Compasiune de copil

Azi dimineaţă m-am trezit fără voce. La propriu. Aş putea spune că mi-am cam făcut-o cu mâna mea, ieri. Am avut întâlnirea de 10 ani de la absolvire… ne-am strâns în amfiteatru, cu emoţie, toată seria. Ne-am privit şi ne-am bucurat că, în ciuda câtorva kilograme în plus, pe ici pe colo, eram neschimbaţi. După ce-am trecut toţi în revistă cam cu ce ne-am ocupat în ultimii 10 ani, am plecat cu mic cu mare la terasă… Bere rece…fum cât cuprinde… ca la 20 de ani… până dimineaţa. Exces? Da’ de unde, dacă nu mă lăsa gâtul, mai era loc de ceva bere. Şi cum îi spuneam unui coleg, bine că nu ne-am dus şi la karaoke, că vorbeam prin semne.

Partea interesantă este vorbitul la telefon. În primele câteva secunde, până îşi adaptează auzul, interlocutorul nici nu-şi dă seama că am răspuns. Dacă nu credeţi, încercaţi, dar ciuliţi bine urechile.

Şi mai interesantă este însă reacţia copiilor. Abia şoptit, am vorbit cu ei de dimineaţă. La rândul lor, au vorbit şi ei în şoaptă, de parcă trezeam pe cineva. Iar în cinci minute au uitat complet că biata mama nu are glas. Ei vorbesc tare, eu comentez, fac observaţie, dar ei nu aud. Sau nu vor să audă…

De exemplu, intră Iris la dus. Mami, mă ud la păr? Nu. Ea vrea să umple cada şi să se joace de-a sirena. Ceea ce înseamnă iar o bălăceală cumplită în baie. Mamiiiii, pooooot? Nu. De data asta, Andrei e releu. "Nu poţi!!" Maaaamiiiiiii, zi tu, pot? Transmit releului să pună şi citat. "A zis mami că nu poţi!" Să spună mami, pe tine nu te cred. Am lăsat aşadar tehnologia modernă a releului, şi ceea ce făceam atunci, şi m-am dus în baie, să comunic direct. Normal, nervoasă că era e treia oara când trebuia să-i răspund. Angelică, se uită mine… Ah, am uitat că sărăcuţa de tine nu poţi vorbi

Încep să miaune de foame. Deh, după o dimineaţă de alergat în parc, îţi cam dă ghes stomacul. Pregătesc masa, şi aşa cum pot, îi strig încet. Ei… şi parcă aveau auz de iepuraşi, nici n-am trebuit să repet chemarea. Se poate aşadar, atunci când vrei, să auzi…

"Sărăcuţa" nu are însă parte de o minune de două ori. Au surzit iar, şi trebuie să mă ridic mereu, să le vorbesc de la jumătate de metru. Concluzia a tras-o tot Iris: De ce nu poţi vorbi? Nu ştii că mamele n-au voie să se îmbolnăvească…?

Ştie cineva cât e amenda când încalci legea asta? Sancţiunile sunt în funcţie de gravitate? E cumva mai mare daca mai zac şi la pat?