Ghirlande decorative pentru Craciun: stelute, braduti si ingerasi

Ghirlande decorative pentru Craciun

Pentru că am dat startul la decoraţiunile de Crăciun, şi 1 decembrie se apropie repejor, am trecut la treabă. La grădi obişnuim să agăţăm de ce pe 8 aplice din clasă ghirlande. Anul trecut am agăţat fulgi de nea. În primăvară, flori, în toamnă – fructe şi legume. Acum am zis să încercăm altceva. Ghirlande asortate…

Materiale necesare:

  • carton colorat pentru printarea şablonului
  • naylon de pescuit
  • foarfecă
  • bandă adezivă
  • opţional, perforatoare decorative.

Se adaugă foarte multă răbdare, sau o clasă de elevi silitori, care să ajute la decupat.

După decupare, modelele pot fi decorate cu perforatoare decorative. Pentru steluţe am folosit un model asemănător, pentru îngeraşi un perforator de margine. Pot fi decupaţi şi cu foarfeci decorative. Dacă răbdarea este în cantităţi suficiente, brăduţii pot fi decoraţi cu steluţe.

Fiecare model se lipeşte pe un fir de naylon cu bandă adezivă transparentă, iar aşezarea este opţională. La fel, culorile pentru steluţe sau îngeraţi pot fi variate. Cu cât mai multe, cu atât mai "colorat" va fi rezultatul. Pot fi folosite şi pentru decorarea ferestrelor, în acest caz lipindu-se direct pe sticlă cu bandă adezivă.

Spor la lucru!

Atelierul de creaţie

Sat de Craciun: epopeea continua…

Cu exact o lună în urmă am relocat satul meu de Crăciun. Mai ceva ca pe vremea comuniştilor, am mutat un sat întreg… nu în inima Bărăganului, ci pe dulăpior la grădi. Copiii au fost încântaţi.

Trebuie menţionat de "deportarea" s-a făcut fără populaţie, piticul meu cel mic nedonând la grădi şi figurinele Disney. Aşadar a rămas de strajă într-un sat pustiu numai omul de zăpadă.

Ieri însă copiii au populat satul. Omul de zăpadă are noi prieteni de joacă, şi fiecare copil şi-a adus contribuţia. Au confecţionat oameni de zăpadă din plastilină. Satul a fost pus pe o măsuţă, fiecare punându-şi singurel creaţia. Asta pe fondul comentariilor disperate ale fie-mii… Nu trage de aia!!! Nu scoate căsuţa!!! Le-a făcut mămica mea, nu le strica!!!

Satul a fost montat la loc pe dulap, iar eu mă bucur să-l revăd în fiecare dimineaţă, şi-l salut pe omul de zăpadă… Dacă copiii sunt fericiţi, atunci munca nu a fost în zadar.

Sat de Craciun, populat cu oameni de zapada din plastilina

Povestea Pomului de Craciun

…de fapt, povestea pomului nostru de Crăciun.

Este primul an în care amândoi copiii sunt suficient de mari încât să savureze întreaga poveste de Crăciun. Aşadar, am început luna cu scrisoarea pentru Moş Crăciun. Dezbateri, fapte bune, ce dorinţe trecem pe listă, numai lucruri dificile. Repetiţii pentru serbări, apoi emoţia maximă a întâlnirii cu Moşul la grădiniţă. Pentru că spectacolul a fost la înălţime, am ales să fie singurul Moş cu care ne întâlnim anul acesta. Apoi, şi-a luat la revedere de la copii, spunându-le că mai trece pe la ei in noaptea de Crăciun. Aşa că am evitat celelalte "ajutoare"… şi le-am spus că acela este "veritabilul".

Dar Moşul pune cadourile sub brad. Am rezistat cu stoicism întrebărilor insistente… "Când facem bradul? …facem azi bradul?" Am profitat de acest lucru să stimulăm un pic participarea la concursul de bricolaj, spunându-le că moşul va fi mai mult decât încântat să vadă în brad ornamente făcute de mânuţele lor. Şi azi, într-un final, am tras maşina pe dreapta, şi am luat un brăduţ "potrivit".

