Am văzut demult modelul… şi l-am trecut pe lista proiectelor „de vară”. Vacanţa e lungăv şi de ce să nu umplem timpul cu idei frumoase. Săptămâna aceasta vom avea ca temă colaj la malul mării. Năzdrăvanii mari şi mici trebuie să realizeze o mică machetă reprezentând o margine de plajă, având ca personaje principale doi crabi confecţionaţi din coji de nucă. Pe lângă aceştia, orice element este binevenit. Sunt sigură că toţi ne-am plimbat cu picioarele prin apă, la malul mării, şi avem idee ce putem întâlni. Dacă aveţi de anul trecut o mână de scoici, cărora nu le-aţi găsit încă o întrebuinţare, acum e momentul lor.
Nu vreau să dau mai multe idei decât este cazul, sunt sigură că au copiii suficiente. În schimb, iată cum se pot realiza crabii:
Materiale necesare:
- o nucă, desfăcută cu grijă în două jumătăţi întregi (nu ştiu dacă merge faza cu pus nucile la înmuiat, eu n-am încercat);
- o imprimantă, pentru a printa modelele de crabi. Dacă nu există, puteţi privi cu atenţie modelul şi să-l reproduceţi pe o bucată de carton;
- acuarele tempera;
- ochişori mobili, lipici.
Realizați modelul din hârtie, apoi pictaţi şi lăsaţi să se usuce. Decupaţi cu grijă, căci picioruşele sunt destul de subţiri. Lipiţi nuca pe suport, apoi pictaţi-o şi pe aceasta. Nu folosiţi apă, pictaţi direct cu tempera! După uscare, lipiţi ochişorii, sau improvizaţi doi dacă nu aveţi mobili, şi crabii sunt gata. Trebuie doar să terminați restul decorului pentru a finaliza cerinţele probei.