La multi ani, copii de toate vârstele!

Azi m-am trezit cu un singur gând… ce bine să fii copil… AZI!!

Am dat un pupic în stânga… unul în dreapta, şi le-am urat La mulţi ani!

Acum pun un pupic "virtual" pentru toţi Năzdrăvanii participanţi la concursurile de pe site. La mulţi ani, dragilor!

La multi ani tuturor Sfintisorilor!

Şi, pentru părinţii lor, copiii de odinioară, câteva frânturi de copilărie:

O noua librarie online

Ştiţi cum e… când te duci la poştă şi poţi să-ţi iei şosete? A fost senzaţia pe care am avut-o când, vizitând site-ul eMag, am observat cele două noi categorii din magazin: carti pentru copii şi jucării.

Am aflat de cele două secţiuni prin intermediul concursului pe care l-au organizat de 1 iunie, şi la care am participat şi noi.

De ce am fost uimită… pentru că eMag, aşa cum ne-a obişnuit de mulţi ani, este un magazin online de electronice şi electrocasnice. Iar publicul îl percepe ca atare. Noua orientare nu ştiu dacă le va aduce succes, dar până la urmă este e-mag, adică magazin virtual. De ce să nu încerce!? Sunt curioasă dacă merge. Mai sunt câteva librării online care merg bine. Să vedem ei ce vor reuşi, căci şi-au fixat o ţintă ambitioasă: aceea de a deveni cel mai mare vânzător de carte din Romania în mai puţin de un an.

Pentru mine, cărţile sunt la fel, de oriunde le-ai cumpăra. Dacă vor avea şi promoţii interesante, de ce nu!? Am aruncat un ochi pe lista editurilor, şi n-am observat vreuna importantă, dintre cele pentru copii, care să lipsească…