Colecționează…

Drama oricărui părinte din mediul urban (nu sunt discriminatorie, dar sunt vizate aglomerările de populație, asta este realitatea) este momentul în care o campanie de marketing nu este doar interesantă și atractivă, este și accesibilă. În fond, acesta este marketingul: ei au ceva ce vor să vândă, noi avem o nevoie și trebuie să fie convingători. Fie că e o reclamă tv, fie o etichetă interesantă, o mascotă pe placul copiilor, un joc, orice, care aduce un plus produsului, suficient pentru a convinge consumatorul să îl aleagă de pe raft.

Vecini cu Lidl de ceva ani, am prins campaniile și la fiecare dintre ele îmi propuneam să „respir” ușor, și să-mi amintesc cum cumpăram gumă turbo și cu ce emoție o desfăceam să văd dacă atunci se întâmplă minunea și nimeresc numărul lipsă. Dacă nu… urmau negocierile, schimburile, și recunosc, am făcut și temele la matematică unui coleg care reușea să aibă acces în găștile mai mari din cartier și să mă ajute să-mi completez seria.

Nu sunt naivă, și știu cum funcționează campaniile, și probabil că, dacă aș fi fost în profilul cumpărătorilor care au media sumei de pe bon la 20 lei, campania m-ar fi deranjat. Dar ne încadrăm cu brio la cea care a debutat săptămâna trecută și desfășurată până pe 21 august: la fiecare 50 de lei cheltuiți în magazinele Lidl, primești un plic cu 4 abțibilduri pentru a completa albumul Epoca de gheață – ploaie de meteoriți, care se poate achiziționa tot din magazin, la prețul de 10 lei. 

Ce mi-a plăcut în album este că nu a fost construit doar pe modelul unui clasor, în care să așezi în ordine autocolantele. Este de fapt o revistă dedicată fiecărui personaj din film, cu imagini în mai multe dimensiuni, unele fiind compuse chiar și din 8 autocolante. Spre marea satisfacție a copiilor, care funcționează precum struții (încântați de orice strălucește), unele dintre ele sunt de tipul hologramelor aurii sau argintii. La aceste pagini se adaugă jocuri pentru copii: un labirint, un joc tip „sus-jos”, pe care cu siguranță vi-l amintiți (un zar are fiecare prin casă), patru pagini de colorat, unde pentru prima dată văd indicații pentru folosirea cariocilor pe foaie lucioasă și să nu închizi până nu se usucă (există o mare problemă azi la copii privind compatibilitatea materialelor, și rareori sunt ajutați!), o minunată pagină dedicată sistemului nostru solar, cu fotografii superbe ale planetelor (pagina asta trebuie musai completată!), și două jocuri de diferențe.

ice-age2

Nu știu dacă vom avea timp să terminăm colecția, ținând cont că perioada campaniei se cam potrivește cu vacanța noastră. Deja am început să avem dubluri, marfă prețioasă în campaniile de schimb din parc. Căci, până la urmă, aceste campanii se străduiesc să le arate copiilor și o altă viață, nu doar colecția de diamante, ori mai nou, pokemoni, în jocurile online. Îi ancorează în realitate, le oferă obiecte concrete de schimb, socializează, negociază, stabilesc prețuri pentru schimburi, caută noi relații, „un prieten care are un prieten cu cartonașul X”, îi obligă să fie ordonați, să țină evidența… motiv pentru care am stat cât am putut eu de departe de etapa de completare a colecțiilor. Se adaugă pentru cei mai mici exerciții de motricitate fină a mâinii, căci nu e simplu să lipești fix pe linie, mai ales la tablourile compuse. Și, în plus, în magazin mai facem exerciții de matematică, sunt foarte atenți să ating pragul, măcar de 2 pliculețe. Eu pun în coș, biluțele se învârt, și mi se atrage atenția că o cutie de înghețată e diferența dintre un plic și două plicuri 🙂 …

Nu am văzut încă filmul, deși n-am ratat niciunul din serie, și sper din tot sufletul să fie la înălțimea celorlalte. Până atunci, dacă intrați în campanie, sper să putem face schimb de dubluri. Da, socializez și eu, nu doar copii, nu?

ice-age

Mulțumesc Lidl pentru surpriza ce ne-a așteptat acasă, și pentru faptul că a înțeles „dificultatea” părinților de a completa colecțiile și a introdus la vânzare, după campanie, cadourile rămase (da, stikeezi la 2 lei mi-au adus liniștea și am completat cu calm colecția).

Cristina H.
Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)
Posted in Publicitate and tagged , .

4 Comments

    • Copiii se duc azi să-l vadă, eu nu știu când o să îl pot vedea.
      A ajuns și seria asta în „declin”? Ar fi trebuit să se oprească sus pe val?

    • SIncer, nu am nici cea mai vagă idee.
      Noi nu am reușit să terminăm albumul… motiv de tristețe… dar… asta e.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente