Felicitare pentru mama, de 8 martie – concurs

A început sezonul meu preferat la Expoziţia de Talente. Primăvară, culoare, flori, momente ce trebuie sărbătorite. Acum chiar nu e greu deloc să ghiceşti proba ce va urma. Mă rog, ghiceşti tema… nu şi condiţiile de execuţie.

Felicitare pentru mama, de 8 martie

Săptămâna aceasta, normal, cum probabil bănuia toată lumea, tema este felicitare de 8 martie, pentru mama. Nu are sens să spun ce înseamnă şi ce simţi în momentul în care piticul vine, ţinând în mâna tremurândă un plic… "Mami, ţi-am făcut o felicitare, de ziua ta! E 8 martie!"

De aceea nici nu am pus prea multe condiţii, şi le-am lăsat libertatea de a decide cum anume vor să arate felicitarea. Există însă două…

– felicitarea va avea o fereastră decupată; nu contează forma.

– prin fereastra decupată se vor vedea ghiocei, realizaţi în acuarelă.

Aşadar, felicitare cu fereastră. Şi… cum puteau să lipsească ghioceii?! Orientativ, am încercat o simulare de felicitare, sper să le fie piticilor de ajutor. Ca menţiune, felicitarea se poate deschide pe orizontală sau pe verticală, este alegerea fiecăruia.

Şi, pentru că începe un nou joc-concurs, avem la această ediţie trei premii. Năzdrăvanii care intră în competiţie la cel puţin două probe ale concursului vor participa la o tragere la sorţi, desfăşurată după încheierea probei a treia, în data de 21 martie 2010. Trei dintre Năzdrăvani vor câştiga o carte personalizată O poveste de Paşti. Premiile vor fi personalizate şi trimise prin poştă după anunţarea câştigătorilor.

Mai multe detalii pe pagina concursului. | Alte modele de felicitari la Atelierul de creatie

Martisoarele Andrei

Se pare că surprizele la proba de mărţişoare abia încep. Andra tocmai a trimis la expoziţie trei mărţişoare deosebite, realizate din hârtie răsucită. M-a impresionat.

Martisor confectionat cu suflet de copil

Martisor confectionat cu suflet de copil

Martisor confectionat cu suflet de copil

Mulţumim Andra pentru exemplul din filmuleţul demonstrativ!

Martisoarele lui Alexandru

Mi-au placut foarte mult şi mărţişoarele cu care s-a înscris în final la proba năzdrăvanilor, dar am ţinut să vi le arăt şi pe cele care nu s-au încadrat cerinţelor. Mărţişoarele sunt realizate din din frunze şi flori uscate în cuptorul cu microunde. Iar mie îmi plac foarte mult.

Martisor din frunze si flori uscate

Martisor din frunze si flori uscate

Martisor din frunze si flori uscate

Martisor din frunze si flori uscate

Martisoare confectionate din ipsos

Năzdrăvanii s-au pus pe treabă la concursul de săptămâna aceasta. Theo tocmai ne-a făcut o surpriză tare frumoasă cu două modele confecţionate din ipsos. O albinuţă şi o libelulă. Setul este special, cu forme, ipsos şi vopseluri. Partea mai grea a fost uscarea ipsosului, două zile s-a tot învârtit pe lângă ele. Şi ca să nu fie doar un mărţişor, albinuţa (Theo zice că e gândăcel) este broşă, iar libelula este o agrafă.

Martisor confectionat din ipsos. Albinuta.Martisor confectionat din ipsos. Libelula.

Al treilea mărţişor din concurs este un ursulet din piele. S-a decupat cam greu, dar mami era pe-aproape.

Martisor confectionat din piele. Urs.

Martisoare pentru concursul de Talente

Ne-am mobilizat aseară pentru a termina mărţişoarele. Era de-a dreptul ruşinos, să ştim de atâta timp de proba din concurs şi să nu ne mişcăm.

Aşadar, am ales să confecţionăm trei variante de mărţişoare. Doar nu era să le facem pe toate la fel…

Irisuca şi-a ales o pasăre din lut. A pictat-o cum a putut. Nu i-a ieşit rău deloc şi aduce bine cu un porumbel. Apoi a abuzat de pixul cu sclipici. După tuburile de glitter, pixul asta e noua ei dragoste.