"Ai luat braaaaaadddd!!! Îl împodobim azi????" Normal… parcă mai aveam de ales… Deşi sunt adepta împodobirii în seara de Ajun, să nu aştepţi prea mult cadourile, acum bucuria şi nerăbdarea lor atingea cote mult prea înalte pentru a mai putea fi ţinută în frâu.

Am scos cutiile cu globuri şi beteală. Le-au întins pe toate pe covor, alegeau cu mâinile tremurânde fiecare glob, fiecare clopoţel… "Ăsta e frumos? O să-i placă moşului?" "Şi clopoţeii unde-i punem?… Aa, jos de tot, să auzim când pune moşul cadourile…"

Am reuşit să avem o versiune împodobită decent a bradului. Eu am prins sus de tot, Andrei la mijloc şi Iris jos. Am finalizat cu agăţat bomboanele, cu regretul că anul acesta n-am mai găsiit acedele… ştiţi care, bastonaşele acelea împletite, din alb şi roşu…

Dar, ceea ce m-a amuzat cel mai mult a fost cum Iris a luat de bună povestea despre sufletul bradului. Cum el a plâns, când a plecat din pădure, şi noi trebuie să-l împodobim şi să-l facem să se simtă bine la noi acasă. Aşa că spectacolul nu s-a terminat. Cam la fiecare 10 min, Iris îşi aminteşte că brăduţul nostru se simte singur, şi se duce să-i mai cânte, sau să mai vorbească un pic cu el. Aşadar, din repertoriu, menţionez "O, brad frumos", "Moş Crăciun cu plete dalbe", "Steaua sus răsare", "Trei păstori", "Florile dalbe". Dar avem şi variantă cu coregrafie, "Fulgi de nea", dans învăţat la serbarea lui Andrei. Puteţi să vă imaginaţi ceva în genul indienilor care dansează în jurul focului, atât că este Iris… în faţa bradului. 😀

Şi totuşi, în topul preferinţelor noastre de Crăciun sunt două melodii. Prima, pe care o dansează, a doua pe care o ascultă cu mare plăcere.



Cad fulgi – cantece craciun



Mos Craciun a-ntarziat!!!

inimioară plic mărțișor

Inimioara, ornament de hartie pentru Pomul de Craciun

Poţi împodobi bradul de Crăciun cu câteva inimioare confecţionate din hârtie. Ba chiar poţi să le transformi în coşuleţe şi să aşezi în ele câteva bombonele pentru copiii care vor veni în vizită.

Materiale necesare:

  • hârtie colorată (de preferat un carton nu foarte gros, cel puţin două culori);
  •  foarfecă;
  • puţin lipici.

Pentru început, descarcă şablonul şi printează-l pe două coli colorate diferit.

Decupează-le pe conturul exterior, apoi îndoaie-le pe jumătate şi taie pe liniile trasate. Ai grijă să se suprapună perfect şi să nu tai mai mult decât este marcat pentru un rezultat plăcut.

inimioară plic mărțișor

Începi apoi să îmbini marginile. Priveste cu atenţie imaginile. Bucla care trece pe deasupra o cuprinde integral pe cea de dedesubt. În final, împletitura permite deschiderea inimioarei ca un coșuleț. Dacă nu se deschide, reia procesul.

Taie o bretea de hărtie, pentru a putea face o agăţătoare. Lipeşte-o de-o parte si de cealaltă a inimioarei. Poţi folosi în acelaşi mod şi un fir de aţă.

Sablon pentru inimioare, decoratiuni din hartie pentru pomul de Craciun

Felicitări! Inimioara ta este gata, poţi s-o agăţi în pomul tău de iarnă!

