Din când în când mai scoatem din cutia cu unelte acul de cusut. Copiii care participă constant la activităţile de pe site au deja câteva probe la activ, şi antrenamentul îşi spune cuvântul. Ceilalţi, care au încercat pentru prima dată proba, au fost însă la înălţime. Avem aşadar la expoziţie un covor de frunze, colorate în toate culorile toamnei. Inclusiv roz, ca să anticipez una din întrebări. Artistul are dreptul de a hotărî modalitatea în care arta sa transpune realitatea.
Ce mi-a plăcut în mod deosebit la această probă a fost ambiţia piticilor de a coase frunza, chiar dacă ei au avut variantă alternativă pentru această probă. Şi să nu uit de plusul pe care unii dintre ei l-au adăugat modelului, transformându-l în colaj.
Felicitări, dragii mei! Şi ţineţi-o tot aşa!