 3: cerc, albastru, subțire, mare (sunt subliniate diferențele față de elementul anterior.)

Trenul cu 3 diferențe, joc logic pentru preșcolari

Trenul cu trei diferențe (trei caracteristici diferite): Locomotiva: cerc, roșu, gros, mic; Vagon 1: pătrat, galben, subțire, mic; Vagon 2: pătrat, albastru, gros, mare; Vagon 3: triunghi, albastru, subțire, mic (sunt subliniate diferențele față de elementul anterior).

Trenul cu patru diferențe (toate carateristicile diferite): Locomotiva: cerc, roșu, gros, mic; Vagon 1: triunghi, albastru, subțire, mare; Vagon 2: pătrat, galben, gros, mic; Vagon 3: cerc, roșu, subțire, mare.

Alte jocuri

Un ultim joc pe care l-am inclus în portofoliu, și pentru care mi-am confecționat cu ajutorul unui prieten piese mai mari, din plexiglass, a fost „Trăistuța Veronicăi”. Piesele – pe care copilul le cunoaște (care sunt mari, care sunt mici, care este „gros” și care este „subțire” – caracteristici care nu se pot stabili decât prin comparație), sunt introduse într-un săculeț. Cu ochii închiși, copilul extrage din săculeț o piesă, pe care trebuie să o pipăie, și să stabilească caracteristicile: ce formă este, dimensiune și grosime. Dacă a răspuns corect, deschide ochii și spune și culoarea.

Un joc didactic trebuie, dincolo de sarcina sa educațională, să rămână pentru copil un joc, adică o activitate în care el se simte bine și se implică de plăcere. Dacă vreți ca învățarea prin joc să aibă succes, aveți răbdare și nu vă enervați când nu reușește. Inventați și schimbați tactica. Pentru cadrele didactice care mă urmăresc, articolul poate părea simplu. Dar pentru părinții dornici să se joace acasă cu copilul, nu este deloc. Dar dacă nu vă plac copiii uitați în fața televizorului, provocați-i.

Vreau să știu – Gravitația, Substanțe și materiale- editura Teora

Acum ceva vreme editura Teora a lansat mai multe titluri din seria „Vreau să știu”. Deși nu a apărut în colecția celor pe care le voi prezenta astăzi, mi-a plăcut foarte mult atunci „Vremea. Universul”. Am observat însă că noua colecție își propune să aducă, într-o formă plăcută și accesibilă, noțiuni pentru cei mici.

Am judecat cele două volume (Gravitația și alte noțiuni despre fizică și Substanțe și materiale) prin prisma modului în care le-aș putea folosi la ciclul primar, la orele de științe. E drept că la această vârstă pare prematur să introduci noțiuni despre structura atomului, însă nu realizăm că copiii intră în contact cu cele mai diverse informații, nu mai sunt generația care să-și facă „plinul de cunoaștere” la școală. Și ignorăm încă un lucru: este generația care vrea să știe de ce trebuie să aprofundeze un anumit subiect, unde întâlnește în viața de zi cu zi acel lucru și cum l-ar putea folosi.

Cele două volume anticipează noțiunile de fizică și chimie ce vor urma în gimnaziu și, pe lângă o explicație simplă a fenomenului, propune experimente simple, care pot fi făcute atât acasă, dar și în clasă. Nu trebuie să ignorăm faptul că a învăța văzând și făcând are un randament mult mai mare decât a învăța ascultând. Mai ales la aceste științe despre natură, fără a observa și a cerceta, învățarea nu este productivă și nici folositoare pe termen lung.

Dacă la chimie noțiunile din școala generală mi s-au așezat pe baze solide, nu am avut același noroc cu fizica. Profesorii mi s-au schimbat des, cheful lor nu era întotdeauna proporțional cu capacitatea didactică, unii n-au avut nici prea mult har, așa că noțiunile mele sunt lacunare. Atunci spuneam că nu-mi place, acum îmi dau seama că nu avea cum să-mi placă ceva ce nu am înțeles. Și tot acum îmi dau seama că am pierdut foarte mult! Redescopăr și lămuresc, pentru mine, lucruri care păreau inaccesibile. Mi-au plăcut electricitatea și optica, nu însă și mecanica. Însă viața mi-a adus înapoi partea de mecanică, cu toate aplicațiile ei practice: plan înclinat, pârghii, scripeți și celelalte. Experimentele cu magneți au partea lor de spectacol, și, cum n-am idee dacă în școală se vor găsi truse de fizică, mi-am pus pe listă și „achiziționat magnet rotund, potcoavă și baton”, plus o cutiuță cu pilitură de fier…

Dar dacă este ceva ce mi-a plăcut în mod deosebit în cele două volume este abordarea „istorică” a fenomenelor: ce știau oamenii în trecut, cum intuiau unele legi, sau cât de departe erau de adevăr. Astfel, dacă chimia și fizica sunt peste tot în jurul nostru, pot afirma cu mare plăcere că istoria face parte din noi, din ceea ce suntem și înțelegem despre trecutul nostru. Și trebuie să spun aici și ceva ce am aflat: în lipsa gravitației, flacăra lumânării este rotundă, nu alungită.