Martisor confectionat cu suflet de copil

Pentru că tot ne-am aprovizionat cu paiete, a ales să facă un fluture. La câţi fluturaşi are în căpşorul ei mic, nu mă miră. Am desenat împreună conturul cu forma de fluture de la plastilină. Apoi ea a colorat-o cu lipici. Chinul a venit când am pus-o să ia paietele cu penseta să le lipească. Dar se pare că fetele se nasc cu deprinderi gata instalate, căci a prins imediat cum se foloseşte instrumentul (faţă de Andrei, care n-a reuşit). După paiete a fost simplu. Glitter la greu :D.

Vulpe. Martisor confectionat cu suflet de copil

Ultimul ne-a dat cea mai mare bătaie de cap. Trebuia să facem un animal. Iniţial mi-am zis că e simplu. Un cap de pisicuţă, căţeluş, sau şi mai simplu, ursuleţ. Dar Irisuca a avut ac de cojocul meu…

Eu vreau să fac o vulpe!

Şi m-a încuiat. Model de vulpe ioc. Şi una mică, să încapă în cei 5x5cm…. Dar am avut noroc cu domnişoara educatoare, care ne-a ajutat cu un model de vulpe şireată. Noi nu a fost nevoie decât să micşorăm proporţiile şi să rezolvăm problema. După ce am reuşit cu chiu cu vai să terminăm vulpea, mă trezesc că vulpea e singură şi nu are ce să mănânce… aşadar…

Mami, ce mănâncă vulpea? Pui?

Pui să fie, şi neapărat cu glitter, să sclipească.

Martisor confectionat cu suflet de copil

Cu Andrei, ca de obicei, un chef de muncă debordant. În traducere, am tras de el… Bine-nţeles că nu putea să se istovească cu noi creaţii. Şi cum pentru 1 martie se pregăteşte de ceva vreme cu mărţişoare, a ales unul din mărgele. Apoi, tractoraşul pictat duminică pe lut. I-am cerut să-l "decoreze" puţin… şi… a apărut o şosea sclipitoare.

Martisor confectionat cu suflet de copil

Iar pentru modelul de animal, normal, a ales… un ursuleţ. Simplu de făcut, şi fără prea mult stres.

Martisor confectionat cu suflet de copil

Concluzii de final: Capsatorul a fost instrumentul care le-a atras de data asta. Nu stă la îndemâna lor (logic de ce, nu?), iar acum au avut voie să prindă ei şnuruleţele. Maaare distracţie.

Şi aşteptăm cu nerăbdare să vedem operele celorlalţi participanţi la concursul de mărţişoare, şi mai ales cui le vom expedia pe ale noastre…

Atelierul de creaţie

Felicitare de Dragobete, proba de colaj

Proba săptămânii care tocmai s-a încheiat la "Talente de Năzdrăvani" a constat în realizarea unei felicitări. Năzdrăvanii au avut de această dată libertate totală. Nu au fost restricţii de materiale sau cerinţe suplimentare, iar creaţiile lor sunt de-a dreptul minunate.

Cei mari, ca de obicei, ne uimesc cu "dorinţa" lor nemărginită de lucru. Mai de voie, mai împinşi de la spate, ca Andra sau Andrei, merită mereu lăudaţi şi încurajaţi.

Felicitare de Dragobete. Colaj din hârtie si alte materiale.

Felicitare de Dragobete. Colaj din hârtie si alte materiale.

Felicitare de Dragobete. Colaj din hârtie si alte materiale.

Felicitare de Dragobete. Colaj din hârtie si alte materiale.

Felicitare de Dragobete. Colaj din hârtie si alte materiale.

Nici Piticii nu s-au lăsat mai prejos. Ba chiar au trecut peste cerinţele probei, de a realiza o inimioară simplă, şi au trecut la una mai complicată, ca pentru "grupa mare".

Felicitare de Dragobete. Colaj din hârtie si alte materiale.

Felicitare de Dragobete. Colaj din hârtie si alte materiale.

Felicitare de Dragobete. Colaj din hârtie si alte materiale.

Felicitare de Dragobete. Colaj din hârtie si alte materiale.

Ca şi concluzii ale probei, trebuie să împrospătez sertarul cu materiale. Musai pe lista paiete şi pietricele, dar neapărat ceva perforatoare speciale, pentru floricele, inimioare, steluţe şi alte decoraţiuni.