Sat de Craciun, cercetarea concurentei

Concursul de bricolaj s-a bucurat de audienţă, iar concurenţa a fost acerbă. Toată lumea a muncit, şi s-a prezentat la înălţime. Mie mi-au plăcut toate. Şi în acelaşi timp, mi-a părut rău că nu am putut dedica proiectului mai mult timp. Şi ceva mai multe investiţii, bine-nţeles…

Dar iată celelalte sate de Crăciun, care aşteaptă de asemenea vizitatori:

Mai multe detalii despre etapele de realizare puteţi găsi aici.

Şi totuşi, vă invit la mine în sat!

Sat de Craciun, bricolaje de amatori

Anul acesta am avut ambiţia de a participa la un concurs de bricolaj. Tema a fost deosebit de incitantă. Trebuia realizat un sat, şi surprinsă atmosfera de sărbătoare a Crăciunului. Nu am un deosebit talent la bricolaje, dar îmi plac. Dar am acceptat provocarea, în ideea că le voi arăta copiilor şi altceva în afară de activităţile noastre cotidiene. Aşa că voi începe cu începutul.

Achiziţionarea suprafeţei intravilane. Mers în Bricostore şi blocat toată bancheta din spate cu un balot imens de polistiren. Nu mă întrebaţi cum am venit acasă cu copiii, căci în spate clar nu mai aveau loc.

Planul urbanistic. Am hotărât o pădure de conifere pe stânga, şi o pădure de foioase pe dreapta. Pădurea de conifere nu a fost foarte greu de realizat. Pădurea de foioase cu atât mai puţin. A necesitat un drum în fata blocului, culegerea câtorva rămurele, un pic de joc de-a "bonsaiul", tuns cu foarfeca. Un borcan de aracet şi o pensulă, şi tocmai a nins peste copaci.

De când măsuţa noastră de lucru a fost invadată de polistiren, copiii au devenit brusc interesaţi. Un sat…? Şi va avea şi brad? Normal, cum adică să nu aibă brad…? Aşa că a fost primul element confecţionat.

Ca orice sat care se respectă, în piaţă, trebuia să aibă o biserică. Din fericire imaginaţia 3D m-a ajutat, şi câteva patrulatere, câteva brush-uri şi bisericuta a fost gata. Acoperişul, atât cel mare, cât şi cel al turlei, a fost realizat ad-hoc, din ochi.

Casuta din hartie

Pentru că îmi este foarte de uşor să realizez o astfel de căsuţă, a urmat un spital şi o vilă.

Casuta din hartie

Celelalte căsuţe au fost făcute din cartoanele existente prin casă. Două dintre modele le-am prezentat deja (1, 2). Celelalte sunt confecţionate asemănător. Cabana din pădurea de foioase exteriorul îmbrăcat în hârtie creponată. Magazinul a fost făcut la cererea copiilor. Şi este aprozar, au fructe şi legume de vânzare. Iar para imensă de lângă el este o reclamă… ca la orice magazin care se respectă.

Casuta din hartie

De la magazin, cei trei ursuleţi tocmai s-au aprovizionat… iar în spate este un pirat care vrea să jefuiască magazinul.

În sat, se fac pregătiri de petrecere. Cine nu are partener, rămâne acasă.

Casuta din hartie

La capitolul mărunţişuri necesare, am adăugat gărduleţele. Sunt făcute din scobitori şi beţe de frigărui. Gardul din jurul bradului este realizat cu bolduri si nailon argintiu.

"Stâlpii" care susţin ghirlandele, la fel, sunt beţe de frigărui. Pentru ghirlande am avut o papiotă şi hârtie creoponată. Am făcut mici mototoale în jurul firului de aţă. Cu ajutorul copiilor, bine-nţeles, care au decretat că sunt beculeţe de Crăciun.

Locuitorii satului au fost căutaţi cu sârg prin toate cutiile de jucării. Am refuzat să facem şi autostrăzi, aşa că am acceptat doar câteva maşinuţe în oraş. Şi, cum piaţa era pustie, am confecţionat urgent şi un om de zăpadă. Gaşca lui Pooh trebuia să sărbătorească ceva.

