Toamna este atât de darnică, încât numai noi trebuie să ne înălţăm cu hărnicia la nivelul pe care anotimpul ni-l impune. Dar… dacă tot trebuie să strângem roadele, avem nevoie de un coş. Am văzut mai demult un model împletit, din benzi de hârtie, şi mi-am dat silinţa…
Am tăiat mai multe benzi, de aprox. 1 cm lăţime, şi le-am trecut prin aparatul de ondulat hârtie. M-am gândit eu că este mai de „efect”, în schimb onduleurile au îngreunat munca.
Realizaţi un cerc dintr-o bandă de hârtie deja tăiată, si decupaţi apoi din carton o bulină având acelaşi diametru. Începeţi şi lipiţi benzile de hârtie una peste cealaltă, în centrul bulinei, astfel încât să acoperiţi toată circumferinţa, şi pe cât posibil să nu rămână spaţii libere.
Îndoiţi benzile de hârtie în sus, şi lăsaţi bulina pe fundul coşuleţului. Folosiţi un cerc deja lipit pentru primul nivel, trecând benzile de hârtie una în interior, una în exterior. Fixaţi cercul la bază şi lipiţi cel puţin în 4 puncte, să nu se ridice. Realizaţi un alt cerc, dintr-una din benzile de hârtie pregătite, şi împletiţi al doilea nivel, de data aceasta inversând poziţiile benzilor.
Repetaţi operaţiunea atât cât consideraţi necesar. La ultimul cerc lipiti toate benzile verticale si tăiaţi excedentul de hârtie. Mai rămâne doar mânerul, care se ataşează cu uşurintă.
Spor la lucru!