Abia aştept să văd în schimb cine va câştiga proba… pentru că ai mei pitici se tot uită la felicitări şi tot nu sunt siguri cum acordă punctele.

Cu drag, de Dragobete

O invenţie minunată. O zi în care oamenii să-şi amintească de faptul că se iubesc. Mda, normal ar fi ca în fiecare zi să ne amintim acest lucru. Iar un zâmbet şi o vorbă frumoasă să nu aştepte o zi anume (şi mai ales nu una din an!) pentru a fi oferite cadou.

Ziua sfântului Valentin… sărbătoare de import pentru un popor care se declara ortodox. Chiar dacă nu m-a înnebunit sărbătoarea, nu mă deranjează ca luna februarie să fie numită luna dragostei. Şi da, de import sau autohtonă, orice zi dedicată iubirii este minunată.

Sărbătoarea de import are şi un simbol, acea felicitare “Be my Valentine”, pe care copiii, tinerii şi nu numai, şi-o dăruiesc, ca semn al dragostei reciproce, sau ca mijloc de a face pentru prima dată această declaraţie. Şi, poate că nu e rău să poţi spune “TU, pentru mine, eşti special!”

Am căutat să aflu ce şi cum cu Dragobetele… şi recunosc că un pic m-a amuzat. Aşadar, Dragobetele este zeul dragostei, un tânăr şi voinic, şi frumos, şi bun. (Ideal aş zice, versiunea modernă pentru “deştept, frumos şi cu bani”). În credinţa populară, 24 februarie este ziua în care toate păsările şi animalele se împerechează. Aşadar, şi tinerii doresc să nu fie singuri de Dragobete, pentru a începe cu bine un nou an. Sărbătoarea are la origini şi renaşterea naturii, Dragobetele fiind în acelaşi timp un simbol al primăverii. Poate de aceea se serba uneori pe 28 februarie sau 1 martie.

Aşadar, era o zi de sărbătoare. Prilej pentru tineri de a scoate din ladă hainele de duminică, şi de a cutreiera coclaurii cu cei de aceeaşi vârstă în căutarea florilor de primăvară. Uneori, pe dealuri, se aprindeau focuri, iar tinerii sporovăiau în jurul lor. La ora prânzului urma un alt obicei, “zburătoritul” (oare are vreo legatură cu celebrul “Zburător”?!). Fetele alergau spre sat, iar băieţii… normal, alergau să le prindă. Dacă cea prinsă nu era indiferentă, şi la rândul ei îl plăcea pe băiatul iute de picior,  trebuia să-l sărute în faţa tuturor. Dragobetele era astfel un mod de a-ţi declara sentimentele în faţa comunităţii, iar cei doi urmau să fie împreună în acel an.

Alte obiceiuri despre această zi spun că nu se sacrificau animale, normal, doar era ziua împerecherii; sau, trebuia să atingi un bărbat străin, pentru a fi drăgăstoasă tot anul. Cel mai mult îmi place acela care spune că bărbaţii nu trebuie să le supere pe femei, nu trebuie să se certe cu ele, asta dacă vor să le mearga bine tot anul. Oooo daaa, daca se respectă, vreau şi eu ziua de Dragobete :evil:. For ever :wink:.

Aşadar, trecem peste importurile de forme fără fond, şi revenim la tradiţii.

N-am vrut ca proba de la concursul Piticilor să fie legată de Sfântul Valentin. Si nici nu vreau s-o las pentru săptămâna cu dragobetele, pentru că sunt sigură că nu vor fi gata cu felicitarea. Aşadar, tema săptămânii viitoare este realizarea unei astfel de felicitări, pentru care pitici au libertate aproape totală.

M-am gândit că e o probă cam siropoasă, dar apoi am zis că nu e rău să-i învăţăm de mici să-şi exprime sentimentele. Iar dacă sunteţi curioşi, reveniţi la sfârşitul săptămânii să vedeţi creaţiile.

În încheiere, îmi place, trebuie să remarc, cum mărci de prestigiu, dar cu o veche tradiţie pe piaţa românească au adoptat Dragobetele. Cu siguranţă se bucură de mai mult succes decât dacă încercau cu Valentin…

 

Dacă eşti mai curios din fire… vezi pe ce coclauri am bântuit după informaţie.

