V-am spus că-mi plac lucrurile practice şi utile… şi am primit ca o veste bună decizia doamnei învăţătoare de a le lua drept premiu copiilor ceva ce să le folosească în vacanţă. Aşadar, la serbarea abecedarului, fiecare bobocel a primit ca premiu culegerea de texte Literatură pentru copii, clasa I-II, de la Editura Marcela Peneş.
Lucrarea cuprinde atât fragmente de text sau texte integrale din opere recomandate vârstei, dar şi jocuri şi exerciţii pentru cei mici. Poate sunt eu pretenţioasă, dar mi s-au parut destul de multe exerciţii de colorat personajele…
Am căutat în schimb un mini-dicţionar, la sfârşitul lucrării, după ce am citit Capra cu trei iezi, să văd dacă textul este prezentat integral. Este una din poveştile care abundă în regionalisme, şi care ar avea nevoie de explicaţii. Păcat că nu sunt explicate prin note de subsol măcar. Răsfoind lucrarea, am observat că sunt totuşi poveşti care au incluse elemente de vocabular. Poate nu era rău ca toată lucrarea să beneficieze de aceste comentarii. Mă gândesc totuşi că Andrei e la început, prima dată când citeşte singur. Până acum, când citeam eu poveştile, explicam cuvintele noi. Acum trebuie să se oprească, să întrebe dacă are pe cine, sau… să ia DEX-ul cu el în vacanţă. DEX-ul îmi lipsea în concediu…
Am analizat cuprinsul, sunt sigură ca se puteau face şi alegeri mai bune. Eventual incluse şi creaţii din literatura universală. Dar mă bucur că cel puţin, aşa cum sunt, poate citi textele scrise după noile reguli de ortografie. Şi aşa mă cam iau cu mâinile de cap când văd că mai „nou” se scrie cu cratimă î-mi e foame, sau voi a-ţi aflat, sper ca măcar să prindă de mic, corect, când scriem sunt, sau când folosim î şi â… Aşa că, până va învăţa să scrie corect, şi să observe diferenţele între vechea şi noua ortografie, vom mai investi în tipărituri noi.
Din cuprinsul lucrării fac parte:
- Exerciţii de lectură după imagini
- Exerciţii de lectură după text şi imagini
- Păsărelele sunt prietenele omului, de Marcela Peneş
- Păsărica în timpul iernii, Ion Creangă
- Doi copii cuminţi, Marcela Peneş
- Sarea în bucate, Petre Ispirescu
- Jucăriile celui cuminte, George Coşbuc
- Povestea gâştelor, George Coşbuc
- Cioc! Cioc! Cioc!, Emil Gârleanu
- Gândăcelul, Emil Gârleanu
- Călătorul şi ghinda, Anton Pann
- Urechilă, Marcela Peneş
- Cu penetul ca sideful, La mijloc de codru, Mihai Eminescu
- Motanul înţelept, Marcela Peneş
- Ridichea uriaşă – poveste populară
- Când stăpânul nu-i acasă, Emil Gârleanu
- În seara de Crăciun, George Coşbuc
- Copii eram noi amândoi, Mihai Eminescu
- Greierele şi furnica, Alexandru Donici
- A venit un lup din crâng, George Coşbuc
- La Paşti , George Coşbuc
- Somnoroase păsărele, Mihai Eminescu
- Furnica Fănica, Marcela Peneş
- Poveste cu Moş Crăciun, Marcela Peneş
- Colindătorii, George Coşbuc
- Capra cu trei iezi, Ion Creangă
- Punguţa cu doi bani, Ion Creangă
- Ursul păcălit de vulpe, Ion Creangă
- De-a baba oarba, Alexandru Vlahuţă
- Povestea codrului, Mihai Eminescu
- Din copilărie, Alexandru Vlahuţă
- Bunica, B. Şt. Delavrancea
- Neghiniţă, B. Şt. Delavrancea
- Nuntă în codru, George Coşbuc
- Concertul primăverii, George Coşbuc
- Fata babei şi fata moşneagului, Ion Creangă
- Povestea porcului, Ion Creangă
- Amintiri din copilărie, Ion Creangă
- Puişorii, Emil Gârleanu
- Doi feţi cu stea în frunte, Ioan Slavici
- Prâslea cel Voinic şi merele de aur, Petre Ispirescu
- Păcală în satul lui, Ioan Slavici
Ca o paranteză, m-am amuzat transcriind cuprinsul… căci Fata babei şi fata moşneagului îi era atribuită lui George Coşbuc. Ruşinică celor de la corectură 🙂
Un alt neajuns al lucrării, pe care l-a depistat Andrei de această dată, a fost împărţirea textelor pe clase. Tot răsfoind, ca orice elev „silitor”, a vrut să ştie care trebuie citite în clasa întâi… care într-a doua… din păcate, nu i-am putut răspunde, decât că trebuie să consulte lista de lectură şi să vadă singur. Normal, le poate citi pe toate. Nu-l împiedică nimeni…
Revenind, lucrarea – format 165x235mm, aduce foarte mult cu un manual. Tiparul nu excelează, deşi imaginile sunt color. Am regăsit cu placere între paginile de poveşti ilustraţii semnate de Emanuel Pavel, dar nu este singurul care dă viaţă poveştilor.