Din cuprins fac parte:

Gravitația:

Legile lui Newton
Frecarea
Gravitația
Presiunea. Utilizarea presiunii aerului
Forța electrostatică
Magnetismul. Electromagnetismul util
Mecanisme simple.
Motorul. Forțe vechi într-o nouă era.

Substanțe și materiale:

Atomi și molecule. Elemente chimice.
Solide, lichide și gaze. Transformări la cald
Animal, vegetal sau mineral?
Apa – o substanță specială
În căutarea aurului
Vârstele materialelor
Utilizarea materialelor. Substanță și energie.
Risipa de materiale.

Ambele volume au textul presărat cu întrebări, al căror răspuns este dat la final, precum și un glosar de termeni și un index.

Le puteți găsi în librăria Teora – Gravitația și Substanțe, dar și în librăriile online, librărie.net, eMag, libris (transport gratuit la orice comandă) elefant (transport gratuit în punctele fixe de livrare).

Doi lei dai, doi lei face

Un joc de cuvinte, dar și dacă îl aplici mot-a-mot, tot este corect. Mai ieri am dat o comandă la elefant, au apărut noi volume în seriile Supraviețuitorii și Exploratorii, și copiii le voiau. S-au mai adăugat încă vreo două, și-mi lipseau 2 lei ca să primesc cadou încă un volum din Agatha Christie. Așa că am căutat ceva de fix doi lei, ca să am suma…

Nu îmi place să cumpăr cărți pe care nu le-am răsfoit înainte, și în niciun caz educaționale. Dar am luat un „Caiet de scriere”, cu grupurile de litere ghe, ghi, che, chi, am presupus că, dacă e ok, îmi va folosi pe viitor, la clasă. Seria de caiete de doi lei (și 80 de bani, dar cu reducere e 1.70) are 8 volume… în care sunt grupate toate literele alfabetului.

Prima reacție când l-am deschis a fost să-l returnez. Poți face asta cu orice produs achiziționat online, în termen de 10 zile. Dar pentru 2 lei nu merita deranjul… De ce să-l returnez…?

este pentru „exersat scrierea și citirea”, ceea ce înseamnă că întâi scriem, și apoi citim. La clasa pregătitoare întâi se lucrează foarte mult pentru educarea auzului fonematic, și în niciun caz nu le dai copiilor să scrie rânduri de litere, căci se desenează (nu se scriu!!). El trebuie doar să le recunoască! Poți să-i dai pagini de reviste, scrise mari, să taie litera solicitată acolo unde o recunoaște… La ce bun să învețe să scrie cu litere de tipar, pentru ca apoi, peste un an, să-i ceri să uite tot și să o ia de la capăt cu litere de mână? Compania „munca în zadar”. Exact asta este.
Pe piață există o mulțime de fonturi, care mai de care mai jucăușe, rotunjoare, sucite și răsucite. Dar dacă vrei să-l înveți să citească, folosești fontul din abecedar. Caietul este un fel de struțo-cămilă între un font de tipar, mai rotund, cu înclinații spre cele de mână, de nu ai literele nici de tipar, dar nici de mână! De exemplu, imaginea de mai jos: A mic nu este nici de mână, căci nu are „sprijin” la stânga, și oușorul este cerc toată ziua, în timp ce E mic este clar litera de tipar.
Liniatura folosită nu este nici pe departe cea indicată atunci când începi să înveți să scrii…e un „dictando junior”, de sfârșit de clasa a II-a. Copilul face cel mult exerciții de urmărire a conturului, dar sunt destule exemple când modelul depășește liniatura. Deci o urmărim sau nu?
Mai potrivit ar fi fost un caiet cu desene, cum sunt cele din partea de sus, în care copilul să exerseze doar folosirea instrumentului de scris pe un contur dat. La ce bun să scrii 6 rânduri, de exemplu, cu „j”? Din care unul este după linia punctată, pe celelalte ar trebui să le scrii singur? De tipar, normal, deși primul exercițiu din caiet îl intuiește pe „j” mic de mână.
Tot pentru a spori confuzia, literele apar suprapuse. Ce caută, de exemplu, codița lui „j” sub „o”?
O bilă albă trebuie s-o dau pentru alegerea cuvintelor cu grupuri de litere. Aici apar singure în silabă, pentru identificarea corectă a sunetelor.
Exercițiile sunt completate la final cu scriere de propoziții. Nu sunt rele, caietul este al șaptelea, și sunt deja „învățate” toate literele (8 are x, y, w și q). Dar chiar nu scăpăm de etichetare nici în exemple…? Radu nu este deloc un băiat bun. Și cireașa de pe tort aici este folosirea ortogramelor în propoziții… mult, mult prea devreme!

Nu știu dacă v-am ajutat să economisiți doi lei, dar poate observațiile vă sunt de ajutor pentru categoria „pe ce să nu dai banii”. Încercând să faci un lucru bun acasă, și să exersezi cu copilul, fără să-ți dai seama, îi faci rău.

Bănuiesc că vreți să vedeți și cum arată la pene minunea… scuze, la copertă. Este AICI.

Talente de Năzdrăvani

Monthly Archives: iulie 2016