Sfarsit de iarna

Ultimul concurs de iarnă în cadrul Expoziţiei de Talente.

Şi pentru că pe la noi e încă o iarnă grea, am ales să continuăm cu temele de sezon. Aşadar, peisaj de iarnă, numai că pentru prima dată am ales să îmbin ustensilele. Acuarele şi carioci.

M-am gândit că pot picta întâi fundalul. Cu un alb, amestecat cu puţin albastru, pot face dealuri… apoi copaci înzăpeziţi. Creaţia trebuie musai lăsată la uscat, apoi, cu carioci, desenaţi copii, căsuţe. Încă îmi amintesc cât era de greu să realizezi omuleţi în acuarelă, aşa că nu vreau să-i chinui, mai ales că sunt încă mici.

Sunt sigură că tablourile vor fi minunate, şi abia aştept sfârşitul de săptămână să văd ce vor reuşi piticii să realizeze, bine-nţeles, respectând regulile probei.

Participanţii la acest concurs vor participa la o tragere la sorţi, desfăşurată după încheierea probei a treia, în data de 28 februarie 2009. 15 norocoşi vor primi un mărţişor din lemn, confecţionat manual, de la:

TheSpoonMan.ro

La tragerea la sorţi participă toţi Năzdrăvanii care au realizat cel puţin o creaţie în cadrul concursului Sfârşit de Iarnă, desfăşurat în perioada 7 februarie-4 martie 2010. Premiile vor fi trimise prin poştă, după anunţarea câştigătorilor.

Îi aşteptăm pe toţi piticii cu chef de joacă!

Sa plastilinam…

N-am idee încă de ce proba preferată a Năzdrăvanilor este cea cu plastilină. De fapt cred că ar fi în stare să se joace zile întregi cu plastilină şi să nu se plictisească. Aşa că încerc, de câte ori pot, să le fac pe plac. Nu de alta, dar nu se poate ca toate probele să fie cu plastilină…

"Plastilinăm azi?…"
Nu mami, azi modelăm…

Până acum am făcut păsări din plastilină şi oameni de zăpadă. Săptămâna aceasta modelajul nu va fi 3D, ci 2D. Copii au ca temă realizarea unui colaj din plastilină, pe tema "Iarna la săniuş". Aşadar, un tablou care poate fi şi înrămat, despre jucăria lor preferată la zăpadă. Sania.

Nu trebuie să mai spun, nu au voie să folosească şabloane. Ştiu, ar ieşi mult mai simpatice dacă copăceii s-ar decupa cu formele speciale, dar n-ar mai avea farmec. Să vedem ce putem face doar cu mânuţele… cele două din dotare, nu de împrumut. Şi, pentru a avea cât de cât o limită, fundalul tabloului trebuie să fie o coală a4.

Pentru cei interesaţi, creaţiile copiilor şi regulile probei le găsiţi aici.

 

Flori… de iarna

O probă nouă la Talente. Năzdrăvanii nu s-au trezit încă din hibernare, şi deja bate la usă o nouă vacanţă. Aşa că am hotărât să păstrez proba specială pentru vacanţă, şi săptămâna aceasta să aleg ceva uşor.

Uşor… aşa zic eu, că este…

Acum ceva vreme dezbăteam că piticii desenează, dar când vine vorba de colorat, aşa au un "chef", că nu ştii pe unde s-o apuci. M-am hotărât atunci să le dau şi o probă în creion. Ieri eram hotărâtă pentru o temă. Tot în grafit, şi păream mulţumită. Oricum nu am renunţat încă la idee, poate mai apucăm ceva din ea iarna aceasta.

Dar afară e un ger de crapă pietrele. Tocmai închideam tot ce se mai putea prin balcon, când mi-a venit ideea… Flori de gheaţă!

Daa, minunat! În fiecare anotimp desenăm flori. Flori primăvara, flori vara, flori toamna. Fantezie de forme şi culori. Şi totuşi, încă nu am găsit nicio specie care să întreacă măiestria Iernii de a crea flori. Anonime, trecătoare şi unice în acelaşi timp. Şi atât de fragile, căci le distrugi cu o atingere. Şi totuşi, o frumuseţe pe care nu te saturi s-o priveşti.

Aşa că… nu m-am putut abţine. Ce-ar fi dacă i-aş lăsa pe copii să încerce? Ce văd ei din această frumuseţe de-o clipă?