Om de zapada, confectionat din vata

Aşadar, vă invităm să petreceţi Crăciunul la noi în sat!

Nu vă sfiiţi să accesaţi linkurile (cuvintele îngroşate) pentru a examina elementele, şi mai ales, să postaţi impresiile şi comentariile.

Pentru cei curioşi, satul a fost mutat din locaţia originală pe dulap la grădiniţă, spre deliciul tuturor copiilor.

Sat de Craciun, Bricolaj de amatori

Vezi ce s-a întâmplat cu satul!!

Pasare din hartie: ornament pentru pomul de Craciun

Cauţi cumva idei pentru a împodobi pomul de Crăciun împreună cu copilul tău? Iată una extrem de simplă şi haioasă. O pasăre.

Pasare din hartie, sablon, decoratiune pentru pomul de Craciun

Iată modelul. Apasă pe imagine pentru a descărca şablonul. Îţi recomand să-l printezi pe un carton colorat, sau să-l desenezi pe o hârtie mai groasă.

Decupează apoi cu grijă marginile, iar pentru decupajul din interior foloseste o forfecuţă cu vârf sau un cutter. Decorează apoi pasărea cu ajutorul cariocilor. Ochi, cioc, pene, ai libertate totată!

Pentru aripi, foloseşte o coală de hârtie glasată. Realizează un evantai de lăţimea orificiului din interior, îndoaie-l la jumătate şi trece-l cu grijă de-o parte şi de cealaltă. Dacă ai printat şablonul pe o coală A5, atunci pentru aripi ai nevoie de o coală asemănătoare.

Pasare din hartie, decoratiune pentru pomul de Craciun

Pasare din hartie, decoratiune pentru pomul de Craciun

Cu ajutorul unui ac şi a unei aţe, trece prin mijloc agăţătoarea cu ajutorul căreia vei prinde micuţa ta pasăre în bradul de Crăciun.

Pasare din hartie, decoratiune pentru pomul de Craciun

Sărbători fericite!

 

Alte decoraţiuni

Braduti din hartie creponata

Dacă ţi-ai propus cumva să realizezi un decor de iarnă, şi îţi lipsesc brăduţii, iată cum poţi realiza simplu un brăduţ.

Ai nevoie de carton, lipici, foarfecă (foarte utile sunt foarfecile decorative, în zig-zag), hârtie creponată verde, o riglă.

Decupează din carton două triunghiuri identice. Marchează jumătatea laturii de jos, apoi uneşte-o cu vârful. Taie apoi de-a lungul acestei linii, de jos în sus, mai mult de jumătate. Marchează pe cel de-al doilea triunghi spaţiul rămas, şi taie de sus în jos, în aşa fel încât la îmbinare cele două spaţii să se completeze reciproc.

Bradut din hartie creponata

Bradut din hartie creponata

Întinde lipici pe una din feţele triunghiului şi lipeşte benzi verzi de hârtie creponată, pentru a acoperi tot triunghiul. Repetă apoi operaţiunea şi pe cealaltă parte. Dacă ai acoperit spaţiul din mijloc, decupează încă odată, ţinând triunghiul îndreptat spre o fereastră, pentru a vedea mai uşor pe unde trebuie să tai. Decupează apoi marginile laterale, cu o foarfecă decorativă zimţată. Toate aceste etape se aplică şi celui de-al doilea triunghi.

Bradut din hartie creponata, adaugata in benzi

Bradut din hartie creponata, adaugata in benzi

O a doua variantă este de a lipi o singură bucată mare de hârtie creponată. În acest caz brăduţul nu va mai fi "stufos", dar este o varianta mai simplă de decorare.

Bradut din hartie creponata, adaugata dintr-o singura bucata

Bradut din hartie creponata, adaugata dintr-o singura bucata

Când ai terminat, îmbină cele două triunghiuri şi brăduţul tău este gata. Poţi face mai mulţi, pentru a construi o pădure, sau poţi să-l împodobeşti, şi ai un brăduţ de Crăciun.