Continuăm săptămâna aceasta cu cea de-a doua probă a concursului, desfăşurată între 24-30 octombrie. Şi pentru că pe 31 octombrie ne jucăm de-a carnavalul importat, încercăm şi noi să pregătim câteva decoraţiuni dedicate. Pentru a participa la tragerea la sorţi trebuie să realizaţi două dintre temele solicitate în concurs, aşadar, dacă aţi ratat prima probă, următoarele două teme devin obligatorii. Săptămâna următoare temele vor fi diferite pentru fiecare grupă în concurs.
Piticii (3-5 ani) vor pregăti două fantome din hârtie, realizate după conturul picioruşului. Modelul şi indicaţiile le găsiţi aici.
Năzdrăvanii (5-7 ani) vor confecţiona un păianjen pe pânză, alegând orice model disponibil aici sau aici.
Şcolarii (clasa I-IV) vor construi un cort cu indieni. Modelul este aici, şi trebuie să realizaţi cel puţin un indian.
Inspiraţie maximă şi spor la lucru! Tot ce pot să reamintesc este că trebuie să respecţi cerinţele, să lucrezi singurel şi să nu trişezi!
Realizează o fotografie, de preferat la lumina zilei, fără bliţ, şi trimite creaţia ta până la 30 octombrie 2011 la adresa
participanti @ talentedenazdravani.eu (de preferat in format .jpg). Nu uita să adaugi numele complet, localitatea de domiciliu şi vârsta/clasa. Dacă fişierul este prea mare pentru mail, foloseşte www.transfer.ro pentru a-l trimite. Vor intra în concurs creaţiile care respectă cerinţele de execuţie, iar imaginea are o calitate suficientă pentru a expune corect creaţia. Participă la toate probele concursului şi acumulează puncte la fiecare etapă, căci pentru stabilirea câştigătorului final punctele obţinute la fiecare probă se cumulează.
Creaţiile participante vor fi afişate aici, în pagina dedicată concursului.
Concursul "Pulbere de brumă" se desfăşoară între 17 octombrie şi 13 noiembrie şi include 3 probe săptămânale, 17-23 octombrie, 24-30 octombrie, 31 octombrie – 6 noiembrie. Participarea presupune rezolvarea temelor în intervalul stabilit. Proba este anunţată lunea, şi trebuie trimisă pe mail până duminică seara, ora 24. Pentru cei care nu cunosc jocul nostru săptămânal, le recomand regulamentul. Participanţii vor decide ocupanţii podiumului, şi vor primi o diplomă specială. Toţi copiii vor primi pe mail diploma de participare.
Toti participanţii care vor rezolva la timp cel puţin două dintre cele trei cerinţele concursului vor participa la o tragere la sorţi, iar norocoşii vor fi recompensaţi cu 16 numere din colecţia "Idei Creative" publicată de Editura Casa. Acestea vor fi oferite prin tragere la sorţi, pentru fiecare grupă de vârstă aflată în concurs. Copiii care participă la cel puţin două dintre cele trei probe ale concursului vor avea o singură şansă la tragerea la sorţi, pentru a câştiga unul dintre cele două premii oferite la fiecare categorie.
În cazul grupurilor de copii care participă sub coordonarea unui cadru didactic, şi nu a părinţilor, numărul de lucrări ce pot fi înscrise este limitat la 3 pentru fiecare cadru didactic.
Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 7 zile de la anunţarea câştigătorilor, acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Editura Casa decide, în funcţie de recomandările de mai sus şi stocul disponibil, premiul fiecărui câştigător.